agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 623 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-11  |     | 



*57. Fratele Sonyei, Sid.

Nerăbdător, fratele Sonyei privea des pe fereastră, din apartamentul său, fiindcă nu credea că Lucian va veni la această întâlnire, căreia probabil nici nu-i acordase vreo importanţă, însă în momentul în care îl zări, se şi repezi val-vârtej spre uşă, încălţându-se la iuţeală, din mers şi ieşi în mare grabă, pentru a nu-l face pe comandantul misiunii să aştepte prea mult după el. În câteva clipe ajunse afară, trecu strada şi se apropie de comandantul echipajului terestru.
- Bună, Lucian.
- Salut, Sid, îi răspunse el prietenos fratelui Sonyei.
- Deci, ai venit, în cele din urmă. Nu eram sigur că vei veni.
- Bineînţeles că am venit, doar aşa a rămas vorba. Şi aş vrea să ştii, Sid, că dacă promit ceva, în mod sigur am să-mi respect promisiunea dată, deci, te poţi baza întotdeauna pe cuvântul meu.
- Aşa e. Sonya mi-a spus că eşti demn de încredere; aveam totuşi unele îndoieli, care s-au risipit acum. Sper doar că nu m-ai aşteptat prea mult.
- Nu, deloc. De abia am sosit. În plus, n-ai întârziat deloc, eu sunt cel care a venit mai devreme decât cum stabilisem... Ce mai face sora ta, Sonya?
- Ah, ea... E puţin deprimată, tristă; stă mai mult închisă în camera ei, răspunse Sid.
- Îmi pare rău să aud acest lucru. Sora ta e o fiinţă minunată; te rog să mă crezi, n-am vrut să sufere din cauza mea, nu asta mi-a fost intenţia.
- Nu-ţi face probleme pentru ea, o să-i treacă. Înţeleg de ce se simte astfel; e şi normal să fie aşa. Are de ce să sufere, de moment ce te-a pierdut; e, cred, principalul motiv. În locul ei, nu te-aş fi lăsat să-mi scapi aşa de uşor, printre degete.
- Sid, eu doar... N-am vrut să-şi facă iluzii din cauza mea, n-aş fi putut s-o las; i-aş fi făcut şi mai mult rău, i-aş fi pricinuit şi mai multă suferinţă, iar ea nu merită să sufere atâta, indiferent de motive.
- Desigur. Te înţeleg. Nu zic că te aprob, dar te înţeleg. De altfel, nu eşti dator să-mi dai mie explicaţii; nu te pot judeca. În plus, mi se pare că ai fost totuşi foarte corect, aşa că n-are rost să mai discutăm despre acest lucru. E adevărat, e sora mea, o iubesc, îmi pare rău pentru ea, însă n-o pot ajuta cu nimic şi nici pe tine nu te pot învinui de nimic. Oricum, o să-i treacă, e doar ceva temporar, apoi va redeveni ea însăşi, din nou.
- Sper din tot sufletul că va trece cu bine peste momentul acesta. Şi atunci, crezi că putem fi prieteni? întrebă Lucian temător.
- Bineînţeles. Îmi doresc foarte mult să fim, afirmă Sid, fără a sta pe gânduri.
- S-a făcut. Mă poţi considera ca fiind prietenul tău, din acest moment, acceptă Lucian, răsuflând uşurat, mulţumit de acordul fratelui Sonyei, căruia-i întinse sugestiv mâna, zâmbindu-i prieteneşte. Deci, prietene, ce crezi că putem face astăzi împreună?
- Păi, putem face foarte multe, dar pentru început, hai să încercăm să stabilim un program, propuse Sid. Iar pentru asta, spune-mi ce ai vrea.
- Ah, păi... Normal, aş vrea multe... începu Lucian, făcând o scurtă pauză, de gândire, apoi îşi exprimă dorinţa: Hai să nu începem în forţă încă din prima zi. Vizităm puţin oraşul şi îmi explici câte ceva, legat, în primul rând, de modul în care este păstrată curăţenia peste tot, nu numai aici, în interiorul oraşului artificial, ci absolut peste tot, chiar şi pe suprafaţa albă a planetei voastre, unde, ca în orice alt loc, nu există nici cel mai mic firicel de praf; ca să nu mai pomenim de mizerie. Pentru că aici, pe planeta voastră, nu poate fi vorba de praf, mizerie, ori de alte minuni de genul ăsta. Deci aş vrea să ştiu cum menţineţi această curăţenie exemplară. Asta-i o problemă pe care aş vrea s-o lămurim azi, dacă se poate. Alta, ar fi materialul acesta atât de des utilizat peste tot, cu suprafaţa atât de netedă, fără denivelări, zgârieturi sau crăpături, ba chiar fără îmbinări. Pare a fi pur şi simplu turnat dintr-o bucată peste întreaga suprafaţă a imensei voastre planete, ceea ce mi se pare imposibil. Pare a fi chiar şi alunecos, dar nu este. Lucios, da, dar nu alunecos, căci altfel am fi alunecat toţi de cum am pus piciorul pe suprafaţa lui; am fi căzut de nenumărate ori până acum şi ne-ar fi fost greu să ne menţinem echilibrul în poziţia verticală, ceea ce nu s-a întâmplat. Ar fi fost foarte neplăcut să cădem atât de des, mai ales pentru Nis, colegul meu care este foarte înalt. Deci, ăsta ar putea fi un alt subiect de discuţie pentru noi, pe care l-am putea aborda tot azi, fiindcă n-am înţeles încă prea bine cum stau lucrurile în cazul acestui misterios material. Iar în al treilea rând, aş vrea să mă înveţi limba voastră, să vorbesc în aşa fel încât să mă înţelegeţi cât de cât, iar la rândul meu, să vă înţeleg şi eu pe voi. De scris şi de citit poate ne vom ocupa mai târziu, dacă va fi necesar şi dacă vom avea suficient timp pentru asta, în cursul unui an, cât vom sta aici, pe planeta voastră.
- Să te învăţ limba noastră? se miră Sid. La ce bun? La ce ţi-ar putea folosi?
- Cum adică, la ce? Păi, sunt pe planeta voastră, deci, nu strică să cunosc limba locală, mai ales având în vedere că voi sta aici o perioadă destul de îndelungată.
- Dar nu-i necesar să înveţi limba noastră. Noi ştim foarte bine limba voastră, deci, ne înţelegem, se împotrivi Sid, aducând încă un argument împotriva propunerii comandantului: Nu-i nevoie să vorbim în limba noastră, o vom folosi mereu pe a voastră. Iar tu, de altfel, nu cunoşti nici o altă limbă terestră, deci, cum îţi închipui că ai putea s-o înveţi pe a noastră, care e mult mai dificilă, complexă?
- Asta-i bună, Sid! replică surprins Lucian, fără a se simţi jignit sau ofensat; nu-i convenea totuşi remarca făcută de tânărul Kelso. Nu face asemenea comparaţii! E adevărat, nu ştiu alte limbi terestre, nu voi nega acest lucru. Să ştii însă că dacă aş fi vrut, aş fi putut învăţa multe alte dintre limbile vorbite pe planeta mea. Chestia e că n-am vrut! E drept, e greşeala mea, dar pentru asta nu trebuie să mă consideri incapabil de a învăţa o altă limbă, decât cea pe care o vorbesc. Iar în ceea ce priveşte limbajul vostru, o fi dificil, dar şi nu imposibil de însuşit, deci, am să încerc, doar nu am nimic de pierdut. Poate că merită... Oricum, am să mă străduiesc să o învăţ şi vei vedea că pot.
- Nu mi-o lua în nume de rău, Lucian. Nu te-am considerat nici măcar preţ de o singură secundă drept un incapabil, dar oricum am lua-o, tot nu este necesar să înveţi limba noastră. Tu sau oricare altul dintre voi. Nu e nevoie să faceţi asta.
- Nu e nevoie; de acord. Dar aşa vreau eu, să învăţ limba voastră. Înţelegi? Poate că vreodată o să-mi şi folosească la ceva, chiar dacă e foarte diferită şi nu e nevoie să o învăţ.
- Asta-i cu totul altceva, zise Sid îngândurat. Bine, dacă vrei neapărat, cum să nu? Am să te învăţ. Pentru mine, nu e nimic deosebit sau dificil. Mi-e indiferent. Adică nu mi-e greu să te învăţ. O să încerc.
- Ştiam că pot conta pe tine. Eram sigur că ai să mă ajuţi.
- Evident. Nu te-aş fi putut refuza, pentru că n-aveam motive. Problema e că nu ştiu cum o să mă descurc, în calitate de profesor pentru tine, adică nu ştiu dacă-ţi voi putea satisface această dorinţă, pentru că n-am mai învăţat nimic, niciodată, pe nimeni. Nici n-am încercat măcar.
- Nu face nimic. Ai să mă înveţi acum, pe mine. Nu sunt foarte pretenţios, deci nu trebuie să-ţi fie teamă că n-ai să te prezinţi la nivelul aşteptărilor mele, pentru că n-am solicitat un profesor de elită, ci un amator. Vreau să-mi însuşesc măcar cunoştinţele de bază şi sunt convins că te vei putea descurca. Şi te asigur că tocmai ai căpătat un elev sârguincios, care se va strădui să înveţe cât mai bine.
- Sunt convins. Iar eu voi încerca să mă ridic la înălţimea aşteptărilor tale, să nu te dezamăgesc.
- Păi, pe planeta noastră nu se obişnuieşte ca elevii să înveţe de la profesori, ci prin intermediul calculatoarelor.
- Ştiu, am înţeles asta, dar eu te prefer pe tine ca profesor, nu un calculator. Şi nu-ţi face griji inutile. Vei fi un bun profesor. Simt acest lucru şi nu cred că mă înşel. Mulţi mi-au spus că am fler, intuiţie.
- Nu pot să ştiu dacă va fi chiar aşa, însă îmi face plăcere să aud că gândeşti astfel despre mine. Oricum, să ştii că poate am să-ţi pun şi eu uneori întrebări referitoare la lumea voastră, la modul vostru de trai, îl înştiinţă Sid.
- Iar eu am să-ţi răspund cu cea mai mare plăcere, în limita posibilităţilor. Cred că vom petrece destul timp împreună, dacă asta nu te deranjează.
- Nu mă deranjează deloc.
- Bine. Mă bucur, zâmbi Lucian.
Astfel începu comandantul prima zi împreună cu Sid Kelso, fratele Sonyei. Sid îi explică tânărului său prieten de pe Terra cum se făcea curăţenie pe planeta Proxima, cu ajutorul aparaturii locale, care pentru membrii echipajului navei „Pacifis” încă părea prea sofisticată. În realitate, totul funcţiona destul de simplu, deşi părea a fi foarte complicat.
„Gunoaiele”, cum s-ar spune în termeni tereştrii, pentru că pe Proxima nu exista aşa ceva, deci resturile erau cu grijă alese, sortate şi trimise spre refolosire totală, în procent de 100%, pentru că nimic nu se pierdea pe parcurs. Deci, aceste resturi nefoloitoare erau exigent sortate şi transportate, după aruncare, printr-un sistem sofisticat, bine pus la punct, urmând fiecare un traseu bine stabilit, prin „conducte” speciale, separate, aflate mult pe sub scoarţa tunelelor subterane, conducte care duceau direct în locul în care aveau să fie în întregime reciclate, neexistând nimic care să nu poată fi refăcut sau refolosit, deci nu era nimic imposibil de reciclat. Întregul sistem era urmărit şi dirijat de către computerele din oraşul artificial, care, la rândul lor, erau ţinute sub observaţie de către localnici, deşi a spune că erau ţinute sub observaţie, era deja prea mult; ele lucrau practic singure, mai ales că totul era subordonat marelui supercomputer, întregul sistem funcţionând ireproşabil.
Aerul era purificat şi filtrat în aşa fel încât nici cel mai mic microorganism, microb, fir de praf, sau altceva de genul acesta nu ar fi putut pătrunde sau scăpa neobservat în aerul din oraşul de sub cupolă. Apa era la fel de sever purificată; cea pe care o consumau cei şapte membrii ai echipajului terestru, de la bordul navei „Pacifis” ar fi constituit o mare primejdie pentru locuitorii Proximei.
Cu toate aceste măsuri, solul întregului oraş adăpostit de uriaşa cupolă era zilnic spălat, de trei ori pe zi chiar, la intervale de timp şi la ore bine stabilite, dimineaţa, după-amiaza şi seara, întregul proces fiind practic inobservabil. La fel se întâmpla şi-n cazul tunelelor subterane sau a celor de legătură cu exteriorul, deşi maerialul folosit era, inevitabil, la fel de pur, deci fără impurităţi, care erau inexistente, nu doar pe suprafaţa lui, ci şi în interior, în compoziţia materialului cel atât de des utilizat. Spălarea se efectua de trei ori pe zi, cu regularitate, la aceleaşi ore fixe, peste tot, atât în oraş, cât şi în tunelele subterane, ba chiar şi pe suprafaţa planetei, spălarea făcându-se concomitent, întreaga operaţiune fiind coordonată prin intermediul computerelor, care se aflau subordonate direct aceluiaşi mare supercomputer din oraş. Înainte de spălarea propriu-zisă, avea loc operaţia de aspirare a impurităţilor, care, de fapt, oricum erau inexistente. Acţiunea era foarte eficientă, orice intrus nedorit, fie el microscopic, neputând scăpa neobservat, fiind anihilat complet în scurt timp. Operaţiunea dura doar câteva secunde şi era imperceptibilă, deşi ea avea negreşit loc. După cele câteva secunde de aspirare a inexistentei mizerii, urma spălarea, un strat foarte subţirel de apă traversând rapid, de câteva ori, suprafaţa solului, procesul de spălare fiind, de asemenea, imperceptibil. Localnicii nu erau nevoiţi să se ferească în vreun fel, sau să nu se afle pe suprafaţa solului în aceste momente, fiindcă, chiar dacă umblau pe suprafaţa solului în timp ce se efectua spălarea, tălpile încălţămintelor nu se udau deloc. Imediat după spălare, urma automat procesul de uscare rapidă, cu un jet de aer călduţ, ce circula rapid dintr-o parte într-alta de câteva ori, uscând totul instantaneu. Acest proces era şi el imperceptibil, nu incomoda pe nimeni cu nimic. Întregul proces (aspirare, spălare şi uscare) dura mai puţin de un minut şi se efectua în acelaşi timp peste întreaga suprafaţă a oraşului artificial, concomitent cu suprafaţa tunelelor subterane şi a celor de legătură cu exteriorul. Procesul avea negreşit loc de trei ori pe zi, cu regularitate, iar în urma acestui proces de curăţire generală, apa folosită pentru spălare, cât şi aerul utilizat pentru aspirare şi uscare, erau în mod inevitabil filtrate şi purificate.
Pe suprafaţa imensei planete, deci în afara oraşului artificial şi a tunelelor subterane, operaţiunea avea loc o singură dată pe zi, seara, concomitent cu spălarea de seară din oraş şi tunele.
Procedeul era urmărit de computere, la rândul lor supravegheate de anumiţi localnici, ce „lucrau” în domeniu, iar totul era dirijat, inevitabil, de supercomputerul Proximei.
Pe suprafaţa exterioară a planetei, cu excepţia spălării de seară zilnică, materialul cu care era acoperit solul planetei avea o proprietate în plus faţă de cel utilizat în interiorul oraşului sau în tunelele subterane şi cele de legătură; o nouă „îmbunătăţire”. Materialul avea proprietatea de a „încorpora” pur şi simplu orice impurităţi sau elemente nedorite aflate întâmplător pe suprafaţa lui, păstrându-şi în acelaşi timp compoziţia sa pură, nealterată. Dar, oricum, nici pe suprafaţa planetei nu existau cine ştie ce impurităţi, cu excepţia dantoniului din atmosferă, ce nu putea fi nicicum înlăturat. Lucian ascultă cu atenţie toate aceste relatări şi reţinu totul, amănunţit. Era mulţumit de modul în care se exprima Sid, înţelegea aproape totul.
În acea zi, Sid îl conduse într-un loc din oraşul artificial, unde se „lucra” în acest domeniu, de menţinere a curăţeniei. La intrare, erau nevoiţi să îmbrace o costumaţie albă, ca de medic. Lucian protestă numai puţin, uşor nemulţumit; nu pricepea utilitatea acelor uniforme albe. Într-un mediu atât de pur, erau, după părerea lui, absolut inutile; nu era nevoie de asemenea costumaţii protectoare numai pentru a urmări activitatea unor computere performante, instalaţi confortabil în faţa acestora. Dar nu avu încotro, pentru că altfel nu i s-ar fi permis accesul în acel loc şi ar fi fost poate judecat greşit de către localnici. Se îmbrăcă deci complet în alb, peste uniforma lui albastră, acceptând acest lucru doar pentru a nu lăsa o impresie proastă despre el, sau pentru a nu părea prea mofturos.
Intră cu Sid, noul lui „ghid”, care îmbrăcase şi el o astfel de costumaţie, într-o încăpere cu foarte multe computere, unde cunoscu pe câţiva dintre cei ce lucrau în domeniu, cu care dădu mâna şi care se recomandară politicos, privindu-l cu admiraţie şi reţinere; în ochii lor era doar comandantul misiunii, al vizitatorilor de pe Terra, nu Lucian, cel atât de prietenos şi înţelegător. Toţi cei ce lucrau acolo erau îmbrăcaţi în alb, părând a fi medici, într-o clinică ultramodernă, din care lipseau cu desăvârşire pacienţii, deci obiectul muncii.
Lucian se recomandă la rândul lui, deşi ştia că nu era nevoie, uitând, ca de obicei, să spună „comandant Enka Lucian”, el prezentându-se scurt, doar pe numele mic şi atât.
Apoi ascultă câteva amănunte, expuse detaliat de cei prezenţi în acel loc, încercând să înţeleagă cât mai bine totul, discută cu câţiva dintre cei aflaţi acolo, pe tema celor recent aflate, dovedindu-se, cu priceperea ce-l caracteriza, a nu fi totalmente în afara subiectului, doar nu era un ignorant, incapabil să priceapă aceste amănunte.
Apoi părăsi încăperea, împreună cu Sid, lăsând amândoi uniformele albe în acelaşi loc de unde le luaseră, frumos aranjate. Afară se înserase deja, deci, trecuse puţin de ora 19.00. Se mai plimbară câtva timp, comentând cele văzute şi aflate în cursul zilei, iar Sid nu pierdu ocazia de a-i pune câteva întrebări esenţiale despre Terra. Lucian îi răspunse cu dezinvoltură, explicându-i totul cu aceeaşi amabilitate cu care Sid îi explicase lui ceea ce dorise să afle.
Apoi hotărâră să se despartă, convinşi amândoi că era suficient pentru ziua respectivă, nu înainte însă de a stabili la ce oră să se întâlnească ziua următoare. Se opriră asupra aceleiaşi oră 14.00, care li se părea a fi potrivită pentru întâlnirile lor...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!