agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-02-05 | |
Am închis ochii, lumea luând sfârșit pentru mine.Era într-o iarnă geroasă. Îmi reziliasem contractul cu viața în ultimul an de facultate. Voiam să mă duc oriunde în Nord, cât mai în Nord, să ies din Botoșani, s-o iau înspre stepa rusească.Nu mai voiam să învăț de la nimeni nimic. Hoinăream să-mi descopăr ursita evadării. Credeam că trupul poate să-mi fie desprins de pământ.Doar cu gândurile, cu jindul, fără nicio vorbă. O luasem prin Carpații Orientali, pornind de la Tg. Ocna, în sus.Dezlegarea de limbajul articulat îmi făcea foarte bine, mă relaxa trupește. Jubilam în acea iarnă din corzi și din oase. Voiam să străbat ca Andrzej Stasiuk Europa, dar nu îl citisem pe-atunci. Intenționam s-o iau pe jos, pe țărână și stânci, trecând ape și culmi până la capătul unui alt univers. Ținta mea era să ajung și-n adâncurile Asiei, să-mi duc trupul nevăzut de alții, ca și cum nebunia utopicilor și idealiștilor nemți, francezi și englezi mi l-ar fi legat de-o funie până cel puțin în Ucraina dacă depășeam podișul vechi de prin județul Botoșani.Mi l-ar fi târât peste noile granițe, prin noua Uniune Militară din Est (UME) de-o aripă a cetății Hotin, pe-un mal abrupt al Nistrului.Ajungând prin ținutul Herței, mă gândeam să întâlnesc viața, iubirea, poezia, să urc într-un brad. De sus să-mi scot binoclul din rucsac și să scrutez cu atenție viața nouă pentru care mă pregătisem patru ani la Facultatea de Medicină, din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”.Sub înfățișarea unei tinere femei indiferent de ce nație, pe la Kiev aș fi vrut să-mi iau în palme capul translucid, cu pomeții obrajilor asudați de picăturile sudorii scurse de pe frunte și de la tâmple și să strig tare în Piața Maidan, cuvinte răstite în limba engleză:-Din himera prezentului, prefacă-se neființa lumii divine de pe vremea recalcitrantului Friedrich Nietzsche într-o caldă ființă, coborâtă în trup din întunecimea lumii comuniste apuse, din măștile lui Stalin, descrise de către Jacques Derrida,să-mi facă un costum cu mâinile sale pricepute, uniforma de ultim nihilist revoluționar de stânga!Armata de apărare din UME m-ar fi luat să mă ancheteze. Negăsind acte în posesia mea, aș fi cerut cetățenie ucraineană. M-ar fi echipat pentru muncile cele mai grele, din spatele frontului, arâtând eu că pot să fiu infirmieră. Alături de-un tânăr ucrainean, Vasili Hribidov, asistent medical, aș fi muncit ani și ani prin gloanțe, proiectile, bombardamente.Jale mare, prăpăd ar fi rămas în urma mea, prin România și Republica Moldova. Din neființa Centrului și Răsăritului Europei de atunci, am fi reușit amândoi, eu cu Vasili, să scoatem din noi urlete scriind și iubindu-ne inconștient. Ascunși prin beciuri devastate parțial, ne-am fi iubit pătimaș ca lupii în călduri, cu ambele sexe avide să se reîmpreuneze în luptele peste Nipru. I-am fi obligat pe atacatorii țării mele să se întoarcă după ofensiva lor glorioasă până la Berlin să dea piept cu armata UME. Am fi trecut la lupta de guerilă, scoțându-l pe guvernatorul moscovit Igor Dodon din vizuină și gonindu-l din cele două țări moldave ale Prutului, unificate cu forța sub conducerea sa. Am fi vegheat primăvara îngropați pe ambele maluri, eu pe cel stâng, iar Vasili Hribidov pe cel drept, pe meleagurile mele natale de lângă Tg. Frumos, așteptând să se nască odată cu ultimii revoluționari o altă lume.Sunt însă acasă, în Bucovina, iată, după douăzeci și șase de ani, în toamna anului 2048. M-am trezit, după ce am zăcut împreună cu Vasili Hribidov în comă indusă, cu trupurile pe jumătate moarte printre vii, refrigerați în aceeași etuvă dublă militară. Ne îndeplinisem cu brio sarcina să-l asasinăm pe Vladimir Putin. Din acea zi totul se schimbase. Rusia redevenise prietena dintotdeauna a Ucrainei, armele fiind întoarse spre Vest, spre Nord-Atlantica Alianță abjectă. De-abia astăzi, când avem servicii de medici chirurgi, eu cu Vasile conștientizăm un crunt adevăr, că am fost înșelați de-o propagandă zănatică a fostelor organisme UE și NATO. Zadarnic luptam noi exact ca partizanii sârbi din Al Doilea Război Mondial pentru o cauză total opusă idealului nostru. Acum Ucraina, Rep. Moldova, România, ce fuseseră incluse atunci, în anii 2022-2025 în Uniunea Militară Europeană (UME), alcătuiesc o singură formațiune statală, cu densitate de populație de 35 de locuitori pe kilometrul pătrat. Mulți oameni au pierit, țara mea fiind distrusă în proporție de 85%. Suntem în plină reconstrucție citadină și rurală. S-a fixat o veche limbă scitică drept limba oficială. Este mai apropiată de limba română, de graiul din cronici, moldovenesc. Cuvinte slave sunt destul de multe, fiind eliminate toate neologismele de tip occidental, italiene, anglo-americane, franțuzești, germane. Sediul noului stat național este Cernăuți, acesta fiind ales pentru faptul că a devenit după încetarea Celui de-al Treilea Război Mondial primul oraș cultural al Europei eliberate de imixiunea americanilor în treburile interne ale tuturor statelor. N-am luptat suficient s-o salvez pe soră-mea geamănă, Georgeta. Ea s-a jertfit, pentru o cauză vest-europeană, ca aviator. În iarna anului 2023 eu m-am retras din țara mea ocupată brusc la declararea războiului dintre NATO și Federația Rusă. După atentatul reușit de mine și de Vasili Hribidov am fost prinși de oamenii Kremlinului, anchetați, bătuți, umiliți. Am stat un an în detenție, la Sankt Petersburg, aproape de Neva. Fiind eliberați de oamenii Kievului la schimbarea de regim rusesc, eu și Vasili Hribidov ne-am regăsit, amândoi fiind greu mutilați, medicii fiind foarte rezervați în privința supraviețuirii noastre. Au spus că nu sunt în stare să ne opereze, să ne refacă total trupurile... Cu ultimele puteri regăsite, înainte de-a fi refrigerați în etuvă, ne-am iubit și noi cum am putut, lingându-ne reciproc rănile într-un spital din Odesa. Am adormit profund. Am avut o revelație atunci, într-o reverie a înghețării: lângă mine era și ea, geamăna Georgeta Mărăcineanu. Îmi spunea ceva ce nu voi uita niciodată:-Am crezut, Irinel, dragă soră, că am luptat pentru cei drepți și buni. Am sângerat într-o seară apusă, fiind ajunsă de-o bombă cu explozie întârziată dată în București de americani, chiar asupra noastră, a trupelor românești. Yankeii se retrăgeau în dezordine atât pe uscat, cât mai ales pe calea aerului, ocupând toate pistele de decolare din aeroportul Otopeni. A fost crimă și pedeapsă, haos total. Trupele NATO au spus că trebuie distruse toate obiectivele economice și strategice ale României. Din aer, trecând în razii succesive, au devastat Transilvania, Banatul, Oltenia, au zdrobit Muntenia cu Bucureștiul, Dobrogea, întreaga Moldovă. Au luat ce era mai de preț din România, îndemnându-i pe oficialii români să se adăpostească în Occident, cu familiile lor. Nu au lăsat prea mulți români să plece peste graniță, fiindu-le frică mare că ar fi și mulți agenți ruși infiltrați printre ei. Au trecut la execuții în rândurile civililor, mai ales copii orfani, cei instituționalizați din centre, precum și bătrâni.La întoarcerea mea spre casa părintească din Tg. Frumos, cea de-acum un sfert de veac sunt acum sigură că fie Friedrich Nietzsche, fie J. Derrida mi-a șoptit: ”Nu te mai lupta cu propriul tău creier, cu inima și cu destinul! Toți combatanții lumii sunt morți deja. Tu ai iarăși buni camarazi în țara aceasta, condamnată acum un sfert de veac la măcelărire din start, de când a intrat în sarabanda răului, alături de yankei și toți europenii așa-ziși occidentali. Vezi, Irinel, n-ai nici dușmani în prezent. Ești în anul 2048, liberă: în sensul că până și axul spiritual s-a rupt în Occident. Vechii colonialiști ai Terrei sunt cu fețe de plastic, ochi de cenușă, guri de iad. Tu ești salvată! Tu, Irinel n-ai trupul ca înainte, n-ai frică de nimic, decât de Dumnezeu Știi de mult deja să nu mai faci relele Occidentului. N-ai nici moarte! Sau... ai luat-o de gât. Irinel, îți place să ți-l faci zilnic amant pe îngerul morții!”Am intrat în Tg. Frumos. Nu mai era cărămidă peste cărămidă, dală pe dală din toate blocurile, din parcuri. Păduricea dinspre dealul către Iași arsese. Era o pepinieră de stejari și brazi în locul său. Am plâns văzând totul arat prin fostul meu oraș natal, ce fusese atât de cochet înainte. Se construia, în schimb, un Tg. Frumos mai frumos, pentru populație scitică, româno-ucraineană.Am căutat locul unde îmi fuseseră uciși părinții. Am îngenuncheat și am plâns amarnic, o zi și o noapte. Muncitorii de pe șantier nu se opriseră ziua din lucru. Mai văzuseră scene de acest fel. Mi-au răspuns, în pauzele lor de masă, de la prânz și de la cină, că toți oamenii scăpați după ultimul mare război, din 2022-2025 delirează. Aprind lumânări, fac mătănii adânc, își pun țărână pe haine, în creștetele capetelor. Nu-s propriu-zis vii, după cum pretind, ci revitalizați, dacă au meritat aceasta, din cauza devastării Terrei prin bombe atomice și bombe murdare lansate de către oligarhii din NATO ce voiau să scape de pedepse.Le-am spus și eu, înghițindu-mi ultimele lacrimi și plecând spre noua gară, să-mi iau bilet spre Cernăuți:- Eu și cu Vasili Hribidov nu suntem dintre cei morți. Suntem revoluționarii adevărului. El, iubitul meu soț este un al doilea Lazăr. Sărăcanii de mine și de el,reveniții cu mințile duse din morți! Atunci când am înțeles noi doi cum trebuie să curmăm răul din lume, ceilalți oameni își pierduseră prilejul trezirii. Toți în afară de noi se credeau vii, dar erau de fapt din acel sfârșit de iarnă 2022, când începuse războiul, morți.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate