Sibică

Sună alarma.
E 5: 30.
La 6: 15 plec.
La 6: 45 ajung în Voluntari.
Magda insistă să mergem cu mașina ei pentru că oricum hainele mortului sunt deja acolo.
După două semafoare și o barieră ne hotărâm să ne întoarcem să luăm mașina cu care venisem eu.
Golful din ai căror ani și calendarul îi uitase nu știa cu mersul bară la bară.
Plecăm. Iar!
Ajungem la INML.
Încă de la intrare și după licărirea din privirea paznicului se simte iz de " dhă jhi mie, dhai ceva ?! ă !? ".
La un ghișeu pe a cărui fantă puteai băga dulapul și care era acoperită cu blatul unui fost pat și jaluzele trase se întrezărea o siluetă feminină. Conform programului întreb prin fanta acoperită dacă îmi poate da informații. O mână cu unghii false și exagerat de lungi se insinuează printre jaluzele și aud o voce feminină care îmi zice să iau loc pentru că o să mă strige ea.
Practic mi-a vorbit o mână.
După aproximativ 45 de minute și pentru că jaluzele au fost trase și blatul îndepărtat mă fac că sunt strigat și întind pur și simplu actele.
Aceeași mână pe care o recunosc după unghii îmi ia actele pe care începe să le răsfoiască.
Opa!
Decedatul nu are buletin, constantă ușor surprinsă doamna.
Cartea de identitate a ars cu tot cu casa decedatului, explic și nu primesc nici o reacție.
Totuși, doamna se înmoaie când explic faptul că oamenii sunt de foarte departe și tot acolo trebuie să ajungă și mortu' pentru a fi îngropat.
Într-un efort actoricesc demn de filmele BD în acțiune, doamna se arată empatică și ne trimite la recunoaștere.
Ajungem într-un birou cât un wc public unde un domn se plângea de zgomotele scoase de calculatorul dânsului. Calculatorul afișa semeț- slinos sigla IBM.
Pe un monitor mai tinerel ni se arată niște poze.
Sora decedatului se uită, se încruntă, se uită mai lung și zice :
- Ăsta nu-i Sibică!
Calculatorul a tăcut.
Intervin și cer semne distinctive, tatuaje, etc.
Da, are, și sunt recunoscute, iar membrele decedatului prin prisma tatuajelor ( o inimă și un cuțit ) sunt și ele recunoscute ca aparținând lui Sibică, dar restul nu. Femeia insistă:
- Ăsta nu-i Sibică!
Domnul cu calculatorul zice că nu se poate fără buletin.
Trebuie urgent să mergem la Direcția Generală pentru Evidența Populației.
Unde e?
Sector 6.
Ok.
Plecăm. București trafic- minune.
Acolo o duduie tinerică se uită siderată în timp ce îi prezentam contextul.
Din când în când se mai auzea o voce în spatele meu:
- Ăsta nu-i Sibică!
Rezolvăm.
Primim o adeverință care ține loc de act de identitate.
Plecăm spre INML.
București trafic- minune.
Doamna de la ghișeul cu fantă de dulap ne ia actul și ne dă alte acte cu care să mergem în altă clădire unde să achităm taxele.
Plătim și ne întoarcem la ghișeul fantă.
E ora 12.
Șoferul cu mașina mortuară ne anunță că mai are 25 de minute până la spitalul de arși.
- Aoleo, dar ce cauți acolo? Mortul se ridică de la INML!
Mă duc să vorbesc să îl îmbrace.
- Aaaa, păi nu se poate, e ars. Pleacă în husă.
Insist făcând slalom intelectual și empatic prin obtuzitatea individului și reușesc să îl conving
să îi pună costumul cumpărat de familia de departe venită.
În timp ce închideam ușa de la morgă mergând spre Sibică cu hainele, o voce spunea:
- Ăsta nu-i Sibică!
Sibică era gol pușcă, tăiat de la gât până la prăsele, pus pe o masă de inox din care picura sângele celui ce fusese Sebastian Amagdei.
Las punga cu hainele și o altă cu niște prosoape și o sticlă de țuică și mă întorc la ghișeul fanta.
La ora 14 se termină programul, unde o fi mașina mortuară, îmi spun.
Sun șoferul:
- Domne', nu știu unde sunt, spuse acesta.
- Ce!?!
- Nu îmi mai funcționează GPS- ul.
Îi dau omului reperele necesare și așteptăm.
Și așteptăm.
E ora 13: 29.
Sun șoferul care mă asigură că în 3 minute ajunge.
La ora 14 fără 5 minute intra o mașină pe poarta instituției.
- Asta e mașina de înghețată, spune un domn.
Era mașina mortuară venită de la Bacău.
Scoatem grăbiți sicriul și îl ducem în incintă.
Pe o masă, frumos îmbrăcat și cu o pungă ruptă pusă sub cap ne aștepta Sibică.
Eu l- am apucat de picioare, un domn de cap și l- am pus în coșciug.
Sună telefonul și văd că sună Magda.
Observ că picură sânge prin costum.
Domnul de la morgă lasă punga ruptă sub capul lui Sibică pentru a nu murdări perna albă.
Ies din morgă și în același timp aud două propoziții:
"Magda: - Dragoș, ai făcut poză?
Sora : - Ăsta nu-i Sibică!"
Duba mortuară cu design de mașină de înghețată pleacă cu Sebastian spre ultimul drum.
Noi, grăbiți, ne repezim la mașină pentru a ne duce la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Mă opresc un moment pentru ca să mă spăl pe mâini de sângele lui Sebastian cu "fâsul" de geamuri.
Doamna de la ghișeul fantă strigă în urma noastră:
- Actele, luați actele!
Luăm actele și plecăm.
La ghișeul parchetului un ins se jura pe toate cele că el nu știe ce caută acolo.
Jandarmul îi spune:
- Domnule, dacă nu îmi spuneți, nici eu nu am de unde să știu ce căutați aici.
Jandarmul mă direcționează spre etajul 4 la camera 405.
Acolo sunt obligat să mă legitimez pentru a declara tardiv decesul, pentru că sora lui Sebastian era încă blocată în nerecunoaștere:
- Ăsta nu-i Sibică!
Iau actele și fugim la una din instituțiile primăriei sectorului 1 să luăm certificatul de deces și adeverința necesară înhumării.
Ajunși acolo, un domn plictisit mă întreabă cine e sora?
Sora se prezintă:
- Ăsta nu-i Sibică!
Explic individului situația și acesta mă așează la o masă pentru a completa 3 cereri.
La un ghișeu sunt chemat pentru a ridica actele. Le verific și îmi spun " Gata, s- a terminat."
Plecăm spre abația din Voluntari unde am lăsat mașina Magdei.
La ora 15 am ajuns la abație.
Mă urc în mașină să plec spre casă, obosit și mulțumit că s- a terminat.
În urma mea se aude o voce:
- Ăsta nu-i Sibică!