agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-25 | |
Te tot uiți la tine: ditamai găliganul, cum trebuie tu o singură femeie numai să iubești, pe una numai să o dorești, să te culci, din morți să te trezești cu gândul doar la ea, ca și cum ea ți-ar fi, ți-ar rămâne Dumnezee. Să vezi cum fiecare secundă ce trece îți mai ia ceva din datul genetic, cum din adam-ul ăla de mușcă din pom se scurge adn-ul, rămâne o umbră. Umbra cărnii în zadar agățându-se de fostul bărbat. Și tu gâfâind gâfâind cu restul de țesuturi din tine, și alea străvezindu-se, până la a te vedea gol-goluț, cum nici mă-ta nu te făcu... Turme de cămile pe la ochi să-ți treacă, și de girafe, femele în toată instinctualitatea neînfrânată, neamul ce-ar fi putut la o adică pat să-ți fie, casă și masă. Mormânt mai exact. Ochii să ți se scurgă, până la orbire să se. Până la a nu mai simți. De tot bătrân, de patimă uitat, să te arânești cu „a fost odată...”, ... nici măcar atunci (se știe: memoria ne joacă adesea feste...). Cel mai probabil, șarpele apăruse el de pe undeva... Se sfiise Eva... O imitase Adam. Cuminți-de-tot, se dăruiseră unul altuia pentru vecie. Ca frații se. Nici vorbă de incest! Atunci Dumnezeu bătuse ceva în cuie, fără ca sânge să se ivească. Oameni se nășteau prin diviziunea viselor, a dorului de a păși din singurătate și altfel decât prin carne, prin putoarea ei. Îi vedeai: fluturi dalbi purtând gena masculinității, a femininității (oare?!), în trupuri necunoscătoare de păcat, de moarte, nici prin cap trecându-le cum naiba ar fi putut și altfel ființa? Erau proști?! Duși cu capul? ... cu zăhărelul? Uff! Dar revoluționara de Eva nu se putuse abține! Adam o imitase în felul lui. Asta pentru că la origini trebuie că fusese o diavoliță, una care semnase condamnarea la Eterna Negăsire mai tuturor suratelor ei... Alea care acuʼ stă/ Și cu pietre în adami dă/, Că numai ei poartă vina,/ Daʼ vina toată!
Te tot uiți la tine: ditamai găliganul, cum trebuie tu o singură femeie doar să iubești, pe una numai să o dorești..., poduri de flori să-i faci, nici cu-o vorbă tu să n-o atingi! Cât de pustie să fie bruma asta de viață, cine la belciuge te-o fi câștigat, prin ce răspăr al firii, prin ce prăpăd privirea să nu-ți lunece, mânurile tu să nu-ți bucuri?! Chiar!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate