Aiurel Împrăștiescu se plictisea acasă de peste patruzeci de ani până în ziua în care, nu se ştie cum şi de ce, un joc de îmbinări metalice îi fu adus de poştaş în mod eronat. Nu se obosi să caute adevăratul destinatar şi începu să construiască un robot, conform schiței. Nici nu-l îmbină bine că robotul se şi puse să danseze. Entuziasmat, Aiurel strânse mai bine un şurubel şi robotul ieşi în curte, adună toate rufele de pe sârmă şi le călcă mai bine ca orice călcătoreasă profesionistă. Mai strânse un şurub şi robotul începu să gătească; alt şurub şi începu să picteze. Încă unul şi robotul cânta ca Sinatra. La următorul şurub strâns, acesta aranjă toată casa şi o făcu lună. Ia uite, nevastă, de acum nu mai facem altceva în casă decât să bem și să ne uităm la Netflix cu floricele în poală! Fericit de creaţia sa, Aiurel își pupă consoarta, pe Zglubina, și ieşi la o bere să le povestească amicilor despre jucăria-i uluitoare însă la întoarcerea acasă, după patru beri și fix cinci țuici, nu mai găsi nici urmă de robot. Disperat, îşi căută nevasta să o întrebe dacă ştie ceva dar nu găsi de la ea decât un bilet pe pat care spunea sec: i-am strâns un şurub robotului, s-a transformat într-un amant uluitor, m-a făcut fericită de trei ori şi am fugit cu el în lume. Gânditor, Aiurel căută șurubelnița vinovată de atâta strâns de șurub roboțesc și și-o împlântă adânc în inimă. Ultimii bani îi dăduse pe cele patru beri iar până la salariu se baza pe suta de lei pe care o văzuse la nevastă-sa.