agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 798 .



Natalia. Natty, cum o striga el într-un trecut
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2019-10-18  |     | 



Viermele îndoielii îşi făcuse în cele din urmă intrarea în trombă. Dăduse târcoale o vreme. Adulmecasee. Ţesuse scenarii, evoluţii în timp minor, repercusiuni cosmice ulterioare. Nu se putuse hotărî asupra porţiunii celei mai potrivite de unde ar fi fost posibil să-şi înceapă cât mai profesionist abordarea. Prezenţa, o vreme insidioasă, s-ar fi putut materializa, pentru cel mai puţin novice, într-o pată vineţie-roşiatică ca din senin ivită undeva sub ochiul stâng. Ea nu băgase de seamă. Cel mult simţise un soi de gâlmă. Tot dăduse cu mâna. Nu găsise mai nimic. Apoi hainele începuseră oarecum să atârne. Aproape fericită, îşi spusese că gândul ei tainic de a pierde cele 5 kilograme şi jumătate o luase prin surprindere devenind realitate. Se simţise mai sexy ca niciodată. Îşi aranjase un cârlionţ-doi imaginari. Chicotise. Onomatopeea coborâse înspre abdomenul dezaplatizat, după ce stârnise un anume fior în sânii obligaţi să mimeze obraznicia într-un sutien push-up. În sfârşit, primise cu entuziasm, suspect pentru oricine altcineva, invitaţia la o lansare, refuzată tranşant în trecutul nu prea îndepărtat. Ba chiar pusese la cale, cu o hair stylistă mai puţin ortodoxă, o coafură choking!

Se regăsise! Repede! Pe un hol! Provincial!

Profesoară. De geografie. Sau de istorie…?! Totuna!!! Cu părul încă şiroindu-i à la Coşbuc pe umeri. Trecută, de o vreme, de 40. Numai vocea! La fel de cristalină! Sfiiciunea aia din priviri punând în gardă asupra îndrăznelii uriaşe ce putea oricând răbufni dinspre!

Poza uneori. Pe holul provincial. Cu un catalog la subsuoară. Ca altădată. Cu câte o elevă stângaci fardată. Prea timidă. Să se îndrăgostească. Cu câte un băieţandru tocmai năvălit de pe terenul de fotbal. Încerca să-şi ascundă intimitatea în prezenţa confratelui imortalizat. Nu, nuuu, nu se vedea nicioo urmă! Totul era la fel ca altădată! Orice vrabie pe graiul ei continua să piară! Chiar dacă timpul! Chiar dacă…

…El!

De şi mai multă vreme trecut de 40. Dar asta poate / trebuie / se cuvine / se impune / este cazul / et cetera să fie trecut cu vederea! Doar e băr-bat! Cu cearcăne teatrale. Absolut reale. Daa, daaaaa, luaţi un cadru de aproape! Cu blugi. Prespălaţi. Director. Provincial. La aceaşi şcoală. Pozând. Mai frecvent decât ea. Mult mai! În marele neajutorat. Consolându-se cu faună tânără, neexperimentată. Şakire cu buric dezgolit, spate unduios şi off-uri grandioase. Dornice! Să stăpânească! Tainele nesfârşite! Ale englezei! Ei, şi cu un asemenea dascăl! Poartă barbă. Îşi dă jos barba. Poartă adidaşi cu talpă aproape inexistentă. Îşi dezbracă excedentul textil. Intră într-o salopetă. Ca-ntr-o colosală inconsistenţă. Renunţă la apucăturile din studenţie. Îşi acoperă craniul cu fes. Rămâne cap de bulgar. Pozează la Clăbucet. Într-un minigrup. Iese extenuat. Rău de tot. Ea, frumuşică. Tot! Şakirele, într-un seif unde îţi păstrezi ochii lumeşti, ăia din cap. I se fixează privirea. Obsedant. Fatal. Pe fundul uneia cu aere de manechin. Fumează ca un turc. I se fac plămânii negri. Sufletul, prin vecinătăţi. Trăieşte paroxistic… Dă lumea de ceasurile morţii! Timpul înapoi!

Să ia o pauză! Să ia! Să ia distanţă… Să vedem ce se mai întâmplă…?!

Natty…Natalia, pe litere-pronunţat-deodată, intră în bucătărie. N-o mai scoţi cu una cu două. Face. Da’ ce nu face?! Savarine ecleruri amandine doboaşe clătite cu fără vişine îngheţată… Face de gardă. Plânsă. Ca o fetiţă care n-a ştiut niciodată să se facă mare. Un lotus creşte. Îşi aduce habitatul. Îi soarbe tristeţea ochilor de peruzea. O consolează. Parţial. Ea pleacă în vacanţă. Într-o arie limitrofă. Cu deschidere. Cu nişte colege. Provinciale. Drăguţe foc! Fac poză de grup: HashtagRezist!!!

Se întoarce între coaste cu o Leoaică!

El se face mic de tot. Dispare.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!