-I- ... -VI- Când eram copil, tata îmi spunea povești despre o luptă teribilă împotriva unui ucigaș mânat de avariție și a lacheilor săi, mai târziu am aflat tot de la el că acele povești erau reale și am început să mă pregătesc pentru a lupta cu el. Dragantor, tatăl meu biologic, m-a învățat tot ce știu și nu mi-a ascuns nimic niciodată, oricât de dur era adevărul. La moartea lui, mama s-a recăsătorit și a mai avut un fiu, pe Ran, fratele meu, dar nu a uitat niciodată momentele plăcute trăite alături de tata pe Drakenia. Timpul a trecut pe nesimțite și în cele din urmă a venit vremea ca eu să mă întorc pe Drakenia pentru a-l vâna și pedepsi pe Arus, criminalul care i-a ucis pe toți. A durat mult până mi-am îndeplinit misiunea și de multe ori Arus a scăpat, uneori chiar și din cauza mea, dar am ajuns și la momentul mult așteptat, momentul în care l-am văzut răpus. Acel moment a fost chiar mai satisfăcător după ce mi-a pus familia în pericol, de data aceasta nu am mai lăsat loc de greșeli și am acceptat că nu voi fi eu cel care-l răpune, deși am avut numeroase ocazii în acea ultimă luptă. Tata mi-a spus povestea unei lumi puternice care a căzut, dar eu voi spune urmașilor mei povestea uneia care a renăscut și a devenit mai puternică. -VI- ... -I-

1) Erendor

Arus a fost în sfârșit învins, la fel și Asira, iar acoliții săi sunt căutați de autorități și e doar o chestiune de timp până când vor fi capturați. Arresa și Secol sunt închiși în nava lui Arus, așadar Erendor se poate ocupa în pace de clonele rămase, dar înainte de asta a decis că-i va face mamei sale o vizită. Tânărul Drakenian nu a mai fost pe Pământ de ceva vreme și a început să i se facă dor de acesta, așadar deschide un portal și trece prin el, clonele vor fi tot acolo la întoarcere, iar cele care supraviețuiesc își câștigă dreptul de a exista și a avea urmași. Când Erendor a ieșit din portal a avut parte de o surpriză puțin mai caraghioasă, acesta s-a trezit în interiorul unei lăzi care împrejmuia portalul unidirecțional din camera sa. La început habar nu avea de ce este acolo și credea că este doar o altă glumă de-a lui Ran, așa că s-a aplecat, a prins de margini și a răsturnat-o. A fost luat prin surprindere când a auzit țipete și plânsete din patul său, iar când a privit în direcția aceea a văzut-o pe mama sa ținând în brațe o fetiță cam de vreo 2 ani. Nu a înțeles mare lucru, dar Emira a calmat copila cu un cântec de leagăn și a reușit să o adoarmă. Pe Pământ era noapte în acel moment, soarele va răsări doar peste vreo 3 sau 4 ore, cu toate acestea, Emira s-a ridicat din pat după ce a adormit fetița și l-a îmbrățișat pe Erendor pentru că-i era dor de el, apoi l-a plesnit pentru că a speriat-o pe micuță, dar și pe ea.
Erendor: Am simțit contactul, deci nu visez! Ce se întâmplă?
Emira: O să-ți explic asta de-ndată, dar nu aici, să mergem în camera de zi, acolo putem vorbi liniștiți.
Erendor: Dacă vrei pot să mă întorc pe Drakenia și să revin mai târziu, cu o astfel de responsabilitate cred că ai nevoie de puțină odihnă.
Emira: Nu fii ridicol, dragule, am întotdeauna timp pentru copiii mei! În plus Ilana doarme ca un îngeraș, nu mă trezește niciodată.
Conversația lor continuă în timp ce se îndreaptă spre camera de zi, dar înainte de a ieși din cameră, Erendor o privește din nou pe copilă și abia apoi o urmează pe Emira.
Erendor: Un nume foarte frumos, ai decis să o adopți?
Emira: Cum așa? Știi că mereu mi-am dorit să am și o fată!
Erendor: Da, știu, și mai știu și de ce nu ai avut până acum, dar Ilana este prea mare ca să fie fiica ta biologică. A trecut ceva mai puțin de un an de când am plecat, nu aveai cum să naști în perioada asta, nici ea nu avea timp să crească atât.
Emira: În regulă, m-ai prins, Ilana este adoptată, dar asta nu înseamnă că nu este fiica mea.
Erendor: Simt că are ceva special în ea, ce ar fi să-mi dai mai multe detalii despre cum a ajuns la tine?
Emira: Poate într-o altă zi, acum vreau doar să-mi descrii situația de pe Drakenia!
Erendor: Încet, foarte încet, situația se va remedia, Drakenia va fi la fel ca înainte, în cele din urmă.
Emira: Mă bucur să aud că ai și vești bune, dar se cunoaște pe tonul vocii tale că asta nu-ți face plăcere!
Erendor: Lucrez cu clone, mamă, clone!
Emira: Sunt ființe vii!
Erendor: Așa ceva nu trebuia să existe! Mai ales pentru că îmi amintesc în permanență de Drakenienii reali care trăiau mai demult! Unicul lor scop a fost recoltarea de ADMD, nimic altceva, nici măcar nu știu să lupte, nu au nicio șansă de supraviețuire pe cont propriu!
Erendor face o mică pauză și după un oftat care-i dă de gol dezamăgirea, acesta continuă cu o ultimă frază înainte ca mama sa să-i pună pe masă o bucată mare de carne crudă de vită.
Erendor: Adevărul este că Drakenia nu va mai fi niciodată ce a fost înainte!
Emira: Dacă supraviețuirea lor presupune schimbări majore, atunci așa va fi. Poate nu la fel ca până acum, dar instinctul de prădător și pofta de carne nu vor dispărea din ADN-ul Drakenian indiferent de circumstanțe. Din moment ce tocmai ai devorat carnea de pe masă, pot spune că teoria mea e solidă.
Erendor: Pentru mine și urmașii mei este o certitudine, pentru ei pot doar spera. În acest moment ei trăiesc doar pentru că Vega dorește asta.
Emira: Ce-ar fi dacă ai proceda cu ei cum a procedat Dragantor cu tine? Învață-i lecțiile de bază, dă-le un mic stimulent și ține minte că și tu ai fost greu de stăpânit când erai pui.
Erendor: După anii dragonilor încă sunt un pui.
Emira: Poate sunt și ei.
Erendor se străduiește să accepte asta, dar va trebui să treacă ani de zile până când va reuși să treacă peste imaginea pe care o are despre ei. Din vorbă-n vorbă timpul a trecut și restul familiei s-a trezit. S-au adunat cu toții la masă și au fost bucuroși că Erendor s-a-ntors. Au schimbat niște impresii și vorbe, Victor a pregătit cele necesare pentru un grătar în familie și a început o petrecere cu ocazia vizitei lui Erendor și a victoriei sale, doar micuța Ilana stătea într-un colț și privea cu o oarecare sfială spre omul pe care nu-l cunoștea.
Victor: Să înțeleg că acum Drakenia este mai sigură și o putem vizita?
Erendor: Drakenia nu e niciodată sigură pentru cei nepregătiți sau neadaptați. Acolo sunt bestii sălbatice, o gravitație cam de 3 ori mai mare decât cea a Pământului, plante carnivore și o atmosferă mai sulfuroasă decât cea de aici. Pentru un timp relativ scurt, vorbind doar de vreo câteva ore, un om adult ar putea sta acolo fără probleme, dar nu este un loc potrivit pentru un copil ca Ilana.
Ran: Ne are pe noi, și mai ales pe tine să o protejezi.
Erendor: Și voi ceilalți?
Ran: Ne descurcăm noi.
Erendor: Îți mai amintești animalul care te-a atacat la prima ta vizită, frate? Chestia aia poate zdrobi oase și pietre cu fălcile sale, nu pot risca să vă duc acolo acum, e perioada lor de împerechere, în această perioadă femelele vânează orice le iese în cale pentru a oferi masculului dominant hrană în schimbul „seminței” sale, și nici nu vreau să descriu o luptă între masculi. Să spunem doar că numai unul supraviețuiește din vreo 10 sau 20 câți intră-n luptă.
Emira a observat că Ilana este prea timidă să se apropie de Erendor, așa că a luat-o-n brațe și i-a făcut cunoștință cu fratele ei mai mare.
Victor: Poate după aceea, cât va dura asta, o săptămână, o lună?
Erendor: Greu de zis, variază în funcție de prea mulți factori, și mai am și clonele pe cap, mă tem că este pentru prima dată când nu vă pot promite nimic.
Emira: Putem aștepta, dar până atunci vreau să faci cunoștință cu surioara ta!
Emira o pune în brațele lui Erendor pentru a se acomoda cu el. Foarte încet Ilana începe a se atașa de acesta și cu toate că a speriat-o mai devreme, acum îi zâmbește.
Ran: Noua răsfățată a familiei.
Emira: Nu o răsfăț, îi ofer doar ce are nevoie, multă dragoste.
Emira ia de pe masă o ceașcă de cafea, iar după ce bea prima înghițitură aude vocea lui Kron și îi vede chipul în reflexia unei oglinzi din apropiere. Evenimentul nu o sperie, pentru ea așa ceva este un lucru obișnuit, dar pentru Victor sau Ran nu prea, deși știu și ei, dar de puțină vreme.
Emira: Erendor, dragul meu, ce se întâmplă? Nu pari foarte încântat, sper că nu lași sentimentele tale pentru ... știi tu cine, să te distragă!
Erendor: Nu-i vorba de asta, mamă, ști și tu cine sunt, ce sunt și ce pot exprima sau nu-mi permit. În plus Kron știe ceva ce nu cred că o să te bucure.
Kron: Nu te atașa prea mult de ea, mamă, nu o vei crește tu! Peste exact o zi din momentul plecării mele, o femeie pe nume Raira va veni la tine și o va lua la plecare. Partea bună este că o vei putea vizita și petrece timp cu ea, Raira nu este mama ei, doar tutorele legal, ca să spun așa, și nu o prea are la suflet. Vei cunoaște toată povestea la vremea ei, așa trebuie să fie, nu te opune!
Cunoscând puterea lui Kron, Emira nu poate fi sceptică în această privință. Vic a pregătit deja primele porții din grătarul pe care îl face și a scos din frigider câteva răcoritoare, dar și câteva beri să meargă mai bine fripturile. După vestea primită, Emira încearcă să-l rețină pe Erendor cât mai mult pentru a petrece timpul cu el și fiica sa adoptată.
Victor: În regulă, dragilor, primul rând e gata!
În timp ce toți se adună la masă, Emira mai scoate o bucată de carne din congelator, o lasă la decongelat și pregătește niște condimente. Mai aduce niște sucuri și câteva beri pentru a trage și mai mult de timp, după aceea coace și o prăjitură cu mere pentru a avea un desert la final.
Ran: Mamă, ți se răcește friptura!
Emira: Vin imediat, dragul meu, mai am ceva de făcut! Dacă mă gândesc mai bine, trebuie să pregătesc un mic desert pentru noi, vizitele lui Erendor sunt destul de rare, trebuie să le sărbătorim din plin, nu credeți?
