agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-11-13 | |
[ce zi e mâine? / mâine e duminică! / te întrebi tu / tot tu îți răspunzi / și timpul se face domestic / își înghesuie trupul să încapă: z â m b e ș t i]
Ajunge târziu de la Kaufland. Cu brațele încărcate, mai să o doboare. Nu se plânge ea vreodată! Își păstrează nealterat zâmbetul, chipul, pofta de viață, rostul. Nicio bucurie mai mare decât aceea de a simți scârțâitul porții sub atingerea zdravănă a mâinii ei de femeie de la țară în capitală sosită. De a ști, de a avea certitudinea că din lumina ei personală își hrănește copiii, readuce în fire smochinul ce la răstimpuri dă să piară, cele 2-3 vrăbii aciuate în mărul de lângă casă. Intră! Și fie începe o ploaie repede, fie se coc nucile... De după neștiute porți pândesc vecinii: De unde-o fi având fata asta (și... „fata asta” tocmai ce-mplinise 50!) atâta forță, de unde să-i țâșnească atâta viață? – chicoteau ăia mai cu iubire, mai cu pizmă... Își dă și ea mai într-o parte o șuviță... mai galbenă mai argintată, de-i vede cerul chipul de dâre vajnice brăzdat, felul acela misterios în care, printre ruine, își face loc forța de a o lua iar și iar de la capăt. Azi e rândul prăjiturii cu vișine și frișcă multă-multă! O să pună făină din aia luată de la țară... și lapte de la mama de-acasă. În curtea ei citadină din margine de București face ea cum face și mereu găsește câte-un locșor să găzduiască bătătura copilăriei de odinioară... Dacă e sentimentală?! Îîîî..., n-ar zice. N-a uitat, desigur, gustul sărat al șuvoaielor ce-i săpaseră o vreme – cine știe dacă nu pentru totdeauna?! – șanțuri adânci în inimă. Dar Liliana zâmbește odată cu tufănicile pașnice ale toamnei așa de firesc ivită dintr-o coastă mai ruginie, mai înțeleaptă a verii... În această continuitate, degetele ei pătrățoase peste răni presară vanilie cu levănțică, ușoare ca fulgii se fac. Ca-ntr-un descântec trec durerile, multele semne de întrebare... ... pe el îl iubise: așa cum iubește o fată de la țară, cu nu prea multe clase. Cu gust de pâine pe vatră îl iubise și tresăriri de tălpi desculțe pierzându-se-n uliță. Cu dezacorduri și regionalisme... repede amortizate. În seri cu miros de gaz și felinare cețoase, când iarna vine vine și tu alergi la vite să le pui uscat fânul, mâna ca o mângâiere, să le alungi frica... În dimineți mult prea devreme, când sufletu-ți trece-n privighetoare și tu știi, fată tânără ce ești, fără să te vezi în vreo oglindă: n-ai cum să fii altfel decât frumoasă... frumoasă... ...poate și el te va fi iubit... măcar atunci la început... Cu timpul o preferase pe alta. Nu i-ai aținut calea: l-ai lăsat să plece, chit că junghiul ți se-nstăpânise-n piept, nu-ți mai da drumul. Nu te-ai priceput să-i strigi trădarea.? Sau n-ai vrut?! Liliana!... Lili... Ana! Într-un fel în 2 ruptă, și mamă și tată te-ai făcut! Dar azi e rândul tortului cu smochine și-ți pui tu o floare din acelea de după ureche...: inima-ți „bate... adânc în pământ.. undeva...”. Cineva te imortalizează. Pesemne un autor înrăit să facă dreptate, să spuie lumii, să nu tacă... să nu tacă! Martorul ăla despre care... cine nu va tăcea la o adică?!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate