*55. Planta din „Pacifis”.

Dimineaţa următoare, primul care se trezi fu tot Lucian, deşi adormise ultimul şi fusese foarte obosit, deci, ar fi avut toate motivele să mai doarmă câtva. El însă, se trezise foarte devreme, pregătindu-se pentru noua zi, luni, 29 ianuarie 2091, zi care de abia începuse, aşteptând sosirea lui Nick şi a Mariei. Între timp, nu-şi putea permite să stea degeaba, în aşteptarea celor doi, îşi găsi repede ceva de făcut, cât mai în linişte, pentru a nu-i deranja pe colegii lui, Alex şi Nis, care încă dormeau în rezervele lor.
Nick şi Maria nu întârziară prea mult, sosiră repede, intrară-n navă şi-l zăriră pe Lucian pe puntea principală, completând jurnalul de bord al navei, deşi nu se aşteptau să-l găsească treaz la ora aceea; se salutară, mirându-se deopotrivă cât de dimineaţă se treziseră.
- Ce-i cu tine, Luci, în dimineaţa asta? Nu pari a fi prea bine dispus, remarcă Maria.
- Ah, n-am nimic. Poate sunt doar puţin obosit. M-am întors destul de târziu aseară şi nici n-am putut dormi aşa de bine, justifică el.
- Şi cum te-ai distrat cu Sonya? îl întrebă blonda.
- Hmm?! păru el surprins de întrebarea care sosise pe neaşteptate. Destul de bine. Însă aş prefera să nu vorbim despre asta, hotărî Lucian.
- De ce? insistă Maria, ca de obicei, tare curioasă.
- De aia, pentru că nu vreau, încheie Lucian subiectul, care i se părea oricum, destul de neplăcut. Deci... reluă el. Blondo, te-ai hotărât de care dintre plantele tale te vei despărţi azi? o întrebă, privind-o iscoditor.
- Nu prea, recunoscu Maria. Doar e greu să iau o asemenea decizie.
- Şi ce ai de gând? Greu sau nu, va trebui să te desparţi de una, doar ai promis, îi aminti Lucian.
- Ştiu; nu trebuie să-mi aminteşti. Nu-ţi face griji, am să-mi ţin cuvântul dat.
- Asta-i bine. Atunci să mergem în laboratorul tău de biologie, îi îndemnă Lucian.
- Să mergem, aprobă blonda.
Fără a sta prea mult pe gânduri, porniră toţi trei spre laboratorul de biologie, unde ajunseră în scurt timp. Intrară, iar verdele plantelor îi întâmpină de peste tot. Maria cuprinse tristă în ochii ei cei mari şi verzi toate plantele acelea, atât de dragi ei, pe care ea însăşi le îngrijise de când plecaseră de pe Terra. Nu erau foarte multe, dar nici prea puţine.
- Off, dragele mele! exclamă ea. Ce să mă fac? Ah, Luci, mi-e atât de greu să mă despart de una dintre ele. Nu ştiu, nu pot hotărî care să fie aceea. M-am legat sufleteşte de ele, de toate; ele înseamnă foarte mult pentru mine. Le-am îngrijit cu multă afecţiune, iar acum... Pricepi? Mi-e greu să iau o asemenea hotărâre. Cum să mă despart de una dintre ele? Le-am considerat mereu ca pe nişte surori, ca pe prietenele mele...
- Ştiu, blondo. Te înţeleg. Dar n-avem încotro. Acum nu mai putem da înapoi. De altfel, gândeşte-te că-n locul celei pe care le-o vei oferi, vei primi alta, la fel de minunată, care şi aceea este a ta, doar tu ai creat-o, spuse Lucian.
- Ai dreptate. Este o plantă minunată, dar... Eh, în sfârşit, trebuie să decid odată! Ce-aţi spune să mă ajutaţi şi voi? Daţi-mi o sugestie! Deci, voi pe care credeţi că ar trebui să o ofer? îi întrebă Maria.
- Ascultă, blondo, asta-i o decizie pe care tu singură trebuie s-o iei, nu ne amesteca pe noi în treburile tale. Sunt plantele tale, tu le-ai îngrijit, deci tu trebuie s-o alegi pe cea de care te vei despărţi, replică Lucian.
- Bine, dar voi doi nu participaţi, cu nimic?! Staţi aşa, de-o parte? Nu vreţi să mă ajutaţi deloc? Sau măcar să-mi spuneţi părerea voastră. Ce zici, Nick? insistă blonda.
- Eu?! rosti Nick, îngândurat, nu foarte dornic de a-şi exprima părerea în acest sens. Draga mea, dacă Lucian, care ţi-a fost atâta timp şi încă îţi mai este coleg, nu s-a amestecat, cum poţi să-mi ceri mie acest lucru? Nu mă pricep la plante, cu atât mai puţin la acestea, ale voastre, terestre.
- Nick, ţi-am cerut doar părerea, nu ca specialist, ci doar aşa, o simplă părere, explică blonda.
- Bine, atunci, uite, ca să nu zici că n-aş vrea să cooperez cu tine, o să-mi exprim părerea. Aş zice să o oferi pe aceasta, spuse Nick, îndreptându-se spre planta pe care credea el că ar fi mai bine să o ofere locuitorilor Proximei, o plantă micuţă, nu foarte bogată în frunze, nici foarte aspectuoasă, dar drăguţă şi verde, ca orice plantă.
- Ah, iubitule... N-ai nimerit, spuse Maria, fixând cu privirea-i verde micuţa plantă. De această plantă n-am să mă despart nicicând. Are o semnificaţie deosebită pentru mine. N-aş da-o nimănui, niciodată.
- De ce e atât de importantă pentru tine? se interesă Nick.
- N-are rost să intrăm în amănunte. Am să-ţi spun altădată, acum n-avem timp de aşa ceva. Oricum, îţi mulţumesc pentru colaborare.
- N-ai pentru ce, iubito.
- Dar tu, Luci? Ce zici? Te ascult, maestre, îl invită Maria pe acesta.
- Nu vrei să mă ierţi? Ţii chiar atât de mult să afli şi părerea mea? făcu Lucian pe nemulţumitul.
- Haide, spune-mi, te rog, insistă blonda.
- Bine. Iar pentru că eu îţi cunosc cât de cât preferinţele, am să încerc să evit plantele la care ştiu că ţii mai mult. Aşa că, deşi nici eu nu sunt deloc expert în biologie, aş propune să le oferi această plantă, spuse Lucian, indicând planta pe care o considera el potrivită pentru a fi oferită localnicilor.
- Gând la gând cu bucurie, surâse blonda.
- Poftim?! păru nedumerit comandantul.
- Ah, Luci, parcă mi-ai fi ghicit gândul, pentru că tocmai la aceea mă gândeam şi eu, deşi... Dar, uite, gata, pe asta le-o vom oferi, decise brusc Maria.
- Eşti sigură, blondo? o întrebă Lucian.
- Îhî... mormăi Maria a aporbare. Acum, da, sunt, chiar foarte sigură!
- Ascultă, sper că hotărârea ta bruscă n-are nici o legătură cu faptul că eu am indicat-o tocmai pe aceasta. Nu vreau să am nici un amestec în chestia asta. Pentru că nu vreau să regreţi mai târziu hotărârea luată acum şi să-mi reproşezi mie că ai fi renunţat la ea doar din cauza mea, pentru că eu ţi-am indicat-o pe aceasta, îi atrase atenţia „şeful”.
- Vai, cum poţi spune asemenea absurdităţi?! Zău, Luci, doar ne cunoaştem...
- Bine. Hai s-o ducem, propuse Lucian. Cred că Dick şi nu numai el, o aşteaptă cu multă nerăbdare.
- Ai dreptate, îl aprobă Nick. Alex şi Nis mai merg cu noi?
