agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-31 | | Frumoasa din pădurea adormită Când Otiliei i s-a propus să joace rolul prințesei din adaptarea teatrală după povestea „Frumoasa din pădurea adormită” a fost foarte bucuroasă și a acceptat cu plăcere. Era de aproape trei ani membră a unei mici trupe de teatru și în tot acest timp a primit numai roluri secundare deși era sigură că poate mai mult. Abia după ce a văzut adaptarea pe care a făcut-o regizorul Vasilescu după poveste și rolul pe care trebuia să îl joace ea bucuria a început să i se estompeze. Regizorul Vasilescu era cunoscut drept un om de teatru nonconformist care făcea cele mai aiurite adaptări dar cum lua mereu o mulțime de premii cu piesele regizate de el i se iertau toate „trăsnăile” cum le numeau colegii lui. În adaptarea după poveste prințesa juca mai degrabă rolul unei piese frumoase și prețioase de decor însuflețit. Și asta din cauză că piesa începea după ce frumoasa prințesă era deja adormită iar cei din jurul lor știau că în curând urmează să adoarmă și ei dacă nu-l găsesc în timp util pe prinț. Dar cum tânărul era plecat pe undeva prin țări străine la muncă panica se instala în cele din urmă printre curteni care erau salvați în cele din urmă în extremis de un telefon dat prințului. Pe Otilia nu o deranja atât adaptarea extrem de modernistă și sofisticată a bătrânei povești cât faptul că mai mult de o oră cât se certau cei din jurul ei ea trebuia să facă pe frumoasă adormită, cu fața spre public și cu un zâmbet misterios întipărit pe față. Cunoștea atât de bine replicile celor care se agitau în jurul ei că la un moment dat deși se împotrivea din toate puterile o cuprindea o stare de plictis care îi inducea o stare de teribilă somnolență. Din cauza asta de multe ori părea cam somnoroasă la finalul piesei când trebuia să se trezească din lungul ei somn, să se întindă și să spună singura ei replică: — Doamne, că lung somn am mai dormit! — Dormeai tu mult și bine dacă mi se încărca în cele din urmă telefonul, îi răspundea majordomul palatului și aici se încheia toată piesa. Ca un făcut, de ce i-a fost frică nu a scăpat: în timpul spectacolului, auzind replicile domoale ale colegilor ei de scenă, în cele din urmă a adormit. La un moment dat undeva s-a auzit un zgomot, ca și cum în culise s-ar fi trântit o ușă și s-a trezit brusc. Spre mirarea ei, nu numai cei de pe scenă dormeau adânc dar și spectatorii din mica sală păreau cuprinși de un somn profund. În cele din urmă și-a dat seama și de unde a venit zgomotul care a trezit-o: era vorba de o ușă dar interesant este că fusese de fapt trântită de un tânăr palid care s-a apropiat de patul unde se presupunea că ar fi trebuit să doarmă ea. — Sunt pajul prințului și am venit să îți spun că nu poate veni, dar probabil că ți-ai dat seama de asta. S-a apropiat și mai mult de pat și i-a întins un inel: — Îți trimite în schimb inelul ăsta de aur cu o frumoasă piatră prețioasă. Este vorba de un cristal de safir și se știe că safirul este un cristal magic care pe lângă alte calități atrage harurile artistice asupra celui care îl poartă. Fără să vrea Otilia a pus inelul pe degetul ei și a privit spre pajul care se pregătea să iasă de pe scenă: — Bine, bine dar logodnicul meu? Pajul s-a întors puțin trist și a spus: — Credeam că știi! — Ce să știu? a întrebat de-a dreptul nedumerită Otilia. — Că tu ești logodită cu Arta! Răspunsul enigmatic al pajului a blocat-o pe fată și abia când a văzut că se pregătește să iasă a întrebat panicată: — Stai, stai puțin! Cu ei ce se va întâmpla? Cât timp vor rămâne adormiți? a arătat ea spre cei din jurui ei și spre sală. Pajul a zâmbit enigmatic și a spus: — Inelul de pe mâna ta are puteri magice și nu se cuvine să-l vadă toți așa că de asta dorm. Dar dacă îl întorci cu cristalul spre palmă se vor trezi toți. De data asta pajul a ieșit de-a binelea și Otilia a rămas cu o mulțime de oameni dormind adânc în jurul ei. Oare era adevărat ce spunea pajul? Exista o singură modalitate de a afla. S-a așezat comod pe canapea și ducând mâna stângă la spate a răsucit cu degetul mare inelul cu piatra spre interior. Ca printr-o vrajă toți cei din jurul lor s-a trezit iar majordomul a privit-o întrebător. Și-a dat seama că a venit momentul să își spună singura ei replică din piesă și după ce s-a ridicat și s-a întins a spus: — Doamne, că lung somn am mai dormit! — Dormeai tu mult și bine dacă mi se încărca în cele din urmă telefonul, i-a răspuns majordomul și toți cei din sală au început să aplaude frenetic semn că totuși spectatorilor le-a plăcut adaptarea făcută de regizor. După ce au ieșit cu toții la rampă și au făcut reverența de final Otiliei i-a trecut prin minte gândul: „oare ce s-a întâmpla dacă aș răsuci acum inelul cu piatra spre exterior”? Degetul ei mare a atins inelul și l-a mișcat puțin dar în cele din urmă a renunțat aducându-și aminte de versurile lui Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea”. „Să rămână asta numai taina mea!” și-a spus ea și a plecat capul ca să nu i se vadă zâmbetul amuzat care i se întindea pe toată fața. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate