agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-07-11 | | (fragment) Nu știu câte luni aveam atunci când stăteam cu bunicii mei în Târgu Mureș. Nu mai știu nici măcar motivul pentru care se întâmplase așa. Fiindcă ai mei erau foarte tineri, 21 și 23 de ani, în 1973, mama lucra, e-adevărat, ca soră medicală, însă tata, încă nu. Bunicul Paul (Kuki) era detașat cu șantierul la Târgu-Mureș unde lucra ca inginer constructor și își dusese cu el soția, pe bunica Ita iar eu mă nimerisem la ei, pentru câteva luni. Mama n-a avut lapte, așa încât îi puteam fi dispensabilă. Probabil. Nu știu cum se face că încă n-am ajuns să revizitez orașul acesta, cu toate că nu e departe de Cluj-Napoca, probabil o voi face cât de curând. Pentru că printre primele amintiri minunate sunt de-acolo. Nu multe dar atât cât să nu le uit niciodată. Bunicii mei locuiau aproape de o cazarmă a armatei și instrucțiile se auzeau, dinspre niște geamuri mari, cu perdele și draperii lungi, care se deschideau seara și dimineața iar soarele lumina frumos parchetul, cu razele lui jucăușe. Dimineața deșteptarea se dădea cu trompeta, pe care o auzeam de fiecare dată, însă serile veneau cu un moment magic. Atunci când pleoapele trebuie să se închidă, când somnul îți aduce visele lui și când culorile sau agitația de peste zi te copleșesc, un om, undeva departe, stând în picioare, îmbrăcat într-o uniformă cu chipiu, ridică spre cer o trompetă și încep primele acorduri ale melodiei ”Il Silenzio” de Nini Rosso. —Uită-te cât de mult îi place! Se vede clar că ascultă!, spuse bunicul Paul. Hai să o ridicăm și să-i arătăm militarul, poate îl vede. Așa încât într-o seară, când ascultam minunata melodie mi-au arătat scena de la fereastră. Era departe și era mic de tot. Un omuleț cu o trompetă. În sfârșit reușeam să văd cine scoate aceste sunete absolut minunate, melodia pe care o învățasem deja, fiindcă omul nu se jena să cânte cu mult patos chiar jumătate din melodie, adică un minut și cam 30 secunde. —Taaa-ta! —Uite că încearcă să vorbească!, spuse bunicul Paul. Parcă vrea să spună ”tata”? Dar de unde să cunoască cuvântul ăsta, că e aici cu noi, fără taică-său? Nici n-am pomenit de el. —Nu zice ”tata”! Încearcă să imite trompeta. Uite, e același ton cu sunetul trompetei. —Daaaa... Ai dreptate. Încearcă să cânte. Atunci când încă nu umbli, când încă nu vorbești, gândești și simți. Vibrații, sentimente, energii, emoții și secretele cuvintelor sau ceea ce este inclus printre ele. Uneori, cei de lângă tine te înțeleg. Alteori, sunt departe de ceea ce vrei să transmiți. Dar învățarea e reciprocă. Și părinții învață de la copil, dar și copilul învață mereu lucruri noi de la părinții lui. Mama m-a vizitat la Târgu Mureș și mi-a adus olița. Iar despre asta e ceva ce nu-mi amintesc, însă ea mi-a povestit, când crescusem. Că zburase pe ruta Cluj-Târgu-Mureș cu un bagaj, în care se afla și olița mea. Doar că nu le-a zis niciodată socrilor ei despre asta, de teamă să nu fie certată că biletul de avion putea să coste mult. A stat puțin și s-a întors la Cluj. Eu am rămas cu bunicii mei, în grija lor în capitala Mureșului, până nici nu mai știu când. Apoi, la Cluj, îmi amintesc că aveam un pitic de jucărie, care suna dacă îl strângeai, fiindcă era dintr-un plastic sau un fel de cauciuc moale. Avea scufia roșie pe cap și o față simpatică de pitic. Mă jucasem atât de mult cu el încât îi pierdusem dispozitivul care îl făcea să sune, așa încât aerul ieșea din el, ca un suflu, de câte ori îl strângeam în mână. Într-o zi, ai mei mă întrebară: —Adina, cum face piticul? —Fuuuu! Fuuuuu!, Fuuuu!, am zis, strâmbându-mă din nas și din ochi, spre amuzamentul celor mari. —Uite cum se strâmbă, să semene cu expresia amuzantă a piticului și suflă exact cum iese și intră aerul prin el. Simpatică treabă, cum îl imită, zise bunica Ita. Apoi, în clipa următoare: —Taaaa-taaa!, am spus. Adică urma să le comunic ceva mai complicat. Că soldățelul pe care l-am auzit cântând la trompetă și chiar îl văzusem o dată, e cât un pitic de mic. Că și piticul ar putea cânta dacă nu ar fi stricat. Că piticul mi-ar putea fredona melodia ”Il silenzio”, pe care o ascultam serile în care bunica Ita mă putea să dorm. Îmi amintesc senzația pe care o aveam în brațele ei. Cuvintele nerostite ale lui Nini Rosso, pe care le-am înțeles printre fiecare sunet ale melodiei mele preferate. Pe militarul care în 1973-1974 cânta în curtea comandamentului militar ”stingerea”, cu atâta dăruire, încât nici o altă interpretare ulterioară nu se mai compara cu sunetele dragi ale acestei superbe melodii. Sunetele erau atât de lungi, încât ajungeau până la cer. Până departe și înapoi. Veneau cu liniște și dragoste. Cu un gând bun. Venea și seara odată cu acest cântec iar eu mă linișteam. Omul cu trompeta îmi șoptea că noaptea își întinde plapuma cea bleu peste gândurile mele și dorul de prezența părinților mei va trece o dată cu intrarea mea în lumea somnului. ”Buona notte amore Ti vedro nei miei sogni Buona notte a te che sei lontano”* Poate erau și ei undeva în lumea asta și se pregăteau să adoarmă. ”Taaa- taaa...” Noapte bună, mama! Noapte bună, tata! Am să vă văd în visele mele! ”Noapte bună, ție care ești departe!”, spun cuvintele acestei melodii. Spun eu. Spune, poate și trompetistul. Și în mod cert și Nini Rosso. Chiar dacă acum nu mă țineți în brațe vă spun: somn ușor! Și nu uitați că mi-e dor! Eu nu știam dar melodia venea ca un semn de departe. Acest cântec mi-a fost cel de leagăn. Îmi ascultam piticul trompetist, care uneori îmi făcea pielea de găină pe mâini, îl îngânam, mă gândeam la cine mai știe ce și apoi era timpul să intru în lumea viselor. Noapte bună, mama! Noapte bună, tata, vă iubesc și mi-e dor de voi, oriunde v-ați afla! _______________________________________________ ⦋*Noapte bună iubire Te voi vedea în visele mele Noapte bună, ție care ești departe. ⦌(trad. It.) https://youtu.be/_s5-0cUCQOQ |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate