agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 512 .



Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-10-12  |     | 



*62. Câteva analize medicale.

Ziua următoare, vineri, 16 februarie 2091, E.L. se trezi devreme, de dimineaţă, cum îi era obiceiul. Îşi făcu rapid un duş, cum proceda în fiecare dimineaţă, după ce se trezea, apoi se bărbieri proaspăt, se spălă pe dinţi, îşi aranjă părul, îmbrăcându-se cu uniforma sa curată, bine îngrijită. Era un fel de ritual, pe care-l respecta zilnic, în fiecare dimineaţă, fiind foarte atent cu ţinuta sa şi în general, cu modul în care arăta, chiar dacă era el singur prin preajmă. De abia după toate acestea, îşi permise să guste la repezeală ceva de dimineaţă, evident, fără a solicita ajutor din partea roboţilor. Arăta nu bine, ci impecabil, ca de obicei, aşa cum îi plăcea lui să se prezinte în faţa celorlalţi. Acum era singur, dar ce conta acest amănunt? Aspectul lui trebuia să fie tot îngrijit, nu neglijent. Sosi pe puntea principală a navei, unde se instală comod, picior peste picior, într-un fotoliu şi se apucă să studieze amănunţit rapoartele colegilor săi; lipsea al Liei, evident. Se cufundă în studierea acestor rapoarte, luând în apropiere jurnalul de bord al navei, unde începu să noteze cu stiloul esenţialul din realizările colegilor săi, deci un rezumat a ceea ce i se părea lui a fi mai important. Scria repede, dar nu neglijent, având, spre deosebire de Nis, un scris frumos, ordonat, citeţ. Astfel îşi petrecu timpul până pe la ora 12.00, când se ridică de pe fotoliu, aranjă rapoartele colegilor, puse la loc jurnalul de bord al navei, la fel şi stiloul, socotind că deocamdată era suficient, deşi nu terminase de însemnat totul, încă mai avea de lucru. Dar nu mai putea sta pe fotoliul acela, oricât de comod ar fi fost el, trebuia să se ridice, să mănânce ceva, apoi să se pregătească pentru întâlnirea cu Sid. Nefiind nepriceput, îşi pregăti singur şi masa de prânz, din nou fără ajutorul roboţilor. Mâncă liniştit, nestingherit de nimeni, apoi strânse şi curăţă masa, lăsând în urmă totul curat, în ordine, de parcă n-ar fi umblat nimeni pe acolo.
La ora 13.00, îşi aranjă din nou ţinuta, deşi nu era necesar, el arătând oricum minunat, apoi se îndreptă spre locul de întâlnire cu Sid. Merse pe jos, nu utiliză nici de data aceasta avionul, deşi ar fi putut, doar învăţase de la Nick cum să piloteze avioanele locale, dar nefiind în întârziere, nu avea de ce să se grăbească, aşa că preferă o plimbare pe jos, fără intemediul avionului. Ajunse la timp la locul de întâlnire cu fratele Sonyei, care-şi făcu de îndată apariţia. Se salutară deopotrivă, bucuroşi de revedere.
- Sid, nu ştiu ce anume vom face astăzi, ce-mi vei explica, dar dacă nu te deranjează, vom trece puţin, la ora 15.00, pe la colega mea, Stela, acolo unde şi-a instalat cabinetul provizoriu, pentru câteva simple analize medicale.
- Analize medicale? Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? păru Sid îngrijorat.
- Nu. Mă simt foarte bine. E ceva, aşa, de rutină; nu strică nişte analize medicale, din când în când.
- Ah, da, desigur. Bine. Te voi însoţi. Pe mine nu mă deranjează. Nu ştiu însă dacă pe tine, sau pe colega ta cumva...
- Nu-ţi face astfel de probleme. Stela nu-i o persoană care să se deranjeze aşa, din orice.
- Bine, atunci s-a făcut! Te voi însoţi.
- N-o să dureze mult. Colega mea e un medic foarte eficient.
Sid îi mai explică unele lucruri interesante, pe care Lucian le „înregistră” mental rapid, cu atenţie. Se îndreptau, fără a se grăbi, spre cabinetul improvizat al doctoriţei, unde ajunseră la ora stabilită. Îşi anunţară sosirea, apoi intrară.
- Ah, Luci... îl întâmpină Stela voioasă. N-ai uitat să te prezinţi...
- Cum aş fi putut?!
- Punctual, ca un ceasornic, spuse Stela, cercetându-şi ceasul.
- Bineînţeles. Îmi place să fiu corect. Când spun ceva, e ceva sigur. Nu ştiai?
- Constat acum acest lucru. Într-adevăr, eşti foarte corect, aprecie Stela, îndreptându-se spre el, după această scurtă conversaţie introductivă.
- Salut, doctore.
- Salut. Dar... Nu mi-ai spus că vei fi însoţit de cineva, rosti ea încurcată, zărindu-l de abia în acel moment pe Sid.
- Adevărat. N-am avut când să te anunţ. El e prietenul meu, Sid Kelso, fratele Sonyei, îl prezentă Lucian.
- Deci, domnişoara aceea are un frate? se miră Stela.
- Da, domnişoară doctor, răspunse chiar Sid. Mă bucur să vă cunosc. Dar... Un moment... Dacă nu greşesc, la voi e obiceiul să săruţi mâna unei domnişoare, când faci cunoştinţă cu ea.
- Întocmai, încuviinţă Lucian.
- Atunci îmi pare rău că n-am procedat astfel de la început, dar la noi nu se obişnuieşte, se scuză Sid şi-i sărută mâna Stelei, ce-i drept, cu stângăcie, asta însă doar din cauză că pentru el era ceva nou, inedit, neobişnuit, dar Stela aprecie gestul.
- Nu ştiu ce să spun, se fâstâci ea. Nu mă aşteptam ca Luci să vină cu cineva, dar îmi face plăcere să vă cunosc. Sunteţi, deci, fratele Sonyei...
- Da, răspunse Sid scurt.
- Sora dumneavoastră e foarte drăguţă. Ne-a plăcut mult de ea, cred că nu doar mie.
- Stela, eu ce am de făcut? o întrerupse comandantul.
- Nimic deosebit, Luci. Aşează-te aici şi aşteaptă-mă puţin, îl invită ea să ia loc, pregătindu-se pentru examenul medical. Mă voi ocupa imediat de tine. Iar pentru început, am să te rog să-ţi dai jos haina şi să ridici mâneca bluzei, mai sus de cot, preciză doctoriţa.
- S-a făcut, doctore, răspunse el, procedând întocmai, apoi să aşeză pe scaunul pe care i-l indicase Stela.
Când Stela reveni, se auzi din nou uşa cabinetului deschizându-se.
- Aştepţi pe cineva? se interesă Lucian.
- Oh... Trebuie să fie Alex. I-am spus să vină puţin mai târziu, dar se pare că nu m-a ascultat. N-a avut răbdare.
Stela avea dreptate. Era Alex. Ea se îndreptă spre uşă, să-l întâmpine, iar spre surprinderea lui Lucian, se sărutară nestingheriţi, ca doi prieteni apropiaţi, ce se revedeau după un anumit timp, fără a se feri de cei prezenţi. Comandantul se ridică de pe scaun, iar Alex îl observă.
- Salut, Luci.
- Salut, bătrâne. Îmi face plăcere să te revăd.
- Şi mie, replică „bătrânul”. Nu cred că am avut ocazia să ne cunoaştem, continuă Alex, referindu-se la Sid, pe care-l observă, pentru că acesta i se alăturase comandantului misiunii.
- Ah, Alex... Prietenul meu, Sid Kelso, fratele Sonyei.
- Cum?! Domnişoara aceea are, deci, un frate?
- Da. Eu sunt acela, răspunse Sid. Mă bucur să te cunosc, Alex, dacă-mi permiţi să-ţi vorbesc astfel.
- Sigur. Nici o problemă. Dar atunci sper că şi eu pot să-ţi vorbesc în acelaşi mod, Sid.
- Evident, aprobă Sid. Cum altfel? Deci, Alex, am înţeles că eşti genetician.
