agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-02 | |
Capitolul XIII – Conştiinţa lui Uezen
Într-una din zilele următoare, pe timpul unei şedinţe de meditaţie, Namur primi o vizită neaşteptată: — Namur? — Uezen? Eşti chiar tu?… — Şi eu mă bucur să te revăd, Namur. — Am înnebunit, am înnebunit de tot! E din cauza Spalsixului… — Nu ţi s-a-ntâmplat nimic, Namur. Şi nu e din cauza… — Nu poţi fi real! Nu poţi fi aici! Te-am văzut murind pe Nede!? — Real? Ce înţelegi prin real? Ceea ce-ai văzut, da. Sfârşitul existenţei mele fizice. Însă… — Vrei să spui că… — Subconştientul tău, în urma transferului de memo-rie, a creat o conştiinţă… — De ce? — Simplu. Trebuie să-ţi depăşeşti barierele autoimpuse. Trebuie să-ţi înţelegi mai bine mintea şi supersimţurile… — Dar când vorbesc cu tine, de fapt… — În esenţă, da. Vorbeşti cu tine însuţi. Mulţi edenieni făceau acelaşi lucru. Lumina era doar un simplu element declanşator al conştiinţei lui Democles. — Nu înţeleg… — Vei înţelege. Toate secretele existenţei se ascund acolo, în adâncul minţii tale. Tot ceea ce-ţi lipsea era un declic… — Aşa că… iată-te! Dar… nu-ţi voi resimţi lipsa în afara meditaţiei? — Nicidecum. Închizi ochi, mă chemi şi apar cât ai bate din palme… — Presupun că ceea ce spui ar trebui să mă liniştească însă tremură carnea pe mine… — Semn bun. Numai edenienii pot conştientiza realitatea exterioară în timpul celei mai profunde meditaţii… — Mă ameţeşti! — Gândeşte-te la mine ca la un joc al minţii. Un joc care-ţi lipsea cu desăvârşire. — Şi de ce-aş vrea să mă joc? — Ai trecut prea repede prin etapele copilăriei. N-ai fi vrut să petreci mai mult timp jucând Rakaa? N-ai fi vrut să stai mai mult cu ceilalţi de vârsta ta? — Poate, dar… nu mai pot da timpul înapoi. — Poţi face orice doreşti pe timpul meditaţiei Zetta. Este chiar amuzant, o să vezi… — Ar trebui să mă gândesc serios la toate astea. Nu crezi că trebuie să… — Când Anuk va ataca din nou… îl putem aduce aici. Îl vom surprinde… — Să-mi intre în minte? Nu, nu! Aşa ceva, nu! Ai uitat ce i s-a întâmplat lui Naej? — Trebuie să crezi în tine şi în simţurile tale… Trebuie să-ţi înfrunţi cele mai teribile temeri. Vom mai lucra la asta… Ah…, şi să nu uit, putem juca Rakaa oricând doreşti… — Da, şi dacă pierd ajung să mă cert cu mine însumi? — Cam aşa ceva. Un alt aspect pe care trebuie să-l controlezi. — Ceilalţi nu trebuie să ştie? — Deocamdată nu! Să păstrăm elementul surpriză. — Voi avea libertatea mea? Adică, ştii tu… — Luana? Ştiu că îţi place de ea. Profită din plin de timpul pe care îl ai. Voi ţine palmele la ochi. — Uezen! — Glumeam, Namur! Toate lucrurile sunt impor-tante. Cât de importante, îţi vei da seama singur… — Şi voi aveaţi legarea inimilor… — Oamenii sunt încă foarte departe de evoluţia noastră spirituală. — Dar merită o şansă… — Da, dragul meu. Merită o şansă… Dac-ar aprecia viaţa aşa cum trebuie… Adevăratul secret al vieţii nu este să fii viu, ci să te afli în misterul ei… — Ce este viaţa, Uezen? — Namur…, viaţa este ca o cometă trecând printre stele, purtătoare de solie către destinaţia finală. Numai că, pentru cei reveniţi la materie, Democles a ales un drum plin de obstacole, iar pe cărările lăturalnice a aşezat ispitele. Unii preferă o scurtătură, dar la un moment dat înţeleg că legile universului sunt imuabile. Alţii se opresc la marginea drumului, istoviţi, cerând iubirii o alternativă. Ciclul lor va fi incomplet. Oamenii aleşi de Democles nu se opresc niciodată. Indiferent cât de mare este suferinţa prin care trec, ceva îi împinge mereu dincolo de limitele lor. — Ce anume? — Credinţa, Namur. Credinţa că există CEVA, CINEVA, dincolo de suferinţă şi temeri… * — Nu te lăsa indus în eroare de propria reflexie, se auzi vocea limpede a lui Uezen în subconştient. Trăieşti în universuri paralele. Mintea ţi le înglobează pe toate. Personalităţile tale multiple sunt călătorii pluridimensio-nale. Imaginaţia ta este o înlănţuire de déjà vu-uri. Toate posibilităţile există în acelaşi timp… — Ce trebuie să fac? întrebă Namur. — Să te trezeşti. Eliberează-ţi mintea de bariere şi priveşte în interiorul tău. Spaţiul este indeterminabil, iar timpul este ciclic. Ce vezi? Ce simţi? — Sunteţi prea rapizi. Nu vă pot deosebi. Şi atât de mulţi… — Nu individual, în ansamblu. Ce simţi? — Simt cum totul se învârte în jurul meu. — Şi mai departe? — Simt cum totul se învârte în interiorul meu. — Cum te numeşti? — Numele meu este Namur. Dar toţi avem acelaşi nume ca şi tine. — Namur este doar un cuvânt. Cuvântul este o iluzie creată cu scopul de a reprezenta indeterminabilul. Cu-vântul este speculaţia percepţiilor limitate. Cuvântul se modifică şi capătă sensuri diferite de la o decadă la alta, de la o limbă la alta. — De ce are omul nevoie de acest suport pentru a cuantifica absolutul? De ce are omul nevoie de relativi-tate pentru a a-şi determina propriul caracter indetermi-nabil? — Omul este o entitate expandabilă şi expansibilă. Unde te afli în acest moment? — În camera mea. Meditez. — Ce se află dincolo de această cameră? — New Destiny? — Asta e uşor. Ai experimentat deja acest spaţiu. Ce se află dincolo de New Destiny? — Nu ştiu, nu pot distinge. N-am fost niciodată acolo… — Concentrează-te, Namur! Ce se află dincolo de New Destiny? — Nu pot ajunge. Gândurile mele se opresc la… — Să încercăm altfel… Hai să facem schimb de locuri! — Să facem schimb de locuri??? — Eu sunt tu, la fel ca noi ceilalţi. Ai uitat? — Da, dar eu depind de tine pentru a fi aici… — Şi dacă fac primul pas în afara camerei, mă ur-mezi? — Te urmez. — Unde ne aflăm acum? — În afara camerei. — De acord. Hai să mergem pe un drum mai puţin cunoscut. Priveşte-i pe toţi ceilalţi. Din păcate oamenii sunt interesaţi doar de informaţia care îi afectează în mod personal. Conştiinţa fiecărui individ se limitează la microunivers şi nu se raportează la universul infinit. De ce nu pot să vadă prin ochii altcuiva? — Pentru că n-au încercat niciodată? — Vezi? Unde ne aflăm acum? — În afara bazei. Am reuşit? — Acesta este doar începutul. Să mergem mai depar-te. — Cât de repede putem merge? — Cât de repede vrei să mergi? — Pot s-alerg? — Încearcă. — Este uşor. Nu obosesc deloc. Pot mai mult de atât? — Imaginează-ţi ce vrei. Nu trebuie să fii prizonierul condiţionării sau al preconcepţiilor… Ţi se oferă o infinitate de posibilităţi… — Vreau să zbor! — Ce te opreşte? — Mi-e frică să nu… — Să nu te prăbuşeşti? — Da. — De ce nu recreezi realitatea aşa cum vrei tu? — Ce este realitatea? — Ce crezi că este? Ceea ce vedem cu ochii sau ceea ce vedem prin puterea minţii? Lumea exterioară nu este mai reală decât lumea interioară. Hai să încercăm ceva mai uşor. Vezi acel lac? — Îl văd. — Hai s-alergăm până acolo. — Şi-acum? — Să te întreb ceva. Cât de adâncă crezi că este apa în acel loc? — Este aproape de mal. Un metru, un metru şi ceva. De ce mă întrebi, vrei să înotăm? — Nu. Vreau să mergem pe apă… Ţi-e frică? — Nu. Să mergem! — Cum este? — Minunat! Nu credeam că voi fi în stare de aşa ceva… — Ai văzut? Dar să ştii că lacul are o adâncitură aici. — Cât de mare? — Cât să ne tragă la fund! — Stai! Nu trebuia să-mi spui! spuse Namur dezechi-librându-se şi căzând în apă. — Fii liniştit. N-ai de ce să te temi, îi spuse Uezen ţinându-l de mână pe fundul lacului. — Dar mă pot îneca. Îmi lipseşte… — Ce-ţi lipseşte? — Aerul?! Nu pot să respir! — Ai nevoie de aer? — Am nevoie de aer? Hm, ce se întâmplă cu mine? — Ai uitat unde te afli acum? Eşti în camera ta, în New Destiny… Atâta timp cât funcţiile tale vitale nu sunt în pericol, poţi face orice doreşti… — Adică, pot să zbor…? — Poţi să zbori, poţi să treci prin foc... — Dar oamenii? Pot să aflu mai multe despre ei? — Poţi să afli ce vorbesc, poţi să afli ce gândesc… — Cum este posibil? — Meditaţia Zetta. Însă este nevoie de o mare putere de concentrare pentru a-ţi folosi supersimţurile la mare distanţă. — Cum fac asta? — Nu-ţi poţi imagina ceva ce nu există deja. Îţi focalizezi gândurile şi-ţi proiectezi propria imagine unde doreşti. Proiecţia ta va funcţiona ca un transmiţător. — Pot încerca? — Încă nu eşti pregătit. Mai ai nevoie de multe şedinţe de meditaţie pentru a ajunge la un asemenea nivel. — Uezen? — Namur? — Îţi mulţumesc pentru tot. Fără tine n-aş fi ajuns niciodată aici. — Dragul meu, mi-am pus toate speranţele-n tine. Soarta acestei galaxii este în mâinile tale. În mintea ta… — Nu mă mai sperie nimic acum… — Să nu te laşi dus de val, Namur. — Ce vrei să spui? — Să nu ajungi la fel ca Anuk. Setea de putere şi răzbunarea l-au transformat într-un monstru. Să fii modest şi umil. Să iubeşti şi să mergi întotdeauna pe calea luminii… Romanul "Discipolii zeilor de altădată" poate fi citit, în întregime, pe site-ul oficial: https://www.ionutcaragea.ro/proza_files/proza%20S.F_files/discipolii.htm |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate