Gândul îmi era la EA mai ales că tocmai povestisem la telefon. Înaintam greu spre trecerea la nivel cu calea ferată fiind prins în coloana interminabilă de mașini . Nu-mi pasă de timp, nu-mi pasă unde sunt acum iar lămpile mașinii din față erau doar niște licăriri de fundal intermitențe și fără nici un sens sau semnificație pentru mine. Încă un metru, frână ... încă trei metri, stop. Nimic în jur nu era important sub presiunea sentimentelor copleșitoare care mă bântuiau.Nu contau oameni, nu contau obligații , nici nu eram sigur ce caut eu acolo, nu conta coloana de mașini în care eram prins și care mergea
cu viteză de melc deoarece mă ducea într -o direcție în care EA sigur nu se găsea . Frânând și accelerand și el ,timpul, își demonstrează din nou relativitatea dar influențat de trăiri interioare nu de viteză așa cum explica Einstein . Iubirea se pare că a fost calul troian care mi-a infiltrat într -un suflet fortificat ca o cetate menită să dăinuie veșnic, frustrare, teamă, lașitate, compasiune, naivitate.... slăbiciuni care odată intrate au inceput să facă ravagii. Mașina din față accelera brusc și am constatat că mă aflu exact pe șinele căii ferate. Barierele începură să-și sune avertismentul clipind și să coboare cu o lentoare hipnotică . Nici nu eram sigur dacă e vis sau realitate, dacă trebuie să reacționez sau pur și simplu e suficient să aștept să mă trezesc fiind captiv într-unul din obișnuitele vise despărțite de
realitate de o granița imperceptibilă . Și în starea aceea de confuzie vedeam cum se lasă bariera în față , simțeam și auzeam cum mi se închide calea din spate iar undeva în stânga dincolo de niște boscheți care-mi refuzau orizontul se auzea trenul pe care mi-l imaginam un colos de fier repezit să ma spulbere. Și între ziduri panica îmi prinse logică cu mâinile la spate. Am manevrat în marșarier și am accelerat brusc impingandu-ma în mașina din spate în timp ce treceam pe sub bariera lentă care se opri undeva în fața parbrizului. Dacă logica ar fi strălucit pentru câteva clipe aș fi văzut că bariera din față blochează doar jumătatea de drum de pe contrasens, lăsându -mi liberă calea spre înainte . Dar de unde rațiune de când ea a fugit de mult de pe metereze si frica m-a sărutat pe urechea dreapta recitandu-mi șoptit un necrolog? Am coborât din mașină să evaluez pagubele . După un timp nedefinit un marfar leneș trecu printre barierele lăsate in timp ce constatam că pagubele mașinilor erau minore . Dar eu ma simțeam avariat ca și cum trenul vieții m-ar fi prins între bariere. Orice evaluator echidistant mi-ar fi scris pe fișa de constatare emoțională …. daună totală . Cetatea mi-a devenit o ruină vulnerabilă bântuită de slăbiciuni fantomatice in care se mai aude difuz ecoul iubirii.