Nea Grigore a căzut prima oară în canal ca și cum se cade într-o cursă perversă: fără să realizeze ce-i cu el și făcându-și cruce odată ajuns în fundul gropii. Era în iarna lui '88. Ninsese cu câteva zile înainte. Pe drumul spre casă, de la Sala Radio, unde lucra pe post de mecanic de întreținere, se oprise să ia pâine de la prăvălia de vizavi de Piața Matache, ca de obicei. Rar găsea pâine caldă la orele după-amiezii, așa că în ziua cu pricina a zăbovit la colț să se bucure în tihnă de o mușcătură zdravănă din pâinea aburindă. Poate luat pe sus de plăcerea gustului sau poate pentru că așa îi era scris, nea Grigore nu a observat capacul pus doar pe jumătate pe gura de canal din colțul prăvăliei, a călcat pe el, acesta a basculat ca un mecanism de capcană și l-a livrat pe nea Grigore găurii neașteptate. Nici acum, după treizeci și cinci de ani, nu e sigur că s-a lovit la cap. Sau nu vrea să spună. Cert e că, odată ajuns în gaură, nea Grigore și-a întâlnit toate rudele plecate dintre cei vii. Stăteau bunici și străbunici acolo, holbându-se la el, și chiar și un văr mort în accident și nu ziceau nimic. El nu s-a speriat dar ei erau un pic surprinși. Nimeni nu a scos un cuvânt, era pace și liniște. Dragostea se simțea groasă de s-o tai cu cuțitul, atât de prezentă că și azi vorbește de ea nea Grigore. De atunci, zona dintre Sala Radio și Piața Matache nu s-a schimbat prea mult dar nea Grigore e de zece ani pensionar și nu mai are de ce să treacă pe acolo. Prăvălia de pâine nu mai există dar canalul, da. Nea Grigore se duce și se preface, cel puțin o dată pe lună, că e neatent și cade în el. Familia îi e mereu acolo și dragostea la fel, groasă și adâncă. Între timp, și nevasta îl așteaptă acolo, în fundul gurii de canal, și părinții, ba chiar și Petre, fiul pierdut într-un război care nu era al lui, în Afganistan sau Irak, nici nu mai știe. Nea Grigore e aproape singur pe lume de nouă ani. Când canalul vieții sale va dispărea, atunci va fi complet singur, ceea ce nu are de gând să suporte. Se teme; RADET-ul a pus deja un aviz în zonă, se anunță lucrări serioase. Nea Grigore nu e bolnav și asta îl preocupă: longevitatea ar fi insuportabilă dacă nu i-ar mai putea vedea pe cei dragi. Ca prevenție, și-a achiziționat de la un anticariat "Mic tratat de sinucidere" și citește în ziar, când și când, reclamele pompelor funebre de sector. Nu de alta, dar ar vrea să lase totul în ordine.