agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-06-03 | |
Terminase, prin anii `30, cu greu Seminarul Teologic. A fost preot prin mai multe sate. Și-a dat seama că doar din veniturile provenite de la parohie va rămâne tot sărac, așa cum intrase în preoție. De aceea a început să pună bani deoparte pentru a cumpăra pământ. A cumpărat câteva jugăre dar, în curând, și-a dat seama că proprietatea dobândită va fi împotriva lui și a familiei sale. Urmărea cu groază știrile de prin ziare, atunci în vara lui 1944, cum înainta armata sovietică. Și mai știa că acolo, în Rusia lui Stalin, bisericile au fost dărâmate, iar preoții, care n-au fost omorâți, au fost duși în îndepărtata și înghețata Siberie. Oare asta o să-i fie și soarta lui? Frica ce puse stăpânire pe el s-a accentuat în toamna acelui an când armatele sovietice și-au făcut apariția în sat. Atunci, prin octombrie, într-o bună dimineață, a fost trezit de bătăi puternice în poartă. Sângele i-a înghețat în vine. Or fi rușii care vor să-l omoare, ori să-l ducă cine știe pe unde ? A răsuflat ușurat, când de după perdea, l-a văzut pe cantorul Oanea.
- Hai, părinte, că au spart biserica și și-au bătut joc de cele sfinte! Doar într-un târziu, când și-a dat seama că nu este nicio primejdie, s-a dus însoțit de cantor. Într-adevăr prin altar sfinții, chiar Mântuitorul și Fecioara, aveau desenate, cu cărbune, mustăți, patrafirul și celelalte odăjdii erau însemnate cu câte-o stea în conci colțuri iar pe Sfânta masă trona un coș cu struguri și prin împrejur se vedeau excremente umane. Potirul și lingurița de argint lipseau. Tot numai la el s-a gândit atunci părintele. Va trebui să plece cât mai curând din sat, undeva, unde nu-l cunoaște nimeni, să renunțe la preoție până când nu-i prea târziu. S-a mai liniștit, o vreme, văzând că nu se întâmplă nimic, dar până la sfârșitul anului a reușit să-și vândă pământul. La începutul anului următor, a găsit, la o periferie a orașului, o casă destul de mare înconjurată de curte. A cumpărat-o, dar din ce să trăiască dacă nu mai are venitul de la parohie? Va trebui să se angajeze undeva, desigur, la stat că este mai sigur. A avut noroc găsindu-și un post de administrator la o școală profesională nou înființată. Acolo, după o vreme, așa cum s-a instituit pe atunci regula, a trebuit să-și facă, în scris, autobiografia. A chibzuit câteva nopți, chinuit de nesomn, ce să scrie? Și a scris, cu inima îndoită, că și-a dat seama că religia, pe care a slujit-o, nu este altceva decât o minciună în interesul claselor exploatatoare pentru a-i aservi pe muncitori și țărani. N-a mai fost întrebat de nimeni în legătură ce acea perioadă din viața lui. Cei de la Arhiepiscopie l-au scos din evidențele lor. Da, dar nimeni de acolo nu s-a întrebat de ce oare fostul preot s-a înscris, pentru completarea studiilor, la Institutul Teologic de grad universitar. Știa doar el de ce, vroia să fie profesor suplinitor în învățământul gimnazial unde ar fi avut un salariu mai mare plătit ca unul cu studii superioare. A reușit ce și-a propus, în doi ani dând niște examene de diferență a ajuns licențiat în teologie. Dar, își zicea el, a căzut din lac în puț. În oraș, unde își avea casa, nu putea funcționa. După 1948 s-a scos religia din școală, iar la alte materii erau destui, poate prea mulți, profesori calificați. A făcut naveta prin satele dimprejur, și chiar mai de departe, a fost plouat și nins, dar nu s-a lăsat predând ce se nimerea. Programele analitice erau, cele mai multe, un mare mister pentru el. Întreba, în dreapta și stânga, despre unele probleme care, pe bună dreptate nu le înțelegea, dar trebuia să le predea. - Ia, spune-mi nepoate, ce este Marea teamă și când a avut ea loc? S-a gândit profund nepotul, dar nu i-a dat de cap. Să fie în timpul Revoluției franceze? Ori poate pe timpul fanarioților? Sau pe vremea marii ciume? - Nu știu unchiule, cu toate că am dat multe examene și chiar am luat note destul de bune. Într-un târziu s-a lămurit nepotul, îi căzuse în mână un manual din perioada interbelică, acum interzis, Istoria Românilor de prof. acad. I.Lupaș. Era acolo, la lecția „Unirea principatelor” un mic capitol cu acest titlu. Austria se temea că dacă principatele române se vor uni, va vrea și Transilvania, de sub autoritatea sa, să facă parte din noul stat. Pe unde o fi găsit unchiul cartea și cum se folosește de ea în predare? Nu îi este destul atotcuprinzătorul manual semnat de M. Roller? A vrut, totuși, să-și lămurească unchiul în privința temerii Austriei, dar n-a mai avut pe cine. Acesta tocmai aștepta Decizia de pensionare pe care scria o sumă considerabil mai mare decât pe altele, emise unor profesori în acel an. Pensionar fiind a mai câștigat, din când în când, câte ceva, pe seama primei sale meserii. Mergea pe la înmormântări, chiar și nechemat, unde dădea răspunsuri, după tipic, preotului slujitor, sau dacă n-avea loc de crâsnic, cânta alături de el Veșnica pomenire. Chiar dacă nu i se da întotdeauna bani primea câte-o prescură sau colaci, câte un pahar cu vin, sau o farfurie cu colivă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate