agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-08 | | În fața noastră domnul, care începuse a fi botezat și tovarășul, profesor Iorgu. Cu bagheta în mână și privirea pătrunzătoare, cu pielea capului fără pic de pilozitate, puțin îndoit în spre înainte, se uita doar fracțiuni de secundă, la fiecare în parte. Parcă pe furiș își scoate diapazonul dintr-un buzunar, pișcându-l repede și ducându-l spre ureche. Extrem de încet dar foarte melodios fredona câteva note pe numele lor: re, do, do, si, la, la…, apoi la fel de încet zicea de două ori, în tonalități diferite, pentru fiecare voce: „eeroul Ceapaev, eeroul Ceapaev”, având mâinile ridicate. Atunci când le lăsa în jos glasurile copiilor se înălțau tumultuos „ Eroul Ceapaev trecea prin Urali/Cu oștile saale pe dușmani zdrobea”. După o pauză, de o doime, cu o și mai mare energie erau slăvite faptele eroului: „Totul e-n flăcări/revolta e cruntă/dușmanul e-nvins /și alungat de la noi. Hei!” După aplauzele de rigoare iarăși auzeam vocea profesorului dirijor: „asta-i horă…asta-i horă …” ca imediat să se audă zecile de voci vesele: „Asta-i horă de voinici /cinci într-o păstaaaie/ ca bobocii prin urzici/ toți încep să sară/ hop în sus/ și hop în jos/ fug de frică bucuros.” Din program nu lipsea niciodată: „Lui Staalin slavă, slavă-i cântăm/pe drumul lui mai dârz ne-avântăm/și-n corul de popoare glasul ni se-nalță/Staaalin far nemuritor.” Acestea, dar și altele, erau cântecele corului școlii. Cei care erau implicați în serbare doar ca simplii spectatori, n-aveau de unde ști eforturile bieților coriști și ale profesorului lor. Primii nu îndrăzneau decât să cânte, dar cu frica în sân pentru că, pe neașteptate, cel de al doilea putea striga, cum o făcea foarte des,: „Care-i măgarul care rage” ca apoi să treacă printre rândurile coriștilor aplecând urechea spre fiecare. Pe câte unul îl apuca de piept și dacă era mai slăbuț îl ridica sus și-l arunca cât acolo rostind: Tu să nu mai calci pe aici Altora, pe care nu era chiar așa de supărat, le zicea 1)Tu să treci la altiști. 2) Tu să treci la tenori. Cei cărora li se spunea să nu mai vină se simțeau ușurați. Ceilalți se simțeau bine că datorită unor calități, de profesor știute și de ei avute, pot veni în continuare. Tot în sarcina domnului Iorgu era și să ne anunțe cum să venim îmbrăcați la serbare. Era pe vremea primelor detașamente de pionieri. Cei ce au fost primiți fără probleme purtau tot timpul cravata la gât - Veți veni la serbare îmbrăcați în pantaloni negri, cămașă albă și cravată roșie de pionier. Ați înțeles? - Dar, tovarășe profesor, nu toți coriștii sunt pionieri, se auzi glasul unui șef de clasă și președinte de detașament. - Chiar, mă?... murmură în surdină profesorul. Apoi: - Nu-i nimic. Cei care nu sunt pionieri să împrumute cravatele de la cei care sunt și nu fac parte din cor - Dar asta nu se poate, tovarășe profesor, se auzi aceiași voce. - De ce, mă? - Pentru că pionierii au jurat în fața steagului roșu. Ceilalți nu. Cravata roșie este o părticică din steagul partidului care a fost udat de sângele clasei muncitoare în luptele ei seculare împotriva burjuilor. - Chiar, mă?... că bine zici. Am să-l întreb pe director cum să vă îmbrăcați și o să trec eu prin clase să vă spun.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate