Motorul Mercedesului turcoaz, model CLK de ultimă generație, se opri și din vehicul începu să coboare o liotă de personaje care mai de care mai fistichiu îmbrăcate. O huidumă de vreo 120 de kilograme, în rochie verde-țipător, cu funde roz în capul pe care se desfășura o coamă încrețită, vopsită, din loc în loc, în bleu, mov și galben, ținea în brațe o mogâldeață împopoțonată în haine bleu, care urla din răsputeri, de parcă era dusă la abator și era conștientă de asta. În urma ei, un subțirel smead, înalt de vreo 2 metri, cu mustață și favoriți stufoși, îmbrăcat la costum lila țipător, cu cămașă galbenă din satin și cravată roșie, ce mai, un adevărat Snoop Doggy Dog în zilele lui bune, mergea agale și arunca priviri de vultur spre ușa bisericii, în fața căreia era un pâlc de persoane gălăgioase care așteptau să intre sau să plece, nimeni nu știa. Asta îl deranjă teribil pe subțirel, care întrebă:
- Mamă, până la Paște intrăm și noi?
Firește, era o întrebare retorică, ținând cont de faptul că Sărbătorile Pascale abia ce trecuseră, anul acesta, iar subțirelul știa foarte bine, căci avea amintiri încă vii ale chiolhanului pe care-l trăsese în curte cu vreo alte 45-50 de persoane. Încă mai avea, fie și doar în gând, dar, în orice caz, dureroasă, senzația de crampe de după consumul a câteva hartane de miel și a numeroase sticle de Busuioacă, care-l făcuseră să parcurgă drumul dintre pat și toaletă timp de trei zile cu o sârguință demnă de lucruri mai bune și mai utile.
După ei, coborâră din limuzină cei cinci copii pe care huiduma i-i dăruise, în timp, lunganului, îmbrăcați ca niște clovni autentici, în haine de șaișpe culori diferite, gălăgioși, fiecare cu câte un iPhone într-o mână și un buchețel de flori în cealaltă: Parafina-Georgina, Miguel-Alberto Boss, Aurică Biscuit, Bambina Evelyna și Iliuță Ronaldo Messi. Bambina, cea mai mare, căscă niște ochi cât ouăle de struț la vederea bisericii, ce-i drept una mare, că nu se cade să facă familia botezul celui mai recent (și mai frumos) venit pe lume la fitece coșmelie de cartier impropriu numită biserică, și exclamă, cu frenezie și tristețe în glas:
- Aoleu, da’ ce mare e! E mai mare chiar ca și vila noastră din Bolintin, noi de ce nu avem una așa mare?
- Sanchi! Da’ nu vrei una chiar în curtea noastră? răspunse Biscuit cu ochii pironiți în ecranul telefonului, chipurile interesat de subiect.
- Mai taci, mă, cealapadiule! se gurguță Parafina, în apărarea surorii ei, cu o voce ca un țignal de tren, și făcându-se că-l plesnește cu dosul palmei în care avea mobilul din care se auzeau tare acordurile unei manele plângăcioase. Un blues, cum îi zicea ea.
Nu apucară să se încaiere, căci mama-mare, coborâtă și ea din Merțan, în care nu se știe cum mai încăpuse, dată fiind statura ei impozantă, se răsti la ei, cu o voce spartă:
- Ia mai terminați-vă, băi, proștilor, că ne vede oameni ăștia și râde de noi! Alinierea, că acuși intrăm în biserică și vă spun la preot că nu sunteți cuminți. Când v-o trage ăla vreo două, vă sparge și mecla și telefoanele alea, că nu le mai lăsați deloc să vă jucați și voi ca copiii cuminți, un fotbal, elastecul, flori, fete și băieți, altceva!
Apoi, mulțumită că și-a luat în serios rolul, îl trase de mânecă discret pe bunelul pirpiriu, îmbrăcat ca un cioclu, spunându-i, cu satisfacție:
- Ai văzut, bre, ce biserică mare am ales și ce mulți sunt cu noi, nu ca ăștia, douăzeci, care nu se mai dă din fața ușii ca să intrăm noi, cu prințișorul, mânca-i-ar mamaie lui urechile!
Aici avea dreptate, în urma Mercedesului mai veniseră vreo 20 de mașini pline și erau numai rudele apropiate, nu toți cei care urmau să apară și la restaurant, în Herăstrău, căci nu se putea să intre atâția în biserică.
În curând, curtea era asaltată de familie ca de o armată și toți se întrebau de ce durează atâta ce făceau cei dinaintea lor, de ce nu mai termină, care e problema. După ceva timp, la ușa bisericii apărură, în sfârșit, un mire și o mireasă frumoasă și cu o rochie de revistă, care probabil că îl costase câteva mii bune de euro pe socrul mic, adusă fiind de pe la vreo casă de modă din Milano sau Paris. Evident, majoritatea bărbaților își exhiba, mai mult sau mai puțin sonor, admirația și curiozitatea față de cei doi:
- Mamă, ce bucățică! Ce-i face ăsta la noapte, bro! făcu vărul primar al proaspătului tătic.
