agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-29 | |
(29 august): Da, da, e 29 august deși m-am culcat aseară pe 14 decembrie. E mult zis "m-am culcat", de fapt am înghețat sub niște țevi din gura de metrou aflată în construcție la Piața Victoriei. A fost pedeapsa primită de la omul cu plasă albastră. Un milițian m-a altoit înainte de miezul nopții și m-a făcut derbedeu. "Boschetar", i-am zis eu. "Ce mă???", m-a întrebat el iar eu i-am explicat că e un cuvânt din viitor care înseamnă tot cam așa ceva, derbedeu. A vrut să mă bată mai serios cu pulanul său regulamentar model sovietic dar cred că i-a sclipit un neuron și m-a lăsat în pace. "Hai, mă, zi cuvinte din viitor!" I-am zis cool, delivery, mall, hairstylist, a tăgui, a șerui, download, update, laptop, 3D și touchscreen, chestii-socoteli d-ale intelectualilor ce vor veni... M-a lăsat lat din trei șuturi cu bocancul stâng la fluierele picioarelor și zece pulane plasate cu precizie chirurgicală între toate organele vitale. Când m-am trezit era cald. Doar ochiul drept am putut să-l deschid, cel neumflat. Am văzut un tip cu blugi mulați și am știut că m-am întors în 2023. Nu știam dacă să mă bucur sau nu. În afară de provocarea de a-l întâlni iar pe omul din stația de tramvai nu găseam altă plăcere la anul ăsta. Am ajuns acasă rupt de oase tocmai din 1979. Alții vin așa după doar două ore de băut și o discuție cu nevasta. N-am avut timp de pierdut prin doctori, m-am dus să-mi caut omul cu plasă albastră și să mă afund și mai tare în vârtejul lui de mister și paranormal. Mă părăsise orice frică. Sunt lucruri și persoane în viață ce nu trebuie ratate (țin minte asta de la o tipă cunoscută la Toulon în 2005, filma o reclamă la ceva, parcă la un suc și cu vorbele alea despre ratare m-a convins să nu-mi reiau chiar urgent drumul spre România și să ne bucurăm un pic de Coasta de Azur). Am ajuns cu greu în stația de tramvai preferată a fantomei cu înfățișare de om umil și politicos. Mai erau 29 de minute până la ora ei de apariție. Mă rugam să nu-și fi schimbat bântuirea. Am traversat și m-am ascuns după gardul instituției cu steagul Canadei pe frontispiciu. Era bine: umbră și o bordură înaltă pe care să-mi odihnesc oasele aproape rupte și organele cotropite de pulanul din '79. Cine să mă creadă... Fantoma a apărut în stație ca de obicei. Și tot de nicăieri. M-am frecat la ochi. Aș fi vrut să împart cu toată omenirea serialul paranormal în care intrasem și care rula aievea sub ochii mei, cu un episod filmat și în 1979. Dar nu aveam timp pentru romantisme. M-am dus întins spre stație. Mai aveam zece metri și m-a văzut. Nu mai pendula, îl părăsise bucuria. Sau "o" părăsise, că e vorba despre o fantomă, totuși. Nu a dat bir cu fugiții. M-a așteptat și exact când să-i pun mâna pe plasă (eram convins că acolo este toată cheia poveștii) a devenit spectru, un fel de lumină cu contur ca atunci când privești, vara, o șosea asfaltată și ți se pare că mișcă, se unduiește, are viață și nu prea. Am dat din mâini, naiv, să simt spectrul. Nimic. M-am retras. De la zece metri distanță s-a întrupat la loc cum era: om îmbrăcat modest, înalt, ducând o plasă grea, albastră și urâtă. Se făcea că nu mă vede, vâna un călător cu care să aștepte tramvaiul și să-l întrebe dacă nu e 36. Atunci m-am liniștit pentru prima oară de când văzusem zăpadă din tramvai, adică din ziua anterioară: fantoma era într-o misiune și nu avea să se care din lumea de azi prea curând. Mișto, mi-am zis, poate îmi iese de un scenariu de film sau măcar de o scenetă de Anul Nou la vreo Casă de Copii de sector. Încă nu venise nimeni altcineva în stație. M-am dus eu iar. Evident, nas în nas cu fantoma am dat peste același spectru. Atunci am realizat că mirosea. Da, mirosea cum îmi mirosea mie în copilărie atelierul în care maistrul Căpșună ne ducea cu clasa să învățăm să pilim, să tăiem cu bomfaierul și să batem cuie. Mirosea a fabrică din industria metalică. Venea de la serviciu, am dedus. Unde lucra, oare? La IMGB? La "Autobuzul"? La "23 August"? Nu prea era important pentru poveste, aparent, dar simțeam că ceva trebuie să se lege și de mirosul acela de metal prelucrat. Poate plasa lui căra metal abia modelat... M-am îndepărtat din nou. De lângă gardul canadienilor am văzut cum un tramvai se apropia. La stație ajunsese o adolescentă. Fantoma și-a făcut numărul și a întrebat-o. Adolescenta s-a urcat în tramvai, omul meu nu. Am alergat să mă conving: era tramvaiul 16. Și atunci m-a izbit o idee minunată: să mă urc în tramvaiul 36 cu o stație înainte și să aștept să se urce și fantoma care mă trimisese înapoi cu 43 de ani să îngheț și să fiu bătut de un milițian. Dar asta mâine, azi îmi e rău de la cafteală și trebuie să mă întremez cât de cât, altfel nu-i dau de cap poveștii cu femeia care și-a părăsit bărbatul pentru un vatman condamnându-și bărbatul la neliniște eternă...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate