Gogu trăia un coșmar de ani de zile. Pe lângă el, ca o iubită și ea cu mari probleme, trăia Lizica. Un cuplu blestemat, așa era considerat în orășelul în care, atunci când se întâmpla ceva, era de rău. O iubire chinuită din cauza dependenței ambilor. Dependenți fără salvare, fără speranță, fără tratament. La marginea societății, uitați de noroc și de zâmbet, Gogu se iubea, totuși, cu Lizica și mergea mai departe. La rândul ei, Lizica se iubea cu Gogu și își vedea de destin. El era omul ei și îl vedea perfect, așa cum și el o vedea pe ea. Gogu se droga cu lectură iar Lizica se droga cu scrisul. El citea tot timpul iar ea scria alături de el. Trăiau într-o cămăruță care avea cărți în loc de mobilă și mai avea și manuscrisele Lizicăi: zeci de kilograme de caiete. Dependența de literatură duce la asemenea drame imobiliare. Vorbeau doar când făceau dragoste. El exprima plăceri citite la Anais Nin ori Nabokov iar ea șoptea fraze, printre săruturi, ale personajelor cărților ei de dragoste. Trăiau greu. Își luau de la gură ca să dea pe cărți, hârtie, stilouri, cerneală și flori. Asta da, florile erau bomboana pe coliva dezastrului lor, nu puteau fără flori. Flori pe cărți, printre cărți, flori pe care Lizica scria ori se întindea goală să o iubească Gogu sau să viseze istorii noi care strigau să fie scrise. Când n-au mai putut de atâta suferință, au pus la cale un plan și l-au dus la bun sfârșit: au spart librăria orașului. Fericiți au fost patru ore, le mirosea a carte nouă în cămăruță și a cerneluri scumpe tronau printre flori, în călimări franțuzite. Toate indiciile polițiștilor duceau la ei. Doar la ei. Dependenții orașului, drogații cu literatură, toată lumea spre ei arăta cu degetul ca unici suspecți. Au fost condamnați în regim de urgență, societatea nu-și putea permite să riște mult cu ei în libertate. Gogu și iubita lui își execută pedeapsa pe viață într-o bibliotecă de maximă siguranță din Povești-Leordeni, orașul visat de Lizica într-o nuvelă de-a ei. Judecătorul le-a admis încarcerarea acolo. Drogații să stea cât mai departe de lumea normală de astăzi, așa suna, la final, justificarea instanței.