- E de belea, ia uite ce mufă mișto are gagica și ce piept! adăugă frate-său scărpinându-se în barbișon și trăgând zgomotos dintr-o țigară de foi. Filme porno la noapte, frățiwere! adăugă, scuipând ceva ce părea a fi un firicel de tutun rămas între dinții galbeni.
În cele din urmă, alaiul de nuntași se risipi, plecând către restaurant, făcând loc familionului care se pregătea să asiste cu bucurie la botezul prințișorului, care între timp adormise, cu suzeta între buzele groase și aproape vineții de la atâta chirăială.
Intrară pe rând în biserica cu adevărat impresionantă, cu picturi noi, recent terminate, și se așezară cuminți de o parte și de alta, așteptând să apară preotul și lăudând, fiecare cum putea mai bine, copilașul adormit, dar și interiorul locașului.
- Ia, uite, unul omoară un dragon cu un băț! se miră Iliuță, molfăind guma de mestecat pe care o scuipă ostentativ pe jos, în văzul câtorva rude și al surorii, Bambina, care-i șuieră:
- Băi, sandilăule, tu crezi că aici e Ghemotron, ăla, la care te uiți tu toată ziua? E Sfântul Gheorghe, care omoară balaurul cu sulița!
- Ita, mă, de unde știi tu? scrâșni băiețelul, dând un șut cocoloșului de gumă, care ateriză drept în cocul lui mama-mare fără ca nimeni să-și dea seama.
- Zice în Biblie, nu știi că ne-a spus bunelul?
Iliuță se strâmbă și scoase limba la ea. Privirea bunicii îl săgetă o clipă și el se întoarse la telefon bombănind.
Curând, preotul, bătrân, șchiop și cam surd, însoțit de dascăl, care nici el nu auzea prea grozav, dar avea voce, ceea ce era suficient, ieșiră de după altar și, după ce măsurară amplu încăperea, îi chemară pe nași, cu copilul. După slujba de nuntă, asta era cea din urmă ceremonie pe care o mai oficiau, căci se apropia înserarea și oboseala și zăpușeala îl amețiseră bine. Trezit brusc copilul urlă din toți rărunchii, făcându-i pe cei prezenți să tresară și să se minuneze de ce auzea.
- Ăsta o să fie mai tare ca Pavarotti, zise unul, lăutar cunoscut, și râse zgomotos.
În cele din urmă, copilul fu dezbrăcat și, după ce îl liniștiră, preotul începu tărăgănat și cu voce mică slujba, dascălul cântând, în legea lui, iar cei prezenți, făcând cruci peste cruci, se arătară mai evlavioși ca la slujbele de duminica.
După introducerea de rigoare, slujba își urmă cursul și, la momentul potrivit, se auzi:
- Se botează robul lui Dumnezeu... Părintele se apropie de nași și întrebă cum îl cheamă. Nașul, mândru, spuse tare, să audă toată lumea:
- Ametist Barbut...
Bătrânul părinte se strâmbă și, cu jumătate de gură, rosti aproape ca pentru sine, plesnindu-se peste frunte:
- Antichrist Belzebut?!
Întoarse privirea către dascăl, care avea genunchii lăsați și se pregătea să zică ceva, dar un glas din mulțime strigă entuziasmat:
- Din neamul lui Stănăilă, părinte!
Popa se întoarse către cei prezenți cu fața tumefiată și ochii mari și, cu un ultim efort, strigă:
- Satanail!?
Apoi, duse mâna la piept și se prăbuși lângă dascălul îngrozit, la rându-i de așa blasfemie.
Nedumerit, subțirelul se desprinse de lângă balabusta lui și îl trase deoparte pe naș, care lăsase copilul jos, lângă cristelniță, întrebând surescitat:
- Ce-a făcut ăsta, mă, a leșinat la botezu’ lui fiu-meu ?
- Cred că a crăpat rânza în el, bre! rânji nașul ca prostul
Subțirelul îi păli un dos de palmă nașului și se îndreptă furios către dascăl.
Haosul se instală brusc și, în panica generală, mulțimea se repezi spre ieșire, cu nașul blestemând și jurând să se răzbune pe tată, în timp ce dascălul, care nu părea să realizeze ce se întâmplă, le ceru să cheme ambulanța. Furios din cauza situației, tatăl se zborși la el, dar nu rezolvă nimic, așa că, ieși din biserică și, în lumina ștearsă a amurgului, își aprinse țigara și se jură pe toți sfinții că nu mai merge la slujbe în viața lui. Ajunsă în mașină, nedumerită și speriată, mama, se așeză pe locul de lângă șofer și, după câteva clipe îl întrebă pe bărbat stupefiată:
- Auzi, ăla mic unde e?