agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1533 .



Mama cu oase de sticlă
proză [ ]
Trădarea (67)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-11-03  |     | 



O vedeam, mai mult o simțeam acolo în adâncul patului ei țintuită. Cu ochii încă păstrând amintirea albastrului, la răstimpuri periculoase lăsându-și privirea către o fereastră: Doamne, ferește, nu fie prea mare ispita! Atunci ieșea tiptil, pe vârful picioarelor imaginare, din realitate. Se înființa într-o lume mai blândă, în care nu mai conta prea mult dacă te durea au ba, dacă erai putred de bogat sau nu aveai după ce bea apă, dacă aproapele îți rostise catifelat numele sau, printr-o sentință, te îndepărtase... Mai ales dacă oasele tale erau sau nu din sticlă...

Caută ce caută: dă de ea când era suficient de mică, încât viața să-i pară, să fie, să rămână o poveste, bunăoară ca în seara aia în care toți ai casei se grăbiseră tainic la un spectacol... Ulița era plină de rumeguș – așa parcă îi spuseseră oamenii mari că se numește... Și-a cufundat simțurile, pașii..., a dat lumea cu fermecata pudră a Copilăriei: deloc n-a crezut că murise un copac! Că actul avea să se repete... În fieful costumașului de balerină, ursuleții chicoteau pașnic, ca scoși dintr-o fabrică a vieții: imponderabilă, își ținea la picioare pământul, cât era el de gras și de bătrân! Tata iar împrăștia ploaia – să nu carecumva s-o contrazică vreunul: tata era un magician, era Magicianul și gladiolele se revărsau nestingherit înspre cer...



Opacă, o privesc... o privesc, mă simt atât de îmbibată de materie, când trupul ei străveziu lasă grădini să se oglindească, clinchetul de smarald al pădurilor, păsări ale paradisului, te iubesc-ul. Fără să mai zăbovesc, o implor: Înfiază-mă!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!