La intrarea în pădure râul se desparte în două brațe care ocolesc, în îmbrățișarea lor, o porțiune de pământ pe care se află înflorite, indiferent de anotimp, flori care nu mai cresc în altă parte a planetei. Cei Doisprezece Cunoscători spuneau că asemenea flori s-ar mai găsi doar în adâncul nevăzut al Oceanului Genezei, acolo unde există o lume paralelă. Lùr Aròlf, unul din membrii Consiliului celor Doisprezece Cunoscători, venise cu o zi mai devreme de începerea Marii Sărbătorii a Schimbării Miezului Neurovegetativ, sărbătoare care deschidea în fiecare an Circuitul Floral al Planetei. De aici porneau procesiunile în călătoriile continentale, participanții trimițând spre vizionare gânduri spectaculoase și emoții în care unghiurile vocalelor păreau să atingă perfecțiunea. Lùr Aròlf purta stindardul Oceanului Polenic; pe el este inscripționată harta felului în care sinapsele sunt completate de rădăcinile neuronale amplificate purtătoare de memorie ancestrală. Când Lùr Aròlf atinse apa cu emoția amintirii, aceasta îi înapoie undele neuronale amplificate de sentimentul ușor dureros al transformării perpetue. Lumini pulsânde pluteau pe suprafața apei, o traversau intrând în ea ca niște idei reumatice, care se dezvoltă în contact cu informația unghiulară prinsă între o vocală și o consoană atipic pronunțate, adică diferite temporal. Procesiunea fu pornită. Circuitul Floral al Planetei începu, Marea Sărbătoare a Schimbării Miezului Neurovegetativ primi Scânteia Anìvìd, propagarea polenului devenind de acum încolo, pentru un an de zile, principala atracție și responsabilitate pentru fiecare cetățean. Copacul cel mai bătrân din pădure își eliberă sufletul, o lacrimă în amurgul rugăciunii lui Ágùr, iar Lùr Aròlf îmbie unghiul dintre vocalele polenului cu Scânteia Anìvìd. Nostalgia primi licuriciul nou născut în îmbrățișarea ei părintească.