Era demult, o țară îndepărtată care se numea Regatul Plictisitor. Se numea așa pentru că toți locuitorii ei, cu mici excepții, se plictiseau. Erau atît de blazați încît nici filmele de pe Netflix, nici tik-tokul, nici meciurile de fotbal, nici măcar alcoolul nu-i scotea din acea stare de melancolie. Singura lor preocupare care îi mai scotea din starea aceasta era arta selfiului. Toată lumea își făcea selfie, în cele mai ciudate poziții, situații și locuri, de pe vagoanele cu marfă pînă la wc-ul public. O dată pe lună, se organizau și expoziții cu vînzare, se premiau cele mai reușite imagini și se organiza o tombolă. Dar toate acestea nu erau suficiente pentru a alunga starea generală de blazare care plana peste ei. Peste regat domnea împăratul roș-albastru care, așa cum v-ați dat seama, era fan FCSB deși nici el nu urmărea meciurile acestei echipe plictisitoare, transferurile sau intrigile din jurul ei. Exista, desigur și o împărăteasă, dar ea era o prezență discretă și nu se manifesta în spațiul public nici în activități sociale de voluntariat, mai mult își pierdea timpul prin saloane de frumusețe și prin săli de gimnastică aerobică. Prin urmare, o vom lăsa în pace, deocamdată, prezența ei contînd prea puțin în dinamica poveștii noastre. Și împăratul avea o fată, pe prințesa Bleah, care pe lîngă faptul că era sclifosită mai era și supraponderală, sau, ca să fim politically corecți, pleznea de sănătate. Poate și pentru faptul că mînca numai rahat turcesc și baclavale și bea gin tonic cu mentă și castravete. Mînca des și mult și nu o ridicau de la masă decît gîdilată. Dar trebuie să recunoaștem că prințesa avea și activități culturale care o mai scoteau ocazional, din starea de plictis. Urmărea seriale turcești, indiene și mai ales postul Paprika, de unde își nota cele mai nesănătoase rețete. Drept pentru care, împăratul și-a propus s-o mărite, adică s-o dea de nevastă oricui s-ar fi încumetat să se pricopsească cu așa soție. Și cum nimeni nu și-a arătat disponibilitatea, după cîteva încercări nereușite și anunțuri pe pagini de matrimoniale în mass media și pe site-uri dedicate, împăratul a plusat cu o zestre consistentă (acțiuni la bursă, colecția de timbre, procente din vînzarea de fotbaliști și cîțiva bitcoinși). De terenuri agricole sau intravilane nu se punea problema, împăratul avea contracte cu dezvoltatori imobiliari și cu asociații agricole. Și de ce i-ar da un apartament sau o vilă cînd mai bine s-o știe în casa soțului, cît mai departe de tentații? Și iată că într-o zi, bătu la poarta castelului (soneria era defectă) o entitate nonumană cu două picioare pe care unii o numeau zmeu iar alții cocalar. De fapt era și una și alta. Poate doar ca să impresioneze, parcase pe locul de handicapați o limuzină Mercedes clasa S cu motorizare pe gaz, gazul fiind mai ieftin. Entitatea avea și el o siluetă pe care ar fi invidiat-o și un campion de sumo, colan de aur la gîtlej și cîte un ghiul pe fiecare deget. Ajuns în fața împăratului, entitatea se prezentă cu emfază: sînt ducele de Cîh din regatul Cîh și am venit să iau de nevastă pe fata lu matale, mînca-ți-aș! Și uite-așa, cu tînăra soție așezată pe scaunul din față-stînga (pentru că mașina avea volan pe dreapta, firește), zmeul porni la drum spre palatul reședință personală situat la cîteva sute de kilometri. Bolidul scuipa foc pe țeava de eșapament (avea probleme minore cu aprinderea) și înghițea kilometru după kilometru cu viteză peste limita legală, lucru care se pare că nu deranja pe nimeni, șoseaua fiind puțin circulată iar polițiștii de la rutieră se retrăseseră la bibliotecă pentru prînz și pentru aprofundarea codului rutier. De bucurie, împăratul roș-albastru a dat un decret prin care acea zi să devină sărbătoare națională. Pentru a marca evenimentul, organiză o petrecere cîmpenească cu maneliști, mîncare și băutură moca și focuri de artificii. Asupra acestei chestiuni vom reveni cu detalii pentru că fusese invitată și presa, mai ales posturile de televiziune naționale, dar și oameni politici de dreapta, stînga, centru-dreapta, centru-stînga, naționaliști, fundași, extremiști, portari, protestanți dar și protestatari, activiști de mediu, influenceri, adică din toate sferele vieții publice, politice sau culturale. Pensionarii și șomerii nu primiseră invitație, ei oricum erau prezenți la orice eveniment în care se da sau se promitea ceva. După un timp, tinerii însurăței ajunseră la codrii de aramă, prin care trecură în mare viteză pentru că în locul copacilor de aramă mai erau doar niște cioturi și cîteva tufișuri. Zmeul o defrișase și o vînduse unor cumetri de-ai săi care o vindeau sub formă de alambicuri, ceaune, ibrice sau tigăi pe marginea șoselei pe raza localităților Brateiu, Buzescu și Baia de Aramă, afacere de familie la care austriecii și nici IKEA nu avuseseră acces. Văzînd acest peisaj dezolant, zmeului i se prelinse de emoție, o lacrimă, socotind în cît timp s-ar putea reface frumoasa și scumpa pădure, aducătoare de bunăstare spirituală. Pe scaunul din dreapta, tînăra prințesă, de-acum regina regatului Cîh, urmărea peisajul și făcea din cînd în cînd poze cu telefonul, scria mesaje și mînca semințele de dovleac pe care proaspătul soț i le pusese cu dragoste în torpedo. Deja nu se mai plictisea. După un timp, urcară un deal și în depărtare se zări o clădire cu aspect de castel căci avea multe turnuri. Pe fiecare turn fîlfîia mîndru cîte un steag colorat pe care era brodat un simbol. Cînd se mai apropiară, prințesa putu vedea clar că simbolul reprezenta un fel de corn, mai precis un cornet al abundenței din care se revărsau bancnote și monede, semințe de dovleac și inele de aur. - Ce reprezintă desenul de pe steag? întrebă ea. - Ce vezi pe steaguri este blazonul neamului nostru. Știi, străbunica noastră a fost cea care a strîns averea și a ținut familia aproape. Vindea semințe la meciurile de fotbal și la alte manifestări culturale. Toți participam la confecționarea cornetelor de hîrtie, a devenit o tradiție în familie. Acum nu mai vindem semințe, dar ca să nu se piardă tradiția, am trecut la alt nivel, facem artă din hîrtie, adică origami. Se vînd și astea destul de bine, dar tot mai bine este cu fierul vechi. Ai să vezi, poate înveți și tu ceva util, că doar trebuie să-ți cîștigi mîncarea cumva. - Adică vrei să mă pui la muncă? întrebă prințesa pe un ton nervos. Prințesele și mai ales reginele nu muncesc. - Ai văzut prea multe filme și ai citit doar povești. Zi mersi că nu te pun să faci copii și nu te trimit la produs. Am altele mai bune pentru asta. Ajunseră în sfîrșit la castel. Două porți metalice din inox, cu emblemă Versace se deschiseră și mașina pătrunse într-o curte unde mai multe găini, curci și rațe se plimbau de colo-colo ciugulind fire de iarbă și resturi de pizza și salată mexicană, ba chiar și chilli con carne. „așa fac direct ouă picante” ținu să explice zmeul, văzînd mirarea de pe chipul prințesei. Îi întîmpină o entitate balaoacheșă cu un neg mare pe nas și cu ten incert dar departe de alb. Senioara, ca să nu folosim cuvîntul babă care este impolically correct, era foarte grasă și circula într-un vehicul pentru handicapați locomotor marca Lamborghini. Probabil asta este mama soacră, gîndi prințesa. - Hai la mine fata mea, îi zise. Ești șucară, ando ciupidema. - E mama, Constituția, ținu să o prezinte zmeul. Du-te la ea și pup-o, îi traduse el. Prințesa se execută fără chef. Entitatea o pupă pe ambii obraji sănătos, și cu zgomot de ventuză, lăsîndu-i două dîre de bale care miroseau a usturoi și semințe prăjite. Le șterse cu mîneca. Soacra se simți datoare să dea explicații - Nu poate merge baba pe picioare că o doare tare de tot labiile. - ? Prințesa rămase bouche bée pe moment. După trei secunde își permise să întrebe: Cum adică labiile? - Labiile de la picioare, fato! Mă doare rău alea. Din casă mai apăru un tînăr îmbrăcat într-un tricou Hugo Boss roșu și ghete Adidas, penultimul model. Zmeul îl prezentă prințesei. - Ăsta e frate-miu. Îl cheamă Robinet dar noi îi zicem Karaoke. E foarte talentat și are un repertoriu bogat de la Copilul minune și Chindriș pînă la Big Gig in the sky sau Child in Time. Ai să te convingi. Acum, hai să-ți arăt casa! îi zise zmeul tinerei regine de Cîh. Intrară cu toții în castel și zmeul, urmat îndeaproape de mă-sa în Lamborghini, începu să-i arate tinerei regine domeniul pe care avea să-l conducă în viitor. După ce au trecut destul de repede prin bucătăria plină de tigăi și ceaune din cupru și inox de unde au prins pe haine un subtil miros de ceapă prăjită și usturoi, au ajuns la dormitorul conjugal în care trona un pat imens cu baldachin și altul mai mic. amîndouă cu sigla Versace pe tăblie. - Patul mic este al reginei, să se știe, pe sistem, zise zmeul. Asta în cazul în care are migrene. - Tocmai acum mă apucă una și nu știu cîți ani mă va ține, replică tînăra regină. Zmeul și soacra se făcură că nu aud și trecură cu toții în salon. Pe jos erau întinse covoare persane iar pe pereți carpete cu diverse scene idilice (inclusiv răpirea din serai). În mijlocul salonului trona o masă imensă, rotundă din stejar în jurul căreia erau așezate douăsprezece scaune și un tron, dedicat regelui. Pe prințesă n-o impresionară toate aceste detalii, ea își dorea acum să stea undeva singură, să citească o carte (regatul Cîh nu avea conexiune internet decît în intervalul orar 20-22, din motive de securitate) și să tragă un pui de somn. Dar cea mai interesantă încăpere pe care o vizitară, mai puțin mama soacră care avea nostalgii și îi dădeau lacrimile de cîte ori trecea prin fața ușii, a fost biblioteca. Mii de tomuri aranjate pe rafturi imense, pînă în tavan, de-a lungul celor patru pereți (biblioteca nu avea ferestre) cu scări pe care puteai urca pentru a avea acces la rafturile superioare. Toate cărțile erau cartonate, legate în mod profesionist. Găseai acolo, așezate se pare de un bibliotecar, pe criterii numai de el știute, toată literatura lumii începînd de la clasicii greci, pînă la scriitorii moderni, de la Platon la Bucowski, de la Seneca la Celine ș.a.m.d. „am unde-mi petrece timpul” gîndi tînăra regină (pe care de-acum înainte o vom numi-o prințesă, pentru confortul autorului. Luă dintr-un raft, la întîmplare, o carte pe cotorul căreia scria cu litere aurite „Vițelul de aur”. Rămase uimită văzînd că este foarte ușoară. Și cum să fie altfel, cînd nu erau decît coperțile? Nu exista nici măcar o pagină scrisă, nici măcar un sumar sau o prefață. Prințesa se arătă foarte mirată, dar zmeul o lămuri: - Toate sînt la fel. Poate mai găsești două-trei cărți întregi pe rafturile de sus, dar în rest niciuna nu are conținut. Nu uita din ce s-a făcut averea noastră! Toate hîrtiile au devenit cornete de semințe. Asta a avut un impact asupra culturii generale a populației, mulți cumpărau mai multe cornete pentru a putea lectura apoi paginile scrise, chit că erau din cărți diferite. Dar existau schimburi frecvente de hîrtii și cine dorea, putea cu răbdare, în timp, citi o carte întreagă cu pagini adunate de la alții. Acum însă, s-au dus vremurile acelea, toată lumea stă pe telefoane, nu mai au apetit pentru citit pe hîrtie. - Ah, acum înțeleg. Dacă nu este cu supărare, aș vrea să dorm, toată călătoria, inclusiv aceste întîmplări noi, m-au obosit peste măsură. - Te poți culca în