Polenul plutea pe muguri ca o transpirație. Frumoasa frunză a Copacului tremura, dansându-și nervurile încărcate de Seva Nucleică a Uitării Timpurii în lumina incertă a amurgului. Dinspre pădure se auzea o rugăciune, un cântec aspru despre Nădejde. Vocalele se împleteau în spirale care mai de care mai strălucitoare, consoanele pluteau între unghiuri formând simboluri de umbre emotive. Se speriau una de alta! Spectacolul era diferit de la un an la altul, dar respecta Transformarea Independentă descrisă în Manualul Înțelegerii Multiple a Creșterii Sinapselor Duble. Àrb Mù pendula între două dimensiuni, nu reușea să afle sensul în care curgeau umbrele. Ceva obtura sinapsele pădurii și nu lăsa energia să se multiplice. Cântecul pădurii străbătea printre emoții, creând spații temporale parfumate, asemănătoare Vidului Celular Divizibil, matricea Sevei Nucleice a Uitării Timpurii. Àrb Mù urmărea încordat G.R.U.M.A-rul. Ecranul acestuia arăta o aglomerare a căldurii luminii în unghiul format de mugurii Copacului și frunza lui. Àrb Mù înțelese: Copacul, sau Pomul Clepsidră cum i se mai spunea în discuțiile cotidiene dintre cetățeni, ajunsese la Faza Emanației, când Sinapsa Vieții înlocuiește vârstele și închide în fiecare sine valorile temporale, totul devenind "acum". Privirea lui introspectivă eliberă aroma luminii...
Încă se vorbește și azi, după atâta timp, deși nimeni nu mai știe când s-a petrecut, despre apariția simultană a lui Àrb Mù în copac, în frunză, în rădăcină, în sufletele care străbat Unghiul lui Ènis. Începea Anul Albastru pentru planetă.