Pădurea își foșni liniștită culoarea. Era vremea când căldura soarelui se așeza pe frunze pentru odihna nopții. Àrb Mù încă nu terminase de instalat G.R.U.M.A-rul, aparatul care măsura, înregistra și compara valorile căldurii generate de lumină în funcție de unghiul temporal subscris adierii vegetative a acesteia pe sinapsele incipiente ale nervurilor superioare ale frunzelor. Àrb Mù era membru al Consiliului celor Doisprezece Îngrijitori ai Respirației Sinapselor Verzi, dar acest lucru nu îl făcea să iasă din simplitatea pe care o etala în toate activitățile, fie profesionale, fie personale. Àrb Mù era același individ care intrase în istorie prin crearea G.R.U.M.A-rului, după ce petrecuse aproape toată viața în umbra Pădurii, studiind efectele unghiulare ale luminii asupra sinapselor copacilor, mușchilor, ierbii, florilor, superbelor flori...
Nu se putea abține să nu admire jocul culorilor pe frunze în timp ce instala aparatul, ba chiar trăgea cu coada ochiului la stimulii chimici pe care doar el îi vedea înfoindu-se între nervuri și admira rețelele firave de conductori de semnale care creau spectacolul aproape incomprehensibil al "sinapselor îndrăgostite", așa le spunea.
Amurgul era viu! Respirația pădurii se dezvolta în lumină, căldura luminii înconjura unghiurile dintre sinapse, frunzele șopteau de plăcere, ca îndrăgostiții între ei... Àrb Mù își aruncă privirea spre G.R.U.M.A. Aparatul înregistra ceva neobișnuit, o lumină profund de calmă, aproape mirată spre întrebătoare, de parcă amurgul era însuși Àrb Mù, ancestral, zâmbitor, care se întindea peste pădure, ruginit ca o muzică străveche, ființă ea însăși...