- Nu ştiu. Nu s-au trezit încă, aşa că n-am vorbit cu ei. Credeţi că ar fi bine să ne însoţească? Să-i aşteptăm? Să mă duc să-i trezesc, sau să-i lăsăm să se odihnească? întrebă Lucian.
- Ar fi fost mai bine ca măcar Alex să fi mers cu noi, dar dacă nu s-a trezit încă, lasă-l! Să nu stăm după el. Deci, nu-l aşteptăm, propuse blonda.
Aşa şi procedară; nu-l aşteptară pe Alex şi nici nu-l treziră. Luară cu grijă vasul cu planta, transportându-l de la bordul „Pacifis”-ului, în interiorul avionului cu care veniseră Nick şi Maria.
Ajunşi acolo, Nick porni de îndată silenţiosul aparat de zbor, îndreptându-l direct spre laboratorul din oraşul artificial, unde cu siguranţă erau aşteptaţi. Ajunseră în scurt timp şi intrară nestingheriţi, evident, cu planta asupra lor. Se îndreptară spre acelaşi loc în care fuseseră în seara trecută şi vorbiseră cu Dick Torn.
Peste tot domnea inevitabila linişte absolută, iar laboratorul părea la fel de pustiu ca şi în ziua precedentă. Apropiindu-se de locul în care discutaseră cu Dick seara trecută, acesta apăru ca de nicăieri, ieşindu-le în întâmpinare. Se salutară deopotrivă, vorbind şoptit, pentru a nu tulbura liniştea.
- Deci, aţi venit. Ba încă foarte devreme, observă Dick, entuziasmat. Şi aţi adus cu voi o minunată plantă de la bordul navei voastre.
- Evident, doar aşa ne-am înţeles, spuse Lucian.
- Da, desigur; mă temeam însă să nu vă schimbaţi hotărârea.
- N-am fi avut motive, îl asigură Lucian. Deşi acest lucru a depins în foarte mare măsură doar de blondină.
- Atunci îi mulţumim domnişoarei blonde, i se adresă Dick politicos, privind spre ea.
- Pentru nimic, surâse Maria încurcată, roşind uşor.
- Văd că te-ai trezit foarte devreme, Dick, reluă Lucian. Nu ne aşteptam să te găsim aici. Poate pe vreunul dintre colegii tăi, da, dar pe tine, nu.
- Să mă trezesc devreme? Sincer să fiu, nici nu prea am dormit în noaptea asta, tot gândindu-mă la planta naturală pe care ne-o veţi aduce astăzi. Dar şi tu, Lucian, te-ai trezit destul de devreme, având în vedere că aseară, când ne-am întâlnit, era destul de târziu, când mă îndreptam de la laborator către casă, iar tu erai încă prin oraş, într-un părculeţ, departe de „Pacifis”, nava voastră. Pare-mi-se că erai cu domnişoara aceea frumoasă, colega ta, cea cu ochi albaştri... domnişoara Lia, da, cea căreia i-ai dat ghiocelul făcut de tine ieri, aici, în laborator, îşi aminti Dick.
- Cum adică, Lia?! sesiză de îndată blonda. Deci, nu cu Sonya te-ai întâlnit tu aseară, Luci?
- Ba da, blondo, cu Sonya, evident. Însă, după ce m-am despărţit de Sonya, am întâlnit-o pe Lia, absolut întâmplător; era acolo, în părculeţ, pe o bancă. Nu plecase încă, avea şi ghiocelul la ea. Prin negura nopţii n-am zărit acest amănunt şi am confundat-o cu un localnic, ceea ce i s-a părut foarte nostim. Am stat şi cu ea puţin, apoi, în drum spre „Pacifis”, am condus-o până în dreptul camerei ei, explică Lucian.
- Aha, înţeleg, zâmbi blonda. Vai, Luci, chiar eşti un adevărat Don Juan, cum bine-ţi zice Lia şi cum ţi-a mers faima prin tot Institutul nostru... Iubăreţule!
- Blondo, te rog, fără chestii din astea! se încruntă Lucian a nemulţumire, săgetând-o imediat pe Maria cu privirea lui cea ageră, în acel moment, severă.
- Scuză-mă, Luci. Glumeam doar, justifică blonda.
- Nu-i o glumă tocmai potrivită, îi reproşă el.
- Aş putea să văd şi eu planta pe care ne-aţi adus-o? interveni Dick nerăbdător, admirând cu nesaţ planta pe care o ţinea comandantul misiunii.
- Ah, da, desigur, scuză-ne, zise Lucian şi i-o întinse. Iat-o! De fapt, poftim, ia-o! E a voastră acum, i-o înmână el.
Dick luă cu grijă vasul cu planta, admirând-o cu mult interes.
- Cum ţi se pare? Ce părere ai? îl întrebă Lucian.
- E o minunăţie! exclamă Dick, ţinând planta în mână, neputându-şi dezlipi privirea de la ea. Ne-aţi dăruit ceea ce credeam că nu vom vedea niciodată cu ochii noştri; cu atât mai puţin că o vom avea. E minunată! Fantastică!
- Nu ştiu de ce ţi se pare atât de deosebită, nu înţeleg. Pentru noi nu pare deloc diferită de celelalte, pare a fi doar normală, la fel ca orice altă plantă, nu pare deloc a fi chiar atât de specială cum ai descris-o, spuse Lucian.
- Evident că vouă nu vi se pare deosebită. Voi sunteţi obişnuiţi cu plantele naturale, ca aceasta, de aceea nu vi se pare deosebită. Voi, care beneficiaţi din plin de darurile naturii, nu ştiţi să apreciaţi la adevărata ei valoare o asemenea plantă, un produs al naturii. Nu vedeţi în ea decât ceva obişnuit, des întâlnit în mod normal pe planeta voastră; nu o vedeţi ca pe o minune, un miracol. Miracolul naturii care-i lipseşte Proximei.
- S-ar putea să ai dreptate, Dick. Pentru noi este ceva normal, natural, întâlnit frecvent pe planeta noastră, aprobă Lucian. De aceea nu ni se mai pare deosebită, nu ne atrage în mod special atenţia; în timp ce pentru voi, evident că pare a fi ceva minunat, miraculos. Deci, să înţeleg că eşti satisfăcut de această plantă?
- Satisfăcut e prea puţin spus, replică Dick încântat.
- Atunci, mă bucur, zise Lucian. Asta e tot ceea ce dorim. Să ne ştim gazdele mulţumite de noi. Nu vrem să supărăm pe nimeni.
- Să supăraţi?! se miră Dick. Ah, e superbă! Drept să-ţi spun, nu credeam că o să ne aduceţi azi o plantă de la bordul navei voastre.
- Adică, vrei să spui că nu aveai încredere în noi, în cuvântul nostru? păru nemulţumit Lucian de această afirmaţie.
- Păi, nu prea aveam, recunoscu Dick. Şi nu numai eu, ci şi colegii mei. N-aveam motive să avem încredere în voi, în cuvântul vostru. Nu puteam fi siguri că o să vi-l respectaţi; acum însă ştim că sunteţi demni de încredere. Nici nu ştim cum să vă mulţumim pentru acest cadou superb.
- Ne-aţi mulţumit deja, prin entuziasmul cu care aţi primit planta. În rest, n-avem nevoie de nimic altceva. Suntem bine trataţi, nu ne lipseşte nimic, deci ne simţim bine. Singurul lucru pe care-l puteţi face este să ne asiguraţi recipientul necesar pentru planta creată de Maria, să o putem lua la bordul navei noastre, zise Lucian.
- Sigur. Nici o problemă. Veţi avea recipientul, mai ales acum. De altfel, dacă vreţi, puteţi lua din acest laborator oricâte plante doriţi, pentru cercetări, sau le puteţi studia pe toate chiar aici, să nu fie necesar să le transportaţi în altă parte. Asta v-ar facilita studierea lor, pentru că aici aveţi la dispoziţie tot ceea ce vă este necesar. În plus, suntem şi noi, cei care lucrăm aici, în laborator şi vă putem explica tot ceea ce n-aţi priceput, spuse Dick.
- Nu, mulţumim, îi refuză Lucian oferta. Noi vrem să studiem totul după metodele noastre, cu aparatura noastră, deci după posibilităţile noastre, aşa cum înţelegem noi. Iar pentru cercetări nu avem nevoie chiar de atât de multe plante; cele câteva pe care le-am ales ne sunt suficiente, deocamdată. Dacă pe parcurs ne va mai trebui ceva, vă vom spune. Acum însă, dacă tu şi colegii tăi sunteţi mulţumiţi, ne retragem.
- Cum?! Mai staţi! Nu vă grăbiţi! Să-i chem şi pe ceilalţi colegi ai mei.
- Nu, Dick. Nu-i nevoie. Nu ştiu dacă Nick şi Maria doresc să rămână, însă eu, cel puţin, am alt program, deci, nu mai pot sta.
- Bine, Lucian. Nu te reţin. Eşti liber să pleci, dacă asta doreşti. Dar înainte de a pleca, spune-mi, aveţi cumva, din întâmplare, la bordul navei voastre, vreun animăluț viu, cât de mic ar fi el, orice ar fi. Eu şi colegii mei am dori să ni-l arătaţi, nu să ni-l daţi nouă, ci doar să ni-l aduceţi să-l vedem, am fi foarte curioşi să vedem un animal natural, viu, cu ochii noştri, ar fi foarte interesant.
- V-am arăta cu cea mai mare plăcere un animal, dacă am avea vreunul, însă... Îmi pare rău, dar nu avem aşa ceva la bord, deşi poate că ar fi trebuit să avem unul, dar, din nefericire, nu avem. Nici câine, nici pisică, nici maimuţă, nici măcar o pasăre sau un peştişor. Ce să mai vorbim despre altceva? Regret, nu avem nici un animal la bordul „Pacifis”-ului, deci n-avem cum să vă arătăm unul.
- Evident că n-aţi avea cum să ne arătaţi ceea ce nu aveţi, dar nu face nimic, îl asigură Dick. Această plantă naturală pe care ne-aţi oferit-o voi, este suficientă, nu mai e nevoie de altceva.
- Dacă blonda este dispusă să mai facă un mic sacrificiu pe parcurs şi să se mai despartă de vreuna dintre preţioasele ei plante de la bordul „Pacifis”-ului, eu n-am nimic împotrivă. Dar să ştii, Dick, că dacă nu vrea, nu o pot obliga, chiar dacă sunt comandantul misiunii.
- Nu, Lucian. Nici nu este necesar. Noi nu v-am cerut decât o plantă din nava voastră, una singură, iar voi ne-aţi adus-o. Dacă am fi avut nevoie sau dacă am fi vrut mai multe, v-am fi spus fără ocolişuri; nu ne-ar fi fost ruşine să vă cerem. Iar dacă pe parcurs vom mai dori vreuna, nu vom ezita să vă spunem, afirmă Dick Torn.
- Bine, atunci. Dacă eşti mulţumit, e-n ordine. Acum chiar doresc să mă retrag. Nu ştiu ce intenţionează Nick şi Maria, însă eu am să plec, nu pot întârzia.
- Cred că şi noi o să-ţi urmăm exemplul, îl anunţă Nick. Adică... Depinde şi de ce spui tu, iubito. Dacă vrei să rămânem aici, atunci rămânem.
- Nu, Nick, plecăm şi noi acum, cu Luci. Deşi aici sunt destul de multe lucruri interesante de văzut, dar poate că o să trecem pe aici şi altădată, cu altă ocazie. Acum n-are rost să mai stăm.
- Sigur, iubito. Cum vrei tu, o aprobă Nick.
Apoi toţi trei îşi luară „la revedere” de la Dick Torn, iar acesta de la ei, mulţumindu-le încă o dată pentru planta adusă. Cei trei părăsiră laboratorul...