agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1820 .



Oameni și vremuri 27
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2020-08-09  |     | 



Trecătorii matinali de pe strada Nicolae Bălcescu, artera principală a orașului, puteau vedea, în fiecare vineri dimineață, un tânăr elegant, ducând într-o mână o plasă de rafie, cum purtau pe atunci cei plecați după cumpărături. Dar el nu se ducea să cumpere ceva ci, dimpotrivă, să lase din loc în loc câte un afiș. Se oprea în fața Palatului Telefoanelor, a cinematografului Pacea, în dreptul berăriei Bufnița ca să treacă apoi pe Bulevard, unde se oprea lângă uriașul castan de lângă chioșcul de ziare gestionat de unul din frații Labă. La fiecare oprire se găsea câte un placaj înrămat de mărimea unui afiș. Cu o uimitoare dexteritate, profesorul Nae Ionescu, căci el era acel tânăr, scotea dintr-o cutie câteva pioneze prinzând afișul. Afișele purtau sigla Clubul de jazz al Casei de cultură a studenților.
Confecționarea afișelor, făcută manual, cu ajutorul unor acuarele sau a literelor de tipar, desenate și apoi decupate, precum și difuzarea lor a fost ca o floare la ureche față de recunoașterea legalității acestei activități.
A fost chemat la Comitetul orășenesc de partid împreună cu Directorul Casei de Cultură
- Cum, măi directorule, îți permiți să pui în planul de muncă ale unei instituții de cultură astfel de teme? Auzi la el: Lu...is Arm...strong, Du...ke Eling...ton, Oret...ha Frank...lin. Unde mama dracului ia-i găsit pe toți ăștia. La ce bun ca tinerii noștri să-i cunoască și să le asculte bâțâielile. Că văd că aici scrie că vor avea loc și audiții înregistrate în concerte.
Dar, tovarășe secretar, aceștia sunt compozitori și interpreți de excepție din lumea jazzu-lui.
- Pe dracu, ori fi ei de excepție, la ei, în lumea capitalului. La noi, ar trebui să știi și tu, că ești într-o funcție cheie pentru educația tineretului, trebuie să promovăm talentele locale care preamăresc realizările noastre. Sau, dacă vreți istorie, țineți conferințe despre Ciprian Porumbescu sau Matei Socor ori, mai aproape de noi, despre Gheorghe Șoima ori Nicolae Suciu. Toate acestea au fost spuse de tovarășul secretar ca și când ar fi zis cunoaștem și noi câte ceva.
Nae se ridică în picioare și zise pe un ton care parcă nu admitea să fie întrerupt
- Vă rog să-mi permiteți, și mie, nu mai mult de trei minute.
- Fie, zise secretarul, și-și privi ostentativ ceasul de la mână.
Scoase apoi Nae, la repezeală, o carte din mapa ce o purta sub braț. O arătă și zise. Este Coliba unchiului Tom, opera unei scriitoare americane din secolul trecut. Și începu să-i povestească conținutul. La început secretarul îl privi contrariat apoi parcă părea captivat de povestire. Și povestea frumos Nae. Au trecut la repezeală cele trei minute și apoi încă zece.
Da, zise tovarășul, interesantă poveste, dar ce legătură are cu a noastră?
- Are, pentru că muzica de jazz este a acelor oameni negri care au fost vânați în Africa, precum animalele, și transformați în sclavi pe pământurile marilor latifundiari americani, strămoșii imperialiștilor de azi. Prin această muzică îi cinstim pe acești eroi care au luptat pentru libertate și mai luptă și astăzi pentru a avea aceleași drepturi cu ale albilor.
Vedeți, tovarășe secretar, muzica de Jazz este o muzică a acelor asupriți care luptă împotriva asupritorilor. Așa a fost în trecut, așa este și azi. De aceea, există catedre de jazz în facultățile de muzică, de aceea funcționează, cu succes, Festivalul internațional de jazz de la Ploiești.
- Da, bine, bine, am să mă mai interesez, deocamdată poate funcționa cercul vostru muzical. Dar, aveți grijă, fiți cu ochii în patru să nu se transforme în altceva.
După ce au ieșit din clădirea Comitetului orășenesc, directorul casei de cultură zise:
- Cum îți veni ideea cu cartea lui Hariet Beeecher Stowe, și cum de ai avut-o la tine?
- Flerul, amice, flerul, nu ducem lipsă!
Avea Nae Ionescu o frumoasă voce de tenor. Ș-a cultivat-o încă din timpul studenției când a cântat acompaniat de o orchestră studențească pe scena Casei de cultură a studenților din Cluj, care, pe atunci, purta numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej, de curând decedat. Era, acolo, o prezență deosebit de agreabilă datorită vocii dar și a ținutei sale scenice. Vara, într-un sacou deschis la culoare, purta papion negru. În celelalte anotimpuri la sacoul de culoare închisă papionul era alb.
Mulți dintre cei ce-l vedeau pe scenă spuneau că înfățișarea lui aduce cu cea a lui Gică Petrescu. Și aplauzele erau pe măsura prezenței sale. S-ar putea ca aceste prime aplauze să fie motivul pentru care și-a schimbat cursul vieții. Cine poate ști! Fără veste, mirându-și prietenii și colegii, s-a retras de la Politehnică, unde intrase în condițiile unei concurențe acerbe, și s-a înscris la facultatea de muzică a Institutului Pedagogic. Mai mult decât de partea pedagogică era atras de componistică. Și a avut câteva realizări ]n acest domeniu.Nopți întregi recompunea unele piese de autor sau din folklor punându-le pe ritm de jazz. A legat o prietenie de nezdruncinat cu trei muzicieni prin vocație, Marius Dumitru,jurist, George David, profesor de engleză și G. Costescu, profesor de educație fizică, punând cu aceștia bazele formației Vocal Jazz Quartet.Cincisprezece ani au cântat împreună. Și nu numai la Sibiu, ci și pe scenele unor festivaluri din străinătate ca cel de la Wroclaw ( Polonia) sau cel de la Gottingen (Germania). A participat „hors concours” la o confruntare internațională, de gen, de la Karlovy Vary.
Un disc scos de Vocal Jazz Quartet cuprinde cele mai reprezentative piese ale formației. Iată enumerarea lor de pe coperta LP-ului
1. Ernie Bunett. Fata melancolică/ My Melancholy
2. Mihai Berindei Dialoguri Blues-Riff. Prelucrare Nicolae Ionescu – versuri populare
3. Spune mândro / Tell me Honey
Jimmy Giufre – George David
4. Patru frați/ Four Brothers
5. Nicolae Ionescu Versuri poulare
Dealul Mohului / Mohu` Hill
6. Luttgen – Marius Dumitru
Lecția de canto / Singing Lesson
Tiberiu Brediceanu (prel. N. Ionescu)
Versuri populare
7. Arde-mi-te-ai codru des/ Forrest Ballad
Nicolae Ionescu – George David
8. Festival Bop/ Festival Bop

Despre acest LP Florian Lungu, realizator de emisiuni radio și televiziune, spunea: din punct de vedere stilistic putem vorbi despre un compendium de istorie a jazzului, derularea celor opt secvențe ale albumului raportându-se la etape distincte ale acestei evoluții, de la clasic la contemporan, fie că ne referim la preluarea în noi versiuni de aranjamente a unor teme standard, fie creații originale cucerind prin insolit și imprevizibil.
Prodigioasa activitate a Clubului de Jazz și a Vocal jazz qartetului au făcut din Sibiu un punct de referință a iubitorilor acestui gen de muzică, așa că până la declararea orașului, în 1974, gazdă a festivalului de jazz n-a fost decât un pas, care a fost făcut.Pentru a vedea atmosfera din timpul festivalurilor de Jazz iată câteva relatări ale unora care au
trăit acele vremuri:
„Călătorii care au ajuns la Sibiu pentru a participa la Festivalul de Jazz sunt așteptați la Casa de Cultură a Sindicatelor” era mesajul care îi întâmpina pe pasagerii trenurilor cu destinația Sibiu. Locurile în trenurile de Iași, Cluj, Brașov, București, Timișoara, Ploiești, toate spre Sibiu sau în legătură cu Sibiul erau de fiecare dată ocupate
„La Casa de Cultură a Sindicatelor, în hol, imediat ce ieșea lumea de la spectacol organizam jamm session-uri. Unde era garderoba, se punea repede un pian, o tobă, o stație și un microfon pentru saxofoane și începeau Johnny Răducanu și cu Berindei, la pian era Marius Popp, se combinau între ei, era o bucurie atât pentru ei cât și pentru noi. După gală, unde trebuia să stai ca la biserică, aici te destindeai. Nu am avut voie să le anunțăm ca jamm session-uri, așa că le-am zis «Întâlnire cu prietenii jazzului». Oamenii veneau la Sibiu, la Festival, nu numai pentru muzică. Veneau să schimbe impresii, să se revadă, să se bucure de această libertate, pentru că nu era un singur om care venea și se simțea liber, ci toți veneau să se simtă liberi. Atunci se simțea acea atmosferă de plutire, de libertate, chiar dacă era numai pentru 2 – 3 zile” , își amintește Emilian Tantana, care a făcut parte din organizare, iar în prezent este impresarul unui club de jazz, în Austria.
Sentimentul de libertate se instalase însă, doar în simțire. Din realitatea de dincolo de sălile de jazz făceau parte afișe cenzurate, la fel ca și conținutul fotografiilor publicate în presă
Pentru Stefan Orth, care a avut sarcina ca, prin imaginație și inspirație, să anuțe evenimentul într-un afiș, produsul său artistic a însemnat o problemă de cenzură. „Primul afiş pe care l-am făcut a fost în 1979, după le-am făcut în şir, până în`90, după `90 mai puţine. Partidul avea grijă ca nu cumva să fie ceva cu culorile. Era o foarte mare problemă dacă foloseam verde. Fiecare afiş trebuia aprobat de propaganda comunistă, absolut nimic nu se tipărea fără aprobare. În afişul din anul ‘88 am făcut Turnu Sfatului, pe turn am pus claviatura de la un pian, era jazz scris foarte mare şi 88 de la anul 1988. S-a tipărit afişul, s-a pus pe garduri, pe clădiri, peste tot. Dimineaţa, m-au chemat la tipografie că e mare scandal. Nicu Ceauşescu a zis că aşa ceva nu se poate, că trebuie adunate toate afişele. Erau multe probleme: turnul poate să fie turnul unei biserici, cei doi z de la jazz, dacă se apropiau semăna cu zvastica, 88 era scris de mână şi seamănă cu SS.
Iată și o știre apărută în presa sibiană:
La comemorare - inițiată de fiul profesorului, tânărul Alexandru Ionescu - au participat rude, colaboratori, prieteni, între care juristul Marius Dumitru si profesorul Gheorghe Costescu din grupul "Vocal Jazz Quartet", instrumentiștii Dundi Brasoveanu, Radu Ghizasan, Lionel Ciorogar, Gheorghe Constantin, artistul fotograf Fred Nuss (care a expus cu acest prilej o impresionanta expozitie foto), profesorul de muzica Constantin Iridon, Claudia Ionescu, soția celui dispărut. In cuvinte calde, încărcate de emoție, ei au evocat contribuțiile sine qua non ale lui Nicolae Ionescu, timp de peste doua decenii, la emanciparea jazz-ului românesc în genere și a celui sibian, în special. Cu o rara fervoare, el a catalizat energii, a implicat în viața artistică tinere talente, muzicieni profesionisti si amatori, factori de decizie din institutiile culturale, dedicandu-si pana la sacrificiu existenta, zilele si nopțile de ne odihnă promovării jazz-ului prin toate formele si mijloacele posibile. Nicolae Ionescu a întemeiat si condus, din 1971, Clubul de jazz din Sibiu, a inițiat primul curs de improvizație la Liceul de Arta, a înființat grupul "Vocal Jazz Quartet" din care făcea parte, a pregătit tânăra formație instrumentala de la Liceul de construcții, a impulsionat si orientat spre jazz instrumentiștii din Quintetul saxofonistului Radu Ghizasan, pe toti antrenându-i in susținerea de recitaluri și concerte lecție, mijlocindu-le realizarea de înregistrări radio, și pe discuri, apariții pe micul ecran. A vorbit si a scris mult despre jazz, inclusiv in reviste de peste hotare, a prilejuit susținerea de evoluții scenice în țara si străinătate a artiștilor de gen din Sibiu, București, Cluj.
Dar cea mai importanta realizare a profesorului Nicolae Ionescu rămâne Festivalul de jazz de la Sibiu care s-a bucurat de o meritata recunoaștere internațională, fiind demult înscris in calendarele manifestărilor de similare de pe continent. Poate ca o piatra de temelie la edificarea prestigiului ce a condus la desemnarea vechiului burg transilvan drept capitala culturala europeana, a fost pusa si de Festivalul jazz-ului derulat anual începând din 1974, preluând după trei ani de întrerupere, ștafeta primelor trei festivaluri de la Ploiești si păstrându-le pe acelea în numerotarea edițiilor. Festival Național de-a lungul a noua ediții, trei ploieștene și șase sibiene, a devenit din 1980 internațional, pentru a oferi melomanilor romani ce soseau in fiecare an la Sibiu ca la o Mecca a jazz-ului, ocazii unicat de a cunoaște arta unor personalități de prim rang ale firmamentului acestei arte.
Și tot Nicolae Ionescu, împreuna cu Emil Stratulat, directorul de atunci al Casei de cultura a studenților din Sibiu, a inițiat si organizat din 1980, Galele Jazz-ului de la Costinești. Sa revenim, însă, în areal transilvan: deși astăzi unii uita ori ignora adevărul de toți cunoscut, nimeni altul decât Nicolae Ionescu a fost cel care a investit dăruire, timp, profesionalism, diplomație în păstorirea pâna în 1991, inclusiv, a Festivalului de Jazz de la Sibiu. O sărbătoare muzicala de tradiție care, in chipul cel mai firesc, ar trebui sa-i permanentizeze pe frontispiciu numele. Pentru contemporani, în zilele actuale dominate de efemer si superficialitate, reprezinta un sentiment tonic cinstirea memoriei unui adevărat părinte al jazz-ului, neclintit in vremile atâtor clintiri.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!