Din telefonul aflat pe noptieră bate cineva. E trecut de două noaptea. Sunetul nu poate fi confundat, cineva cu pumni mici bate ca într-o ușă de plastic. E ecranul telefonului și cineva vrea să i se răspundă, să i se deschidă. Proprietarul aparatului, domnul Icsulescu, nu se trezește la primele bătăi. Le aude ca dintr-o altă lume, nu crede în ele și de aceea nu se trezește. Cum să crezi că cineva bate de dinăuntrul unui telefon ca să iasă? Domnul Icsulescu crede că e un vis și îi place. Zâmbește în somn. În viața de zi cu zi el citește "Peripețiile bravului soldat Švejk" și nu a întâlnit în carte emoția bătăilor într-un ecran de telefon. De aceea doarme, doarme și zâmbește, mulțumit. Dar în telefonul de pe noptieră pumnii cei mici continuă să bată. Se aude și un glas mic de copil, apoi icnete și un mârâit ca de frustrare. Cineva nu poate să iasă. Nu i se răspunde. Ecranul telefonului rezistă, e un telefon scump, așezat cu fața în jos. Din vibrațiile atâtor bătăi, telefonul cade pe parchet; se sparge. Atunci se trezește domnul Icsulescu și nu își explică. El nu coboară niciodată din pat fără să își bage picioarele în papuci. Acum e prima oară când nu îi găsește. E și mai mirat. Nimic nu mai e cum știa, cum trebuia. Nici singur acasă nu e de data aceasta și se sperie; o doamnă în vârstă îl privește de la ușă, cu mâinile în șolduri. În stânga ține papucii lui. E răposata doamnă Icsulescu, mama domnului. În dreapta are "Peripețiile bravului soldat Švejk". Nu vorbește, dar ar vorbi, are privirea aprigă. L-ar certa pe fiu, acesta îi e scopul venirii de pe Lumea Cealaltă. L-ar certa că nu o sună, că citește "Peripețiile bravului soldat Švejk" de prea multe ori, că lucrează prea mult și că, uite, nici timp să se însoare și să-i facă un nepot nu are. Domnul Icsulescu știe toate astea, se citesc în privirea aprigă a mamei. Din telefon nu mai bate nimeni. Cine era în el a profitat de fisurile ecranului: copilul Icsulescu a ieșit să o ia de la capăt cu viața. De data asta știe cum trebuie să facă totul: ca soldatul Švejk. Soluția îi fusese tot timpul la îndemână. Râsul e cea mai serioasă dezlegare la viață.