agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 690 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-08  |     | 



*41. Petrecerea se întinde.

Pe la ora 08.00, Lucian se trezi şi se îndreptă spre puntea principală, să vadă dacă mai era vreunul pe acolo. Nu-l găsi însă decât pe Mihai.
- ’Neaţa, ginerică!
- Salut, Luci!
- Ce-i cu tine? Ai cumva insomnii?
- Nu, am dormit destul de bine; m-am odihnit de ajuns. Acum m-am trezit şi am venit aici, cu puţin înaintea ta.
- Foarte bine! Văd că te-ai schimbat...
- Da. Cum e?
- Drăguţ.
- Haide, spune-mi! Crezi că era mai potrivit cel de ieri?
- Nu... Nu începe din nou! Relaxează-te! Ai văzut doar că totul a fost în ordine. Tot aşa va fi şi acum, vei vedea.
- Da, probabil...
- Şi cum te simţi? Eşti fericit?
- Nu se vede?! Fericit e prea puţin spus. Mă simt... Ciudat! Ca într-al nouălea cer!
- Al nouălea?! Nu ştiu dacă ăsta o fi chiar al nouălea, nu le-am numărat, dar mă bucur pentru tine! Sincer! Vezi?! Ieri îţi făceai o sumedenie de probleme, fără motive reale. Credeai că ea n-o să mai vină, sau cine ştie ce altceva...
- Da. Pentru că întârzia.
- Însă, în final, tot a venit. Nu s-a speriat de tine.
- Aşa e. Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu apărea...
- După cum ai văzut, n-a fost cazul. Chiar o iubeşti atât de mult sau e doar un simplu capriciu?
- Nu, ce tot spui?! Ar trebui să ştii... Cum ar putea fi un simplu capriciu?! O ador!
- Chiar atât de mult, încât să recurgi la pasul decisiv în viaţă?
- Bineînţeles! N-aş mai putea trăi nici măcar o clipă fără ea!
- Păi, atunci, chiar nu exista un alt remediu. Totuşi... Nu-mi vine să cred că mi-ai luat-o înainte! Deşi, desigur, nu asta contează cel mai mult, ci doar să fii tu fericit. Şi sigur vei fi, doar te-ai aranjat bine, cu Ly Kuny... Totuşi, tu de abia ai 24 de ani acum, iar eu, la 27 de ani, aproape 28, încă n-am nici o perspectivă în acest sens.
- Deh, ce să-ţi fac, dacă tu tot la Lia te-ai oprit?!
- Normal că la ea, altfel nu s-ar putea... Pentru mine, nu există alta!
- Ştii că se întâlneşte cu Sid Kelso destul de des în ultimul timp?! Am văzut-o şi eu de câteva ori, chiar şi acolo, în camera ei; dansau... Mi s-a părut dubios. Eram convins că ai fi tu, cu ea.
- Da, ştiu, am aflat deja, păru a se întrista Lucian.
- Şi ce ai de gând să faci în privinţa asta? Nu iei măsuri?
- Păi, ce-aş putea face? E complicat! Sunt neputincios. Sid Kelso... Nu vreau să stric relaţia de prietenie pe care o am cu el. Dar mi-e greu să mă gândesc că sunt împreună... Totuşi, nu va fi ceva de durată. Am răbdare! Aştept ca totul să se năruie între ei, pentru că asta se va întâmpla, cât de curând. Atunci eu voi fi în preajma ei, umărul pe care ea să plângă...
- Vai, Luci... Nu te înţeleg! Încă ai de gând să aştepţi? Cât? Nu-i spui odată? Să vezi cum s-ar despărţi ea singură de Sid, dacă ar afla că o iubeşti.
- Aş... Lasă problemele mele! Nu te gândi la ele... Încerc să nu mă gândesc nici eu. Mai ales acum, în aceste momente.
- Da, aici ai dreptate.
- Şi cum te împaci cu ideea de a-l avea pe domnul To Kuny ca tată-socru?
- Asta-i puţin mai dificil, însă în cele din urmă, am să mă împac eu şi cu ideea asta. La urma urmei, dânsul nici măcar nu este un om rău, deci, n-am de ce să mă alarmez.
- Bineînţeles că nu-i. Cel puţin nu atâta timp cât te porţi frumos cu fiica dumnealui. Şi nu te-aş vedea pe tine tratând-o altfel.
- Eu?! Nici gând! Doar o iubesc.
- Păi, vezi? Cu atât mai mult, n-ai de ce să-ţi faci griji inutile. Spune-mi, ai reuşit să vorbeşti cumva cu ea, înainte de a te fi hotărât s-o ceri în căsătorie?
- Să vorbesc cu ea? Despre ce?
- Cum adică, despre ce? Doar n-ai uitat... Ştii tu, referitor la informaţia aceea, pe care ai aflat-o pe supercomputer. Ascultă, ştiu că nu e locul şi nici momentul cel mai indicat pentru o asemenea întrebare, însă dacă ai reuşit cumva să afli ceva interesant de la ea, aş aprecia dacă m-ai pune şi pe mine în temă.
- Ah, la asta te refereai tu... Nu, n-am reuşit să aflu nimic de la ea. De fapt, îmi pare rău, dar nici măcar n-am întrebat-o nimic în acest sens, n-am găsit momentul potrivit. Mi-era teamă că ar putea deveni suspicioasă, iar după aceea, în ultimul timp, numai la asta nu mi-a stat mie gândul.
- Pricep. Deci, aşa stau lucrurile... Iar ea, nu ţi-a spus nimic, măcar din întâmplare, fără să-şi dea seama?
- Nu, absolut nimic. Nici n-a adus în discuţie un asemenea subiect. Ciudat, nu?! Dacă ştie ceva în acest sens, oare mie de ce nu mi-a spus nimic până acum? Şi nici nu dă semne că ar avea intenţia să-mi spună. Oare de ce-mi ascunde acest lucru?
- Poate că nici ea nu ştie.
- Poate... Dar dacă ştie?
- În cazul ăsta, poate că are motivele ei să ţină totul secret.
- Probabil... Tu ce crezi?
- Nu ştiu. Nu mă pot pronunţa. Tot ce ţi-aş putea spune e că, indiferent că ştie sau nu, acest lucru nu trebuie să influenţeze cu nimic relaţia dintre voi doi.
- Păi, nici n-o va influenţa. Ne vom înţelege bine, pentru că o iubesc prea mult, încât să ţin cont de asemenea amănunte. Şi nu mă înţelege greşit. Nu neg importanţa acestui adevăr, dar n-am de gând să-l pun mai presus decât relaţia dintre noi doi.
- Bineînţeles că nu. Nici nu ţi-aş cere aşa ceva. Ar fi absurd. Acum ar trebui să nici nu te mai gândeşti la asta. În ziua asta trebuie să fii doar foarte fericit, atâta tot! Apoi vei intra în luna de miere, norocosule!
- Ah, da... Nu-mi aminti!
- De ce nu? Doar e adevărat. Poţi spune „adio” burlăciei. Pentru totdeauna! Am rămas doar eu şi Nis.
- Mda... îl aprobă Mihai şoptit.
Apoi discuţia le fu întreruptă de sosirea celorlalţi, care veneau, rând pe rând, pe puntea principală.
De abia pe la ora 09.00 reuşiră să se strângă toţi, inclusiv domnul To Kuny, care nu dădea semne că ar vrea să plece în oraş; rămânea alături de ei, la bordul navei albastre şi în această zi de duminică, 18 noiembrie 2091, doar nu era să-şi dezamăgească fiica, retrăgându-se.
Iar distracţia reîncepu, în toată puterea cuvântului. Evident, pentru a nu se face de râs în faţa domnului To Kuny, evitară excesele de orice gen, care nu le-ar fi adus decât neplăceri.
Domnul Kuny însă, se simţea foarte bine în mijlocul lor şi lua parte efectiv la petrecerea dată în cinstea fiicei sale; nu se dădea în lături nici dânsul de la distracţie, iar în ciuda vârstei sale, nu ceda deloc, făcea cu bine faţă ritmului celor tineri.
Astfel o ţinură întreaga zi de duminică, însă petrecerea nu se termină odată cu încheierea zilei, ci continuă şi în toiul nopţii, în acelaşi stil. Incluseră în programul de noapte vizionarea câtorva filme 3D şi jocul de cărţi, joc la care luă parte de data aceasta şi domnul To Kuny. Jucară tot pe porunci amuzante, dar după cum le indicase cu seriozitate şeful, fără interdicţii, frişcă, ciocolată caldă, pistoale cu bile sau apă, sau altceva asemănător, cum făcuseră la petrecerea anterioară, din urmă cu două săptămâni. De data aceasta îşi dăduseră doar porunci amuzante, acceptabile, deloc deplasate. Domnul Kuny se dovedi a fi foarte priceput la joc, câştigând destul de des, deşi la început se prefăcuse a nu şti şi ascultase indicaţiile primite. Însă, de cum îşi intrase în mână, nu-i iertă pe nici unul dintre cei prezenţi; fiecare dintre ei primise o poruncă de la dânsul, astfel To Kuny dovedindu-se iscusit şi în alegerea poruncilor amuzante. Se întinseră cu jocul de cărţi până dimineaţa, la ora 06.00, când se retraseră prin rezerve, spre a se odihni vreo câteva ore. La 10.00 erau toţi înapoi pe puntea principală, reluând distracţia, deşi era deja luni, 19 noiembrie 2091, iar ei nu aveau de gând să o termine, doar era un eveniment important, fiind vorba despre mezinul echipajului lor. Nici măcar domnul To Kuny nu plecă spre oraş, rămase cu ei în continuare, iar toţi hotărâră să rămână împreună şi în acea zi, pentru a-şi continua petrecerea. Era o singură problemă: anume, Sid Kelso. Lucian şi Lia ar fi trebuit să-l întâlnească la ora 14.00, după cum rămăsese stabilit şi nu-l puteau lăsa să aştepte degeaba, iar Lucian nu uitase de această întâlnire, îşi aduse aminte de ea. Se făcuse deja ora 13.00, iar aceasta era ora la care în mod normal ar fi trebuit să plece spre oraşul artificial. Dar nici să plece neanunţat nu putea, aşa că se apropie de Mihai, pentru a-i comunica acest lucru.
- Hei, ginerică, cred că trebuie să vă las pentru scurt timp.
- Ce tot spui? De ce?
- Cu sau fără Lia, trebuie să-l întâlnesc pe Sid peste vreo oră şi nu-l pot lăsa să mă aştepte degeaba.
- De ce nu-l anunţi că nu poţi merge la această întâlnire astăzi? Vă vedeţi mâine.
- Nu am cum să-l anunţ. Minitrasmiţătoarele noastre nu-mi sunt de nici un folos. În plus, chiar dacă aş fi putut lua totuşi legătura prin intermediul lor, nu cred că semnalul ar fi putut străbate cupola lumii lor artificiale, pentru ca el să-mi recepţioneze mesajul, deci, ar fi fost tot în zadar.
- Ştiu. Însă trebuie să existe o soluţie. Poate că Nick ne-ar putea ajuta cu ceva.
- Nick? Crezi că ar putea?
- Probabil...
- De ce el şi nu chiar miresica ta? Presupun că şi ea ar putea.
- Da, ar putea. Atât ea, cât şi tatăl ei, dar prefer să nu-i deranjăm pe ei.
- Ai dreptate. Să nu-i deranjăm, îl aprobă Lucian. Atunci, să apelăm la proaspătul tău cumnăţel.
Aşa că, în cele din urmă, îl deranjară pe Nick de la un film pe care-l privea; îi pusese doar pauză, iar după aceea îl va reporni. Îl puseră în temă, explicându-i care ar fi problema. Amabil ca de obicei, Nick acceptă zâmbitor să-i ajute, mai ales că nu era vorba despre ceva dificil. Cum la ora aceea erau afară, pe suprafaţa albă a planetei, se îndepărtară puţin faţă de ceilalţi, încercând să nu le atragă acestora atenţia spre ei, pentru a păstra confidenţialitatea discuţiei. Considerând că se îndepărtaseră destul, Nick îşi reglă micul aparat, iar în scurt timp pe ecranul acestuia apăru figura binecunoscută a lui Sid, care se afla undeva, în marele oraş artificial, de sub cupolă. Sesizând că este căutat, Sid îşi consultă aparatul.
- Salut, Sid, auzi acesta glasul lui Nick şi îi zări în acelaşi timp chipul.
- Nick?! Salut. Ce surpriză, se miră Sid. Nu mă aşteptam să mă cauţi.
- Sincer, nici eu nu mă aşteptam. Şi să nu mă înţelegi greşit.
- Nu, nu-ţi face probleme. Ah, am aflat despre sora ta... Transmite-i, te rog, multă fericire din partea mea.
- Da, sigur. Mulţumesc! Se va bucura. De fapt, acum mă aflu chiar la petrecerea organizată de colegii lui Mihai şi te-am căutat pentru că Luci vrea să-ţi spună ceva.
- Luci... Foarte bine. Îl ascult.
- Bună, Sid.
- Salutări, Lucian. Care-i problema?
- N-ar fi nici una, doar că... Ştii tu, în legătură cu întâlnirea noastră de astăzi, dat fiind împrejurările de faţă, nu cred că mai poate avea loc.
- Fireşte că nu poate. Înţeleg.
- Şi deci, nu te superi dacă nu voi veni nici eu, nici colega mea?
- Nu, evident, n-aş avea de ce.
- Atunci, e bine. Am vrut să te anunţ, ca nu cumva să ne aştepţi degeaba.
- Foarte bine. Însă mi-aş fi dat seama de ce nu veniţi, doar ştiam despre ce e vorba.
- De unde ştiai? Adică... întrebă Lucian, deşi îşi dăduse seama imediat că pusese o întrebare stupidă, fără rost.
- Nu era greu de aflat.
- Sigur că nu era. Nici n-ar fi trebuit să întreb.
- Nici o problemă. Dacă vă veţi simţi obosiţi, nu e nevoie să veniţi nici mâine, doar înţeleg situaţia.
- Nu e cazul. Mâine vom veni, deşi e adevărat că sutem obosiţi; ne-am întins cu petrecerea. Însă avem destul timp să ne şi odihnim. Deci, ne vedem mâine.
- Sigur. Cum doreşti. Apropo, felicită-l pe colegul tău, Mihai, din partea mea.
- Nu e nevoie. A auzit şi singur. E chiar aici, lângă mine.
- Ah, nu ştiam. Atunci, felicitări. Să fiţi fericiţi şi să aveţi parte de tot binele din lume. Casă de piatră, cum am înţeles că se spune pe la voi, cu asemenea ocazii, îi ură Sid.
- Mulţumesc, Sid, îi răspunse campionul.
Mica problemă fiind astfel rezolvată, Nick întrerupse legătura, iar ei trei reveniră printre ceilalţi, care sesizaseră scurta lor absenţă. Lucian o anunţă pe Lia că nu mai era necesar să-l întâlnească pe Sid în acea zi, că aranjase el totul.
Apoi, îşi văzură în continuare de petrecere, care se prelungi din nou până după miezul nopţii, până la ora 4.00, când, în sfârşit, îi puseră capăt, deşi, dacă ar fi fost după ei, ar fi continuat-o încă. Aşa că se pregătiră de retragere. Deciseră însă să o ia pe jos, nu cu avionul, iar Lucian decise să-i însoţească, cel puţin până la cercul colorat, deşi nu era absolut necesar, însă nici unul dintre colegii săi nu încercă să-l oprească. Pe drum, i se alătură lui Mihai.
- Deci, asta a fost totul, campionule. Sper că ai fost mulţumit. Ştiu că ai fi meritat mai mult, însă să fii convins că noi toţi ne-am străduit ca totul să fie cât mai bine.
