agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1509 .



Fire air
proză [ ]
Trădarea (19)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-03-01  |     | 



Iată-mă aici și acum, în secunda asta care a înghițit timpul, pe mine odată cu el. Nu-mi amintesc decât aproximativ numele, nici atât micile tabieturi, marile aspirații. Dacă mi-e frică?! Știu că se plângeau unii... Sunt amorțit. Mi-am tot adunat trupul, l-am somat să se adune până în punctul ăla în care se face gând, și atunci cum / cine / unde să-l mai prindă, să-l mai ceară? Pipăi golul care mă compune; consternat înțeleg că, așa ieșit din materie, oarecum din memorie, palmele continuă să recolteze noroiul pe mine aciuat cu un soi de zăpezi, în acest început de martie agățat într-un calendar expirat. Pe la urechi invizible se zbat cuvinte cândva cunoscute, sensul lor..., moartea lor. Încerc să-mi imaginez o corabie, poate o arcă: habar nu am la ce mi-ar mai putea folosi?! Lumea este urâtă, aproape hidoasă, un avorton expectorându-și identitatea, de sine lepădându-se. Frigul împrăștie și ultimele resurse. Frigul și frigurile. Nu am disponibilitate, acea forță uriașă din mine să întruchipez lumea asta, încet-încet să o fac să reapară, asemenea seminței sufocate de un bocanc, printr-o minune la viață înălțată. Geamurile fostei cafenele încă păstrează în ceața lor densă privirea împietrită ce, cu o ultimă răbufnire, a propulsat cel din urmă mesaj... Atunci când, deloc suspect, a trăit fericirea: a învins! Știi că ai intrat într-o pasăre. Că nimeni, poate, nu te va mai dibui. Aici, în lăuntrul ăsta unde ești izolat de tine însuți... Privești, nu poți să nu te întrebi: CINE ESTE VINOVATUL? Chiar dacă stările tale sunt diluate în acea singură trăire, obsedantă, aberantă poate, atât de puțin compatibilă cu condiția de om, simți, aproape înțelegi cum TRĂDAREA ESTE SEMNUL INCIPIENT AL MORȚII... De undeva de departe, îți vezi camarazii în uniforme de timp jefuite, cu brio mimându-și fărâma de viață, codrul de pâine, dramul de istorie, aici în cazarma cu lacrimi și vânt. Nu poți să te sustragi, oricât te-ar revendica pasărea: locul ăsta, timpul ăsta au nevoie de tine: rămâi.

*
Tina nu avusese încotro: cât era ea de păpușă, trebuise să accepte realitatea, să se adapteze, pentru a supraviețui. Așa că, deși brațele mele o purtau cu aceeași dragoste, poate puțin fărâmițată în bubuiturile inimii speriate de copil, ea făcuse un efort, înțelesese: de-acum înainte, cine știe pentru câtă vreme, avea să adoarmă – mai mult trează să fie – în văzul frigului, să uite de intimitate, de serile nesfârșite de Crăciun, când iarba crește fermecată sub zăpezi... CINE ERA VINOVATUL?? Că-i plăcea sau nu, șontâc-șontâc avea să-și poarte mersul din plastic, lipsa de uitătură. Rochița din stambă, șosetele galbene, cei 2 cercei aveau desigur să-i prisosească. Și jumătatea de biscuit cu lapte... –În noapte, Tina, brațele tale îmi tot zgândăre inima și te fac mama mea, cât ești tu de păpușă, știu că eu pot să-ncap în jocurile tale, că noi toți..., că tu ne salvezi...


**
Rămânea în urmă războiul tău cu mine. Nu semnaseși tu vreun pact de neagresiune. Nu-mi amintesc. Te făceai și mai mic. Din răsputeri încercam să găsesc acel detaliu de care să mă leg, în insignifianța lui să-mi garanteze minima legitimitate a felului tău de a ființa. Compromis, în afara legii, morman de lucruri nedefinite, nu ai ridicat tu steagul, nu te-ai dedicat. Iubirea trecea în goană pe lângă tine. Și Primăvara s-ar fi încăpățânat pentru mine din nou să ajungă fericită, fără să aibă în vreun fel anume nevoie ca tu s-o avertizezi.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!