Aveam de schimbat un zbor la Amsterdam. În criză de timp, mă întâmpină o coadă enormă la controlul pașapoartelor. Intram în zona Schengen (profit de ocazie să le urez de mame și de morți politicienilor austrieci și tuturor votanților lor). Mă uit îngrijorat în față să văd care e treaba. Doar doi polițiști de frontieră se află la datorie și se mișcă mai încet decât un ardelean trezit din somn. Birocrația și lenea sunt universale. Ne agităm cu toții murmurând, să tot fim vreo sută de nefericiți la coadă. Din spate, ca din senin, un trap uman sparge monotonia: un el și o ea aleargă spre punctul de control fluturând pașapoartele. Suntem cetățeni americani, suntem cetățeni americani! Pierdem avionul!, țipa el ca posedat, roșu la față. Câteva secunde i-am privit toți cu preocupare. Săracii, au probleme... Dar stai, mi-am zis, și noi avem aceeași problemă! Tâmpenia cu "suntem cetățeni americani" mi-a aruncat nervii în aer și m-am dus după ei. Erau deja la un metru de punctul de control și trecere spre avion. L-am luat de sacou pe el, l-am întors și i-am arătat coada: treceți dracului la coadă că și noi încercăm să prindem avioane și ne doare drept în cur de cetățenia voastră! Și mai roșu la față, ar fi vrut să zică ceva, să riposteze dar a fost oprit de aplauzele cozii: așa e, la coadă! Treceți la coadă! S-au conformat. Mi-am reluat și eu locul. Cetățeanul din fața mea, un munte de om, s-a întors și mi-a strâns mâna. Așa sunt ăștia, dom'le, ăștia și cu rușii, au impresia că ei învârt lumea, unii de la Vest și ceilalți de la Est. Am dat din cap a aprobare. De unde sunteți?, l-am întrebat. Din Bulgaria. I-am zis că suntem vecini la Dunăre și m-a bătut prietenește pe umăr. E plăcută senzația de solidaritate a "proștilor" Europei în fața marilor puteri tupeiste. Am pierdut acel avion. Și bulgarul. Și americanii. Dar am câștigat-o pe Lara, vânzătoarea croată a magazinului de suveniruri din aeroport. Dar asta e cu totul și cu totul altă amintire...