- Nu-ţi face griji. A fost perfect. M-am simţit minunat. Mai bine de aşa, nici că se putea. Serios, Luci!
- Aşa sper şi eu. De asemenea, ştiu că această căsătorie nu poate fi oficială, ca să zic aşa. Ştii că nu puteam lua cu noi un preot şi un ofiţer al stării civile.
- Luci, nu-ţi face probleme, înţeleg. De altfel, nu sunt singurul în această situaţie. În plus, chiar de am fi luat cu noi un ofiţer al stării civile şi un preot, tot n-am fi rezolvat problema. Adică, aceştia ar fi oficiat aici căsătoriile, însă pe Terra tot n-ar fi fost recunoscute ca fiind oficiale. N-ar fi avut cum.
- Aşa e. Atunci, de partea oficială sau legală, ne vom putea ocupa doar când vom ajunge acasă, pe Terra. De abia atunci vă veţi putea face actele şi tot ce mai e necesar. Însă, până atunci... Noi am încercat să ne achităm faţă de tine aşa cum am putut.
- Da, sigur. A fost grozav!
- Atunci, e bine. În fond, asta contează cel mai mult. Ca voi să fiţi fericiţi şi să vă simţiţi bine. Şi nu doar voi, ci toţi, în general.
- Ce tot puneţi voi doi la cale aici? întrebă Maria, ajungând lângă ei.
- Tocmai vorbeam cu proaspătul tău cumnăţel despre legalizarea căsătoriei lui.
- Legalizare? Ce tot spui, Luci? Te doare cumva capul, burta sau ai febră?
- Nu, blondo, mă simt foarte bine.
- Atunci, ce tot îi dai zor cu legalizarea, aiuritule? Nu poate fi vorba despre aşa ceva aici!
- Tocmai, nu poate fi... se strâmbă Lucian, la auzul calificativului „aiuritule”. Şi s-ar părea că ai şi tu aceeaşi problemă.
- Las’, că nu-i o urgenţă. Se vor rezolva ele, toate la timpul lor. Nu ne putem ocupa de partea legală aici.
- Evident. Mă bucur că eşti înţelegătoare.
- Trebuie să fiu. De fapt, în calitate de comandant, ar fi trebuit să ţi se fi dat ţie posibilitatea de a legaliza eventualele mariaje.
- Mie?! De ce mie?
- Pentru că tu eşti comandantul nostru, evident. Şi ce tot faci mutre? Vrei să spui că n-ar fi adevărat?
- N-aş spune aşa ceva. Însă ăsta nu-i un motiv relevant. Iar dacă aş fi avut totuşi această posibilitate, cum mi-aş fi oficiat oare propria-mi căsătorie?
- A ta, aiuritule?! Care?! Tu nu eşti încă însurat, îi aminti blonda.
- Mai e destul timp până ce vom ajunge înapoi pe Terra. Şi nu se ştie niciodată.
- Bine, recunosc, aici ai dreptate. În acest caz, ne descurcam noi cumva, găseam o soluţie adecvată. Dar... Aha, te-am prins! Să înţeleg, deci, că ai în vedere posibilitatea de a renunţa la burlăcie în viitorul apropiat? Vrei să intri şi tu în rândul familiştilor?
- Nu sunt sigur, blondo. N-am plănuit nimic pentru viitorul apropiat, nici măcar pentru cel îndepărtat.
- Ar trebui, să ştii, îl sfătui blonda.
- Ar trebui, aşa-i, surâse Lucian.
- Totuşi, Luci, în legătură cu legalizarea mariajelor noastre, să ştii, s-ar putea rezolva, fără probleme, insistă Mihai.
- Cum, adică?! se miră Lucian.
- Adică, ştiţi, există posibilitatea de a lua legătura în direct cu Terra. Astfel am putea anunţa că ne-am căsătorit şi ei ne-ar înregistra în acte. Astfel ar putea deveni legal, sau cel puţin oficial, explică Mihai.
- Aşa crezi? se îndoi Lucian de această afirmaţie. Spune-mi, atunci, cum aţi putea oare semna actele, ca să fie valabile? Nu crezi că distanţa imensă reprezintă un obstacol demn de luat în seamă?! În plus, în cazul vostru, ce anume ar putea înregistra ca fiind legal sau oficial? V-aţi căsătorit, e adevărat, dar cu cine?! De unde i-ar lua ei pe Ly şi pe Nick Kuny, ca să-i înregistreze în acte ca fiind soţii voştri? Cum i-ar putea înregistra; drept extratereştrii de pe planeta Proxima? Sau cum altfel? Şi de unde ar avea cod numeric personal pentru ei şi orice altceva o mai fi necesar în acte? Scuze, nu vreau să par sarcastic, spun doar adevărul... Doar în cazul lui Alex şi a doctoriţei noastre n-ar fi probleme în acest sens. Cu voi, însă...
- Ai dreptate. Nu m-am gândit la asta. Dar ar putea lua la cunoştinţă faptul că ne-am căsătorit, fără a semna nici un act sau a înregistra datele necesare, presupuse campionul.
- Da, ar putea. Şi la ce-ar fi de folos acest lucru, ţie sau lor?
- Nu ştiu, Luci. Nu m-am gândit la chestiile astea.
- Păi, Mihai, în primul rând ar trebui să te gândeşti foarte bine la consecinţe şi la toate implicaţiile pe care le-ar presupune un asemenea gest, înainte de a încerca să treci la fapte. Pricepi?
- Da, eu m-am gândit doar că ar afla şi rudele noastre apropiate, ar putea fi anunţaţi şi s-ar linişti cât de cât, dacă ar avea veşti de la noi.
- Chiar crezi că aşa ar fi?! Hmm... rosti Lucian îngândurat, apoi îl sfătui cu seriozitate în glas: Nu, campionule! Renunţă la această idee!
- De ce?
- Nu insista! Nu înţelegi? N-ar fi acelaşi lucru! Nu cred că ar fi bine. Sau... Nu ştiu nici eu sigur, însă... Mai bine, nu! Mai bine ne vedem de treaba noastră în continuare, ca şi până acum.
- Luci are dreptate, cumnăţele drag! Mai bine nu insista, îl sfătui şi Maria, justificând: Sincer, nici mie nu mi se pare o idee bună.
- Bine, renunţ, deşi nu înţeleg de ce. S-ar putea găsi totuşi o soluţie.
- Poate s-ar găsi, sau poate că nu. Însă mai bine, nu! Te rog, campionule...
- Bine! Am înţeles. Şi doar ce am spus că renunţ în favoarea ta, iar asta nu pentru că eşti comandantul nostru...
- Aşa e, ai spus, încheie Lucian discuţia pe această temă. Deci, cu excepţia acestei probleme mărunte, crezi că totul a fost bine? Spune, campionule, ne-am ridicat la nivelul aşteptrilor tale?
- Da, cu siguranţă că v-aţi ridicat, ba chiar le-aţi depăşit.
- Mă bucur. Şi acum, scuzaţi-mă puţin, vă rog, li se adresă Lucian, îndreptându-şi privirea spre Lia.
- Bine, te scuzăm, îi răspunse în glumă Mihai, zâmbind, observând încotro îşi îndreptase comandantul atenţia.
Dar şi blonda înţelese acest lucru, doar nu era greu de ghicit. Prin urmare, Mihai rămase în compania simpaticei blondine, devenită, nu de mult timp, cumnata sa. Iar Lucian ajunse în dreptul Liei şi-i spuse:
- Deci, domnişoară, se pare că vei rămâne totuşi singurică, fără colegă de cameră. Cum crezi că vei face faţă singurătăţii?! Să ştii, nu-i foarte plăcut.
- Nu-ţi face griji în privinţa asta, mă voi descurca. Voi supravieţui.
- Uite, îţi fac o ofertă: Sunt dispus să locuiesc în marele oraş, doar dacă accepţi să devin noul tău coleg de cameră. Aşa am scăpa amândoi de singurătate.
- Ai vrea tu... Dar prefer să rămân singură, aşa că îţi poţi lua adio de la planurile tale.
- Cum vrei... Ar trebui să te gândeşti la propunerea mea, înainte de a o refuza, poate că ne-am înţelege bine, fiind colegi de cameră.
- Noi doi?! Să ne înţelegem?! Poate într-o altă viaţă... Aşa că, renunţă! Mi-e de ajuns că-mi eşti totuşi coleg de echipaj; de altceva nici nu poate fi vorba!
- Glumeam doar, Lia...
- Halal glumă! Nu mi s-a părut deloc amuzantă.
- Nici nu mă aşteptam să ţi se pară... Ce părere ai de campionul nostru?
- Ce părere aş putea avea? Cred că a procedat corect când a decis să facă pasul decisiv.
- Şi eu sunt de aceeaşi părere.
- Mă bucur că eşti de acord cu mine, dar nu ţi-am cerut părerea.
- Aşa e, nu mi-ai cerut-o; mi-am permis să mi-o expun totuşi.
- Află că nu mă interesează! Ascultă... În legătură cu Sid... schimbă ea subiectul. Ştiu că azi nu ne-am întâlnit cu el, dar ce vom face mâine?
- Mâine? Vrei să spui azi, o corectă el. Pentru că e deja dimineaţă, e 04.30. Şi ieri nu ne-am întâlnit cu el...
- Ştiam; m-am exprimat greşit. Deci, azi; ce vom face azi?
- Păi, azi ne vom întâlni cu el, la ora 14.00, ca de obicei. Dar nu te voi căuta la 10.00; ar fi prea curând. Deci, ne vedem toţi trei la 14.00, la locul stabilit.
- Sper să nu te aştepţi să vin eu în navă.
- Nu, bineînţeles. Doar ţi-am spus: Ne vom întâlni la ora 14.00, la locul stabilit.
- Aşa, da. Dar dacă am să spun că nu voi veni de data asta? Vă las singuri azi. Sunt prea obosită. De ce nu i-ai spus să amânăm pe mâine?
- N-am crezut că ar fi necesar. Însă dacă nu vrei să vii, nu-i nici o problemă. Nu te obligă ninemi. O să mă merg doar eu.
- Atunci, aşa rămâne.
- Şi mâine?
- Mâine voi veni şi eu.
- De dimineaţă voi fi la tine.
- Nu prea devreme, de acord?
- La 10.00 e destul de bine?
- Acceptabil.
- Asta doar în cazul în care nu-mi accepţi compania permanentă, în calitate de coleg de cameră. Te-aş însoţi chiar începând din acest moment. Ce zici, facem târgul? Ai avea numai de câştigat.
- Nu, zău?! Ce anume?
- Păi, normal, un nou coleg de cameră. Pe mine.
- Luci, n-ai altceva mai bun de făcut, decât să mă cicăleşti pe mine?! Zău că după toată petrecerea asta, n-am nici un chef de toate prostiile tale! Aşa că ai face bine să baţi pe altcineva la cap, numai să mă laşi pe mine în pace.
- Bine. Nu te supăra. Atunci, ne vedem mâine, la 10.00.
- Sigur. Pe mâine, încheie ea, iar el o lăsă în pace.
Ajunseră în sfârşit în apropierea cercului colorat. Aici se despărţiră de Lucian, de la care îşi luară rămas-bun. Cu permisiunea ginerelui, înainte de a face cale-ntoarsă către navă, Lucian o sărută pe Ly pe obraji, apoi se retrase. Ceilalţi îşi continuară drumul spre oraşul artificial, împreună cu domnul To Kuny, care rămăsese în tot acest timp împreună cu ei. De când era conducătorul Proximei, nu lipsise niciodată atât de mult din oraş, însă micuţa sa fiică merita acest lucru, aşa că nu regreta că rămăsese la bordul navei, mai ales că se simţise foarte bine în mijlocul echipajului celor de pe Terra, se simţise în largul său. Şi nu-l căutase nimeni, nu-l deranjaseră, doar ştiau toţi că era vorba de un eveniment important din viaţa fiicei dumnealui. Astfel se încheiase şi această petrecere...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!