Neavînd ce face, la sugestia unor prieteni omenoși, chiar insistenți, am început să răsfoiesc saiturile de imobiliare. I-ați și tu măcar o garsonieră îmi sugerau binevoitorii, măcar îți faci buletin de București dacă tot viețuiești pe aici. Și parcă un gînd bun mă bătu încît devenii vîrtej, un vîrtej mic, de ăla de care ziceau babele că-i cu dracul și scuipau în sîn. Așa că iată-mă la bancă, cu privirea miloagă și ghiocelul desfăcut, să-mi dea cu ghiocul fata de la ghișeu. Și mi-a dat după cîteva minute de fîțîială și buze mușcate (am bătut inițial mulate). Mi-a dat din greu, suma de 30 de miare.
Un pas mic pentru om, un pas imens către dezamăgire. Am revenit pe saituri, privirile fugeau încețoșate de la o culoare la altele. Are fiecare sait culoarea lui, și povestea lui, și înjurătura specifică fiecărui căutător de comoară. Și nu vă mint, am selectat zona, etajul, limita de preț, anul înălțării (clădirii adăpostitoare), facilități (aici e vorba de magazine și mijloace de transport, de genul fără transpirație abundentă) și m-am frecat la genunchi, ochii erau încă în ceață. A început să funcționeze analfabetismul din mine încît mă credeam fericit. Sărac (cu duhul) dar fericit.
30 de miare bat și toate saiturile și-au pierdut culoarea, au devenit palide, interogația dumneavoastră e fără de răspuns. Derutat. Scriu, poate într-un moment de aroganță 30 001 și iată, primele rezultate. Garsonieră în ...tari, erau două și ambele în ...tari, una la sud și alta la vest, etaj mai sus cu două decît ați solicitat, 15,01 mp. Mi s-a părut logic, la 1 al meu, 1 al lor. Chiar nu știam unde să-mi scutur praful de pe cot, m-am atins imaginar de pereții capcanei de 15. Apoi am pulsat, au apărut alte garsoniere, chiar acceptabile cu creșterea prețului. Se vindea o ”garsonieră cochetă”, de 16 mp., mi-o imaginam în fața oglinzii, aranjîndu-se, alunecînd grațios pe teren, scuturîndu-și părul cu grație în urma unui cutremuraș.