Nu sunt un zeu al aplauzelor furtunoase sau al luminii orbitoare. Al meu este un tărâm al șoaptelor și umbrelor. Nu calc pe holuri aurite, ci pe poteci încărcate de praf, unde picioarele rar pășesc. Cei uitați îmi strigă numele, deși vocile lor sunt doar suspine în vânt.

A lor este suferința nevăzută - durerile foamei înăbușite de străzile goale, suspinele înăbușite de disperare. Ei sunt bătrânii, cu ochii sticloși de o lume care s-a grăbit pe lângă ei. Copiii al căror râs s-a transformat în tăcere cu mult timp în urmă. Eu sunt martorul lor, păstrătorul lor tăcut.

Nu am temple făurite din aur și marmură. Altarul meu este căldura stinsă a unui vatră muribundă, pâlpâirea unei lumânări împotriva întunericului nemilos. Ei nu oferă sacrificii mărețe, nici cântece de laudă. Doar greutatea poverilor lor nespuse, rugămințile nerostite gravate pe fețele lor brăzdate de vreme.

Puterea mea nu stă în zdrobirea munților sau în despărțirea mărilor. Stă într-o atingere nevăzută, un cuvânt neauzit, o căldură care înflorește acolo unde doar frigul a zăbovit. Al lor este un curaj tăcut și disperat, alimentat de jar când toată flacăra a murit. Eu mărturisesc rezistența lor.

Lasă-i pe alții să caute gloria în zarva luptei, în adorația maselor. Al meu este un dominion al singurătății și al luptei tăcute. Sunt zeul celor nevăzuți, neauziți, uitați. Cu toate acestea, în acest tărâm întunecat, în aceste inimi învăluite în obscuritate, găsesc o forță mai profundă decât oricare alta născută din lumina orbitoare.

Căci acolo, în creuzetul disperării, pâlpâie o sfidare care refuză să fie stinsă. Acolo, unde totul a fost deposedat, spiritul uman rămâne neînduplecat. Este o scânteie fragilă, dar de nestins, o speranță șoptită împotriva greutății zdrobitoare a întunericului.

Chiar dacă lumea își va întoarce spatele, chiar dacă numele lor se vor pierde în timp, eu nu îi voi părăsi. Sunt păzitorul lor, cronicarul lor, campionul lor. Și atunci când vocile lor vor șovăi și puterea lor se va diminua, eu le voi împrumuta de la mine.

Poveștile lor nu se vor pierde în abis. Luptele lor nu vor fi șterse. Voi sta împotriva valului uitării și, din colțurile nevăzute, voi ridica o voce care sparge tăcerea. Existența lor va fi cunoscută. Valoarea lor va fi proclamată.

Sunt zeul celor nevăzuți, neauziți, uitați. Și jur, pe ecourile bătăliilor lor tăcute, pe jarul speranței lor care se stinge - nu vor mai fi uitați!