Cireșul e dincolo de gard.
Mă târăsc până la umbra lui. De aici zăresc bine mănunchiurile de cireșe crescute printre frunze.
Sunt atât de aproape, și în același timp atât de departe. Trebui să îmi fac curaj să sar gardul, dar dincolo de gard e câinele lui Moș Dimoftachi, negru, mare, fioros precum Zmeul Zmeilor. Și e liber.
Mă dezmorțesc cu gândul ca aș putea sări dintr-o singură mișcare, acrobatic, așa ca în filme, dar numai foșnetul de la un picior mișcat, și Zmeul Zmeilor deja își încrețește botul, i se vad colții, și scoate un mârâit înfundat.
Voi sta nemișcat.
Băieții mai mari, câteodată, chiar sar așa, dintr-o mișcare, punând la încercare viteza lui Zmeu (chiar așa îl strigă Moș Dimoftachi pe câine), dar eu nu reușesc niciodată. Gardul e prea înalt pentru înălțimea și puterile mele. Acum câteva zile Robert a adus câțiva pumni de cireșe din cireșul mult râvnit de toți copiii din împrejurimi. Dar Robert e mare, îi știu de frică toți copiii din cartier. De fapt e bun cu toți, a dat cireșe la toți, mi-a dat și mie, suntem prieteni, așa cred. Dar acum e vacanță și Robert a plecat cu părinții lui.
Moș Dimoftachi a ieșit și leagă câinele. Acum e șansa mea.
Ba nu. Nu e. A legat câinele pentru că are musafiri. Se pun toți sub umbrar, nu departe de cireș, apare dulceața, apare apa rece. Se vor întinde la vorbă. Mai bine plec.
Și dacă plec, ce fac? Robert e plecat, Mihai e plecat, vacanța nu e chiar amuzantă când rămâi acasă fără prieteni.
Plus că Turcu de peste drum vrea să mă bată, până acum am scăpat pentru că era Robert, dacă zice el, nu, nu vă bateți, nimeni nu are curajul să se pună cu el, nu sare nimeni la bătaie. Dar acum Robert e plecat, și Turcu s-ar putea să nu mai țină seama de ce a poruncit Robert. Unde să hoinăresc, dacă trec drumul, mă prinde Turcu și, deși nu e diferență de ani între noi, el e mai înalt cu un cap, îndesat, eu mărunțel și slăbănog, sigur mă aleg cu o bătaie.
Uraaa, se pare că afară e prea cald pentru oaspeți și se duc în casă. Acum ar fi momentul.
„Ionuț! Ioonuuuț! Ce faci acolo?”
Asta e Alina de la casa vecină cu gradina cu cireșul. Stă toată ziua la fereastră și pândește pe toată lumea! Mârâi ceva înfundat precum să-și vadă de treaba ei.
„Ionuț, hai, vino la noi în curte, mama a cumpărat o mulțime de cireșe. Sunt și albe, sunt și din cele pietroase, sunt și din cele amare. Hai!”
Ce știu fetele! Cireșe cumpărate! Bleah! Cine se respectă mănâncă cireșe furate de la Moș Dimoftachi, nicidecum cumpărate.
„Alina, știi care e distanța de la Pământ la Lună?”
Alina se uită la mine cu un aer încurcat.
„Uite, dacă ai merge cu mașina...“
Dar Alina îmi transmite o străbătură caraghioasă și dispare de la fereastră. Cum nu e nici Robert și nici Mihai pe aici, nu am ce face și aș putea să mă gândesc să intru în jocurile pe care le joacă fetele, mare plictiseală, dar în lipsă de ceva mai bun...
Să mă concentrez pe cireș. În crăpătura de acolo din gard o să pun piciorul, de scândura aia ieșită o să mă agăț, apoi cu o mișcare dibace o să fiu pe gard, iar de acolo până la prima creangă e mai nimic.
Gata, curaj!
O palmă peste ceafă mai că îmi afundă nasul în țărână.
„Ce faci, băăă! “
E Turcu!
„Ți-ai înghițit limba de frică? Hai, astăzi nu te bat!” și–mi mai trântește o scatoalcă după ceafă.
„Vrei cireșe, fraiere? Ia, uite aici! “
Pune piciorul în crăpătură, se agață de scândura ieșită, o mișcare dibace și e, gata, în cireș. Eu după el, doar nu sunt mai prejos. Câinele latră. Eu mă chinui să fac mișcarea aia dibace, să fiu sus.
Moș Dimoftachi este deja sub cireș.
„Dă-te, băăă! “ răcnește Turcu, dar el e prea îndesat pentru a fi suficient de sprinten, iar eu prea neîndemânatic ca să eliberez calea de întoarcere de pe gard la vreme.
Urechile lui Turcu sunt deja în mâinile lui Moș Dimoftachi.
„Cine-i mă-ta, mă! “ se aude moșul printre răcnetele lui Turcu cu urechile torturate.
Eu am scăpat pe cealaltă parte a gardului cu prețul unei julituri și pantalonii zdrențuiți într-un cui ieșit.
Nu îmi pare rău de urechile lui Turcu.
Alina, de la fereastră, râde de-a dreptul de suferințele noastre.
„Hai la cireșe! “ repetă invitația Alina.
Da, sunt bune și cireșele cumpărate.