- Da, e ocupaţia mea de bază, recunoscu Alex.
Ei doi porniră o conversaţie pe cinste, îndepărtându-se de Lucian şi Stela.
- Luci, te rog, reia-ţi locul, îl invită doctoriţa.
- Bine, răspunse el şi se reaşeză pe scaunul indicat de Stela.
Ea, în halat alb, cu părul tuns scurt, cu mănuşi chirurgicale sterile, mulate pe mâini, se apropie de „victima” sa.
- Ce-ai de gând să-mi faci? se interesă el.
- Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
- Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
- Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
- Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
- Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
- Mă bucur, surâse Lucian.
În timp ce discutau, Stela îi luă comandantului câteva probe de sânge din braţ, spre analizare. Doctoriţa îl invită să-şi dea jos bluza şi se apropie cu un micuţ aparat medical electronic, pentru a-i verifica funcţionarea unor organe principale şi pentru a-l consulta.
- Se pare că stai foarte bine cu sănătatea, constată ea.
- Da, nu mă pot plânge. N-am avut probleme la acest capitol. Cel puţin până acum.
- Asta-i foarte bine pentru tine. Şi sper, spre binele tău, că nu vei avea nici în continuare astfel de probleme, pentru a nu fi nevoit să ai de-a face cu doctorii, cei aşa, ca mine.
- Din nefericire, nu toţi doctorii sunt aşa, ca tine. Dacă ar fi fost astfel, ar fi fost foarte plăcut. Tu eşti minunată!
- Nu face astfel de afirmaţii. Încă nu mă cunoşti prea bine. Întreabă-l pe Alex, el ştie; a avut deja de-a face cu mine...
- Încă mai are probleme? Credeam că s-a rezolvat.
- Nu definitiv. Deci, nu mai are probleme, nu serioase, dar nu strică dacă-l mai ţin un timp sub observaţie. Un scurt control medical nu strică niciodată.
- Asta, da, e adevărat. Ascultă, scuză-mi indiscreţia, dar între voi doi e ceva, sau numai mi se pare mie? Adică... Am impresia că în ultima vreme sunteţi cam apopiaţi, ca să mă exprim aşa; şi nu pare a fi o relaţie ca între medic şi pacient.
- Ah, Luci, chiar eşti indiscret, dar cred că ţie-ţi pot spune. Deci, da, ai dreptate, nu te-ai înşelat. Între noi doi s-a înfiripat o relaţie, ceva mai mult decât doar amicală, sau colegială şi nu e deloc una „medicală”. Am descoperit că avem multe în comun, deci, ne potrivim, ca să mă exprim aşa...
- Şi era nevoie ca Alex să aibă probleme cu sănătatea, să devină pacientul tău, pentru a vă da seama de acest lucru?
- Da, ca să vezi, ce ironie... A trebuit ca Alex să aibă nevoie de ajutorul meu, de intervenţia mea, pentru ca să ne dăm amândoi seama că ne potrivim cât de cât unul cu celălalt.
- Şi aveţi intenţii serioase în legătură cu relaţia voastră?
- Încă nu ştiu nimic sigur, Luci, dar te asigur că dacă vom avea de gând ceva, vă vom anunţa pe toţi, nu-ţi face griji; în special pe tine, comandante, în calitate de cel mai bun prieten al lui Alex.
- Da? Bine. Încă o dată, scuză-mi indiscreţia!
- Nu te mai tot scuza atât. Aşa... Apoape că am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Dar mai avem ceva de făcut. Iar între timp putem discuta, nimic nu ne împiedică, deci... Aş dori să te întreb ceva.
- Orice. Întreabă-mă!
- Mai întâi te rog să te întinzi alături, fiindcă acum e nevoie să stai întins, pentru ultimul control de astăzi.
- Nici o problemă, doctore, o aprobă Lucian, ridicându-se de pe scaun şi întinzându-se alături, pe un pat metalic, prevăzut cu o saltea de burete, ce era învelită de un material impermeabil, apoi acoperită cu un cearşaf alb, curat, ca în orice cabinet medical.
Stela îi aplică în câteva părţi ale corpului nişte fire ale unui aparat medical, pe care le fixă bine, apoi urmări indicaţiile aparatului.
- Deci, Luci... reluă ea, fiind în acelaşi timp foarte atentă la ceea ce făcea. Îndrăznesc să te întreb numai pentru că ştiu că tu-l cunoşti foarte bine pe Alex, de mult timp, de când eraţi mai mici, deci, consider că eşti în măsură să-mi spui ce fel de om este. L-aş putea întreba şi pe lungan, dar parcă mi-e mai uşor cu tine.
- Ce fel de om e Alex?! Îţi dai seama că n-am de gând să-l critic! Oricum, după părerea mea, e minunat! Sau cel puţin aşa-l văd eu.
- Bun. Asta cred că puteam să-mi dau şi singură seama. Altceva aş dori să aflu de la tine, iar tu eşti în măsură să-mi răspunzi.
- Hai, spune odată ce doreşti să afli, nu mai ocoli subiectul, o îndemnă Lucian.
- Ca de obicei, eşti foarte direct, comandante... Deci, aş vrea să ştiu dacă... Nu, nu-i bine aşa, se corectă ea, încercând să reformuleze: Crezi că ar fi posibil ca Alex să mă fi acceptat pe mine în viaţa lui, doar din cauză că nu are pe cine altcineva să aleagă?
- Nu, evident! Ce tot vorbeşti prostii, doctore?
- Stai liniştit! Chiar dacă vorbim, te rog să nu-mi dereglezi aparatura, îl atenţionă ea.
- Îmi pare rău, nu mi-am dat seama... Dar cum poţi spune una ca asta? Evident că nu acesta este motivul pentru care s-a apropiat de tine. Şi de ce crezi că n-ar avea pe cine altcineva să aleagă? Blonda, hai să spunem, iese din discuţie acum, nu mai este liberă, dar pe tot parcursul călătoriei până aici a fost mereu liberă, deci, dacă ar fi avut de gând să se apropie de ea, nu văd ce anume l-ar fi reţinut. În plus, încă mai e Lia, care e şi ea liberă, la fel ca şi tine, apoi Ly, care, s-o spunem drept, e foarte atrăgătoare. De altfel, ar mai fi Sonya, cât şi o mulţime de alte fete de aici, de pe Proxima, care de care mai frumoase, deci, ar fi avut totuşi de unde alege.
- Poate, Luci. Dar să le luăm pe rând. Maria sigur nu mai poate intra în discuţie acum, Lia are o fire aparte, retrasă, distantă, rece, dificilă, Alex n-ar fi reuşit niciodată să se apropie de ea, iar în ceea ce o priveşte pe Ly, ea e de mult în vizorul campionului, iar Alex n-ar fi în stare să-i facă una ca asta mai tânărului nostru coleg, adică să se pună între el şi Ly. Cât despre Sonya şi celelalte fete de pe planeta Proxima, or fi ele într-adevăr frumoase, dar nu l-aş vedea pe Alex, sau pe vreunul dintre voi, îndrăgostit de o fată de pe o altă planetă.
- Păi, doctore, ar fi deja Mihai; doar ce ai zis că el şi Ly...
- Cu Ly e cu totul altceva, îl întrerupse Stela.
- Altceva?! Ce altceva?! E sau nu de pe Proxima? Din câte ştiu eu, e chiar fiica domnului Kuny, conducătorul local, deci, despre ce altceva ar putea fi vorba?
- Ai, dreptate, dar Ly... Nu ştiu, parcă e altfel, am această ciudată senzaţie; ori poate doar din cauză că ne-am obişnuit noi cu ea...
- Chiar că e o senzaţie ciudată, doctore, o aprobă comandantul, îngândurat.
- Să lăsăm asta, propuse Stela. Şi atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuşi, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
- Te exprimi greşit, doctore! Pentru că nu-i deloc aşa! Am să te rog să nu gândeşti astfel despre Alex, rosti comandantul cu severitate, în apărarea prietenului său. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simţi cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-şi aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aştepta încă vreo şase-şapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relaţie mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-şi găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
- Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
- Nici gând! Nu mi-aş permite, o aigură el. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
- Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
- Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
- Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
- Poftim?! tresări el surprins. Cum?! Ăăă... Ah, eu...
- Da, tu, doar eşti liber, nu?
- Ah, păi, eu; să vezi... păru încurcat de presupunere comandantul.
- Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari, constată Stela.
- ...?! ... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit, murmură el, gândindu-se deja la veşnica lui obsesie, domnişoara consilier.
- Şi eu ce să înţeleg de aici?
- Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
- Hmm, deci, eşti îndrăgostit... concluzionă Stela. N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.
- Aş, Nis... surâse Lucian amuzat.
- Crezi că m-ar deranja înălţimea lui? Să ştii că, în ciuda faptului că e teribil de înalt şi consumă exagerat de multe dulciuri, e totuşi un tip simpatic. În plus, chiar foarte drăguţ!
- Nis... Desigur, este; nici n-aş susţine contrariul. E amuzant; într-un fel, sarea şi piperul misiunii noastre. Nu mi-aş putea închipui cum ar fi fost fără el; probabil, foarte plictisitor!
- Ai dreptate, are rolul lui aici; n-ar fi fost plăcut fără el. Atunci, în ceea ce-l priveşte pe Alex, te refereai cumva la faptul că el e singurul mai mare ca vârstă decât mine, dintre voi toţi? Vai, Luci, nu ştiai faptul că dragostea nu ţine seama de vârste, înălţime sau alte chestii asemănătoare? Deci, vârsta nu ar fi constituit o piedică în acest sens. Doi îndrăgostiţi nu mai ţin cont de faptul că unul dintre ei e mai mare ca vârstă, sau mai mic, că e mai înalt sau mai scund, mai gras sau mai slab, mai frumos sau mai urât, mai bogat sau mai sărac, sau alte nimicuri de genul ăsta. Dacă se iubesc cu adevărat, vor învinge toate aceste, hai să le zicem „piedici” ivite în calea lor, se consideră potriviţi unul celuilalt şi asta-i tot; nimic altceva nu-i mai interesează. Nimic altceva nu mai contează pentru ei. Se consideră perfecţi! Şi nici nu greşesc.
- Mda... Ai dreptate. Deci, în privinţa asta, nu trebuie să mă îngrijorez pentru Alex. Iar asta-i bine. Mă bucur, atât pentru el, cât şi pentru tine, doctore.
- Spune-mi, Luci, tu crezi că eu şi Alex nu ne potrivim?
- N-am spus aşa ceva, doctore. Cred că vă potriviţi totuşi, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă aşteptam ca voi doi să vă apropiaţi atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Mă rog, sper că mă înţelegi tu. Adică, după şase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, eraţi indiferenţi, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puţin cam bizară.
- Te înţeleg. Chiar şi mie mi se pare ciudat. Poate şi lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău, surâse Stela.
- Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!
- Dar, spune-mi, Luci, ce ai la braţul stâng? schimbă Stela brusc subiectul. Ce-i cu semnul ăsta de aici, din partea de sus a braţului tău stâng? Am tot vrut să te întreb, de mai demult, de cum l-am observat, dar am neglijat. Însă te întreb acum. Repet, deci, ce-i cu semnul acesta?
- Ah, nimic... E doar o amintire din trecut, se eschivă el de la un răspuns concret, clar.
- O amintire din trecut? deveni Stela curioasă. Despre ce e vorba? Ce ţi s-a întâmplat, de te-ai ales cu un asemenea semn? Se pare că a fost ceva foarte serios, semnul pare a fi provenit de la o tăietură severă, gravă. Dacă vrei, povesteşte-mi, te ascult. Dacă nu, nu te pot obliga. Eram doar curioasă...
- Pentru un doctor, chiar eşti curioasă, îi reproşă Lucian. Dar, bine, am să-ţi spun, asta pentru că te cunosc... zâmbi el. E un semn cu care m-am ales într-o seară de primăvară, în urma unei tăieturi de cuţit, o tăietură zdravănă, destul de adâncă... Ţin minte că lama tăioiasă a cuţitului mi-a crestat braţul cu uşurinţă, pătrunzând adânc, până la os, prin mâneca subţire a bluzei cu care eram îmbrăcat. Era o bluză albă, însă mâneca stângă devenise complet roşie până am ajuns la Institut.
- Când ai ajuns la Institut?! Şi totuşi, ce-ai păţit? Cum anume te-ai tăiat?
- Ah, vrei să afli şi amănunte... M-am amestecat unde nu trebuia.
- Adică?! Nu înţeleg... Fii puţin mai explicit, te rog, îi ceru doctoriţa.
- M-am bătut cu doi indivizi periculoşi, care erau mai mari decât mine ca vârstă, în plus, erau şi înarmaţi cu acele cuţite tăioase.
- Hai, povesteşte-mi! insistă doctoriţa.
- Hmm... Fie, acceptă el şi începu: Era într-o seară frumoasă de primăvară, prin luna martie, în urmă cu vreo zece ani, evident, pe Terra. Era destul de târziu; 22.30-23.00 aproape, nu-mi amintesc cu precizie ora; în orice caz, înainte de miezul nopţii. Indivizii aveau amândoi cuţite, altfel n-ar fi reuşit să mă atingă, deşi eu eram doar un puştan pe lângă ei. Ai văzut însă că nu sunt chiar atât de stângaci în mişcări; nu mă laud, însă mă pricep cât de cât şi la lupte, fără să fi urmat vreo carieră de succes, asemenea campionului nostru, Mihai. Mă pricepeam şi atunci, destul de bine şi nu mi-era teamă, deşi nu făceam pe curajosul, pe grozavul. Până la urmă tot eu am învins; tipii ăia doi au luat-o la sănătoasa, ca nişte laşi, dar m-am ales cu o rană zdravănă, în urma căreia mi-a rămas acest semn, pe care probabil îl voi avea toată viaţa, nu mai pot scăpa de el. Dar nu-mi pasă. Sunt teafăr, asta-i tot ce contează.
- Hmm... Mare figură ai mai fost! Totuşi, de ce te-ai bătut cu acei indivizi?
- Prea vrei să intri în detalii, să le ştii pe toate; intenţionat omisesem acest lucru. Nu crezi că ţi-am dat destule amănunte?
- Hai, Luci, de ce eşti rău? îi reproşă doctoriţa.
- Bine, fie; pentru că te cunosc şi suntem prieteni, am să-ţi spun totuşi, să nu crezi că aş avea secrete. Pentru o fată, pentru ce altceva ai putea crede că m-aş fi bătut?
- Ah, asta era... Ştii, înclin să cred că Lia are dreptate când spune despre tine că ai fost un adevărat Don Juan. Se pare că aşa ai fost.
- Nu te grăbi cu concluziile, doctore! S-ar putea să greşeşti. Nu-i chiar aşa cum se pare, aşa că nu mă categorisi rapid drept un mare Don Juan, deşi, recunosc, aşa se vorbea mereu despre mine prin Institut; e reputaţia mea, de care se pare că nu pot să scap nici aici... Pe fata aceea n-o cunoşteam însă deloc, de fapt, nici acum nu o cunosc, n-am văzut-o prea bine, nici n-am stat de vorbă cu ea vreodată, am vrut doar s-o apăr, să o scap de cei doi. Se pare că indivizii aceia aveau intenţii nu tocmai civilizate, ştii tu, se pare că doreau să-şi bată joc de ea, altfel spus, s-o violeze. Treceam întâmplător prin zonă, am auzit-o strigând după ajutor, iar judecând după glas, părea doar o copilă. N-am putut sta deoparte când i-am zărit, să-i las să-şi bată joc de biata fată. Nu, n-aş fi putut! Aşa că mi-am asumat orice risc şi am intervenit. Şi i-am gonit!
- Ah... Asta-i altceva, e cu totul altceva! Ai fost deci, mai mult decât un Don Juan, un fel de erou, salvând o fată de doi derbedei, riscându-ţi propria viaţă pentru o necunoscută. Un adevărat cavaler, gata oricând să facă orice pentru a salva onoarea unei domnişoare. Hei... Ăsta nu-i Don Juan; parcă altul, Don Quijote.
- Ah, nu, nici chiar aşa! Nu mai încerca să mă clasifici drept altcineva, nu sunt nici un Don; nu eram nici atunci! Eram doar eu, Lucian Enka. Şi am făcut doar ce credeam că ar fi mai bine. Sper că n-am greşit.
- Sigur n-ai greşit. Sper ca acea domnişoară să fi meritat riscul pe care ţi l-ai asumat pentru ea.
- Bineînţeles că a meritat, oricine ar fi fost.
- De ce ai rămas totuşi cu semnul acesta, ba încă atât de pronunţat, de vizibil? Doctorii n-au reuşit să vindece rana în aşa fel încât să nu rămâi cu acest semn?
- După cum se vede, n-au reuşit mai mult de atât, deşi au făcut tot posibilul, au încercat să mă ajute cât s-a putut. Oricum, nu mă deranjează deloc semnul acesta, nu mă încurcă cu nimic prezenţa lui, e situat în partea de sus a braţului stâng, nu se observă nici măcar cu mânecă scurtă; de altfel, îmi aminteşte de singura faptă bună pe care am făcut-o vreodată, deci, e bine să rămână acolo.
- Din anumite motive, nu cred că ar fi singura ta faptă bună.
- Se poate, zâmbi el. Dar e singura pe care mi-o amintesc. Cât despre semnul ăsta, se pare că am rămas cu el, doar pentru că nu m-ai tratat tu atunci. Dacă mă îngrijeai tu, sigur nu-l mai aveam. Ce să fac însă dacă nu tu te-ai ocupat de mine atunci?
- Ah, Luci, linguşitorule... Vrei să mă copleşeşti cu vorbele tale? Să ştii însă că pe atunci nu te-aş fi putut ajuta nici eu, eram prea tinerică, nu aveam experienţă în domeniu. Nu eram un doctor foarte priceput, mă aflam de abia la începutul activităţii de medic, de abia îmi terminasem studiile de specialitate şi nu intervenisem în cazuri mai dificile, deci, nu cred că te-aş fi putut ajuta.
- Ba sigur m-ai fi putut ajuta! Cred că erai un medic excelent şi atunci, chiar dacă te aflai la începutul carierei tale. Sunt convins că m-ai fi scăpat de semnul acesta, chiar dacă ţi-ai fi început activitatea de medic exact în acea clipă; nu aveai nevoie de experienţă în domeniu. Repet însă, dacă nu m-ai tratat tu, n-am avut încotro, am acceptat ideea că voi rămâne cu acest semn mereu, m-am obişnuit deja cu el; e ceva distinctiv, în cazul meu.
- Vai, vai... Eşti grozav! Chiar ştii cum să iei oamenii, cum să le vorbeşti, surâse Stela, preluând ideea, în glumă: Deh, ce să-ţi fac, n-am avut ocazia să te tratez eu atunci. Nu ştiu dacă aş fi reuşit să te scap de acest semn, dar măcar aş fi încercat, deşi eram foarte tânără, la începutul carierei. Tocmai din cauza asta n-ai ajuns pe mâinile mele; pe atunci nu mi se încredinţau astfel de cazuri, decât cele mai simple, adică bolnavi cu nu prea mari probleme, mai uşor de tratat.
- Oh, ce greşeală! Zău, ţie ar fi trebuit să-ţi acorde de la început cazurile cele mai grave, sigur te-ai fi descurcat, ai fi reuşit să-i vindeci pe bolnavi cu uşurinţă.
- Nu ştiu dacă aş fi reuşit sau nu; în orice caz, m-aş fi străduit. Să ştii însă că nici până la plecarea în misiune nu mi s-au încredinţat cazuri mai grave, mai dificile, am avut ca pacienţi doar bolnavi cu probleme minore, uşor de tratat. Deci nu-mi dau seama de ce am fost desemnată ca medic al echipajului, unicul doctor al acestei misiuni; de fapt, unicul cadru medical. Uneori nu ştiu dacă voi face faţă, dacă mă voi descurca aşa cum trebuie.
- Poftim?! se miră el. Lasă gluma, doctore!
- Dar eu nu glumesc deloc, Luci!
- N-ar trebui să ai astfel de temeri. Sigur te vei descurca de minune! Vei vedea, totul va fi bine. Nu s-a greşit deloc în privinţa ta, când ai fost desemnată ca medic al echipajului. Am încredere deplină în tine, în capacitatea ta de lucru, ca medic. Te-am văzut cum te-ai descurcat cu „Ucigaşa” şi mi-a plăcut.
- „Ucigaşa”?! Luci, n-a fost ceva grav, protestă Stela.
- Grav sau nu, te-ai descurcat excelent! Chiar şi cu Nick. Iar această misiune poate va însemna pentru tine consacrarea în meseria pe care ţi-ai ales-o, vei deveni un doctor experimentat, desăvârşit...
- Ah, Luci, îţi muţumesc pentru aceste vorbe, chiar mă încurajează. Uneori aş dori să am cât de puţin din încrederea care te caracterizează, aş avea nevoie, însă eu mă tem, uneori chiar foarte mult. Îmi lipseşte această încredere în forţele proprii, poate şi din cauză că răspunderea e foarte mare. Mă tem că la un moment dat, situaţia mă va depăşi şi n-aş vrea să se întâmple vreodată astfel. Mai ales că, în cazul meseriei mele, e vorbe de vieţi omeneşti; ale voastre, Luci, ale colegilor, prietenilor mei... Nu vreau să păţiţi ceva!
- Aş, nu trebuie să-ţi faci probleme de genul acesta, n-are sens. Sigur te vei descurca mereu. Eşti un doctor bun, cel mai potrivit pentru noi, altul mai bun nici că se putea, deci vieţile noastre sunt pe mâini bune. Nu te va depăşi niciodată situaţia, vei face mereu faţă, ai să vezi, zâmbi Lucian, adăugând: Şi încă ce faţă; foarte drăguţă...
- Sper să ai dreptate, rosti doctoriţa, apoi îl anunţă: Bun. Cam asta a fost totul. Gata! Am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Poţi să te ridici, să te îmbraci, eşti liber, ai scăpat. Te aştept mâine, la aceeaşi oră, tot aici.
- Grozav, spuse el şi se ridică, apoi se echipă repede.
- Ia te uită, se pare că Alex şi fratele Sonyei se înţeleg destul de bine, remarcă Stela.
- Da. Au discutat tot timpul, aprobă Lucian.
- Nu m-ai avertizat că vei veni împreună cu fratele domnişoarei Sonya, m-aş fi pregătit şi eu, nu m-ai fi luat prin surprindere, m-aş fi aranjat puţin.
- Nu-ţi face griji, doctore. Tu arăţi întotdeauna foarte bine. Sunt sigur că nu i-ai lăsat o impresie proastă lui Sid. Iar el nu are nevoie de o atenţie specială, în mod deosebit. Se pare că s-a simţit foarte bine cu Alex.
- Da. Ai dreptate.
- Apropo, în legătură cu asta, nici tu nu m-ai avertizat mai din timp, să nu fiu surprins...
- Ah, Luci, ce-mi reproşezi de fapt? De ce nu te-a avertizat chiar Alex, doar sunteţi prieteni buni, nu?!
- Aşa-i...
Se îndreptară amândoi spre Alex şi Sid.
- Hei, bătrâne, am impresia că voi doi vă înţelegeţi de minune, îi întrerupse Lucian.
- Da, Luci. Poţi să-i transmiţi Sonyei că are un frate minunat; ca şi ea, de altfel.
- Gata, Lucian? Aţi terminat? întrebă Sid.
- Gata, cel puţin pentru astăzi. Deci, putem pleca. Dacă nu cumva vrei să rămâi.
- Nu e cazul. Putem pleca, decise Sid.
Îşi luară „la revedere”, iar Sid şi Lucian părăsiră cabinetul medical al doctoriţei Stela. În încăperea alăturată, Stela improvizase un laborator de chimie, doar nu era numai doctor...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!