Nu durează mult până când Erendor își dă seama ce se petrece de fapt. A apucat deja să se atingă de grătarul său și de o băutură rece, mergeau numai bine împreună întrucât Vic se pricepea la astfel de lucruri, era un petrecăreț în tinerețea sa, dar și-a îndreptat apoi atenția asupra mamei sale și a urmat-o-n bucătărie. Unde se ducea Emira, micuța Ilana o urma. Emira a decis că va petrece cât mai mult timp cu Ilana înainte să-i fie luată și se gândea cum să evite asta dacă se poate, în fond știa ceva ce Erendor nu știa, sau așa credea ea. Voia să facă o prăjitură cu mere la desert și deși avea toate ingredientele la îndemână a decis că este mai bine să meargă la piață să le procure pentru a mai trage de timp cât se poate. Erendor a urmat-o fără ca ea să știe, și oricum era ocupată cu Ilana, abia peste vreo 3 sau 4 străzi s-a arătat.
Erendor: Chiar e nevoie de asta?
Emira: Erendor, dragule, nu crezi că era mai bine să rămâi cu Vic și Ran? De mult timp vor să-ți arate ceva.
Erendor: Vor mai fi ocazii, până atunci trebuie să-ți spun, știu ce vrei să faci, și nu va ține la nesfârșit.
Emira: M-am atașat deja de ea, Erendor, înainte de avertismentul lui Kron.
Erendor: Deja cunosc povestea, se sfârșește conform predicției, dar vestea bună este că vei sta mai mult cu ea decât această Raira. Ca să fiu sincer, Raira și-a pierdut fratele datorită acțiunilor părinților Ilanei. Ingrem era pentru ea un erou în adevăratul sens al cuvântului, un om cu o inimă mare a cărui atingere era o mângâiere blândă pentru cei dragi și o lovitură usturătoare pentru vrășmași. Un sprijin de nădejde în orice, umărul pe care plângea la greu și un sfătuitor înțelept în ciuda personalității sale predominant tinerească, practic tot ceea ce ar putea cere cineva de la un frate mai mare, și știm amândoi cât de irațional se comportă oamenii după o astfel de pierdere.
Emira: Bine zis „irațional”!
Erendor: Trebuie să mă întorc pe Drakenia în cele din urmă, nu poți amâna asta la nesfârșit. Chiar și mie mi-ar plăcea să rămân cu voi mai mult timp, dar dacă vreau să refac populația Drakeniei trebuie să suport ceea ce urmează.
Emira: Eu mulțumesc Domnului că nu sunt în locul uneia dintre clone!
Erendor: Bine zis, nu mă voi purta cu mănuși.
Din vorbă-n vorbă timpul trecea pe nesimțite, cumpărăturile au fost făcute repede, drumul înapoi părea prea scurt pentru Emira, prăjitura pe care dorea să o prepare părea că s-a copt într-un minut, iar la căderea nopții când s-a sfârșit petrecerea, Erendor s-a întors pe Drakenia pentru a se ocupa și de partea pe care o detesta. Primul lucru pe care l-a făcut a fost un recensământ în urma căruia a aflat că va trebui să elibereze chiar mai multe clone dacă vrea să diversifice materialul genetic și să evite incestul în generațiile viitoare.
Rezultatul recensământului, măsurat în indivizi, atât masculi cât și femele, a fost: 50 Aquos (23M/27F); 0 Corodium; 0 Crystalis; 27 Electron (18M/9F); 0 Gravitum; 73 Infernus (50M/23F); 0 Kronus; 32 Mecavibros (12M/20F); 11 Metalicon (11M); 12 Negatermus (5M/7F); 37 Noxus (19M/18F); 135 Radion din care 57 Negaradion (20M/37F) și 78 Poziradion (41M/37F); 0 Silvos; 0 Spiritum; 47 Subtera (32M/15F); 42 Ventus (12M/30F) și 27 Vulkus (20M/7F).
Ținând cont de toate regulile pe care le știa, Erendor a ajuns la dezamăgitoarea concluzie că mai are nevoie de clone, trebuie să mai elibereze câteva și, dacă e nevoie, să mai creeze câteva pentru ca fiecare specie enumerată să aibă cel puțin 500 de indivizi. Tânărul a desemnat câțiva lideri și s-a-ntors la nava lui Arus pentru a pune planul în aplicare. Acea navă este închisoarea lui Secol, Elementalul exilat, și a clonei Arresa. Aceasta din urmă se află chiar în laboratorul genetic al navei, adică chiar acolo unde trebuie să meargă Erendor, dar în drum spre acesta, Drakenianul l-a întâlnit din nou pe Secol. Elementalul exilat abia poate sta în picioare, rănile lui nu se vindecă cu toate că nu mai sângerează și nu își mai poate folosi puterile, de fapt acesta este la doar o secundă depărtare de moarte, dar acea secundă nu va trece niciodată dacă Kron vrea asta. Suferința eternă, pedeapsa perfectă pentru un trădător și ironia supremă când te gândești că acesta este un Elemental care poate controla timpul după cum dorește.
Erendor: Salut, Secol băiete! Cum te mai simți?
Secol: Din câte-mi amintesc sunt mai în vârstă decât tine și nu ai dreptul să mă ții aici, doar Elementalii pot decide soarta mea!
Pentru a-i aminti că nu poate negocia eliberarea sa, Erendor i-a dat acestuia un pumn în față, iar forța loviturii l-a aruncat pe Secol 5 metri până într-un perete metalic, în care a lăsat o îndoitură destul de adâncă.
Erendor: Asta ca să-ți amintești că nu poți negocia cu un dragon Drakenian, în plus Elementalii știu deja că ești aici din ordinul prințesei Vega, viitoarea mea soție, așadar aici ai să rămâi până când închisoarea putrezește peste tine și seacă marea!
