Îi simte mersul greoi legănându-se în ritm cu bretonul aspru. Fruntea teşită. Cele câteva afecte amestecându-se în culoarea indefinită a halatului. Să fi fost femeie?! Să fi fost om?! Nici urmă de sânge în obraji! Pătrățoase, degetele ar zgâria chiar şi fără unghii. Că doar n-o fi dihanie! Nu împrăştie boare parfumată. Se simte câte ceva. a) Praf-de-ciment-cu-nisip. b) Duhoare-de-cabinet-de-miliţie. c) Cel mai probabil, miasmă de primărie rurală. Socialist-capitalistă. Cu fotolii scârţâitoare și televizoare pe lămpi. Aplice expirate. Multă hârţogărie, deloc direct proporţională cu înclinaţia spre onestitate a omului. Birocraţie. Gesturi lemnificate. Neupdatate convingeri. În veci updatabile. Are gândurile bătucite undeva hăt departe de intruziunea exteriorului. Asta dacă, întâmplător, va fi gândind!? Ei, na! Uite o imagine policromă. Niscaiva orătănii de curte bulucindu-se înspre-o ulucă verde. Instinctiv se repede! O oală cu sarmale sau varză de post. Proaspătă-proaspătă. Îmmm! Miroase bine! Şi la chiuvetă, însemnele ADN-ului propriu: o aşchie de săpun din paleolitic! E om, deci! Poate chiar femeie! Vorbeşte puţin. De-tot. Aproape-deloc. Se abţine! N-are vreo şansă novicele: oricând îl poate induce în eroare. El nu are nu are nu are cum s-o vadă. Dar pereţii-ăştia-uşa-masa-holul-gresia-neoanele-trandafirul-japonez-sticlele-ventilatorul-suportul-de-ustensile-de-scris-etcetera...!

Geta!

Femeie de „servici” [sic!]. 50-55. Posibil la menopauză. Dacă nu, cu fibrom. Acolo, în josul burţii, unde nu i-a fost dat să zămislească. Nimic prea grav. Chestiune de duzină pentru femeile de vârsta. Nu te vede când îşi bâiguie ascunzişurile. Nu se uită. Te umple direct cu tăciune. Şi, subit, te întrebi de când nu-ți mai spălași faţa. Dai cu mâna. Dai dai dai.Ți se prind degetele. Dai. Dai să fugi. Stranie, o curiozitate te împresoară. Vrei să crezi că ai depăşit noviciatul. O pironeşti pe aia pe unde apuci. Că vrea, că nu vrea,... ia stai tu, cucoană! Tai. Dai. În carne vie o despici! Și atunci, doar atunci Geta începe să urle. Să se destăinuie! Uite, dracul ăsta, parol, îşi făcea cel mai dihai de cap pe la ᾿mneaei prin ogradă! Îi cosea vorbele, or, omul... Şi Geta scuipă! Pe cărţi-dicţionare-articole-în-curs-de-elaborare-proiecte-granturi-aspiraţii... Cu foc şi pucioasă scuipă! Cu multa-i realitate! Nu-i plac simandicoasele. Şi Geta se strâmbă. La o demonstraţie. La o aluzie cu încărcătură inefabilă. Care va să zică, nu există! Îşi suflecă mânecile. Duce coşul de gunoi cu zgârcenie. Feri-te-ar Sfântu᾿ să şteargă vreun praf! E stăpână! Pe un întreg fief! Pe tot etajul al treilea. Eheheiii, de când n-a mai pus piciorul în mai bine de jumătate domenială!

Adoarme repede. Sforăie ca un bărbat. Deci,... nu e... femeie?! Are 2 + 4 plus încă cinci fire încărunţite într-o bărbie. Nici pic de sânge! Un pix cu gumă în buzunarul halatului desuet. Se întoarce ca un butuc. Printre imagini policolore ţipă: „Bătaie de joc!!!”