agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 930 .



Vară
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2021-06-25  |     | 



Ulița noastră era, asemenea mai tuturor ulițelor,... oamenilor ticsită cu praf, ... vara. Cu greu puteai ghici ce s-ar fi putut ascunde dincolo. Habar nu aveam eu când se produsese prima coliziune, Impactul. Dacă făcusem o dramă. Pur și simplu strâmbasem din nas. Trecusem repede mai departe. Tot repede dobândisem deprinderea de a testa realitatea tuturor celor în dinții mei fragezi care, la o adică, s-ar fi dovedit redutabili. Cunoșteam pe dinafară formula intrinsecă a frunzei. Golul care în van încerca să se ascundă în graba pașilor cuiva. Starea aia de agoniseală a timpului, de încărcare cu el până la refuz. Până la victorie! Praful se păstra până și în monocromul fotografiilor demodate, pe care, privindu-le multă vreme după, eram în stare să le iau, încă o dată să le înrămez în inimă. Praful sau pulberea aia care, odată lecția aprop(r)ierii deprinsă, scânteia muzical, fantastic...

Pantofii atât de albi ai Mamei!

Conturul lor fermecat în lumea disoluțiilor! Strania lor întâietate înaintea tuturor vremurilor! Risipirea. Întoarcerea ca și cum. Eu aș fi fost martora vrutelor și nevrutelor. Rămâneam. În spatele cortului de unde se zărea perfect croiala arhaică făcută să reziste să reziste să reziste. Când respirația era somată să capituleze în rând cu fărâmițarea afectivă a sânzienelor. O vreme crescute în grădini puțin cunoscute, fără vreun nume concret. Fără vreo soartă anume.

Știam că am dreptul la normalitate! La Fericire!

Așa că niciun praf nu putea fi zadarnic. Nicio destituire irefutabilă. Șirurile nesfârșite de pescăruși învățau arta discreției. Eliberau orizontul, lăsând să se lumineze de viață în punctul acela argintiu de unde fluturase prima aripă. Nu știu dacă oamenii aveau chipuri triste,... acaparate. Era, mai degrabă, acel salt intuitiv – cel mai probabil împotriva oricăror merite personale – dincolo de geamul opac al acum-ului. Când unii dintre ei trebuie să mă fi reperat și pe mine... În aria unicei certitudini personale, singura adevărată, de care se putea molipsi cosmosul. Că verdele există. Este acolo la locul lui. Chiar și în fieful prafului. Asemenea pantofilor imaculați, niciodată demodați ai Mamei. Asemenea croielii care îmbrăcase timpul. Nu-l mai lăsase să umble brambura. Gol. Deznădăjduit. Pe afară.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!