Erendor își continuă drumul spre laboratorul genetic și odată ajuns acolo încearcă să deschidă ușa, dar e înțepenită. Mai încearcă odată, ușa nu se clintește, încearcă să o forțeze, dar închiderea este etanșă, nu poate prinde bine de ea și îi alunecă mâinile, așa că o topește cu răsuflarea sa de foc pentru a pătrunde în laborator. Nu a fost greu, Arresa a încercat aceeași tactică din interior și a topit mare parte din acea ușă metalică, dar nu suficient pentru a evada. Arresa este întinsă pe podea, obosită, însetată și înfometară, de fapt este un miracol că mai trăiește. La fel ca și în cazul tatălui ei, Erendor are acum o ocazie de aur să-i pună capăt, dar are nevoie de ea pentru a opera echipamentul, așa că începe să-i acorde primul ajutor. Încă respiră, deci nu are nevoie de ventilație artificială, nici de masaj cardiac întrucât inima îi funcționează normal ... normal pentru un hibrid, așa că o udă pe față și îi dă puțină apă, iar când se ridică îi dă și o bucată de carne dintr-un animal pe care l-a vânat înainte.
Erendor: Mănâncă asta, îți va reda puterea.
Arresei îi este atât de foame încât apucă acea bucată de carne, cam de 5 kg, și mănâncă din ea mai mult de jumătate înainte de a răspunde.
Arresa: De ce nu mă lași să mor?! Ce vrei de la mine?
Erendor: Să îndrepți greșeala tatălui tău ... sau o fi bunicul tău din moment ce ești făcută din sângele și carnea fiicei sale ... în fine, vreau să îndrepți greșeala lui Arus, de fapt, să mă ajuți să o îndrept eu, și vei putea să trăiești în pace.
Arresa: De ce aș face asta? Și în primul rând de ce aș crede că îmi poți arăta un strop de bunătate din moment ce urăști clonele?
Erendor: Așa e, cu toții le urâm, toți mai puțin Arses. Blândețea și întrajutorarea sunt în firea speciei Silvos ... meh, mai mult decât în firea celorlalți în orice caz.
Tânărul Drakenian scoate o bucată de lemn din buzunarul pantalonilor săi și o înghite. După înghițire, Erendor se schimbă din nou, noua sa formă nu are aripi, coarnele sale sunt crengi ramificate și înfrunzite care își schimbă aspectul în funcție de anotimp, în loc de solzi acesta are o scoarță groasă de copac, iar ghearele sunt rădăcini cu care se poate ancora în pământ. Specia Silvos își prepară hrana prin fotosinteză, așa că din loc în loc pe corpul său se pot găsi crengi cu frunze și în loc de aripi se pot vedea două perechi de frunze ca de brusture care atrag lumina solară.

2) Arses (Personalitatea blândă)

Arresa a terminat acea bucată de carne, așa că Arses i-a oferit câteva fructe din crengile sale și chiar a făcut câteva glume pe seama acelor fructe.
Arses: E-n regulă, sunt comestibile, doar să nu te atingi de cele de mai jos, dacă știi la ce mă refer.
Arresa: Silvos?! Tu știi că eu sunt un Infernus, nu-i așa? Sunt în avantaj de atribut.
Arses: Contez pe faptul că nu ești la fel ca Arus. Acum că el nu mai este ai ocazia să fii propria ta persoană, fără a fii obligată să lupți pentru cauzele sale egoiste.
Arresa: Și ai vrea în schimb să lupt pentru tine?!
Arses: Nu pentru mine, pentru neamul nostru, neamul Drakenian, neamul din care faci parte începând chiar de azi.
Arresa asculta cu atenție spusele lui Arses în timp ce mânca acele fructe nemaipomenit de dulci și zemoase, iar când acesta a ajuns la partea în care a declarat-o parte a neamului Drakenian, tânăra clonă aproape s-a înecat cu o bucată dintr-un fruct râzând de acea afirmație.
Arses: Te simți bine?
Arresa: Eu da, dar tu cam delirezi. Cum să fac parte din neamul tău de ucigași?! Ești sigur că nu ai termite în capul tău de lemn?
Arses: Știu bine ce zic, nu dau înapoi. E adevărat că pe Drakenia domnește legea junglei și cel mai adaptat supraviețuiește, e adevărat și că Erendor și ceilalți vă vor trece prin chinurile iadului până când va fi mulțumit de voi, dar asta nu ne face neapărat ucigași, e doar pregătire pentru selecția naturală. Natura nu are milă și în ea domnește haosul!
Arresa: Ce scuză ieftină pentru respingerea progresului! De ce ai avea nevoie de adaptări fiziologice sau evoluție forțată în urma cărora supraviețuiesc doar o mică parte din indivizi când ai putea avea avansare tehnologică, progrese în medicină și alte ramuri științifice care ar putea asigura supraviețuirea tuturor?
Arses: Tocmai ce ziceam că în natură domnește haosul, vrei și mai mult haos? Reproducerea în cazul dragonilor Drakenieni nu ajută la ameliorarea situației, o femelă poate depune până la 50 de ouă din care este aproape garantat că vor ecloza 46 de pui, dacă se întâmplă asta de prea multe ori se poate ajunge la complicații severe cum ar fi incestul, asta ca un mic exemplu. Cu sistemul actual, din cei aproape 46 de pui supraviețuiesc doar vreo 18 în primii 50 de ani și din cei 18 doar 2 sau 3 ajung la maturitate și așa se evită incestul și suprapopularea ca să nu mai spun că doar cele mai puternice și mai sănătoase gene sunt transmise mai departe.
Arresa: Eu nu am de gând să trăiesc într-o astfel de lume barbară! Cu ajutorul meu noii săi locuitori vor fi în siguranță și vor putea procrea în formă umană. Prin transformare se schimbă și fiziologia, umanoizii nu nasc atâția pui și nu consumă atât de multă hrană.
Arses: Sunt prea multe complicații în asta, Drakenienii nu pot menține prea mult forma luată prin transformare, iar asta nu te ajută cu planul tău. Ce ai zice să facem un târg: Îți cedez ție conducerea pentru următorii 50 de ani și dacă sistemul tău funcționează îți cedez ție dreptul meu prin naștere asupra Drakeniei și poți să o conduci în voie tot restul vieții tale, dar dacă în cei 50 de ani trebuie să intervin de prea multe ori îți voi lua dreptul acordat iar tu ai să mă asculți pe mine, ai să te supui sistemului meu de conducere sau vei fi distrusă. Vreau doar să mai adaug faptul că voi interveni numai pentru a te salva pe tine și atât, n-o da-n bară!
Punctele lor de vedere erau diferite, dar nu atât de mult pe cât credeau ei. Aflând că este de fapt o clonă, Arresa a început să-l urască pe Arus pentru personalitatea sa atât de egoistă încât își pune chiar și fiica în pericol. El a învățat-o să vâneze specii rare pentru profit, știa că este periculos, cu toate acestea chemarea averii a fost mai puternică decât rațiunea. Datorită lui, Arresa nu și-a putut trăi viața, iar acum nu o lasă nici să moară în pace. Ca orice ființă vie rațională, Arresa încearcă să scape de această traumă, așa că a acceptat propunerea lui Arses, nu doar pentru că nu avea nicio alternativă, dar și pentru că își dorește să se simtă puternică după ce a existat doar pentru a servi intereselor tatălui său egoist. Această putere ar ajuta-o să scape de acea traumă, cel puțin în concepția ei, așa că a eliberat clonele ajunse la stadiul final al procesului, a sterilizat tuburile de creștere și, cu ajutorul lui Arses, a recoltat ADN-ul tuturor speciilor de dragoni Drakenieni. Având tot materialul genetic de care are nevoie, Arresa a început clonarea unei noi generații peste care să conducă chiar ea. Arses, Erendor și ceilalți s-au ținut de învoială și i-au permis fetei să fie conducătoarea acestor indivizi vreme de 50 de ani, timp în care a petrecut mai mult timp cu Vega și cu mama sa, a vizitat de câteva ori Baldaron, pentru a vedea cum s-au descurcat noii săi aliați cu acea boală, și-a făcut noi aliați și a luptat de partea lor, dar desigur că a și intervenit de multe ori pentru a o salva pe Arresa, conform învoielii dintre ei. Vega și Emira nu se arătau prea dispuse să continue circul început, dar Erendor se delecta cu eșecurile Aressei, și trebuie să respecte o învoială, și-a dat cuvântul.
Vega: Nu te-ai săturat de șarada asta, dragule? Au trecut mai bine de 30 de ani și nu a reușit să refacă populația, nici să o schimbe după cum voia.
Erendor: Înțelegerea a fost pentru 50 de ani, până atunci o să-mi fac de cap cu alte cele.
Emira: Mă îngrijorează experimentele pe care le face pe ADN-ul speciei, dragule, nu te deranjează faptul că vrea să altereze Drakenienii atât de mult?
Erendor: Nu-mi fac griji pentru asta, natura nu-i va permite să schimbe ce a fost creat.
Vega: Totuși, e destul de aproape de a crea o rasă opusă de Drakenieni, în loc să fie dragoni care-și schimbă forma să semene cu un umanoid, ar vrea să-i facă umanoizi care se pot transforma în dragoni când doresc.
Erendor: Nu-mi fac griji pentru asta, genetica nu funcționează astfel, există gene dominante și gene recesive, cele dominante vor ieși întotdeauna la iveală, chiar dacă reușește să creeze specia pe care o dorește, pe termen lung adaptările la mediul Drakenian vor readuce specia la forma sa reală. Nu are cum să câștige, în plus am intervenit pentru ea de nenumărate ori, deja a pierdut.
Emira: Dacă vrei să-ți ții cuvântul dat trebuie să-i mai permiți să încerce încă aproape 20 de ani, suficient timp pentru a veni cu un plan care să-i asigure victoria.
Vega: Îți amintesc faptul că scopul tău nu este doar să repopulezi Drakenia, mai trebuie și să te asiguri că tradițiile și cultura voastră rămân, și nu poți face asta decât dacă tu ești conducătorul!
Erendor: Voi fi conducătorul, nu am niciun dubiu!
Vega: Cum? Tu nu faci nimic să o împiedici să creeze alte monstruozități!
Erendor: Natura se adaptează și o împiedică, în plus tu de partea cui ai fi? De partea unui conducător care vrea să se simtă puternic după o traumă și nu-i pasă decât de propriile ambiții, sau de partea unuia care-și poate proteja poporul? Toate sunt de partea mea aici, chiar și dacă ea câștigă cumva rămășagul nostru.
Vega: Mă cam îngrijorează ideea aceasta, dacă se întâmplă ceva Elementalii pierd un aliat extrem de puternic.
Erendor: Acum avem parte și de ajutorul noilor noștri aliați de pe Tarvon, victoria este asigurată.
Pe Drakenia, Aressa se confruntă din nou cu o problemă extrem de gravă, iar timpul nu este de partea ei. Niciun experiment de-al ei nu a reușit să ajungă în stadiul final, așa că a recurs la o strategie nouă, în loc să folosească ADN umanoid pentru a completa secvențele lipsă, a decis că va folosi ADN-ul lui Secol pentru asta, și pe al său ca limitator al puterilor noii generații ... ca să poată totuși să-i conducă. Primii indivizi au fost clonați și finalizați într-un an. Din vechile generații nu a supraviețuit niciunul, de multe ori a rămas ea singura ființă inteligentă de pe Drakenia, pentru că Erendor o salva doar pe ea de prădătorii care s-au înmulțit ca șobolanii după extincția prematură a Drakenienilor originali. Noua generație era într-adevăr puternică și avea potențialul de a deveni o specie dominantă, dar și restul speciilor posedă puterea de a se adapta și a răspunde provocărilor. Vreme de peste 5 ani noua specie a dominat porțiuni mari din Drakenia, dar nu a fost totul „roz”, aceștia erau multi-hibrizi, deci nu puteau sta prea mult în zonele dominate de mineralele care-i otrăveau, prădătorii nu mai reprezentau o amenințare chiar atât de mare, dar noua specie avea, peste toate acestea, o problemă serioasă când venea vorba de reproducere ... și nu mă refer la incest, doar aveau suficient material genetic divers pentru a evita asta, ci la faptul că specia nu putea nicicum să fie ceea ce Arresa își dorea. Anii treceau repede, nicio femelă din acea specie creată nu putea duce la capăt o sarcină și da naștere unor urmași. Arresa își dorea ca femeile să-și poată menține forma umană destul de mult cât să aducă pe lume un urmaș, dar genetica Drakeniană nu o ajuta. Atât masculii cât și femelele Drakeniene puteau lua forme umanoide doar pentru câteva zile sau cel mult 6 luni, o îmbunătățire majoră raportat la vechea specie, dar nu destul. În acest interval treceau din încrengătura reptilelor în cea a mamiferelor, cu precădere primate, iar la transformarea în dragoni, femelele pierdeau sarcina pentru că o reptilă nu poate da naștere unui mamifer. În cele din urmă Arresa a realizat că va trebui să lupte cu Erendor pentru a-și continua experimentele. Vorbind de lup, Erendor s-a-ntors la ea, transformat în Arses ... doar așa o putea suporta ... pentru a o verifica din nou.
Arses: Cum îți merg experimentele, Arresa dragă?
Arresa: Nu contează, pentru că mai am timp! Nu te amesteca în asta!
Arses: Departe de mine gândul ăsta, dar cred că ți-ai dat seama deja că nu poți supune natura și crea ce îți dorești, nu uita un lucru: Natura este o mamă crudă, și îi favorizează pe cei puternici!
Arresa: Dacă specia creată de mine nu e puternică, atunci nu știu ce e!
Arses se întoarce și pleacă, acordându-i timpul rămas și exprimând cu dezamăgire un ultim lucru în acea vizită.
Arses: Era normal să avem păreri diferite despre ceea ce înseamnă cuvântul „Putere”, dar nu mă așteptam să cunoști atât de puține despre acest subiect la vârsta și experiența ta!
Arses mai face câțiva pași, se transformă înapoi în Erendor și folosește puterea Rupturii dimensionale pentru a pleca de pe Drakenia. Acesta se întoarce la mama sa și la restul familiei, iar Arresa își continuă experimentele până la sfârșitul perioadei convenite de comun acord. A reușit, în cele din urmă, să prelungească intervalul de timp în care clonele puteau rămâne transformate, la început doar femelele, pe urmă toți indivizii din noile generații. Intervalul acesta a fost crescut de la câteva luni de zile la peste un an, mai mult decât suficient ca femelele să nu piardă sarcina prin transformare din reflex involuntar, iar armele proiectate de Arresa protejau orașele pe care le construia. Aparent, Arresa a recreat societatea Drakeniană și a creat un sistem nou de guvernare schimbând astfel ordinea naturală pentru o vreme, dar nu mai are timp săi dovedească lui Erendor că acest sistem creat de ea este eficient. A mai rămas doar o lună de zile din înțelegerea lor, dar chiar și așa, prădătorii Drakenieni începeau să dezvolte rezistență crescută la armele Arresei și să atace noua populație. Erau atacuri rare și pagube relativ puține, dar dacă un prădător se poate adapta la aceste condiții atunci pot toți. Rezistența prădătorilor la arme și efectele lor crește cu fiecare zi, acele arme nu sunt noi pentru ei, sunt acolo de ani buni, suficient timp cât să se adapteze la aceste condiții, așa că Arresa nu avea cum să câștige dominanța asupra Drakeniei pe care Arses și restul personalităților lui Erendor au mizat-o. Această ultimă lună a trecut în cele din urmă, iar Erendor, transformat din nou în Arses, s-a întors pentru a face ultima vizită.
Arses: A fost frumos cât a durat, dar cei 50 de ani au trecut. M-am distrat cu familia și am făcut multe alături de Vega, dar acum a venit vremea să te verific pentru ultima dată.
Arresa: Am creat în sfârșit un sistem social care se va dovedi eficient, mai am nevoie doar de câțiva ani pentru a-ți dovedi!
Arses: Ani pe care nu pot să ți-i ofer, înțelegerea era pentru 50 de ani, suficient cât să-mi dovedești că poți, sau nu, să te descurci, iar tu ai eșuat lamentabil ca lider, așa că de azi înainte circul tău ia sfârșit, eu îmi impun influența asupra Drakeniei prin dreptul meu din naștere și tu ai să te supui, sau ai să mori!
Arresa: Și să trăiesc într-o lume barbară și primitivă?! Nu! Dacă nu pot avea un loc într-o lume civilizată o voi face pe aceasta să fie a mea sau o voi arde din temelie!
Fără să stea prea mult pe gânduri, Arresa a atacat mai întâi profitând de faptul că are avantajul atributului speciei de partea ei. Un dragon de foc împotriva unuia care seamănă mai mult cu un copac viu nu pare cine știe ce luptă, dar acel „copac viu” este un dragon Drakenian la rândul lui, așa că poate rezista o vreme în fața focului. La bordul navei scufundate, Arresa are avantajul terenului propriu întrucât Silvos au nevoie de pământ și plante în apropiere pentru a-și folosi puterile. La început Arses poate doar să fugă din calea atacurilor Arresei, eventual evită câteva și trimite și el un atac sau două înapoi, dar cea mai bună șansă a lui este să ajungă pe pământ. În luptă a fost ars în proporție de vreo 47%, dar când a ajuns pe pământ a început să se regenereze. Procesul său de regenerare a fost întrerupt de Arresa, care l-a urmat îndeaproape și a trimis către el un jet de foc suficient de puternic încât să-l incinereze cu totul, dar în ciuda faptului că a reușit să-l lovească cu acel atac, nu a reușit să-l ardă cu totul, o sămânță dintr-un fruct al său a rămas intactă și a ajuns pe sol. Arresa era sigură pe victorie și se îndepărta de locul în care era cenușa lui Arses, dar nu a mers prea mult până când a auzit vocea lui vorbindu-i, și nu știa de unde vine sunetul.
Arses: Stai pe loc, draga mea Arresa, lupta nu s-a-ncheiat încă!
Arresa: Unde ești? Arată-te!
Arses: Peste tot în jurul tău, dragă Arresa, sunt parte din natură, eu însumi sunt o forță a naturii.
Arresa a început să trimită jeturi de foc în toate direcțiile, arzând totul în jurul ei. Copaci, iarbă, mușchi, ciuperci, orice putea fi folosit pentru ca Arses să se regenereze, iar Arresa nu-i putea distruge pe toți de pe întreaga planetă, pentru că asta ar fi nevoită să facă pentru a scăpa de Arses și orice alt Silvos.
Arses: Degeaba arzi totul în jur, Drakenia are mult mai multe zone în care mă pot reface, singurul lucru înțelept este să renunți și să-mi accepți oferta.
Arresa: Câtă vreme încă respir, asta nu se va întâmpla!
Arses: Neînțeleaptă decizie!
Dintr-o dată sub picioarele Arresei au început să crească fire de iarbă, tot mai multe și mai înalte. Acele fire de iarbă se legau în jurul picioarelor și brațelor fetei și o țineau strâns. Acest lucru s-a petrecut cu o viteză atât de mare încât Arresa nu a avut timp să reacționeze, și pentru a se asigura că nu va scuipa foc spre el, Arses folosește acele plante pentru ai acoperi gura și nasul. Are nevoie de oxigen pentru combustia internă, dar acum este forțată să folosească ce i-a mai rămas pentru a arde acele plante, și aproape că leșină. Își revine încet și se forțează să se ridice în timp ce din pământ se ridică o formațiune de lemn care conține noul corp al lui Arses. Drakenianul iese din acea formațiune și își transformă brațul drept într-o țepușă de lemn pe care o pune la gâtul Arresei.
Arses: Ultima ta șansă!
Arresa: O urai pe vechea Arresa, de ce îmi dai mie atât de multe șanse?
Arses: Pentru că tu nu ești acea Arresa pe care o uram, tu ești o altă persoană, doar semeni cu ea, dar în ochii mei ai crescut ca salvatoare a Drakeniei.
Arresa: Așa e! Am salvat Drakenia prin creațiile mele, și aleg să conduc peste ele! Oi avea tu dreptul din naștere de a conduce, dar acesta era peste vechea generație de Drakenieni, generația nouă este creația mea și voi fi conducătoarea creației mele!
Arses: În cazul acesta e bine să știi că au existat lideri uzurpatori care au condus un popor mai înțelept decât cel uzurpat. Dacă te crezi regina acestor noi Drakenieni, consideră-mă regele uzurpator, pentru că nu renunț la moștenirea mea.
Arses își înfige brațul țepușă în piciorul stâng al Arresei, apăsând pe acel braț trece prin osul piciorului fetei și se înfige și în pământ. Arresa își adună din nou puterile pentru a-l arde pe Arses, și reușește în mare parte. Țepușa înfiptă în piciorul ei se afundă în pământ, își crește ghimpi cu care o agață pe Arresa și o trage după ea până într-o zonă înzăpezită, unde se reface din vegetația înghețată și își schimbă din nou forma.

3) Arcturus (Personalitatea distantă)

Arcturus, forma Negatermus a lui Erendor, este alcătuit în întregime din gheață vie extrem de dură, aproape la fel de dură ca diamantul, este transparent și plin de ghimpi, iar aripile lui, spre deosebire de ale altor specii, pot fi asimilate în corp și scoase înafara lui oricând.
Arcturus: Bun venit pe terenul meu, Arresa, fă-te comodă în locul în care vrei să mori!
Fiind zăpadă peste tot, Arresa nu putea să-l vadă pe Arcturus și rana ei se vindeca lent, putea în schimb să-și dea seama unde se află datorită răsuflării sale de gheață. Negatermus au tendința să atace de la distanță cu suflul lor rece sau cu un baraj de ghimpi de gheață din corpul lor. Un astfel de baraj a perforat aripile Arresei în multiple locuri, iar acum nu mai putea să zboare. Nu își mai putea folosi nici puterile de foc pentru a lupta, așadar tot ce ia mai rămas este forța ei Drakeniană, simțurile ascuțite și strategia. Putea detecta schimbări bruște în atmosferă și astfel îl putea localiza pe Arcturus, dar când ea ataca, Drakenianul pur și simplu îi oprea lovitura cu mâna goală, iar eventualele crăpături care apăreau pe brațul și corpul lui dispăreau în câteva momente.
Arresa: Nu te pot vedea, dar îți simt duhoarea și nu ești tocmai silențios!
După ce se liniștește puțin, Arresa își folosește simțurile pentru a-l detecta pa Arcturus, iar când îl simte aleargă spre el, îl lovește cu umărul drept, îl ridică și continuă să alerge în linie dreaptă încă 5 metri la finalul cărora îl izbește cu putere de un zid din beton armat, trece prin el și cad amândoi peste o balustradă. Arresa profită de ocazie și îi accelerează căderea lui Arcturus cu o lovitură de pumn. Drakenianul cade aproape 30 de metri, iar șocul impactului îi sparge corpul de gheață lăsând și un mic crater în podeaua de beton peste care a căzut. Arresa își încetinește căderea cât de cât folosindu-se de aripile ei pline de găuri, dar tocmai pentru că sunt pline de găuri efectul încetinirii este neglijabil, iar rana ei de la picior încă nu s-a vindecat complet. La scurt timp după căderea Arresei, Arcturus își reface corpul din bucățile în care s-a spart la căderea sa și își modelează o bardă de gheață din răsuflarea sa glaciară.
Arcturus: O bază abandonată de-a lui Arus, cât o căutam! Trebuie să recunosc, credeam că a fost acoperită și ea de lavă acum mai bine de 50 de ani, dar se pare că nu a ajuns chiar până aici. Într-un fel sunt impresionat.
Arresa: Un mormânt potrivit pentru un lider uzurpator, nu crezi?
Arcturus: De acord. Înainte de asta ce ai zice să-ți acord același tratament pe care Arus l-a folosit cu mine la prima mea luptă cu el?
Arcturus aleargă spre Arresa pregătit să o lovească cu partea bardei care nu taie și chiar reușește să o pună la pământ. Nu a fost greu, rana ei încă nu era complet vindecată, iar acum că Arcturus se află în aceeași poziție în care se afla Arus cu ani în urmă, îi înfige Arresei un colț al bardei în mâna dreaptă prin spatele palmei și o prinde de aripi. Arcturus trage de ele foarte lent, iar Arresa urlă de durere atât de puternic încât multe dintre uneltele lăsate în urmă încep să vibreze, și este o mică provocare pentru Arcturus să-l țină închis pe Octavius, dar frigul de acolo îl ajută în această privință.
Arcturus: Simți durerea? Bun, începem să ne înțelegem! Acum, să terminăm cu circul ăsta!
Arcturus smulge barda din mâna fetei și o duce deasupra capului său, pregătind-o de un atac final. Așteaptă ca Arresa să se întoarcă cu fața către el și abia apoi trimite atacul. Voia să vadă cum nerecunoscătoarea se chinuie să oprească lovitura și cum i se întunecă vederea după ce i-a retezat capul, dar Arresa a reușit să prindă barda în mâini și să o oprească. Arcturus apasă tot mai tare pe coada bardei, iar tăișul ei ajunge tot mai aproape de ținta sa, ba chiar atinge umărul stâng și taie până aproape de artera subclaviculară. Pentru a se proteja, Arresa se folosește de efectul de pârghie și forța lui Arcturus pentru a-l arunca de pe ea cu o arcuire bruscă, iar Drakenianul cade peste vreo câteva recipiente cu substanțe corozive. Arresa se ridică cu greu de jos, aruncă barda și se pregătește să lupte din nou, de data aceasta cu o altă personalitate de-a lui Erendor.

4) Agregor (Personalitatea agresivă)

Agregor este forma Corodium a lui Erendor, acoperit de solzi verde-safir pal, un set de coarne încolăcite și un altul doar puțin curbate, gheare și ghimpi, chiar și două perechi de aripi, perechea superioară având o anvergură mai mare, toate acestea cu mici orificii prin care specia Corodium poate elibera o substanță toxică și extrem de potent corozivă. Acea substanță are un sistem circulator propriu, deci nu ajunge în sângele individului în cauză, nu în permanență oricum, dar cei care o produc o pot înghiți după ce au folosit-o ca să atace scuipând-o într-un jet presurizat, așadar sunt imuni la ea. Nu e nevoie să lovească direct ținta cu acel jet, orice picătură care ajunge pe pielea victimei va intra în cele din urmă în sânge, iar un mililitru de otravă poate ucide 10 de balene, unicul anti-venin pentru așa ceva se află în sângele celui care a produs-o, e diferită chiar și între ei. Să nu păstrezi distanța față de acești indivizi este o greșeală fatală, oricine a auzit vreodată de Drakenieni știe asta, deci Arresa trebuie să lupte de la distanță cu Agregor, altfel va fi ultima ei luptă. Din fericire pentru ea, acea substanță este inflamabilă, însă din nefericire, fumul pe care îl produce este toxic. Arresa și Agregor își continuă lupta în acel laborator abandonat, dar înafara lui populația cea nouă a Drakeniei s-a divizat, o parte o susținea pe Arresa și progresul ei științific și cultural, iar cealaltă parte își dorea ca Erendor să câștige întrucât el era singurul care-i putea proteja și învăța cum să-și folosească puterile la adevăratul lor potențial. Două părți, două lupte, un singur scop: Dominanța asupra Drakeniei. De asemenea poate exista un singur câștigător, iar în timp ce Agregor și Arresa luptau în baza abandonată, cele două grupuri se îndreptau spre aceasta. Când au ajuns acolo, Arresa era la un pas de moarte, iar Agregor plănuia să dea lovitura finală, însă când cele două grupuri au ajuns acolo și au întrerupt evenimentul, Erendor a ieșit din nou la iveală. Grupul care o susținea pe Arresa a luat-o și a plecat, iar Erendor i-a oprit pe ai săi din a-i ataca, gândindu-se la o altă soluție. Drakenia nu a redevenit ce a fost odată, dar lupta este departe de a se fi terminat, deși poate mai există o șansă de a soluționa pașnic acest conflict, dar dacă nu, un lucru e sigur: Lupta lor se va sfârși altădată, iar Drakenia va deveni mult mai puternică decât înainte.