O stare generală de bine, ca o nesfârşită linişte îi mângâia mădularele şi radia în sus pe şira spinării către ceafă. De multă vreme, poate din copilărie, la ţară la bunicul, când lumina abia îi bătea în geam cu ultimul cântat de cocoş, nu mai resimţise, cu atâta îndestulare, bucuria odihnei şi starea de pace interioară a omului lipsit de orice grijă. Deschise ochii şi crezu că delirează. Se afla într-o încăpere cochetă, cu un plafon nu prea înalt şi luminată natural, pereţii capitonaţi într-un vernil-gălbui şi cu un design abstract, a cărei interioritate degaja o intimitate sobră.
Picior peste picior, îmbrăcat într-un costum maron deschis din cea mai bună stofă englezească şi o croială impecabilă, odihnea într-un fotoliu jos, extraordinar de comod, lângă o măsuţă pe care aburea o îmbietoare ceaşcă cu cafea. În faţa sa, în celălalt fotoliu, cu chipul brăzdat de un zâmbet binevoitor ce nu reuşa să ascundă totuşi încordarea, o imagine cunoscută.
- Bună dimineaţa, senior! Sper că place la tine surpriza… Ei, cum ţi se pare româna mea? Recunosc, am încercat să-ţi stârnesc un pic de uimire, dar faţa ta impasibilă mă face să cred că mi-am cam făcut iluzii. Se pare că oricât m-am străduit nu prea mi-a ieşit!
- Umor negru… Nu pot să nu gust gluma! Când îmi voi scrie memoriile, „prizonier în frac” o să numesc această întâlnire! Nu ştiu cum să o iau, demonstraţie de forţă sau mărinimie? Doamne fereşte-mă de cei care îmi fac nemeritate, daruri! Parcă aşa se spune…
- Ca să fim exacţi: „Fereşte-mă de greci, pardon de evrei ca să fiu în ton, chiar şi când îmi fac daruri!”.
- Mdaa… După chestia aia cu calul troian. Numai că lucrurile stau puţin cam altfel decât spune Homer. Adevărata Iliadă a fost scrisă de către un get de-al nostru de la curtea regelui Priam. Numele lui e Dares şi s-a refugiat în Frigia imediat după căderea Troiei. Povestea sa diferă mult de varianta greacă. Adevăratul cal troian a fost Eneas, ginerele regelui, care i-a trădat pe ai săi, aducându-le pieirea. Fapta i-a fost răsplătită cu nişte pământuri unde, zice-se, a întemeiat el latinitatea. De parcă ausonii noştri nici n-ar fi existat! Abia după vreo două sute de ani apare varianta clasică, serios retuşată în favoarea învingătorilor. Şi aşa lumea a luat de bun, ca de atâtea alte ori, adevărul grecesc!
- Interesant, nu ştiam! Ciudată mai este şi viaţa asta uneori. Dacă ai dreptate,Vergiliu avea să facă, deci, dintr-un trădător un mare erou întemeietor de neamuri.
- Vă credeam vreun călugăr shaolin, dar cipirlica asta ce o aveţi pe cap, recunosc, mă contrariază şi îmi dă, un pic, frisoane. Datorită ei, acum aflu pe cine am în faţă. Nu mai sunteţi doar o bănuială, aţi devenit certitudine. Însă noi avem o vorbă: „Doamne fereşte de mai rău!” Aşa că o să răsuflu, oarecum, mai liniştit. Ne cunoaştem şi, neştiuţi, ne înfruntăm aproape din preistorie, cum se înfruntă binele cu răul.
- Urmează să stabilim cine e binele şi cine răul? Şi poate să definim şi istoria, când începe, de unde vine, încotro merge şi care-i e capătul. Dar, te-aş ruga să nu mai vorbim atât de protocolar!
- Venerabile, de nu ştiu ce grad, noi doi o ştim foarte bine! Istoria e ca un fluviu. Uneori se învolburează şi se revarsă, distrugând în cale ori fertilizând. Alteori seacă, se retrage în subteran, dar continuă, nevăzută, să curgă. Are o matcă a ei, cu apă mai limpede ori mai tulbure, în care înoată tot felul de peşti şi alte lighioane; dar şi peste care, uneori, se aşterne şi bălteşte zoaia lumii ori cresc bălării, păduri, aşezări, cetăţi şi civilizaţii. Cei care desluşesc această matcă înţeleg viitorul. Pentru că atunci când, alimentat de ploile şi stihiile vremurilor ori topirea gheţurilor, devine viitură, fluviul se revarsă întotdeauna prin matca sa vremelnic invizibilă. De aia, spunem că istoria se repeată!
- Originală interpretare! Trebuie să mă obişnuiesc cu acest stil metaforic de conversaţie… Şi cu binele şi răul cum rămâne?
- Potrivit eticii de până acum, întotdeauna, învingătorul este cel bun! Păcat că realitatea e mult mai complicată şi noi ne situăm, cum zice cronicarul, mai mereu sub vremi. Cât despre confruntarea noastră, ca să aibă sens discuţia, aş plasa-o către începutul actualei civilizaţii. Voi aţi făcut tot ce aţi putut să o împiedicaţi să se dezvolte în modul ei firesc, natural. Noi am încercat să supravieţuim şi să ne ţinem barca cât mai aproape de cursul navigabil de la care aţi reuşit, deseori, să ne îndepărtaţi. Şi chiar să mai scufundaţi pe câte unii dintre ai noştri… Dar, tot răul spre bine, aşa am învăţat să înotăm!
- Eh, e ceva! Măcar să simţim pământul sub tălpi. Mă temeam că o să ne căutăm pe undeva prin mitologie.
- Gura păcătosului adevărul grăieşte! Simţi că nu putem evita implicarea zeilor. Da, da…de acolo din Summer, de la acea familie a anunakilor a pornit totul. Urmaşii lui Iafet şi ai lui Sem convieţuiau, cât de cât, paşnic; aşa ca între rude mai de gradul doi! Până când Enki, din sânge de zeu şi ţărână, l-a făcut pe Adapa şi întreaga sa spiţă, care se confunda cu a semiţilor. Spre a-i diferenţia Biblia îi numeşte pe unii urmaşi ai lui Ismail, iar pe ceilalţi urmaşi ai lui Isaac. Din confuzia premeditată de atunci, abil manipulată, s-a pornit nesfârşitul război dintre arieni şi semiţi, care mai continuă şi în zilele noastre.
- Cam bănuiesc unde vrei să ajungi… Încerci să induci ideea unui popor inventat special spre a tulbura apele istoriei. Ai curajul să îl şi numeşti?
- Nu am nici un fel de reţinere. Dar îl cunoşti mult mai bine decât oricare altcineva dintre noi. Pe linia Enki, Marduc, Ishtar se ajunge la Yahwe. Şi la poporul său ales…Cel mai abonat la premiile Nobel!
- Îl invoci pe acel străvechi Adapa şi urmaşii săi. Vrei, cumva, să insinuiezi că numele său biblic este Avraam?
- Unii îl identifică cu Adam, însă acesta a fost cu mii de ani înainte. Analogia dintre relatarea sumeriană şi cea biblică este evidentă. Dar Avram nu a fost circumcis.
- Cum explici, atunci, legământul de sânge în cazul arabilor?
- Urmaşii lui Sem, la începuturi, practicau circumciziunea din motive de fertilitate, spre a preîntâmpina masturbarea şi risipa de sămânţă. Târziu ea a căpătat şi semnificaţie religioasă, deşi în Coran nu este prevăzută.
- Uite la ce lucruri interesante am ajuns…A trecut aproape o vară de la precedenta întâlnire. Cum crezi că ar trebui să se desfăşoare această nouă discuţie? Mie, unul, mi-ar plăcea să fie mai relaxată. În orice caz să nu aducă, precum rândul trecut, a interogatoriu!
- La câte avem să ne spunem, nu m-aş hazarda să fiu prea optimist. Vă rog, pardon, te rog să-mi dai voie, mai întâi, să gust din cafeaua asta apetisantă! Oauu…nu cred că o să găsesc cuvântul potrivit de mulţumire! Un lux ce îmi aduce aminte că viaţa e totuşi frumoasă chiar şi în vremuri câinoase…
- Cu modestie, recunosc că este o reţetă specială. Aş numi-o chiar personală. Mare secret de familie, nu ştiu dacă o să o mai întâlneşti pe undeva. Dar să continuăm…
- Spre a ne face încălzirea, propun să ne imaginăm planeta Terra o navă cosmică, cu echipaj uman şi pasageri. Prin roirea către alte depărtări a pleedienilor, nava a rămas fără comandant. Voi sunteţi nişte venetici piraţi cosmici care, profitând de starea creată, v-aţi infiltrat în rândul echipajului şi încercaţi să preluaţi comanda. Obiectivul e să modificaţi planul de zbor şi să deturnaţi nava - să o duceţi undeva; unde şi de ce, numai voi ştiţi.
- Ohoo! Mai incitant decât mi-aş fi putut imagina… Până acum ne acuzaţi că suntem nişte prădători, veniţi de aiurea să-i sugem şi secătuim resursele. Resurse care ar aparţine popoarelor conlocuitoare pe care noi vrem să le deposedăm de patriile lor şi să le transformăm în sclavi pe uriaşa noastră plantaţie. Acum e mai grav, ne suspectezi de nu ştiu ce intervenţii cosmice…
- Era o metaforă... Dar ordinea voastră mondială, pe care vă tot chinuiţi să o instauraţi, cam asta vizează. Să faceţi ce făceau şi anunaki, anume să puneţi omenirea să trudească pentru voi. Ăia, se pare, aveau nevoie de aur, un soi de hrană miraculoasă ori elixir, spre a supravieţui ca specie. Voi vă comportaţi ca un soi de vampiri, mai degrabă, care vă hrăniţi din energia şi fricile umanităţii.
Mare parte din echipajul Terrei, însă, e formată din reprezentanţi ai celui mai numeros neam după al inzilor. Care şi-au conservat parte din instincte dar, din păcate, şi-au pierdut conştiinţa vechimii şi comunităţii lor imperiale. Spre a vă pune planul în aplicare încercaţi, din vremuri imemoriale, să-i câştigaţi pe unii dintre noi de partea voastră ori să-i împuţinaţi şi înlocuiţi în vreun fel, fără să se bage de seamă, cu alţii care să vă accepte scoaterea de pe traiectorie a navei, părăsirea orbitei de zbor.
- Te rog luminează-mă! Şi cum facem asta?
- În zodia peştilor, intensitatea solară fiind scăzută, nu prea v-au fost observate şi înţelese manevrele. Însă, pe măsura apropierii de vărsător, luminozitatea a început să crească, vizibilitatea ne e mai bună şi urzelile vă devin tot mai dificile. Ştim acum că existaţi printre noi, aveţi intenţii necurate, dar încă nu reuşim să ţinem pasul cu diabolicele voastre născociri şi să vi le identificăm la timp. Cu perseverenţa disperatului, uneltiţi şi iarăşi uneltiţi pentru instalarea viitorului căpitan comandor.
- Formidabilă metaforă, ce intuiţie, domnule! Cuprins, până în măduva oaselor, de boala asta nenorocită, numită conspiraţionism… Gata, ne-ai ghicit, ne predăm!
- Reacţie tipică, zic eu, când sunteţi înghesuiţi, prinşi cu fofârlica! Pentru că nu mai aveţi ce spune şi nu puteţi nega evidenţa, bagatelizaţi ori o daţi pe zeflemeală spre a vă salva în proprii ochi dar, mai ales, ai prostimii.
- Recunosc, chiar dacă neaşteptat, îmi place cum am început! Te-am lăsat să faci deschiderea, ştiu că ai cărţi proaste, aşa că intru în joc… Sigur o să te prind cu cacealmaua! Crezi că poţi face o evaluare a raportului de forţe la zi?
- Nici nu ar fi prea greu, noi încă David şi voi acelaşi Goliat! Aşa că… se ştie din biblie rezultatul. Cum ziceam, v-aţi pierdut marele avantaj, nu mai puteţi urzi la adăpostul întunericului. Dar, cel mai grav e că, în ciuda organizării şi instruirii voastre strict mozaice, de ceva vreme a intrat dihonia între voi. După un marş triumfal, presărat cu victorii strălucite şi osanale torrice ori talmudice, a fost suficient un mic eşec şi, aproape, sunteţi gata să vă săriţi la beregăţi, dacă nu chiar aţi şi făcut-o.
- Ia uite, domnule! Pe asta chiar nu o ştiam. Adică, am ajuns să ne sfâşiem noi evreii între noi!
- Ohoo, şi încă cum! Nu vă suportaţi aici pe pământ, dar nici măcar sub pământ. Uite, o să-ţi dau un exemplu foarte edificator chiar de la noi din Bucureşti, pe care poţi să-l verifici când vrei. Există un cimitir micuţ al evreilor biblici, de rit sefard, chiar lângă cimitirul Bellu, cu gard propriu dar aproape integrat spaţial cu cel românesc. Doar peste stradă, la câţiva paşi de el la intrarea pe şoseau Giurgiului mai există unul uriaş, somptuos, ca un soi de cetate al iudeilor askenazi. Trece lumea pe lângă ele şi se întreabă de ce n-oţi fi toţi adunaţi la un loc. Le răspund eu acum: unii sunt evrei mozaici veritabili, iar ceilalţi sunt iudei kazari, cărora omul din popor le spune jidani. Am auzit că unul dintre ei, cu insolenţa specifică rasei, a cerut Academiei să scoată din vocabularul limbii române expresia „jidan”, care în germană şi alte limbi e folosită curent, pe motiv că ar fi discriminatorie. Şi avea mare dreptate, îl făcea pe bietul om să nu se mai simtă evreu adevărat, deşi neam de neamul lui nu a călcat prin „Locurile Sfinte”!
- Şi Academia Română a cerut să fie scos din Dicţionar, bineînţeles!
- Poţi fi liniştit, eşti dumneata evreu cum sunt eu popă! Şansa voastră e că mozaitatea biblică - iudaicii adevăraţi se împuţinează văzând cu ochii; dacă au mai rămas vreo jumătate de milion! Alţii, nu voi cum vi s-a spus, sunt cei care au ajuns ca stelele cerurilor şi nisipul mării! Dar, la ce poţi să te aştepţi când practici sodomia şi risipeşti sămânţa aiurea… Se pare, însă, că aţi prevăzut asta şi abia acum se vede marea inspiraţie a acelui moment când i-aţi cooptat pe kazari. Dar, atenţie, nu pe voi kazarii vă viza promisiunea că veţi fi o naţiune de regi şi preoţi!
- Începem să batem rău de tot câmpii… Şi, mă rog, în ce ar consta acest eşec?
- Are un nume sonor… Statul Israel! Oamenii lui Adapa nu s-au năsacut într-un pământ natal, primit de la strămoşi. Au fost confecţionaţi într-un laborator. Au stăpân, dar nu părinţi şi nici moştenire. Urmaşii săi, chiar amestecaţi printre copiii lui Sem, tot oameni fără patrie au rămas. Ţara Făgăduinţei a fost o himeră transformată în aspiraţie, care le-a hrănit existenţa. Cu gândul la ea v-au împlinit toate poruncile şi au reuşit să supravieţuiască. Omenirea e şocată doar la ştirea că ar putea să apară, peste nu ştiu câţi ani, ferme de produs copii. Dar nu ştie că asta se întâmplă de milenii. Cu referire expresă la extremiştii fariseici de astăzi, aţi confecţionat o rasă de prădători lacomi până la rapacitate şi lucizi, ce arată ca nişte fiinţe umane, dar lipsiţi de orice sentiment, preocupaţi să sugă până la secătuire prezentul şi total dezinteresaţi de soarta altora ca şi de propriul viitor. Tu cum i-ai putea numi altfel decât fiare?
- Ai îndrăzneală ce să zic: „Voi binecuvânta pe cei ce vă binecuvântează şi voi blestema pe cei ce vă blesteamă!” Dar era vorba despre noul nostru stat…
- Încă nu mi-am dat seama de ce aţi fost nevoiţi să scoateţi la suprafaţă această himeră a statului evreu şi să o împământeniţi. Cahalul vă serveşte foarte bine interesele de câteva mii de ani.Ceva ceva trebuie să se întâmple… Mă gândesc, la nivelul Sanhedrinului! Şi probabil foarte grav, pentru voi, dacă niciun profet nu îndrăzneşte, încă, să anunţe. Nu ar fi exclus ca, nemulţumit de rezultate, însuşi Yahve, care nu vi s-a mai arătat cam de multişor, să dorească să vă cheme la judecata de apoi şi nu aveaţi unde să-l primiţi. Circulă zvonul că Enki ar fi murit…
- Nu ştiu de ce nu sunt surprins. Încă o voce în gălăgiosul cor al contestatarilor? Şi, mă rog, ce ar fi de reproşat, dinspre domnia voastră, actualului Israel? O împlinire pentru care atâta am trudit…
Cu referire strictă la varianta aceasta, întruchipează încununarea efortului comun de mai bine de un veac; ne adună şi ne legitimează existenţa în faţa celor care nu mai au loc de noi! Şi, mai ales, ne reprezintă şi ne conferă statut şi statură în faţa lumii.
- Nu e treaba mea… Noi, românii, ştim, poate mai bine ca oricare altul, ce înseamnă să ai un stat al tău şi cât am luptat pentru asta. Nu chiar cât evreii, doar vreo două mii de ani. Numai că la noi problema se pune diferit, am rămas mereu aici, chiar dacă, deseori, istoria ne-a strivit şi îngropat sub şenile. Ne-am ridicat după fiecare cădere, ne-am scuturat de praf şi, în modalităţi specifice, ne-am afirmat existenţa în vatra bătrânească. Nu am abandonat-o niciun moment şi oricît s-au străduit inamicii, chiar de ne-au mai furat câte o halcă de pământ din ea, nu au reuşit să ne scoată în afara ei.
- E un apropos, aşa… Cât se poate de direct!
- Eu mă refeream la voi… Dar constat că vrei să o dai pe evrei. Bieţii de ei nu au avut al lor decât grota, peştera cumpărată de Avram, unde a înmormântat-o pe Sara. În cazul lor istoria se petrece, poate în cea mai mare parte, în afara mătcii, în alte locuri decât acelea care făceau obiectul promisiunii biblice. Aş zice că, în prezent, mai degrabă asupra unora dintre acelea aţi fi îndreptăţiţi să aveţi revendicări… Noi a trebuit să ne apărăm vatra în care ne-am născut şi ne-am îngropat părinţii, voi să vă cuceriţi, prin credinţă şi suferinţă, o fantomatică făgăduinţă de demult.
- Te repeţi… Sintetic spus, voi v-aţi născut stăpâni la voi acasă, iar noi, sclavi, am fost nevoiţi să luptăm spre a deveni stăpâni într-o patrie. De asta ne acuzaţi că ne comportăm ca nişte prădători planetari! Poate că ar trebui să spui şi partea, cred, cea mai importantă a promisiunii; pe care noi o înţelegem drept poruncă. Aceea de a naşte din noi alte neamuri.
- Voi nu puteţi naşte, doar fabrica cum aţi mai făcut-o! Depinde cum citeşti respectiva poruncă… Se pare că ea conţinea şi un fel de avertisment subliminal: „voi face sămânţa ta ca pulberea pământului”... Aţi înţeles şi interpretat drept roditoare, lucru ce pare valabil mai mult pentru arabi; voi, urmându-vă destinul cam aşa s-a întâmplat - v-aţi împrăştiat ca pulberea către toate zările. Israel pleacă dintr-un teritoriu, pentru care ai săi plăteau chirie şi timp de patru secole locuiesc, precum nişte străini, în Egipt. Se întorc, îşi întemeiază regatul care, după Solomon, imediat se divide. După cercetări mai recente, până şi dumnealui ar fi fost faraon! Nu a avut timp nici, măcar, să se închege cât de cât.
Prima cucerită, de către puterile vecine, e partea de nord cu cele zece triburi care dispar şi nu se mai cunoaşte aproape nimic despre ele. Iudeea e luată şi ea de către babilonieni, e distrus Templul, iar populaţia celor două triburi e dusă în sclavie, nu se prea ştie pe unde. De aia tot încercaţi să faceţi din orice populaţie pe care o puteţi asimila tribul vostru regăsit! Perşii ajută rămăşiţa din ea să se repatrieze, unde continuă să existe dar tot sub stăpânire - elenă şi apoi romană. După dărâmarea celui de-al doilea Templu e împrăştiată, iarăşi, în toată lumea pentru aproape două milenii. Teritoriul fostelor regate e stăpânit de către arabi, sporadic de către europeni în urma cruciadelor şi de otomani până intră sub protectorat englez.
- Constat, cu satisfacţie, că ne cunoşti binişor istoria. Deşi, în stilul carasteristic, faci destule exagerări… Însă le trec cu vederea!
- După atâta amar de timp să revendici un teritoriu mitic… Să te reîntorci şi să întemeiezi un stat e o minune posibilă numai în „Ţara Sfântă”! Poate că prin asta Talmudul şi-a câştigat aura; l-a ajutat pe iudeul simplu să-şi ducă ţara cu sine şi s-o păstreze în suflet, de unde şi-a hrănit, generaţie de generaţie, visul întoarcerii.
- Tocmai ceea ce spuseşi îi dă cea mai mare valoare Noii Întemeieri. Nimeni n-a mai reuşit aşa ceva în vremurile astea! O revanşă istorică, e acel fluviu care a erupt la suprafaţă, cea mai mare izbândă din ultimele timpuri. Ne reînviază speranţa că se poate… Ea face rezultatul de nepreţuit, îi conferă o importanţă incomensurabilă.
- Doar dacă nu e utopică împlinire a unei utopii născute din nemăsuratul orgoliu de „popor ales” al unei elite sioniste! În cazul vostru se pare că, mai degrabă, vă permite să vă arătaţi, pe faţă, muşchii către urmaşii celor peste ale căror pământuri v-aţi aşezat. Ar fi prea simplist să credem, cum îşi imaginează europenii, că e doar un instrument de forţă prin care să stăviliţi expansiunea islamului.
- „Utopică împlinire a unei utopii”… Doamne, ce formulare!
- Flerul îmi spune că nu pământul Iudeei e pricina încrâncenării; altceva, foarte bine ocultat, îi face pe veri să se ucidă, cu atâta ură şi înverşunare între ei, în actuala jumătate de veac. Să fie la mijloc faptul că între mozaici şi arabi nu există, aşa cum ar fi normal conform relatării biblice, acea chemare a sângelui? Au descoperit urmaşii lui Sem adevărul, acela că sunteţi total diferiţi şi străini faţă de ei? Să fi avut kazarii evrei, grupaţi în mişcarea sionistă, un plan ascuns de exterminare a confraţilor biblici, la remorca cărora se simţeau, spre a se substitui lor? În acest caz, privit la scară istorică, actualul stat Israel, căruia i s-a fluturat o misiune sacră, nu ar fi decât un comandou sinucigaş…
Şi, dacă mă gândesc mai bine, doar voi kazarii, care v-aţi confundat cu ei, puteaţi să identificaţi vulnerabilitatea capitală a iudeilor - acea nelinişte, spaimă existenţială, care îi coace ca o bubă pe dinăuntru.
- Cred că încerci să fii exagerat de subtil… Despre ce, naiba, te strădui să vorbeşti?
