agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-04-05 | |
Lumea căpătase brusc o consistență dureroasă. Și câinele alb, cu blana mițoasă, care ieșise ireal pe o poartă ca scăpat dintr-o hrubă, în plină stradă... nu conta că o mașină avea să-și împotmolească roțile în el... câinele ăsta era CÂINELE MEU, deși nu-mi aminteam eu să-l fi mângâiat vreodată, nici atât să-l fi văzut. Și drumul într-un miez atât de aproape de noapte, când eu am ieșit de mult din realitate... Sunt, fără îndoială, în visul cuiva.... în coșmarul lui... în frica lui... de viață... de capătul ei?? Sunt cu brațele prinse. Ca o școlăriță. Cu mâinile la spate. Îmi simt părul somat să se adune înghesuit în spicul a două cozi subțiate. Și sufletul în plasa unui păianjen. DRUMUL NU ESTE AL MEU. CÂINELE, SIGUR DA! Un taximetrist tâmp nu contenește să creadă că m-ar putea interesa, fie și prin reducere la absurd, deraierile lui... Tac! Încă o groapă în asfalt. Junghiul intercostal. Puțina lumină. Și lumea asta îmbălsămată de după măști hidoase din plastic ca de după gratii. Nu mai ascult muzică revoluționară. În căști se adună frigul. Starea aia când vrei să ți se cânte de leagăn. Și-ți faci din durere o blană groasă. Ca și cum te-ai înveli cu o pisică sălbatică, devenită brusc partea necondiționată din tine. Tastez ceva care s-ar putea solda cu schimbarea peisajului. A priorităților. A vremii. Florile de corcoduș continuă să crească fantomatic pe deasupra zărilor. Locul ăla din care încerc să-mi desprind privirea pentru a vedea cu adevărat mai departe. Teii s-au sălbăticit și ei. Parc-ar fi jumătăți suspendate de oameni. Gleznele încătușate în pădurea de mangrove... Pun într-un tablou multele fantasmagorii. Aici chiar și partea cea mai grotescă a existenței ar putea trece drept genială. Nu știu... nu mai știu să mă opresc la un detaliu, care ar fi el acela... Să îl disec în continuitatea lui, unica aptă să te pună la adăpost. De tine. De restul. De mine! O ușoară greață îmi prelungește umbrele degetelor slăbănogite. În noaptea asta în care vreau să cred că, DA, merg printr-un anotimp care se va desprinde, la un moment dat, din masa amorfă, așa cum o celulă își țipă dreptul la delimitare. La viață! N-am mai iubit de mult. Nu știu dacă simt vreo lipsă. Înclin să cred că în ultima vreme m-am putut obișnui cu de toate. CHIAR ȘI CU STAREA DE INANIȚIE MORTALĂ, ÎN ABSENȚA CUVINTELOR ALTFEL ARTICULATE. Mi-a rămas, totuși, o undă simpatică de înțelepciune. Poate că acolo depaaaaaarte de tooot Cineva chiar ține la mine. Poate mă știe pe dinafară, așa cum eu nu reușesc întotdeauna să o fac. Și tot dau... tot dau cu mâini invizibile după BUCATA AIA DE DRAGOSTE PENTRU LUME... Nu găsesc nimic, dar DINCOLO DE MINE CEVA SE PROPAGĂ. O mater dolorosa dumnezee care, în infinitatea grijilor ei, nu mă uită nici pe mine... Atunci câinele alb-mițos iese nesfârșit pe o poartă și toate scenariile roților împotmolite într-un petic-de-carne-cu-viață se opresc subit când, animat de afecțiune, Regizorul strigă: Nu poate fi decât lumină! Găsesc deodată sens în toate inepțiile divagate de un taximetrist cotropit de mască. Care nu face diferența între subiect și predicat. Crede că tot ce zboară... Îl aprob violent-empatic. Ascult muzică revoluționară. Acolo, depaaarte, fructele roșii ale corcodușilor desălbăticiți îmi fac loc să văd pînă la mine... O bucurie catifelată îmi divinizează degetele, gesturile lor, frica. Exist!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate