agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 420 .



Mate-fizică la pielea goală
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sorinucu ]

2022-11-15  |     | 



Mihaela nu e frumoasă dar mă ține prins în mrejele ei de parcă m-ar droga. O caut, prin urmare, cum un zombie caută corpuri vii și sănătoase pentru a fi transformate și ele. Sexul cu Mihaela nu e satisfăcător, se smulge din brațele mele exact când îmi e mai dragă. Sunt sătul de pleoscăitul spermei pe gresia din baie. Doar acolo mă lasă ea să o posed; se așază comod cu mâinile pe marginea căzii și mă cheamă ori de câte ori iese din duș. Da, e clar, ceva o excită la duș de mă cheamă să o ajut să se liniștească. Pe mine mă lasă de fiecare dată doar pe jumătate fericit. Nu ajung să simt cum o posed pe deplin chiar dacă uneori am ținut-o foarte strâns de șolduri să nu-mi scape la final. Dar scapă și v-am zis, sunt sătul de pleoscăitul spermei mele în baia ei. Mihaela râde atunci, intră iar la duș și-mi face semn să mă car. De cealaltă parte, Ana e superbă. Înaltă, suplă, sâni mari și talie mică, îmi face de toate când ne vedem și îi fac și eu ei. Fără mare plăcere, însă. Nu înțeleg de ce. Oare sunt defect? Pe Ana o jinduiesc toți bărbații din cartier iar pe Mihaela niciunul. Cu prima mă simt de parcă mănânc tocănița de la internatul la care mă forțaseră ai mei să stau în primii doi ani de liceu iar cu a doua de parcă beau dintr-o oază rece după ce am bătut cincizeci de kilometri prin deșert. Merg pe la Ana doar pentru că e splendidă. Îmi place să îi văd pielea goală, liniile sublime ale trupului, să îi sug buzele, să îi simt mirosul minunat și mai ales să ejaculez așa cum trebuie, în ea. La Mihaela merg pentru că mă atrage enorm. Nu pot sta în preajma ei fără să tremur, fără să o doresc nebunește. Niciodată nu aud ce spune atunci când sunt cu ea cu excepția strigărilor ei de la baie, după ce face duș și vrea sex. Mihaela e chiar urâtă. Are ochii foarte inegali, nu are buze, gâtul îi e de bărbat și brațele la fel, are picioare scurte și fund exagerat de mare. Miroase a unt scos din frigider de prea mult timp. Fumează. Bea. E bâlbâită. Dar are un magnet în ea și să mor eu dacă nu mă enervează! Zile la rând îmi zic că nu mă mai duc niciodată pe la ea, o vizitez pe Ana mai des, am impresia că gata, am scăpat de urâtă dar mă pomenesc cu niște pofte incredibile cu noaptea în cap și o sun. Întotdeauna răspunde și îmi spune să vin. Ana e superbă, cum spuneam. Nici pe la ea nu mai vreau să merg, am certitudinea uneori că am scăpat de plictisul dintre picioarele ei, de fadul sexului oral cu ea și de griul ejaculărilor în minunata ei "orhidee" roz dar nu e adevărat, nu am scăpat. Mi se face dor de splendoarea ei după câteva zile doar cu Mihaela. Am nevoie să mângâi picioare lungi și zvelte, să miros un gât delicat, să sărut niște sâni perfecți și să fiu îmbrățișat de brațe longiline cu degete filiforme. Nu am scăpare. Vreau să pun magnetul din Mihaela în Ana sau frumusețea Anei în Mihaela, mi-e indiferent. Asta e imposibil, însă. Mi se întrezărește o singură scăpare: să fiu admis la universitatea olandeză la care vreau să merg după ce dau BAC-ul și să scap din orașul ăsta, de profesoarele astea două cu care o ard dintr-a X-a și de suferința de-a avea femeia perfectă împărțită în două corpuri, în două cartiere, în două ședințe de meditații pe săptămână cu fiecare.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!