dormitorul comun, dar ai și o cameră, doar a ta, la dispoziție. Și zmeul o conduse la etaj, într-unul din cele patru dormitoare dedicate familiei regale. Patul nu era mare dar confortabil, fără boabe de mazăre sub saltea, așa că prințesa rămasă singură se întinse și adormi rapid, fără vise. În acest timp, în Regatul Plictisitor, țara prințesei Bleah, oamenii s-au dezmeticit după șocul plecării ei și au început să aibă reacții pro și contra. La început șoptite, în umbra cafenelelor și a cîrciumilor de cartier, la colț de stradă, apoi în locuri publice cum ar fi piața de zarzavaturi, stațiile de taxi, supermarketuri sau wc-ul public din parc. Au apărut chiar și lozinci și îndemnuri scrise mai întîi pe foi mici, A4, lipite pe stîlpi peste cele cu oferte de muncă, vînzări de mașini sau închirieri de apartamente. La început timide, apoi pe un ton din ce în ce mai agresiv, cu reproșuri la adresa administrației și a împăratului, chiar. S-au înființat partide noi, au apărut creatori de conținut, influenceri și bloggeri și într-o bună zi, s-a desfășurat, chiar sub zidurile palatului, o demonstrație pașnică. Demonstranții purtau pancarte și strigau lozinci cum ar fi: „Foaie verde de trifoi/vrem prințesa înapoi!”, „Dacă nu acum, atunci cine? Dacă nu noi, atunci cînd?” (aici cred că autorul era sub influența alcoolului), „Jos cu punctul G!”, „Sănătate și ebrietate!” . Asta din urmă era, probabil, conceptul unui grup de drojdieri. Alții, din opoziție, aflînd pe surse că prințesa refuza să-și îndeplinească obligațiile de soție au înființat o societate secretă pe acțiuni pe care au numit-o „Prințesa neregulată” iar la sediul acesteia au afișat un banner „Nu vrem bani nu vrem valută/Vrem prințesa să se f...ă!” Starea de spirit a societății se schimba rapid, cetățenii nu se mai plictiseau, aveau activități diverse, de la cititul presei, pînă la activități sportive în comun și acțiuni de voluntariat publice (cea mai comună fiind golitul sticlelor de votcă și de vin prost. Celebra podgorie Dealurile Talașului a cunoscut în această perioadă un boom economic așa cum reiese din statistici și din actele contabile). Comunitatea LGBTQA+ a ridicat în semn de protest un drapel ROGVAIV la care au mai adăugat și culoarea maro. Urmărind toate aceste aspecte cu atenție și îngrijorare, împăratul roș-albastru își chemă sfetnicii și împreună, după o dezbatere de trei zile și două butoaie de cabernet sauvignon și unul de pinot grigio, hotărîră că e cazul să recupereze prințesa. Zmeul a fost declarat persona non grata și denumit monstru. Ministrul de interne fu chemat de urgență să ia măsuri. Acesta își lăsă cu regret teza de doctorat la care lucra pe mîna robotului programat pentru astfel de sarcini și înființă un comandament operativ care la rîndul lui înființă un comando special alcătuit din specialiști în diversiune, lupte de stradă și dat la gioale. Șeful comandoului a fost numit Prîslea cel Dolofan iar adjunct, Harap Aproape-Alb. Mai existau, e drept și o secretară, un băgător de seamă, două femei de serviciu, o maseuză tailandeză de sex incert, o dansatoare la bară și un comediant, pentru orice eventualitate. Și, desigur un negociator, omul cu alopecie, sau Spînul cum îi spuneau apropiații. Și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, poate cel mai interesant membru al comandoului, o entitate AI, un robot multifuncțional pe nume Dorel, supranumit Moartea Deștepților. Entitatea AI știa mai multe limbi străine inclusiv greaca veche, latina și sanscrita și în același timp, învăța altele noi. Inventa bancuri și ghicitori, prin urmare întreținea și moralul echipei și buna dispoziție. Odată formată echipa, se îmbarcară într-un microbuz galben pe care scria „Transport școlar” și porniră la drum pentru recuperarea prințesei. Însă ei nici nu bănuiau că zmeul aflase de planul lor și le pregătise mai multe surprize. Prima surpriză a fost cînd au oprit la prima stație OMV pentru alimentare cu motorină. Pe măsură ce pompa mergea, creștea și prețul astfel că la final, nici nu apucaseră să facă plinul și costul combustibilului depășise bugetul alocat. Au mai pierdul cîteva ore pînă au întocmit un referat de necesitate și l-au trimis pe comediant cu autostopul înapoi la împărat să aducă banii necesari. Comediantul a prezentat referatul în felul lui personal, astfel că împăratul a crezul că face un număr de stand up comedy și pînă s-a prins, au mai trecut cîteva zile pentru că deja începuse weekendul și tot personalul de la trezorerie plecase în vacanță prelungită fiindcă lunea cădea într-o zi de 13 și, așa cum se știe, poartă ghinion să muncești iar marțea trebuiau evitate cele trei ceasuri rele. Plătiră la casă și porniră mai departe spre regatul Cîh. Ca să treacă timpul și să destindă atmosfera, Harap Aproape-Alb îi punea întrebări robotului Dorel, la care acesta răspundea invariabil cîntînd „Mașina de spălat trăiește mai mult cu calgon”. - Am impresia că s-a defectat, zise Prîslea cel Dolofan. - Sau poate s-a încurcat banda, interveni maseuza tailandeză. Se întîmpla frecvent la casetele audio germane. - Dacă îmi dați o șurubelniță în cruce și o cheie franceză, mă ocup eu, zise Spînul. Știu să repar diferite obiecte electrocasnice, cum ar fi fierul de călcat. De ce ar fi ăsta mai complicat? Scotociră în cutia cu scule și găsiră o șurubelniță în cruce, o cheie franceză și o bandă de scotch. Spînul desfăcu o plăcuță metalică pe care scria „Made în Taiwan” și privi înăuntru. Văzu multe fire și două plăcuțe cu circuite integrate. Pe una scria „Montează stînga” iar pe cealaltă, cum altfel? „Montează dreapta”. Doar că erau poziționate invers. Spînul schimbă plăcuțele între ele, apoi fixă capacul la loc în cele cinci șuruburi (unul căzuse pe jos și nu l-au mai găsit în ciuda eforturilor echipei). - Acum e ca nou, zise el satisfăcut. Doar că ar trebui resetat la parametri din fabrică. Iar asta n-o poate face decît împăratul. - Am s-o fac eu în locul lui, zise Prîslea cel Dolofan. Nu ne mai permitem să pierdem timp și bani. Și apăsă cu încredere pe butonul de resetare. Din interiorul lui Dorel se auzi un chițăit, și un firicel subțire de fum alb se ridică în aer. Apoi porni ca și cînd nimic nu s-ar fi petrecut. - Fumul a fost de la vaselină, stați liniștiți. Meseriașii pun întotdeauna mai multă, să fie acolo...Chiar și unde nu trebuie. Dorel se trezi din nou la viață, sau mă rog, la activitate. Prîslea socoti necesar să-l testeze: - Poți să ne spui cît reprezintă bacșișul unui ospătar dacă totalul consumației face 534, 70 euro? - În ce țară se află cîrciuma, întrebă Dorel. - Să zicem așa, la întîmplare.... în împărăția Plictisitoare. - Prea multe variabile, răspunse Dorel. Mai bine vă cînt un cîntecel. Și Dorel începu să cînte, afișînd totodată pe ecran următorul text în hindi: माँ के पास गेंद के आकार की एक छोटी सी बच्ची है और वह पॉटी में शौच करता है और सब कुछ खा लेता है - Adică? întrebă Prîslea. Tradu în caractere latine! Pe ecran apăru următorul text: maan ke paas gend ke aakaar kee ek chhotee see bachchee hai aur vah potee mein shauch karata hai aur sab kuchh kha leta hai adică: Are mama o fetiță cît un ghemotoc Și se cacă la oliță și mănîncă tot - Gata, ne-am lămurit, zise Prîslea cel Dolofan. Funcționează perfect. Să ne grăbim, că avem treabă! Avem de recuperat o prințesă. Să cîntăm în cor „Treceți batalioane plictisitoare Carpații...!” Și călătoriră așa zi de vară pînă-n seară, pînă ajunseră la porțile de inox ale regatului Cîh. De nicăieri apărură doi cîini-roboți care se repeziră mîrîind la roțile mașinii. Dar Spînul