- Despre marele secret ascuns chiar în numele Is/Ra/El. De ce aţi ales să vă spuneţi aşa şi nu, de pildă, cum ar fi fost poate mai normal - Yahweea, Yehowia sau ceva asemănător? „Is” vine de la zeiţa Ishtar, „Ra” se prea ştie ce rezonanţă are, iar „El” înseamnă zeu. Tradus, aşa mai din topor, israelian să însemne „fiul zeiţei şi al lui Ra”? El să fi fost zeul sacrificat şi sângele lui vă curge dinspre Adapa prin vene? Asta ar explica, în mare măsură, nenumăratele voastre răzvrătiri religioase. Când ai conştiinţa unei asemenea ascendenţe, în ciuda promisiunilor, ameninţărilor şi reprimărilor, îţi vine greu să-l accepţi pe Yahwe. De aici şi insistenţa, poruncile acestuia de a vă cere să nu credeţi în alţi zei. Doar voi, kazarii, puteaţi şti că reprimarea acestei tensiuni originare îi va aduce pe iudaici în starea de a nu-şi mai suporta condiţia. Prin nesfârşita îndoctrinare talmudică, nemaiîntâlnită altundeva, au fost ţinuţi în frâu spre a nu se ajunge la alienări ce ar fi determinat gesturi ritualice de sinucideri colective. Numai din rândul lor putea să apară Freud şi ceilalţi analişti ai abisalului. Doar voi eraţi în măsură a specula şi exploata această, să zicem, infirmitate psihică!
- Nu se poate… În acest mod e de necontinuat! Ceea ce gândeşti şi afirmi e curată nebunie! De unde pornirea asta împotriva evreilor? După nume ai putea fi evreu… Recunosc, şi pentru asta te abordam cu oarece simpatie! De unde răzvrătirea asta,… e un soi de apostazie? Cineva dintre înaintaşi a fost exclus şi aceste răbufniri îşi au temeiul în străvechi frustrări?
- Îţi dau satisfacţie… Nu ar fi exclus să am asemenea origini şi poate inconştientul meu îmi cere să dezvelesc trecutul, să scormonesc calea către adevăr. Dar de-o fi aşa atunci, fii sigur, originile mele sunt torrice, în niciun caz fariseist-talmudice.
Te întreb, dacă el, adevărul, ar putea fi altul decît cel servit prin biblie? Mă preocupă acest Ra. O zeitate ramanică, posibil cea sacrificată de Enki, având în vedere că a fost înlocuită cu Amon. Poate sângele arian i-a făcut să se opună şi să îl accepte atât de greu pe Yahve. Dacă iudeii, în loc de aleşi, sunt nişte victime ale lui? Atunci are o logică evreizarea kazarilor. Yahve a ajuns la capătul răbdării şi a decis să-i extermine şi să-i înlocuiască cu voi. Actualul stat evreiesc ar fi formula unei sinucideri colective prin confruntarea cu arabii.
- Doamne, doamne… Ce poate să-ţi treacă prin cap!
- Dacă o fi aşa, ce vrei să faci cu istoria şi religia vechilor evrei după ce aceştia nu mai sunt? În numele căror simboluri iudaice, mozaicii kazari şi-ar pune în joc averea, reţeaua ocultă, relaţiile şi influenţa? Bineînţeles că nu o să încerci să schiţezi vreun răspuns… Nu pentru că n-ai ştii, ci din teama că te-ai putea da de gol.
- Vrei să spui că nu ne e de ajuns, nu am suferit destul… N-am ispăşit nu ştiu ce păcate… Nu ne-am lecuit de metehnele pentru care am fost osândiţi şi pedepsiţi? Gata am ispăşit, poate că acesta e primul semn de iertare! Dumnezeul nostru ne-a redat, pentru început, o parte din pământul făgăduit sub forma actualului stat la care avem tot dreptul istoric, juridic şi moral. Cine altcineva îşi mai poate revendica patria, întemeindu-se pe sacre argumente biblice? Suntem unici pe pământ! Cine ar avea îndreptăţirea să ne critice…
- Primii care o fac sunt dintre ai voştri! Pe unul îl chema Iisus. Şi l-aţi răstignit pentru că a îndrăznit să vă spună adevărul. Eu doar îl citez: „Voi sunteţi ai tatălui vostru - diavolul!” sau „Şerpi! Pui de năpârci, cum veţi putea scăpa de pedeapsa viitoare?”
Dacă o fi aşa, atunci zeul vostru v-a risipit în lume nu doar să vă pedepsească, ci şi cu vreun scop ascuns. Şi la critică aduc un alt argument zdrobitor. Ştiu că mă repet. Acela că, de secole, aveţi un stat în interiorul fiecărui stat care vă permite să vă manifestaţi global ca nimeni altcineva în funcţie de propriul interes; deseori chiar împotriva statului gazdă, ba mult mai mult, să vă situaţi, ca o plasă învizibilă în care v-aţi prins prada, deasupra tuturor celorlalte state. Lucru pe care, aşa cum nenumărate momente istorice - războaie, revoluţii, apariţii şi dispariţii de state ori chiar imperii, trasări şi reatrasări de frontiere etc o dovedesc, îl faceţi la modul magistral.
- Aceeaşi învechită partitură… Aveţi nevoie de un ţap ispăşitor şi ne puneţi toate relele din lume în seamă!
- Nu voi le-aţi cerut să fie cămătarul planetei, atrăgând asupra sa ura şi toate blestemele? În ţap ispăşitor voi aţi transformat evreimea! Aţi făcut din ea calul vostru de bătaie. Voi sunteţi cei cu planurile oculte, iar evreii sunt ciolanul pe care îl aruncaţi haitei. Ei au ajuns conspiratorii de serviciu ai planetei, iar despre voi nu se ştie mai nimic. Mai pe româneşte, voi o faceţi şi ei trag. Chiar de l-au răstignit pe Iisus, nu evreii sunt antichristul, ci voi! Antievreismul vă convine de minune, chiar îl stimulaţi pentru că deturnează atenţia de la voi. A devenit unitatea de măsură a performanţelor voastre. Voi sunteţi Sanhedrinul, cu cât omenirea îi înjură şi îi urăşte mai tare jubilaţi, e semn că jocurile v-au ieşit!
- Dacă ar fi adevărat, aş spune că mi-ai adus cel mai frumos elogiu posibil!
- Credeţi că nu a înţeles lumea că voi sunteţi artizanii proiectului după care se articulează, astăzi, la modul aproape identic, mai toate construcţiile ce formează statalitatea contemporană. Voi cunoaşteţi cel mai bine hibele statului modern şi vulnerabilităţile care vă permit să-l penetraţi, confiscaţi şi să-l folosiţi în serviciul Imperiului vostru conspirat. Dacă lumea ar cunoaşte ce interpretare daţi seducătoarelor concepte incluse în lozinca „libertate, egalitate, fraternitate” pe care le-aţi aşezat la temelia actualei construcţii statale, s-ar cutremura.
Populaţia ţării, autohtonii, indigenii habar nu au că propriul stat, guvernat atât de democratic de către patrihoţii săi aleşi, le e în realitate străin; a devenit un administrator al invizibilului stăpân de la distanţă, iar patria o simplă exploataţie a acestuia. Este imaginea fidelă a colonialismului modern.
Şi nu în ultimul rând, străinii se întreabă de unde şi până unde, voi, cei circa cinsprezece milioane de urmaşi ai kazarilor cât aţi mai rămas din “Imperiul de la miazănoapte” situat pe Caspica, Don şi la vărsarea Volgăi, aveţi îndreptăţirea unui stat pe pământ palestinian. La asta să se fi gândit însuşi marele Einstein atunci când a refuzat preşedinţia propusă?
- Vorbeşti despre noi… Voiam să fiu drăguţ, ţinând cont că ne-am învecinat cândva… Dar nu pot să nu-ţi spun că eşti diabolic! Când ţi se oferă şansa loveşti necruţător.
Peste tot kazarii, kazarii şi iar kazarii… O adevărată isterie împotriva lor! Suspectaţi şi învinuiţi de toate nenorocirile de pe pământ! De istoria lor îşi mai aduce amite cineva? Cum le-a fost nimicită Împărăţia de către creştini şi califi… Cum au fost alungaţi de pe pământurile lor de către vikingii rhuşi şi de mongoli… Cum au fost umiliţi şi exterminaţi pe acolo pe unde şi-au căutat un adăpost. Că acum au ajuns mai mult să nu vorbească o pestriţă, o amestecătură adunată de peste tot, ce nici nu mai aminteşte de limba lor…
O fi fost uşor pentru un neam, aşa de măreţ şi mândru, să-şi abandoneze propria etnicitate şi să se ascundă sub pulpana religioasă mozaică, spre a nu pieri? Vorbeam de istorie… Cine a mai fost în stare de un asemenea sacrificiu? Asta înseamnă să ieşi din istorie, asumându-ţi demn şi curajos această cumplită decizie! Nu cu coada între picioare, ca o potaie jigărită, alungat de alţii…
-Vai, vai, vai… Cât fariseism! Aproape că îmi dau lacrimile… Dar cine a profitat de nenorocirea lor? Vorba umblă şi poate, cândva, nişte răspunsuri veţi fi nevoiţi să daţi…
Nu voi îi manevraţi şi v-aţi făcut din ei armata secretă pe care aţi decimat-o în nesfârşitele operaţiuni şi războaie oculte? Ai dreptate, nişte bieţi oameni fără ţară au fost transformaţi într-o elită diabolică de mercenari în serviciul scenariilor voastre planetare. Nu dintre ei i-aţi recrutat pe cei cu care aţi infiltrat masoneria, născând atât de controversata mişcare sionistă prin care vreţi să instauraţi noua voastră ordine mondială?
Cu cine v-aţi împrospătat şi completat anacronica şi îmbătrânita rezervă de cadre? Şi, mai ales, de unde v-aţi recrutat killerii, mereu gata să vă execute orbeşte ordinele şi să vă şteargă urma crimelor ori cu care îi ţineţi la respect pe cei predispuşi să mişte în front? De unde vin toţi aceia care acceptă, docil, să fie ţapul ispăşitor pentru toate eşecurile voastre?
- Se pare că discuţia tinde să coboare spre pragul decenţei. Vorbeam despre noul stat evreiesc şi uite că ne-am aprins. Nu îmi doresc o confruntare.
- Mdaa…M-am cam lăsat dus de val… „Marea izbândă”, pentru care aveţi pe conştiinţă victimele propriului holocaust şi pe cele ale holocaustului comunist şi ale altor neştiute holocausturi! Un proiect ce se dovedeşte aventurist, pentru care, încă de pe când era doar pe hartă, mulţi dintre voi au votat împotrivă; şi care, probabil, în forma actuală nu va apuca să sărbătorească un veac de singurătate. A devenit o piatră legată de gâtul vostru. V-aţi risipit ori, mai corect, îngropat energiile în nisip; şi mai grav, respectiva construcţie a făcut ca întrega lume să fie cu ochii aţintiţi pe voi. V-aţi făcut praf magnifica voastră strategie de a urzi răbdător din umbra popoarelor.
Aşa ar spune un prost! Eu însă, cred altceva. Cu fumul, aţi văzut că nu mai ţine… De astă data ne-aţi aruncat nişte pulbere în ochi, din nisipul deşertului spre a nu ne da seama care va fi locul unde intenţionaţi să construiţi Noul Templu. Aveţi nevoie disperată de el şi răbdarea vă e pe sfârşite. Fără un simbol în jurul căruia să se adune prostimea vă e imposibil să mergeţi mai departe. Se pare că asta veţi face după ce veţi înfrânge complet voinţa confraţilor voştri biblici. Aţi văzut că pământului de acolo îi place aşa de tare Tempul că îl înghite de fiecare dată. Dar atenţie, dacă-i schimbaţi locul, potrivit proorocirii, în loc să vi-l aducă pe Messia s-ar putea să aveţi parte de apocalipsă!
- E Tora plină de profeţi şi profeţii… Uite că ne mai lipsea unul! Măcar să fie asta cea mai mare grijă a noastră…
- Încerci să disimulezi… Dar problema kazarilor e rana care doare cel mai tare. Şi poate, pentru voi, şi călcâiul lui Ahile… Nişte barbari, ce străbat istoria travestiţi în evrei, au ajuns atât de puternici că nu îi mai puteţi controla. Au devenit patronii marilor afaceri planetare, stăpânii finanţei mondiale şi ai mass-media, mari lideri militari şi politici, conducătorii celor mai puternice familii şi organisme internaţionale. Începeţi să vă temeţi de ei şi sunteţi nevoiţi să le faceţi concesii… I-aţi controlat prin mozaism. Dar până şi unii rabini au ajuns să fie de-ai lor! Puterea biblicilor a devenit pur formală, doar simbolică. Pe când o să inventaţi un nou Iisus spre a-i face şi pe ei vinovaţi în ochii lumii de deicid?
- Credeam că am depăşit momentul. A crede astăzi despre evreii khazari că mai au conştiinţa etnicităţii lor euroasiatice mi se pare o aberaţie. Haina mozaismului le vine perfect, de atâta vreme se simt confortabil în ea… Mai degrabă, te suspectez că încerci să bagi strâmbe. Speri ca, vârând băţul prin gard, să-i întărâţi împotriva noastră. Îţi faci iluzii deşarte…
- Nu-mi spune că au renunţat, vreun moment, la visul lor de aur, acela de a-şi reface măreaţa „Împărăţie de la miazănoapte”! Tocmai visul ăsta al lor, multă vreme, v-a cam încurcat planurile. Doctrinar, nu se articula cu viziunea asupra statului planetar.
Se pare că acum sunteţi dispuşi să cădeţi la pace, sacrificându-i pe biblici. Involuntar, poate, chiar noi v-am dat o mână de ajutor… Europontica noastră, dacă nu v-a îngrozit, trebuie să vă fi pus serios pe gânduri. Aveţi nevoie de un centru nou de unde să conduceţi lumea. De ce nu ar fi ăsta Noul Khazar, reaşezat în spaţiul de baştină? Geopolitica spune tranşant: cine controlează „ţara inimă” a Eurasiei, stăpâneşte lumea. Împuşcaţi doi iepuri, ziceţi voi! Al doilea e că, aşezându-l exact în centrul construcţiei noastre, ne daţi o lovitură mortală.
- Uite, nu mă gândisem… O idee interesantă, chiar minunată… Mulţumesc! Poate o s-o aduc la cunoştinţă şefilor… Cine ştie, mă aleg şi cu vreo recompensă ori promovare!
- Nu te mai preface, cam de multişor nu mai e doar idee! Aţi trecut la împământenirea ei. Poate că ăsta a fost scopul ascuns al celor două războaie mondiale. Să amenajaţi arealul geopolitic prin lichidarea vechilor imperii care vă deranjau. Pe ruinele lor făureaţi state mici, slabe pe care să le subordonaţi şi să nu vi se poată opune.
Comunismul a fost strategia prin care aţi deposedat popoarele de aici de avuţia lor naţională; pe care aţi trecut-o în seama statului guvernat de oamenii voştri. Numai că lucrurile nu au ieşit ca pe planşetă. În locul lor au apărut URSS şi China, mari puteri pe care, urmare a naţionalizării comunismului, nu le mai puteaţi controla. Ba, mai mult, cu revoluţia lor mondială, vă deveniseră un rival ce ameninţa să vă fure idea globalistă.
Atunci aţi distrus Uniunea Sovietică, înlocuind-o cu Rusia. Simultan aţi lichidat comunismul, dezetatizând proprietatea. Avuţia naţională a fost privatizată, dar nu către autohtoni, ci către oamenii voştri în cea mai mare parte. Prin ei aţi deversat bogăţiile ţărilor în pungile voastre. O vreme la fel s-au întâmplat lucrurile şi în Rusia; până în momentul în care a refuzat să vă mai facă jocul. Atunci i-aţi întins capcana războiului din Ucraina. Locul unde speraţi ca, în urma unei confruntări cu Europa, Anglia şi Turcia, să o duceţi la prăbuşire. Abia atunci va deveni posibilă turnarea temeliei Noului Khazar.
- Am înţeles raţionamentul. Chiar dacă destul de abstract, mi se pare logic… Şi, mergând în prelungirea lui, ar veni şi rândul Chinei. Aceasta ar urma să fie băgată într-o confruntare cu statele din jur, în sprijinul cărora va sări America.
- America pe care o controlaţi în totalitate cum faceţi şi cu Regatul Unit şi fostele puteri ale Bătrânului Continent. Dar vă amăgiţi, crezând că odată cu aceasta, aşezând piesele ca pe tabla voastră de şah, instauraţi noua ordine mondială pe care să o manipulaţi de la pupitrul khazar. Exact cum aţi făcut întotdeauna, imaginaţi ceva împotriva naturii. O construcţie care porneşte de la vârf către bază şi în tiparul căreia înghesuiţi forţat cărămizile - nişte biete entităţi statale. Nu mai vedeţi oamenii, nu luaţi în seamă popoarele cu cultura şi civilizaţia fiecăruia şi nici măcar imprevizibilitatea kazarilor şi a celorlalţi tovarăşi ai voştri de drum.
Dacă mi-ar păsa, ipocrit ţi-aş spune că mă tem pentru voi. Ideea europontică oferă varianta firească, naturală, total opusă gândirii voastre. Nu faceţi altceva decât să îndiguiţi istoria. Acceptaţi că ea e un fluviu, dar vă imaginaţi că o să curgă prin şănţucul săpat de voi. Ce eroare, la nivel local şi pe termen scurt sunt posibile unele amenajări; dar istoria este cea care îşi croieşte matca! Oamenii pot doar să încerce să o cunoască spre a nu-i sta în cale. E drept, aţi mai evoluat, aţi învăţat ceva din erorile trecutului. Nu mai construiţi, cu inconştienţa de odinioară, castele de nisip pe firul apei; dar faceţi o eroare mult mai mare. Poate de talia celor care voiau să construiască turnul Babel. Încercaţi să schimbaţi matca istoriei după pofta inimii voastre şi nu mai anticipaţi marele val, viitura nevăzută ce se tot adună şi se va prăvăli peste voi. Banul, instrumentul vostru de succes prin care înnebuniţi lumea, vă va aduce pieirea!
- Din reacţia avută, bag de seamă, vă cam temeţi rău de tot de kazarii ăştia… Veţi fi ştiind, mai ales voi românii, ceva!
- Sună a pleonasm, dar aceeaşi cinică ipocrizie! Fariseii au învăţat de la voi ori voi de la ei? Vă simţim de departe mirosul de reptilă… Nu mai aveţi răbdare să staţi la pândă. Vi se epuizează resursa vitală şi încă nu reuşiţi să puneţi mâna pe elixirul salvator? Ştim că acum v-aţi deghizat în kazari. Probabil, vă cam expiră timpul şi nu reuşiţi să scoateţi planeta de pe orbită. Doar spaima de moarte v-a făcut să vă părăsiţi întunecimile şi să ieşiţi la lumină. Unde ştiţi că nu vă puteţi expune prea mult, lumina vă ucide!
- Parcă la voi era proverbul ăla cu câinele care moare de drum lung… Îmi place că revenim la discuţia aia interesantă pe care o începuserăm! În bătălia asta pentru căpitănia navei credeţi că mai aveţi vreo şansă; în vreun fel mai contaţi?
- Mi-e greu să răspund… Ne-aţi dat lovituri uneori mortale, dar tot am mai reuşit să vă punem câte o pidică. Mult prea târziu romanii şi-au dat seama de eroarea făcută când au distrus statul lui Decebal. O să descoperiţi că, marea voastră greşală e că, orbiţi de iluzia puterii, v-aţi apucat să nimiciţi zalmoxianismul înainte de a-l înţelege! Aţi uitat că zeul ne-a învăţat să fim, la fel ca el, nemuritori?
- De atâta nemurire aţi cam dispărut de pe faţa pământului. Unde vă sunt astăzi tracii, dacii, geţii, goţii, vlahii… De zalmoxe mă şi jenez să mai întreb… Voi, care vă consideraţi urmaşii marii Rome - Întemeietorii, cerşiţi umili pe la porţile Europei, unde abia vi se aruncă câte un dumicat.
- Savuraţi-vă triumful căci nu mai aveţi mult! La fel făcea şi trufaşa Romă până când tot noi, cei care am pus umărul la întemeierea ei, am distrus-o! Fiţi siguri că şi celelalte, atât de strălucitoare şi sfidătoare, rome înălţate de voi se vor prăbuşi. Aveţi grijă să nu vă prindă sub ele! Pentru că în loc, cu smerenie, să vă slăviţi zeul voi v-aţi înălţat temple ale păcatului şi crimei vouă înşivă!
Din toate păţaniile, cu certitudine, smerenia ne e lecţia pe care am învăţat-o cel mai bine. Ni s-a furat aproape totul: pământurile, identitatea, aurul, trecutul, cultura, limba, religia… Şi când a trebuit să ieşim din istorie, doar ea şi credinţa în destinul nostru ne-au salvat din propria cenuşă.
- Destinul… Despre care destin vorbeşti?
- Acela de a uita, uneori, cine suntem… Şi de a ne trezi mereu din somnul cel de moarte! Spre a-i face să se închine de uimire şi groază pe cruzii noştri duşmani…
- Haa, ha, ha…Frumoasă metaforă, începi să reciţi din imn, chiar îmi place! Uite, tare m-ar interesa să vorbim despre voi… Despre ce înseamnă a fi cultură minoră. Între somn şi trezire, cea mai banală existenţă!
- Noi, în ce ne priveşte, nu prea vorbim de existenţă… Concept prea filozofic şi abstract. Ci de supravieţuire şi continuitate! Ne numiţi, cu dispreţ, „cultură minoră”… Dar, atunci când vă prefaceaţi că nu ne mai găsiţi prin istorie, noi trudim răbdători aici în împărăţia noastră de cuvinte şi în portul strămoşesc; încă ne cultivăm pământurile cu trupurile noastre şi ne forjăm sufletele cu speranţa zilei de mâine. Am fost şi rămânem pietroiul de care v-aţi tot rupt colţii… De când aţi pus ochii pe noi şi aţi poftit la ale noastre numai asta facem: rezistăm, rezistăm şi sperăm!
- O să fie nevoie să defineşti pe acest „de când”… Nu ştiu de ce simt că, probabil, o să o dăm iarăşi pe mitologie… Dar şi pe aia, mai mult ca sigur, o să te vaiţi că v-au furat-o grecii!
- Mdaa… Păi să o luăm de pe atunci când zalmoxianismul era o „minusculă”, nu doar cultură, ci şi geospiritualitate planetară. Şi când în sânul ei, fără să ştiţi, aţi provocat prima mare schismă.
- Ohoo, aşa grozavi suntem? Vă nimicim şi în lipsă! Rămân numai ochi şi urechi…
- Cultura asta, pe care o numeşti minoră, descinde dintr-o filozofie a înţelepciunii zeciste a vieţii. Conceptul ei fundamental era koga/ionul; capul luminos, I(E)on (Unicul), ce se naşte în univers - koga, din întunericul neantului. Zal/moxe era primul între egalii ce-l slujau pe Unicul (Eon), cel mai bătrân şi înţelept dintre ei; moşul-za ori zaua primordială în lanţul vieţii, ce făcea legătura între cer (Cosmos - ordinea unică) şi Pământ, un astru al acestei ordini siderale. Pentru respectiva spiritualitate era un fel de mag, şaman de mai târziu. Această înţelepciune păstorită de Moşul, din centrul de la Sarmisegetuza, s-a încetăţenit drept zalmoxianism. Esenţa sa, exprimată în Belagine - legile armoniei universale, era ca pământeanul, venit aici să evolueze, să trăiscă în com/unitate cu zeul.
- Perfect! Până aici pare destul de clar…
- Cum voi v-aţi vârât coada aici pe pământ, aţi tulburat tihna şi în respectiva com/unitate spirituală, care cuprindea neamurile din arealul ce se învecina cu inzii şi se întindea până la Atlantic, dincolo de Scandinavia şi nordul Africii.
Legat de modul cum trebuia abordată bătălia asta cu voi se crează o schismă. Cea a prometeenilor, care optează să vă răspundă în acelaşi mod, adică violent! Şi astfel, acolo unde puterea înţelepciunii e înlocuită de puterea forţei se trece de la organizarea de tip spiritual-sacerdotal la cea de tip politico-militar. Apar primele structuri statale ale Orientului Apropiat şi Asiei Centrale.
Spre a soluţiona problema, pleeadienii trimit o expediţie în ajutorul rudelor lor pământene, condusă de prinţul Rama ori Rahma; parte a peripeţiilor ei este prezentată, metaforic, în capodopera noastră vedică „Ramayana”. Acesta, sub numele de Zeus în mitologia greacă, îl va pedepsi pe Prometeu pentru erezia sa şi va trimite misiuni apostolice pacifiste, conduse de către ramani (mari preoţi), în care vor intra şi călugări zalmoxieni către toate punctele cardinale. Astfel, cu timpul, în Asia se va institui civilizaţia rahmanică sau brahmanică, în Egipt şi împejurimi cea faraonică a lui Ra, iar în ţinuturile latinilor şi celţilor ramanitatea Romei. De reţinut, acestea erau organizări de tip sacerdotal. Centrul spiritual al ramanităţii va rămâne, însă, în templul solar al lui S(Z)armis din cetatea Sarmisegetuza, unde prinţul Rama va îndeplini funcţia de zalmoxe.
- E treaba voastră cum vă prezentaţi trecutul! Toate bune şi frumoase… Dar ce avem noi cu toată bucătăria asta internă?
- Ohoo! Şi încă cum aveţi… Tocmai când lucrurile se liniştiseră v-a apucat bâzdâcul. Strategia de a vă impune prin oamenii maimuţă mergea greu. Atunci v-aţi gândit să recrutaţi, din rândul liderilor prometeeni, adepţi care să vă conducă şi înnobileze, prin împerechere cu acestea, populaţiile de hominizi create în laboratoarele voastre genetice. Unul dintre ei a fost sumerianul Avram, fiul lui Terah - preot raman din oraşul Ur. I-aţi făcut cunoscutele promisiuni şi, după ce l-aţi pus sub protecţia lui Yahve, l-aţi trimis să acapareze, prin cumpărare ori prin forţă, teritorii ale populaţiilor ramanice din regiune.
Prin asta, speraţi să împuşcati doi iepuri dintr-un foc. Punând în fruntea hoardelor voastre primitive lideri spirituali, credeaţi că aceştia or să le dreseze potrivit scopurilor ce le urmăreaţi. Totodată, aveaţi în vedere şi un proces de ameliorare genetică, prin metisaj, a rasei create de către bioinginerii voştri, transformând-o în aşa zisul popor ales care să vă împlinească planurile. Să-i deosebiţi de ceilalţi le-aţi pretins să îşi taie prepuţul. Cum este consemnat şi în Biblie, proiectul a reprezentat un fiasco total. În urma confruntării cu popoarele ramanice, precum şi cu cele semitice cei care au mai supravieţuit au fost nevoiţi să se pună, ca sclavi, sub adăpostirea faraonului.
- Cu asta chiar eşti extraordinar! Un delir… halucinant ce spui! Ca unul umblat prin cultura lumii, nu ştiu cum de poţi scoate asemenea aberaţii.
- Prin cultura lumii a se înţelege ceea ce aţi impus voi drept adevăruri universale? Ţi-ai fi droit să mă auzi recitându-vă minciunile pe care le propagaţi prin „ştiinţă” şi în întregul învăţământ!
- Ia-o cum vrei! Te ascult… şi nu îmi vine să te tot opresc! O interpretare atât de diabolică a cărţii sfinte nu am mai întâlnit.
- Ai puţintică răbdare, stimabile, încă nu te înfuria! Ce-i mai interesant abia urmează.
După ceva vreme, aflaţi în criză de soluţii, aţi revenit la amărâţii ăia de oieri egipteni, care mai târziu îşi vor zice evrei, într-o disperată încercare de resuscitare a proiectului. După tipicul cunoscut, le-aţi pus în frunte, iarăşi, pe unul de-al nostru căruia nu puteaţi să-i spuneţi decît Moşul (Moshe) - amintire a religiei lui Moş Za pentru că la curtea faraonului zalmoxianismul era cunoscut.
Cum nu vă mai permiteaţi un alt eşec de anvergură, de această dată aţi renunţat la jumătăţile de măsură şi v-aţi gândit la un atac decisiv chiar în inima inamicului. După formula totul sau nimic, aţi pornit, cu ochii aţintiţi către Sarmisegetuza, să cuceriţi lumea oferindu-i o altă spiritualitate. L-aţi urcat pe Moise pe munte şi i-aţi pus în braţe, nou nouţ la cheie, mozaismul prin care, promiţându-le Ţara Făgăduinţei, (care doamne o fi aia adevărată?) ori înspăimântându-i, i-aţi otrăvit cu dogma poporului ales şi le-aţi cerut să creadă orbeşte în şeful vostru Yahve. Trinităţii geto-ramanice „IOT” ia-ţi opus aşa zisa tetagramă sacra „YHWH”. Şi mai departe lucrurile se petrec oarecum ca în Torra şi Talmudul, unde le spuneţi că doar evreii sunt oameni, iar restul goymi. Aşa a pornit marşul către, speraţi voi, victoria finală!
- Din blasfemie în blasfemie… Deci bătălia spirituală se dă între „IOT” şi „YHWH”, primii în serviciul binelui şi ceilalţi ai demonismului. Trebuie să recunosc, totuşi, că raţionamentul mi se pare logic. Cum nu sunt foarte exigent l-aş numi aproape impecabil. Dar eşti abia către început… Mai departe cum e povestea?
- Păi, ca să-ţi aduci pe cineva la picioare, trebuie să îl loveşti la cap. I-l spargi ori măcar îl ameţeşti! Şi cum capul ăsta se afla în Dacia, formula Capadocia vă este cunoscută, după ce aţi luat pe picioare pustiul şi Marea Roşie, aţi pus cap compas pe ea. Dar pentru că până la zeu te mănâncă sfinţii, aveaţi, mai întâi, de lucru iarăşi cu ramanităţile orientale, care v-au stâlcit în bătaie mai bine de un mileniu şi aproape v-au şters de pe faţa pământului.
Noroc cu perşii, nişte naivi care au crezut că măcar ăia care aţi mai rămas v-aţi lecuit de nebunia de a fi stăpânii lumii… Dar ţi-ai găsit, pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti! Aţi profitat de toleranţa lui Alexandru cel Mare şi v-aţi aciuat în imperiul său. Travestiţi în rabini începeţi să clociţi în viesparul de la Alexandria, cea mai monstruoasă conspiraţie, din interiorul ei, împotriva ramanităţii.
- Mulţumesc! Într-adevăr, deşi încă nu eram venit pe atunci, rămân mândru de înaintaşii mei; a fost o bijuterie, adevărată capodoperă. Pe care nimic nu a egalat-o peste timp. Am luat un popă de-al vostru, venit la essenieni şi pe povestea lui, în prelungirea Legământului, am făcut din Eli Getul, poate din neamul getulilor, Iisus Nazarineanul, păienjenind creştinismul.
- V-a ajutat în asta şi cloaca de la Roma, ce roia în jurul aristrocratului Piso şi filozofului Seneca. Pe bună dreptate Nero, când şi-a dat seama, i-a trimis pe amândoi la Yahve şi a dat foc cocinei. Şi în continuare, cel de după el a înăbuşit în sânge revolta mozaică şi a dărâmat şi Templul, din care drept amintire nu v-a rămas decât zidul la care vă duceţi să vă daţi cu capul când vă doare. Dar, împăratul Titus mai mult a răscolit răul. Pentru că urmaşii lui Piso, împreună cu rabino-istoricul Josephus şi Pliniu cel Tânăr, au continuat să scrie la evangheliile ce vor fi adunate în Noul Testament.
- Daa… Nu se poate uita ori minimaliza contribuţia lor. Mai ales că Pliniu era prieten apropiat al împăratului Traian…
- Ahaa, tocmai mi-ai luat vorba din gură… Cum Yahve vă tot îndemna la rău, dar nu prea aveaţi putirinţă, în paralel cu făcătura religioasă, ce v-a dat prin cap? Să băgaţi dihonia între cele două mari ramanităţi ale vremii, cea getică şi cea romană. Aţi încercat, mai întâi, învrăjbirea lui Cezar cu Burebista, dar pentru că nu v-a ieşit i-aţi asasinat pe amândoi. Până la urmă aţi ajuns la Traian pe care, prin nevastă-sa şi amintitul amic, l-aţi împins să facă ce a făcut. E drept, deşi vă prigonise, acesta v-a oferit cel mai grozav orgasm când a distrus Sarmisegetuza - oful vostru istoric.
Dar nu a ocupat decât o mică parte din Geţia nord-dunăreană, bucata pe care a numit-o Dacia. Mai grav, pentru voi, a fost faptul că, de această dată, a răscolit el roiul zalmoxian care s-a răspândit în Imperiu şi împrejurimi în haina mithraismului ori a cavalerilor crucii. Devenind religie a împăratului, ce purta pe cap bentiţa cu ochiul magic, ramanitatea getă ajunge la mare cinste la Roma, reuşind chiar să îmbrace purpura vişinie. Până la Constantin cel Mare şi chiar după aceea până mai târziu împăraţii getoramani v-au perpelit serios, făcându-vă să vă înghiţiţi veninul şi blestemele.
- Plecarea lui Constantin cu toată administraţia sa în Balcani şi Asia Mică a fost prima mare victorie a noastră.
- Era firesc să jubilaţi… V-a lăsat Roma la dispoziţie, bandele voastre de irviţi, farisei şi zeloţi - nişte mozaici împăunaţi iudeo-creştini, punându-se pe sfântă distrugere, jaf şi pradă. Şi v-a mai făcut un imens serviciu, recunoscându-vă oficial prin celebrul edict. Cu fariseismul specific, drept mulţumire, l-aţi sfinţit dar el a rămas în continuare pontifex maximus al lui Sol Invictus.
- Presat de maică-sa ne-a mai făcut şi alte concesii. Dar ăsta era numai un început al sfârşitului vostru.
- Creştinismul ramano-mitraic continua să fie la Constantinopol şi la Roma religia oficială a Imperiului. Mitrariumul, prin numărul adepţilor, domina asupra templului, sinagogii şi bisericii. Pasul următor a fost să-l dislocaţi şi înlocuiţi în rândul Neamurilor cu iudeo-creştinismul. A trebuit să le inventaţi o altă religie, mozaismul era numai pentru voi, iar pentru goyme aţi conceput un alt soi de opiu. Şi pentru impunere v-aţi servit din plin de episcopul Ambrozie, acel tragic sfânt Augustin, generalul spaniol Teodosie, pe care l-aţi făcut împărat şi de complicitatra hunilor. Aţi dărâmat podul lui Constantin de peste Istru, izolând ramanitatea balcanică de cea nord-dunăreană. Apoi i-aţi plătit pe hunii de peste Nistru să atace Geţia ramanică. Abia apoi l-aţi manipulat pe Graţian, un copil înconjurat de hiene, să dea cunoscutele edicte prin care v-a oficializat în detrimental arianismului ramanic.
Bătălia va continua în rândul creştinismului între ramanitatea mitraică ale cărei manifestări le-aţi numit erezii şi iudeo-creştinism. Din prima, în urma falsificărilor făcute de greci, va descinde ortodoxia - adevărata credinţă, iar din celălalt catolicismul cu biserica sa universală.
- Şi pierzându-vă suportul religios v-a decăzut şi limba, slujbele făcându-se în greacă. Până când împăraţii ramani sunt înlocuiţi cu cei greci. Limba geto-ramană fiind substituită prin cea greacă şi în administraţie, Imperiul a încetat a mai fi ramanic devenind bizantin.
- Asta şi pentru că ramanii geto-goţi, după cucerirea Romei şi mutarea capitalei la Ravena, sunt interesaţi mai mult de Galia, Bretania şi peninsula Iberică. Ofensiva împotriva ramanităţilor sudice şi vestice va continua prin aducerea în Balcani şi creştinarea, de către greci, a slavilor şi bulgarilor, iar în Panonia de către catolici a khazaro-maghiarimii prin care se va sparge marele bloc getic, izolându-i pe cei din nord de jumătatea lor sudică şi de cei din vest. Începe holocaustul ramanităţii balcanice şi occidentale care, prin grecizare, slavizare, islamizare, catolicizare, maghiarizare e adusă în pragul dispariţiei, reuşind să supravieţuiască numai în vetre de valahitate; mai semnalându-şi încă existenţa prin celor trei dialecte sudice ale limbii ramano-române.
- Mdaa… La nord, după căderea centrului spiritual, aţi continuat să vă războiţi aproape două secole cu romanii şi când, prin acel Regalianus, credeaţi că v-aţi eliberat am trimis peste voi puhoaiele barbare. Şi astfel s-a ales praful şi de ramanitatea nord-dunăreană.
- Vă lăudaţi, ramanitatea a rezistat în pricipatele valahe nordice prin conducătorii săi din sacerdotala „castă a sarabilor”, apărută demult în jurul lui Sarmis, pe care i-aţi numit goţi, cumani, vandali, gepizi etc. Dar nu i-aţi mai dat importanţă. Foarte ocupaţi să vă savuraţi triumful, nu aţi băgat de seamă că aceasta, timid, începea să renască sub forma românităţii. Când aţi observat a fost prea târziu, românismul îşi crease o nouă statalitate. Va începe o altă epopee a istoricei confruntări despre care am vorbit.
- Nu ţi se pare că afirmaţia sună cam pompos, a lăudăroşenie? E cam la fel cum ai vorbi de o confruntare între ţânţar şi elefant.
- Ba, să cam avem pardon! Sub oprimarea voastră, sentimentul comuniunii geto-ramanice îngemănat cu memoria vechii latinităţi şi prestigiul încă nestins, peste veacuri, al Cetăţii Eterne au germinat, în spaţiul european, etnicităţi de acelaşi tip care s-au impus drept popoare romanice. Românii alături de ele, pe temeiul vechii spiritualităţi, şi-au creat conştiinţa apartenenţei comune la noua Gintă Latină. Chiar izolată în marea slavă, ramanitatea românească s-a simţit, permanent, ca aparţind acestei ginte a popoarelor romanice care, la rându-le, au dat deseori semne de solidaritate cu noi.
- Vai, vai… şi câtă solidaritate! Naivilor, nu cred că nu vă cunoaşteţi istoria. La Tilist, în 1807, deci înainte de pacea de la Bucureşti, marele Napoleon şi-a dat acordul ţarului Alexandru ca Rusia să ocupe Moldova şi Valahia. Campania declanşată chiar a doua zi după luarea Basarabiei nu a fost, cum vă imaginaţi, pornită de dragul vostru, ci spre a opri accesul Rusiei în Balcani şi la Strâmtori după înfrângerea Turciei.
Ce să mai zic, mai târziu, de ostilitatea făţişă ori inamiciţia contelui italian Ciano, faţă de voi, în problema transilvană şi nu numai.
- Mare adevăr în afirmaţia aia că statele nu au nici prieteni, nici inamici veşnici, ci numai interese. Lucrurile sunt mai complicate. Chiar uciderea de către sultan a lui Dumitru Moruzi şi a lui frate-su, fanarioţii ce au negociat în numele său trădarea în faţa ruşilor, demonstrează clar că acesta nu a fost de acord cu cedarea.
- Ce să mai zic? E treaba voastră dacă vreţi să vi-i faceţi şi pe turci prieteni!
- Putem discuta şi despre celălalt Napoleon, al treilea, care, în ciuda presiunilor interne, declină oferta austriecilor de a primi Lombardia şi a le ceda Principatele Române. Ba, mai mult, devine marele susţinător şi garant al unirii lor.
Cât despre italieni, nu acolo trebuie căutată vina pentru dezmembrarea României Mari. Ci, mai ales, în linia de sânge a reginei Victoria a Marii Britanii, descendentă din filonul kazaro-german de saxa-coburg şi gotha. Carol al doilea, din neamul ei, nu era nici nebun nici prost când înregimenta Romania în tabăra opusă Germaniei, cea care dicta atunci pacea şi războiul în Europa.
- Ce vrei să spui cu asta?
- La cât de versat eşti într-ale istoriei, nu te preface că nu ştii! Sfătuitorii săi de taină, bineînţeles confraţi de sânge de-ai Lupeascăi, sperau să reuşească acum ce nu le ieşise cu Ferdinand. Noroc cu Mareşalul, un român adevărat pe care îl durea destinul ţării sale şi a încercat să oprească dezastrul şi să mai salveze ce se putea.
- Vorbeşti de Ferdinand Întregitorul? Chiar nu mai aveţi măsură? Spurcaţi până şi lucrurile sfinte…
- Nu mai mima revolta! Ştii că uneori istoria îşi mai scoate la suprafaţă rufele murdare… Îţi amintesc că după doi ani de război încep revoltele împotriva ţarului. Şef al guvernului rus ajunge von Sturmer, doamne ce nume de rus! Şi dumnealui începe tratative secrete cu Germania pentru scoaterea ţării din război. Ca întotdeauna în astfel de situaţii, bineînţeles, se face un târg. Germania lua Galiţia, Rusia primea şi restul de Moldovă până la Carpaţi, iar Austriei în compensaţie i se oferea Valahia împreună cu Oltenia.
Dar pentru a face posibil acest lucru Romania trebuia, neapărat, atrasă în război. Şi minune, nu se ştie prin ce alchimie politică, cu toată opoziţia neutraliştilor, se şi întâmplă asta! Franţa, care era disperată să slăbească presiunea germană asupra sa la Verdun, promite Transilvania până la Tisa şi întregul Banat. Ţarul, angajându-se să ne sprijine prin marea ofensivă a lui Brusilov până pe Carpaţi, care nu va avea loc niciodată.
- Mdaa… Însă, de celelalte manevre ale Franţei nu ştiţi nimic! Aflând de aranjamentele Rusiei, spre a o menţine în alianţă, ce crezi că îi propune? Îţi spun eu acum: exact acelaşi lucru - Moldova până la Carpaţi şi în plus un culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol şi Marea Egee.
- Şi nu am dreptate? Numai aparent regele îşi înăbuşea, atunci, instinctul germanităţii şi hotăra aşa cum a hotărât, zice-se de dragul românilor. În realitate, raportat la balanţa de putere, numai un politician orb sau care vrea răul ţării sale făcea ca el. Era vizibil că de Romania o să se aleagă praful. Şi pe ruinele ei urma să fie pusă temelia Israelului European, exact cum avea să se afle pe ordinea de zi a conferinţei de pace. Însişi aliaţii săi gândeau în acelaşi spirit. Clemanceau, cel care nu mai obosea cu promisiuni în favoarea Romaniei numai să li se alăture în război, la o întâlnire cu liderii SUA, Marii Britanii şi Italiei le spunea, cinic, acestora că nu e nicio problemă cu respectivele garanţii pentru că, fără nicio remuşcare, pot să nu fie respectate.
- Cum nu discutăm pe bază de documente, ne lansăm în speculaţii… Cred că e riscant să ducem discuţia în această direcţie.
- Să discutăm, atunci, pe bază de fapte. Îţi propun un episod din odiseea făuririi Romaniei Mari. Basarabia decide să se alipească la regat. Guvernele marilor puteri occidentale recunosc acest act de voinţă naţională, dar parlamentele, cu târzia excepţie a Italiei, nu vor ratifica niciodată acest fapt istoric. De ce? Pentru că în mintea lor, sub presiunea evreimii internaţionale, şi bineînţeles că am în vedere pe cea sionistă, legau Basarabia de spaţialitatea prezumtivului Israel European. Culmea cinismului, guvernele au acceptat unirea doar pentru ca Romania să plătească partea cuvenită Basarabiei din datoria acumulată în război de către Rusia ţaristă.
- Simple speculaţii… Ajungem să interpretăm istoria după bunul plac, aşa cum ne convine!
- De ce faci această afirmaţie când ştii că nu-i corectă? Vă simţiţi deranjaţi că începem să vă înţelegem intenţiile ascunse şi jocul? E dreptul vostru să aveţi o altă percepţie dar, ca simplu om, cum explici situaţia actuală a tezaurului românesc? Bineînţeles, probabil, potrivit facilei formule: “l-au luat bolşevicii, Lenin nu mai este şi n-ai pe cine să mai tragi la răspundere!”. Adică, cam la fel cum le răspundea Stalin polonezilor când era întrebat de soarta celor douăzeci de mii de ostaşi descoperiţi mai târziu în gropile comune de la Katyn: “Căutaţi-i şi voi, s-or fi dus spre Mongolia!”.
Ne întoarcem la Ferdinand… Ce conducător de ţară îşi trimite tezaurul, izmene pe călător, fără o temeinică analiză a situaţiei şi fără garanţii internaţionale ferme? Nu putem să ne gândim că regele a făcut ce i-au cerut cei care ştiau ce o să se întâmple? Şi ăştia eraţi voi, cei care pregăteaţi prăbuşirea ţarismului şi a imperiului său prin revoluţii. Voi ştiaţi ce o să se aleagă de Romania prin preconizata victorie a Germaniei. Aşa că v-aţi trimis aurul înainte să îl asiguraţi. Chiar aşa tont să fi fost regele nostru ori e vorba de trădare? De ce să nu ne întrebăm, acum prea târziu, dacă tot timpul nu o fi lucrat pentru voi, nu v-o fi făcut cumva jocurile?
- Nu se poate, trebuie să existe o limită! Te hazardezi, mergi mult prea departe…
- Firesc, ce alt răspuns să dai? Dar, uite, încerc să-mi explic mie însumi această teribilă coincidenţă. E dovedit acum că voi i-aţi plătit pe evreo-kazarii, sub numele lor oficial, Troţki şi Lenin să facă revoluţiile din Rusia. Foarte ciudat, după ce se închie pacea de la Brest-Litovsk agentul vostru le dă germanilor 93,2 tone de aur despăgubiri de război. Adică, aproape cantitatea de aur a tezaurului românesc! Să fim atât de nevolnici încât să nu ne gândim că prin tezaurul nostru s-a plătit distrugerea Imperiului ţarist? Asta înseamnă că şi astăzi cei care îl caută sunt oameni de-ai voştri, care doar se prefac că îl caută. Mă rog la cel de sus să nu-l găsească, pentru că cine ştie pe mâna cărui cămătar de-al vostru o să încapă!
- De ce nu te gândeşti că, poate, tocmai cu acel tezaur aţi făcut Romania postbelică?
- V-au apucat, aşa deodată, mustrările de conştiinţă… Hai să fim serioşi! Motivul real al scoaterii tezaurul din ţară a fost acela ca statul român să nu mai aibă cu ce îşi susţine efortul de război. Devenise falimentar, cine îl mai împrumuta ori îi gira operaţiunile financiare internaţionale, ştiind că nu are cu ce să-şi mai garanteze datoria?
S-a ţesut ori mai corect spus aţi ţesut atunci un uriaş complot, căruia Romania a fost la un pas să-i cadă pradă. Noroc că istoria, poate impresionată de suferinţa românilor şi de tributul de sânge al celor aproape un milion de soldaţi căzuţi la datorie, a făcut posibilă minunea care s-a numit Romania Mare. Însă, chiar şi în trasarea graniţelor ei, învingătorii, mânuiţi de oamenii voştri, în loc să se comporte ca nişte aliaţi faţă de noi, au făcut importante şi nedrepte pentru noi concesii vecinilor. Probabil generalul Mărdărescu, cel care a intrat în Budapesta şi a administrat starea de ocupaţie în Ungaria, ar spune mai multe. Şi în primul rând că, dacă nu a reuşit ştergerea noastră de pe hartă, evreimea de la masa tratativelor de pace, unde la un capăt se afla Felix Warburg şi la cel opus fratele său Max Warburg, a reuşit măcar să ne pedepsească pentru înfrângerea kazarului Bella Khun (Choen), prietenul şi aliatul agentului ei, Lenin.
La asta mă refeream când spuneam că istoria îşi trasează propria matcă şi nu se lasă îndiguită.
- E perspectiva voastră subiectivă… În cărţile de istorie se scrie altfel. Regalitatea a fost garantul Romaniei în faţa marilor puteri, a scos ţara din înapoiere şi i-a adus independenţa. A…
- Văd că îl vizezi pe marele Carol Întîiul… Dă-mi voie să întreb, absolut retoric, ce conducător îşi băga ţara în război fără nicio negociere cu aliatul, nu unul oarecare ci acela care de o istorie îi tot ciuntea trunchiul, şi nicio garanţie scrisă din partea marilor puteri? Ei bine, când primeşte acea scrisoare disperată de la ţar, pe care Ana Pauker ajunsă la Bucureşti o face cu maximă urgenţă dispărută, nu e suspect că nu negociază returnarea Basarabiei ori a unei părţi a ei?
Avea dreptate Eminescu să fie rezervat în faţa marelui triumf al obţinerii independenţei. Otomanii erau un cadavru politic ce nu ne mai putea influenţa viitorul, iar românii au murit degeaba. Nu ne-am ales cu nimic, am pierdut teritorii în Bugeacul ce ne aparţine organic în schimbul unora asupra cărora aveam îndreptăţiri istorice.
- Constat că i-ai făcut praf, la rând, pe toţi regii ţării…
- A mai rămas cel mai nevolnic dintre ei. Ăla care oriunde altundeva ar fi fost împuşcat pentru înaltă trădare. Omul care în plin război îşi arestează conducătorul ţării şi al armatei, pactizează cu inamicul şi îi predă ţara necondiţionat, fără niciun acord scris. În urma nesăbuinţei sale, circa o sută optzeci de mii de ostaşi, ce se încununaseră de glorie şi aveau dreptul la recunoştinţă din partea patriei sunt duşi în prizonierat în străfundurile Rusiei.
Până la urmă v-a predat-o, necondiţionat, vouă, ca şi pe conducătorul ei! Adică a făcut ce nu reuşiseră toţi ceilalţi regi aduşi de voi. Sângele kazaro-evreiesc şi-a făcut, într-un final, datoria faţă de stăpân. De aia l-aţi şi decorat, iar când l-aţi văzut cât e de idiot i-aţi dat cu şutul în fund. Nu merită să-i pronunţ numele!
M-am enervat… Dacă discuţia ar fi avut loc în circumstanţe normale, probabil ţi-aş fi spus că nu mai pot continua… Şi să o lăsăm pe altădată.
- Gestul curajos al regelui Mihai v-a readus Transilvania pe care Antonescu nu ar fi obţinut-o niciodată de la Hitler.
- Fals! Mareşalul obţinuse de la ruşi condiţii infinit mai favorabile. Dar ministrul de externe, în loc să-i arate telegrama de răspuns la cererile înaintate i-o prezintă regelui. Abia atunci, sfătuit de oamenii voştri, spre a preveni punerea în aplicare a negocierilor avantajoase ale mareşalului, suveranul îl invită la palat şi îl arestează. De aia, mult mai târziu, când încep discuţiile cu sovieticii, Molotov îi întreabă, cu dispreţ, pe cei trimişi la negocieri pe cine reprezintă ei. În mintea lui, Mareşalul era conducătorul de drept al statului! Dar, repet, mi-e silă să mai discut despre acel moment!
- Cum?… Şi nu eşti curios să afli cum va arăta europontica voastră condusă de la Noul Ierusalim kazaro-evreiesc?
- Deocamdată altele sunt frământările care îmi provoacă insomnii. Am eu multe griji, dar cel mai mult ar trebui, poate, să mă neliniştească ceea ce încercaţi să faceţi cu ţara mea. Norocul ei că, cel mai bine dintre toate, a învăţat să moară şi să renască. Adică să dispară şi să reapară sub altă formă, rămânând în fondul ei ancestral mereu aceeaşi.
- Începi să te contrazici. Chiar tu ai spus atâtea din care rezultă că de vreo două milenii, mă refer la zodia peştilor, ţara ta nu mai reprezintă nimic.
- Asta e concluzia pe care vrei s-o acreditezi, dar eu nu am afirmat aşa ceva. Este vital pentru voi să o împiedicaţi să îşi urmeze destinul. Şi am să încerc să mă fac mai bine înţeles. Istoria povesteşte cel mai bine despre câte aţi făcut împotriva ei. Nu mă mai refer concret la acele aspecte. Dar am să pun, iarăşi, nişte întrebări mai apropiate de zilele noastre… Uite una dintre ele: De ce să îl asasinezi pe conducătorul unei ţări aflate în plină dezvoltare, pe care ai încercat să-l propui la Nobelul pentru pace şi care te consideră amic? Să fi deranjat atât de mult faptul că începuse amenajarea Bucureştiului, pregătindu-l spre a fi compatibil cu profeţia?
- Bineînţeles că te referi la nebunia aia cu Casa Popoarelor şi Catedrala Mântuirii Neamurilor! Ori la utopia, născută din orgoliul lichidării datoriei externe, de a crea un nou Fond Monetar Internaţional al lumii a treia? Ori cu spaima noastră de bomba lui nucleară…
- O să continui… Ce interes ai să culpabilizezi un popor prin strădania de a face din el autor al holocaustului, nu evreiesc cum vreţi să pară, ci khazar? Pentru că nenorocirea s-a abătut asupra voastră, trăitorii în ţări din această parte a continentului. Nu cumva acela de a îţi legitima, drept reparaţie, nişte pretenţii viitoare sub forma unor cereri pe care urmează să le formulezi?
- Ca să înţeleg mai bine cum gândeşti, dă-mi voie să te întreb dacă şi tu crezi în afiramaţia aia idioată cum că noi l-am fi plătit pe Hitler să aplice soluţia finală spre a-i determina pe evrei să se refugieze în viitorul Israel?
- Mai este şi o altă ipoteză. Cum că iudeii biblici ar fi făcut-o spre a-i mai împuţina pe kazari, în scopul reechilibrării raportului demografic şi de putere în cadrul mozaismului.
- Asta e chiar năucitoare! Şi, mă rog, la ce le-ar fi folosit asta?
- Păi… Tocmai discutarăm! Kazarii se opuneau, bineînţeles nu în forme deschise, întemeierii noului stat evreiesc în vechea Iudee, optând pentru un Israel European, pe care Woodrow Wilson era gata, gata să vi-l ofere. O variantă era cu capitala la Lemberg (Lvov), în care evreii kazari, mai puţin de o treime, erau stăpâni peste majoritatea băştinaşă de români, slovaci, ucraineni, poloni etc.
Rabinii ortodocşi aveau, însă, în vedere că Templul trebuie, neapărat, reconstruit pe temelia originară. Dar, parcă, eu începusem să formulez întrebări?
- Continuă te rog, dar cred că te-am ghicit! Şi eu sunt de acord că, în cunoaştere, mai importante decât răspunsurile sunt întrebările corect formulate.
- Mulţumesc! O să insist… De ce după lichidarea lui Ceauşescu, când bieţii români credeau că o să coboare fericirea pe pământ, aţi adus ţara în starea de haos, de sărăcie materială şi mizerie morală încât circa cinci milioane dintre ei au fost nevoiţi să o părăsească? Aproape am ajuns să ni se nască mai mulţi copii afară decât în ţară. Prin această bejenire în masă, aţi premeditat depopularea Romaniei?
Simultan, se petrec nişte coincidenţe tare ciudate. Are loc bulibăşala aia în privatizare cu retrocedarea “in integrum” prin care urmaşii celor plecaţi după etatizarea comunistă, în marea lor majoritate evrei, practic, sunt ademeniţi să revină în ţară. Se dă acea criminală lege care înlesneşte vânzarea pământului ţării către străini. În urma ei sunt înstrăinate mari suprafeţe din teritoriul naţional. Asta avea să-l facă pe un prim ministru israelian să se laude că a început să cumpere Romania şi încă câteva ţări din regiune.
- Cam intuesc unde vrei să ajungi. Dar, nu uita că din Romania au plecat către Israel circa şase sute de mii de evrei, pentru a căror contribuţie la întemeierea statului un preşedinte al nostru v-a mulţumit oficial cu ocazia unei vizite la Bucureşti. La voi a mai rămas doar o comunitate minoră.
- Dacă au plecat la voi atâţia şi încă mai bine de o sută de mii au migrat în America, alţii nu ştim câţi au rămas prin Rusia, o parte au fost exterminaţi de Horty nu vă e ruşine să vorbiţi de holocaust evreiesc chiar în „Grădina Maicii Domnului” şi să-i puneţi în seamă fantasmagorica aia cifră a morţilor? Dar s-o lăsăm aşa, iar urmaşilor să le urăm pensie sănătoasă de la statul român, fiindcă asta vă doreaţi!
Cât despre minoritatea voastră de astăzi e atât de minoră că, se pare, a depăşit jumătate de milion şi vin mereu, stimulaţi de ajutorul ăla de trei sute de mii de dolari pe care îl primeşte oricine doreşte să se întoarcă ori să se mute aici.
Se mai întâmplă o ciudăţenie din asta “postrevoluţionară”. Nimeni nu-şi poate explica cum funcţionează democraţia asta occidentală încât majoritatea autohtonă ajunge să voteze, mai tot timpul, la vârful conducerii ţării lideri cu origine neromânească. Se zice că unul dintre multele motive pentru care primul preşedinte al ţării a păţit ce a păţit a fost acela că dăduse un decret prin care cei care candidau la demnităţi în stat trebuiau să-şi declare, în scris, toate numele pe care le-au purtat ei şi înaintaşii. Să fim martorii preluării de către străinătate, prin infiltraţi din interior, a statului român spre a administra ţara în folosul ei?
- E clar, v-aţi lăsat sedus de acest nenorocit de conspiraţionism. Mă întreb, sincer, dacă reuşiţi să mai dormiţi noaptea…
- Mulţumesc pentru grijă! Dar aş spune, nimic nou sub soare. Dacă memoria nu îmi face figuri, cam după aceeaşi strategie a paşilor mărunţi s-a mers la înfiinţarea actualului Israel. Poate deloc întâmplător fostul preşedinte Johanis îşi formula strategia sa: “pas cu pas”! Să fi însemnat asta înrobirea, pas cu pas, a României străinătăţii? De aceea, adresez întrebarea cea mai tranşantă: Vreţi să modificaţi compoziţia etnică a Romaniei încât să o transformaţi în Noua Kazarie? Calea cea mai scurtă să împliniţi profeţia indianului şi să faceţi din Bucureşti Noul vostru Ierusalim!
- Şi aşa se împlineşte, într-un final, promisiunea biblică! Geţii hittiţi ai ramanităţii Orientului Apropiat, prin seminţia lui Avraam, se întorc, pe calea semitică, în Hiperboreea strămoşască! O lume întreagă va fi martora împlinirii unui vis mitic. În sfîrşit, va constata că enigmatica Ţară a Făgăduinţei nu era Canaanul, ci străvechea Geţie - Ţara sacră a zeilor poporului primordial. Ar merita să fii fericit, ţi se va confirma teoria.
- Ai grijă, glumeşti periculos, te joci chiar cu lucruri sfinte şi habar nu ai ce neştiute forte stârneşti împotriva ta! Spui, însă, un lucru foarte corect - Catedrala Mântuirii va fi adevăratul Templu. Şi nu doar al poporului ales, ci al tuturor Neamurilor. Cât despre Kazaria de care vorbeşti nu e nimic de speriat. Poporul carpato-ponto-istric al marelui neam getic a învăţat să existe sub Romania traiană, sub Daciile posttraiane şi sub Goţia, Hunia, Gepizia, Vandalia, Cumania, Valahia etc. România de astăzi nu este o excepţie. Măcar să fie acesta ultimul val de migratori pe care îl înghiţim şi dizolvăm în fiinţa noastră!
- Uite că, în sfârşit, spui un lucru interesant! Sugerezi, deci, că al treilea Templu nu ar mai trebui reconstruit. La ce te gândeşti?
- Evreismul, ca doctrină şi strategie de dominaţie planetară, pare-se că se îndreaptă spre momentul în care se va spune că şi-a cam trăit traiul.
- Continuă să mă uimeşti! Ce vrei să spui prin asta?
- Nu se ştie cât Cel de Sus îi va mai răbda să pervertească legea şi poruncile din Torra prin interpretări talmudice, ori îi va mai tolera ca de Ziua Ispăşirii, atenţie la şmecherie nu A Iertării, ei să ceară voie, în avans, să mai păcătuiască şi să facă rele şi în anul următor.
Am, însă, în vedere confruntările ireconciliabile cu lumea arabă care îl vor secătui, ura cumulată a mulţimilor şi voit canalizată împotriva lui, incapacitatea liderilor săi politici şi religioşi de a depăşi mentalităţi antiumane vetuste de tip tribal, impactul cunoaşterii şi al tehnologiilor şi mai ales contradicţiile din sînul său. Toate şi multe altele dovedesc că este un proiect şi un experiment istoric eşuat ca multe dintre celelalte concepute de către voi.
- Văd că ai cam început să le ştii pe toate… Mai poţi să numeşti un proiect de-al nostru eşuat?
- Comunismul! Prin lupta internă de clasă şi revoluţia proletară mondială voiaţi să distrugeţi naţiunile şi statalitatea istorică spre a instaura ordinea voastră globală. L-aţi trimis pe Troţki cu trei sute de evrei americani care, cu sprijinul lui Lenin şi al evreilor germani, a decapitat imperiul ţarist, prin aşa zisa revoluţie bolşevică. I-aţi manipulat pe Hitler şi pe Stalin şi prin ei aţi dezlănţuit a doua conflagraţie planetară. După ce, prin holocaust, aţi încercat lichidarea opoziţiei evreieşti şi însuşirea capitalurilor ei, aţi sperat să împânziţi pământul cu tot felul de insurgenţe pe care le-aţi numit „revoluţii socialiste”. Nu prea v-a ieşit cum doreaţi. Ba, mai mult, aşa cum spuneam, chiar în ţările comuniste v-aţi trezit alungaţi de la putere ca urmare a naţionalizării comunismului. Prin instaurarea sistemului socialist mondial, apăruse riscul ca sovieticii ruşi să conducă ei planeta în locul vostru.
- I-auzi! Şi nu vă bucuraţi? Nu mai era nevoie de europontism, slavo-geţii voştri deveneau stăpânii lumii, precum odinioară geto-romanii.
- Spre a împiedica propria voastră dispariţie, l-aţi inventat pe Gorbaciov cu misiunea de a lichida comunismul european, care nu mai era al vostru. Apoi, prin Elţân, aţi dezmembrat URSS-eul, iar prin Putin aţi pus la cale prăbuşirea Rusiei. Prin „democraţia” asta evreiască acum încercaţi să înăbuşiţi orice tentativă naţionalistă! Dar vă confruntaţi cu cel mai feroce naţionalism - cel evreiesc, care e de-a dreptul rasial.
Sunteţi nevoiţi, aşadar, să renunţaţi la mitul poporului ales; lumea şi-a dat seama că există doar neamuri care au reuşit să mărşăluiască prin istorie, supravieţuind până în zilele noastre. Vă pregătiţi să mizaţi pe arabi şi musulmani, poate şi pe asiatici. Îi stârniţi, cum făceaţi cu evreii, să plece din ţările natale şi să migreze spre Occident. Prin acest migraţionism dirijat al aşa zisei politici de interculturalitate speraţi să sufocaţi Europa naţiunilor şi a popoarelor creştine, opozantul organic al ordinii voastre mondiale. Încercând să-i contrapuneţi pe musulmani creştinilor, sperând să se autodistrugă reciproc, riscaţi mai degrabă să-i uniţi împotriva evreilor. Eu unul bănuiesc că tocmai asta urmăriţi, chiar voi vreţi, treptat, să scăpaţi de ei! De aia le-aţi şi făcut statul, ca să oferiţi o ţintă şi să aruncaţi un oscior arabilor. Au fost desconspiraţi sunt nerenovabili şi, deci, nu vă mai sunt utili! A miza, în continuare, pe ei înseamnă a vă compromite în văzul public şi a vă duce la fund.
Pe de altă parte, prin sloganul: „Omul alb - o specie pe cale de dispariţie!”, vă pregătiţi să daţi foc planetei. Speraţi să se repete povestea ca în cazul atlantizilor. Pentru asta vă interesează europontismul nostru. Vă imaginaţi că o să descoperiţi în el un arianism de tipul rasei pure disperate după spaţiu vital. Stai liniştit, am învăţat din erori!
Ideologia talmudică, inoculată de la naştere bietului evreu, decriptează, cu fiecare zi, doctrina voastră rasială, antiumană de tip reptilian. Trecutul demonstrează, aproape ca o legitate, că sunteţi în stare să preluaţi, temporar, controlul asupra unor spaţii geopolitice dar nu-l puteţi păstra.
- Chiar începi să mă enervezi! Nu-ţi imagina că o să luăm lecţii de la cei care nici, măcar, nu mai ştiu cine sunt. V-am scos pentru totdeauna din istorie! Planeta e numai a noastră. O vreme v-am subapreciat, dar acum ne-am întors. Şi aşa cum s-a întâmplat cu geto-dacitatea, zalmoxianismul şi ramanismul creştin o să vă scoatem din cap şi gărgăunii ăştia europontici!
- Ne-aţi scos din istorie… Există un proverb: „Şarpele când îl doare capul iese la drum!” Amăgiţi-vă! Aşa cum ne-a cerut zeul, noi suntem cei care am sfărâmat capul balaurului şi l-am înlocuit cu unul de lup. Trupul i l-am înfipt în ţeapă şi ne-am făcut din el stindardul cu care v-am îngrozit şi v-am vânat prin toate cotloanele pământului. DeceBal înseamnă al zecilea nimicitor al balaurului! Îl credeţi mort, dar el este în fruntea oastei savaoţilor. Europontica înseamnă reunirea trupului său din Geţia cu capul.
Parcă împins de un resort nevăzut se ridică de pe fotoliu şi începu să se plimbe prin încăpere precum un lup în cuşcă. Numai că urletul său îmbrăcă vocea calmă, dar fermă, a omului conştient de forţa sa, însă stăpân pe sine.
- Ai intuit corect când ai vorbit despre o reîntoarcere… Numai că, voit, ai încurcat personajele! E vorba de revenirea savaoţilor plecaţi din vatra getică în urmă cu milenii. Se întorc pentru ca, împreună cu ei, să înălţăm cântecul de biruinţă asupra slăbiciunilor noastre din care v-aţi hrănit atâta amar de timp.
Construcţia testamentară a adevăratei credinţe ne este strămoşasca Cruce. Ea configurează semnul după care este dispusă reţeaua energo-spirituală a Pământului. În centrul e plasată Marea Piramidă Getică, care este naturală şi pe verticală formează axis mundi, iar la capete se află celelalte patru piramide ale marii înţelepciunii ramanice. Noi am fost şi rămânem o spiritualitate a înălţării şi ne-am semnalat prezenţa prin piramide. Mergând pe urmele lor se poate rescrie, de această dată corect, sub forma unei mitologii adevărate, sfânta istorie a străvechiului nostru neam - întemeietor al actualei civilizaţii planetare.
Primul Templu a fost închinat Vechiului Testament şi s-a prăbuşit pentru că cei care îl dedicau Savaotului nu erau suficient de curaţi spiritual spre a o face. La fel s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea după deicidul Noului Testament. Deci, nu va mai fi nevoie de niciun templu fiindcă se va deschide Marea Piramidă, ce va strălumina pe celelalte, trezind conştiinţa originii comune a neamurilor noastre. În ea ne vom afla, înscrisă cu literele de aur ale alfabetului getic primordial, întreaga geneză. Europontica este temeiul testamentar al mitogenezei geto-ramanice, care va consacra renaşterea adevăratei spiritualităţi a lui koga. Oştile îngereşti savaote vor pogorî printre noi, cei care ne-am curăţat de rele, şi împreună vom înălţa în Catedrala Mântuirii un imn al eliberării din robia trupescului. Acolo vom rosti împreună: „Te aştept koga să mă naşti, DIN MINE, PRIN MINE, PE MINE CEL ADEVĂRAT!”
La această invocare se porni un şuierat, care se tot apropia, de parcă un cârd de păsări misterioase, poate măiestrele cu pene de oţel ale lui Ares, se abătură asupra clădirii. Cuprinsă de un înspăimântător cutremur, aceasta începu să se zgâlţâie din toate colţurile. O beznă se prăbuşi peste ea şi totul dispăru, de parcă ar fi fost o părere. Prizonierul se trezi în celula sa de sub pământ, nebărbierit, flămând şi în aceleaşi haine murdare. Parcă totul fusese aievea, avea, însă, limpede în minte întreaga discuţie. „O fantasmagorie, să fi fost victima vreunui nou episod de delir?”
Îl apucă o inexplicabilă sfârşeală. Pereţii începură să se învârtă cu el mai dihai ca atunci, la bâlci în copilărie, când împreună cu frate-su se urcaseră, pentru prima oară, în comedia aia care se defectase… Sfârşeala i se ridică în capul pieptului, ajunse apoi în gât şi începu să vomite. Ceva amar, o zeamă ca o cocleală foarte urât mirositoare, până aproape umplu oliţa. „Nu e nicio închipuire, nenorocitul, de la cafea e totul… M-o fi otrăvit, bine că dau răul afară!” Parcă mai uşurat se târî până în pat şi se întinse pe scândurile goale. Închise ochii şi simţi cum începe să se prăbuşească către adâncurile sale. Nu i se mai întâmplase niciodată. „Aşa o fi moartea?” Speriat de cădere se ridică în fund, cuprins de o străluminare. Sări din pat ca un apucat: „ Nu, nu se poate…” O mai rosti încă o data în gând. „A fost real, acolo am avut o revelaţie… Să fie asta mantra noii ramanităţi europontice? Doamne, ce greşală, nu trebuia s-o rostesc! Şi-o fi dat seama…”