Dacă s-ar fi aruncat în ceața sclipitoare în momentul când Umbra Înaltă începea să deschidă Poarta Ròlemròf, Mò ar fi primit ceea ce încă de la Facere s-a numit Sărutul Nostalgiei. Manifestarea sărutului, sau ceea ce trezea el la viață, era diferită individual. Niciodată nu apăruse aceeași manifestare la doi locuitori. Se cunoșteau cazuri, păstrate în Cartea Străveche din Arhiva Principală, în care culoarea sau senzația culorii erau percepute identic de primitori, dar ceea ce îmbrăca aceasta au fost întotdeauna distincte. Mò trebuia să surprindă simultaneitatea transcenderii picăturii de apă din Cascada Interioară spre Norul Polenic și să intoneze Cântecul Unghiului Enìs, format de-o veșnicie de vocalele "è" și "ù", astfel încât avântarea lui în ceață să cadă ca o emoție cheie peste clipă. Mò fusese integrat de la început în Consiliul Celor Doisprezece Deschizători, din momentul în care demonstrase Principiul Dedublării Multiple, care spune că "Emoția surprinsă între culori identice percepute diferit este suma colectării simultane a picăturilor de timp care nu se cunosc, dar au același gând de expansiune". Unii înțelepți spuneau chiar că Mò este cel care traversase Nostalgia în toate dimensiunile posibile... Energia culorii pluti ca o aripă deasupra Porții Ròlemròf. Mò își aminti titlul creat de Ùl Tìt și îl activă în Sinapsa Publică: "Despre cum absoarbe Forța Interioară toate unghiurile și dă naștere Conștiinței Subtile". Ceața aproape se cristaliză, iar Mò experimentă subit frumosul și imperceptibilul zumzet al aripilor creatoare de emoții nostalgice. Pluti ușor spre propriile gânduri, atinse Umbra Înaltă, iar Cântecul Unghiului Enìs răsună în fiecare suflet, unindu-le. Se spune că de atunci văzutul se întrepătrunde cu nevăzutul, într-o emoție perpetuă de nostalgică siguranță.