agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 685 .



Ieşiţi afară din casă!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SnowdonKing ]

2023-09-10  |     | 



IEŞIŢI AFARĂ DIN CASĂ!

Ţârrr!! Sună soneria.
— Ionuţ, vezi cine e! îmi spune maică-mea.
Deschid uşa… şi, când colo, Titi!
— Titi, ce-i cu tine aici?
— Salut, salut! Am veşti bune! Am veşti bune!
— Hai, intră!
— Dacă-ţi zic, nu mă crezi! M-au sunat unii de-aici. Mi-au plătit biletul dus-întors…
— Uau! Trebuia să mă suni. Cine sunt?
— Am vrut să-ţi fac o surpriză. Editura Z îţi spune ceva?
— Fii serios! Ce-au zis de manuscris?
— Sint înnebuniţi. O să dăm lovitura! De la Koontz încoace…
— Bună ziua, întrerupe maică-mea discuţia.
— Sărut-mâinile, doamnă.
— Mamă, ţi-am povestit. Este domnul Titi.
— O, da! Bine-aţi venit pe la noi! Cu ce vă servesc? Un vin, un suc, o apă minerală?
— Doar un pahar cu apă, doamnă. Ne-au dat la mâncare şi băutură… să tot mergi cu avionul.
— La cât s-au scumpit biletele, măcar atâta lucru…
Se duse la bucătărie şi după câteva minute veni cu un platou cu o gustare rece şi cu o sticlă de apă Montclair la 500 ml.
— Vai, nu trebuia să vă deranjaţi, doamnă.
— În caz că vă răzgândiţi… Drumul a fost luuung şi obositor. Pe mine să mă scuzaţi acum, am ceva treabă.
— Nici o problemă, doamnă. Şi vă mulţumesc frumos!
Titi era aceeaşi persoană manierată pe care o cunoscusem la ultima vizită în România. Începu să-mi povestească despre ultimele apariţii, despre traduceri, despre cât de grea e viaţa pe-acolo.
— Şi când ne vedem cu indivizii?
— Mâine dimineaţă. Asta-i adresa.
— Ştiu unde e. Luăm metroul şi mergem şapte staţii pe linia verde. Apoi facem o scurtă plimbare…
Ţârrr!! Sună soneria.
În faţa uşii stă bunicul meu, cu părul alb răvăşit şi ochii adânciţi în orbite. Mă uit la el şocat. Trebuia să fi fost mort de vreo cinci ani.
— Bă-bu-iu-le?!…
— Ce faci, măi nepoate, măi!?… Ce multă vreme a trecut…
Am rămas mut. Glasul acela nu-mi putea înşela memoria. I-am trântit uşa-n nas şi m-am lipit de ea cu spatele, ascultându-mi bătăile accelerate ale inimii. Am început să respir profund, folosind trucul acela vechi, care mergea mereu, cu număratul până la zece. Mă-ntorc, privesc pe vizor şi… nimic. Cu siguranţă că aveam iarăşi acele halucinaţii datorate nesomnului şi scrisului încontinuu.
— Cine era? se auzi un glas străin din casă.
Revin în salon: un necunoscut îi luase locul lui Titi şi mă privea nedumerit. Avea capul ţuguiat şi era frezat soldăţeşte. Purta un costum gri şi cravată verde…
— Cine eşti? Unde-i Titi? Ce cauţi aici?
— Priveşte pe fereastră! îmi spune.
— Tu n-auzi?
— Te rog, doar priveşte pe fereastră.
— De ce?
— Doar priveşte!
Un nor mare şi negru acoperea cerul metropolei. Din el se desprindeau nori mai mici, vii, formaţi din mii de insecte. Se năpusteau rând pe rând asupra blocurilor, năruindu-le.
— What the f…
Dar străinul nu mai era acolo. Pur şi simplu dispăruse. N-am stat mult pe gânduri. M-am îndreptat repede spre baie. Mama spăla rufe.
— Trezeşte-l pe tata şi ieşiţi afară din casă! Ieşiţi afară din casă!
Am luat cu toţii liftul. Parcă mergea cu încetinitorul. Ies repede din bloc şi privesc cerul. Nimic! Nici o urmă de nor, nici un bloc năruit. Nimic!
— Hai să mergem, spun privind în sus. Îmi întorc privirea şi… eram singur în mijlocul străzii. Atunci, brusc, mi-am amintit. Băbuiu, mama, tata, Titi, cu toţii muriseră cu multă vreme înainte. Nu-mi mai rămăseseră decât amintirile lor, doar fantomele lor, care mă scoseseră afară din casă.
Pământul începu să-mi fugă de sub picioare, apoi să se cutremure tot mai tare. Panică. Ţipete. Moarte. Totul nu a durat decât câteva minute. Alarmele pompierilor sunau de pretutindeni. Un miros de praf şi de sânge îmi îneca plămânii.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!