I se aud pașii peste tot, pe scări noaptea târziu și pe la colțuri dimineața devreme. Când nu te aștepți, pe unde nu te aștepți, ce mai încolo și încoace. Înainte să apară i se simte de departe mirosul de laborator neaerisit, miros de morgă de spital părăsit și de haine plouate și abandonate în șifoniere sigilate. Nu ucide întotdeauna pentru a mânca. Eu nu l-am văzut niciodată dar se spune că uneori își deschide fălcile uriașe și, după ce mușcă lacom din vreun nefericit, îl privește până ce acesta moare, spre disperarea medicilor și tristețea rudelor. Se presupune că își alege victimele la întâmplare, că are un scop clar și că posedă inteligență umană. Dacă are inteligență umană, înseamnă că e om, se comentează prin presă și se aprobă pe stradă. Eu nu sunt de acord. Dacă a fost creat de om nu înseamnă că i se aseamănă. Să nu confundăm dumnezeirea cu scăparea unui virus de sub control. Mă spăl pe mâini, privesc temător în jur și îmi pun masca la gură și la nas. Monstrul nu m-a auzit, nu i se aud nici pașii, nu i se simte nici mirosul nenorocit. Am mai câștigat o zi.