S-a întâmplat în vremurile de demult, pe când lumea trăia mai domol şi mai curat. Dar s-a întâmplat!
Povestea spune că într-un sat trăiau, printre alţii, un agricultor, un crescător de animale, un fierar, un zidar, un croitor, un cârciumar, un brutar, un professor, un scriitor, un preot.
Toţi trăiau pe aceeaşi uliţă care era mai tot timpul plină de noroi
Dintre toţi, cei mai săraci erau profesorul, scriitorul şi preotul. Aceştia trăiau de pe o zi pe alta şi doar bunăstarea celorlalţi le mai asigura şi lor nevoile. De aceea, preotul predica tot mai des cum Dumnezeu te învaţă să împarţi cu alţii, profesorul citea copiilor poveşti în care personajele împrateau cu cei săraci, iar scriitorul scria poveştile pe care le citea profesorul copiilor.

La o întrunire, se hotărăsc să pietruiască uliţa, mai ales că, în satul vecin, se găsea piatră şi mână de lucru pentru aşa ceva. Zis şi făcut! Au decis ca fiecare să contribuie cu câte ceva. Agricultorul contribuie cu 20 de saci de grâu, crescătorul de animale cu 2 oi, fierarul cu 50 de potcoave, zidarul cu 500 cărămizi, croitorul cu 2 costume, cârciumarul cu 3 butoaie de vin, brutarul cu 100 pâini.
Profesorul, fiindcă el venise cu idea drumului şi pentru că era cel mai educat dintre toţi, a fost pus să ţină socotelile şi să negocieze lucrarea cu cei din satul vecin.
Preotul, considerat cel mai cinstit, a fost pus să păstreze în magazia sa toate bunurile până se vor da celor din satul vecin la terminarea lucrărilor.
Scriitorul este pus să se ocupe de căratul bunurilor, de la cei care contribuiau, la magazia preotului.
În acest fel, s-a creat utilitatea publică şi contribuţia la bugetul public.
Dar!
Profesorul era sărac lipit şi avea o fată. Îşi dorea ca fata lui să fie şi ea frumos îmbrăcată, ca fata cârciumarului. Aşa că, ivindu-se această oportunitate, i-a fost lesne să facă socotelile aşa fel încât, cei din satul vecin, să accepte în total şi un mic comision pentru dânsul.
Preotul, văzând magazia plină, sărac şi el, a luat câte puţin, din fiecare, cât să nu se observe, şi a dus din magazie în cămara personală.
Scriitorul, un visător din fire, s-a mulţumit să primească, de la cei de la care lua bunurile ca să le care, câte o ţigară, ori o cană cu vin.
În final, drumul s-a construit având la bază un mecanism complex, bazat pe contribuţii, implicarea comunităţii. Aşa s-a născut politica publică.
Drumul s-a dovedit o reuşită, mulţumind pe toata lumea. Cârciumarul avea clienţi mai mulţi, agricultorul nu-şi mai pierdea vremea cu carele înţepenite prin noroaie, cei din satul vecin aveau cămările pline; profesorul avea o fată îmbrăcată în rochie nouă, preotul a prins culoare în obraji, iar scriitorul avea tot mai multă inspiraţie.
La urmatoarea reuniune a comunităţii, profesorul, om cu iniţiativă, a propus construirea unui pod peste pârâu. Preotul l-a susţinut imediat. Agricultorul şi crescatorul de animale de asemenea. Zidarul, prieten cu agricultorul, n-a putut spune nu. Fierarul, prieten cu crescătorul de animale , n-a putut să se opună nici el. Cârciumarul şi croitorul şi-au zis că dacă va fi pod vor avea clienţi şi din satele vecine. Brutarul, om cumsecade, n-a vrut să supere pe nimeni şi a votat pentru. Scriitorul s-a codit un pic, gândind ca iar îşi rupe oasele cărând sacii dar, o cană de vin şi o ţigară, l-au convins imediat!
Timpul curge şi curge… Profesorul îşi face fata profesoară. Comunitatea duce la sfârşit mai multe proiecte care înfloresc urbea. Oamenii îl propun primar pe professor, căci el, cu viziunile lui şi priceperea de care a dat dovadă , a fost artizanul schimbărilor. Preotul este de acord cu orice nou proiect şi se roagă să tot fie proiecte.
Într-o zi, aşa ca de niciunde, la o întrunire a comunităţii, scriitorul, dupa o cană de vin zice:
- Creşte frumos satul nostru, dar parcă mai frumos cresc gospodaria primarului şi burta popii.
S-a facut linişte. Gândurile, dacă s-ar fi auzit, multe s-ar fi lămurit. Dar gândurile ascunse au rămas ascunse.
Totuşi, la urmatoarea dezbatere, croitorul a propus ca fata cârciumarului, fată cu şcoală, să se ocupe cu verificarea la tot. Şi aşa a fost. Chiar dacă au avut loc multe şi lungi dezbateri, discursuri, ori unii chiar s-au împotrivit. Aşa s-a hotărât atunci şi aşa a rămas: - fata cârciumarului să verifice tot!
Aşa a luat naştere Fiscul.
O vreme treburile s-au liniştit, dar mai târziu, alături de primar şi preot s-a observat bunăstare şi avere tot mai multă la cârciumar, mai apoi şi la croitor (care avea un fecior ce se ţinea cu fata cârciumarului). Au rămas cam la fel agricultorul, crescătorul de animale, fierarul şi brutarul.
Despre scriitor nu se ştie prea multe, doar din când în când, se auzea câte o mamă dojenind odrasla îndărătnică:- dacă nu mănânci tot din farfurie o să ajungi piele şi os, ca scriitorul ăla!

***
martie 2016