nu se pierdu cu firea și le aruncă două șuruburi de 20mm cu piulițe la capete și cîinii se apucară să roadă îndîrjiți la ele. Timp în care Prîslea cel Dolofan le puse pe coadă doi covrigi electromagnetici care emiteau unde alfa și îi adormi pe loc printr-un scurtcircuit. Se deschiseră și porțile cele mari și în pragul lor apărură zmeul însoțit de mă-sa în scaunul Lamborghini și de fratetele lui, Robinet-Karaoke, care trăgea după el o boxă audio activă cu multe difuzoare și mai multe leduri pe care o închiria cu ocazia sărbătorilor de iarnă colindătorilor. În urma lor venea și prințesa mîncînd dintr-un kebab. - Cum procedăm? zise Prîslea cel Dolofan. Negociem sau ne luptăm în luptă dreaptă pentru prințesă? - Dacă îmi plătiți zece bitcoini o luați în următoarea secundă, zise zmeul. Cum nu aveau așa ceva și nici n-ar fi fost împuterniciți să plătească vreo lețcaie, oferta fu refuzată cu demnitate: - Mai bine ne luptăm pentru prințesă! concluzionă Harap Aproape-Alb. - Atunci așa să fie! zise zmeul. Să ne întrecem în muzică, propuse el. Acum toți realizară ce rol avea boxa. Sau poate vreți să ne batem în lupte greco-romane, karate ori jiu-jitsu? - Așa să fie! Zise Prîslea cel Dolofan. Īn muzică să ne întrecem că la chestii fizice nu mă bag, mi se deschide operația. Se baza firește pe Dorel care era prevăzut și cu difuzoare și avea acces la o listă imensă de șlagăre. Începeți voi primii! Nici nu termină de vorbit și văzduhul fu inundat de minunatele acorduri ale lui Sandu Ciorbă. Urmară apoi Luis Gabriel și Carmen Chindriș. Păsărelele se opriră din cîntat apoi și din zbor, cădeau de pe crengile copacilor cu aripile înțepenite. Șobolanii, cîrtițele și toate rozătoarele de pe o rază de mai mulți kilometri intrară în cotloanele și găurile lor apoi se aruncară singuri în cursele de șoareci după ce înghițiră boabele otrăvite. Dar vitejii noștri își puseră dopuri de cauciuc în urechi și scăpară mai ieftin, doar cu dureri de cap și vărsături. Chiar și Dorel, cu tot bruiajul pe care îl emitea, începu să fumege dintr-un circuit care îndeplinea rolul trompei lui Eustachio. Spînul rezolvă însă rapid problema tăind o sîrmă. În tot acest timp, prințesa terminase kebabul și trecuse la o șaorma cu de toate fără a fi prea impresionată. Veni rîndul lui Dorel să dea replica muzicală. Alegerea era dificilă, avea foarte multe variante, de la Hrușcă pînă Ion Suruceanu și Trio Grigoriu. Duetul Fuego – Irina Loghin era însă asul din mînecă. La fel și Gheboasa, numai că aveau doar variante de melodii cu versuri cenzurate, asta le scădea din impact. Începură cu AC DC - Thunderstruck. Și atunci pămîntul se cutremură, zidurile castelui se crăpară iar turnulețele chiar căzură la pămînt. Și la primele versuri din împodobește mamă bradul, zmeul și echipa lui, galbeni la față și zvîrcolindu-se pe pămînt, cedară. Prințesa terminase și șaorma, acum sugea o acadea. - Gata vărule, ajunge! zise zmeul. Luați-vă prințesa înapoi, oricum nu ar fi făcut prea mulți purici la noi. Și pe deasupra mai halește și mult, nu ține cu casa. Zis și făcut. Prințesa se urcă fără mofturi sau alte comentarii în mașina eroilor și porniră înapoi spre regatul Plictisitor. Spînul îi dădu o pastilă de tic-tac și o cutie de bomboane cu coniac pentru orice eventualitate. Și aventura se sfîrși totuși cu ginere și mireasă pentru că prințesa se îndrăgosti nebunește de Spîn și plecă împreună cu el și cu entitatea AI Dorel într-un capăt al împărăției, unde își începu o carieră de influencer. Apoi porniră o afacere profitabilă cu gogoși, un lanț de gogoșerii pe care l-a numit Dorel. Cît despre zmeu, prea multe nu se mai știe, doar zvonuri, bîrfe, cîrcoteli... Și-a demolat palatul și în locul lui a construit un spital regional de boli nervoase. Dar asta e altă poveste