agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-05-06 | | Fata cu buricul strâmb de Sergiu Someșan La câțiva pași în fața mea și un pic într-o parte, la o masă de lemn lucra un bătrân cu barbă. Așa cum îl vedeam dintr-o parte, mi se părea că seamănă puțin cu Brâncuși pe când era la Paris. Sau cel puțin așa cum mi-l aminteam eu din fotografiile pe care le văzusem de-a lungul vremii prin reviste, că doar nu l-am întâlnit personal. Curioasă, m-am apropiat mai mult și am văzut că pe masă avea o grămadă informă de lut moale, din care încerca să modeleze un trup de bărbat. Cred că m-a simțit, fiindcă a întors capul spre mine și a spus: — Nu te mai învârti pe lângă mine făcând pe Duhul Sfânt, fiindcă nu ești deloc așa ceva. Ba ești chiar o păcătoasă în toată regula! Nu prea mi-a convenit cum m-a caracterizat, dar mă gândeam că știe el ce știe dacă vorbește așa. Mai ales dacă îmi aminteam de modul în care îmi pierdeam nopțile prin cluburi. Mi-a arătat undeva în dreapta lui o masă de lemn asemănătoare precum cea la care lucra el, apoi mi-a spus: — Ia niște lut de lângă râu, cât încă e moale, și apucă-te de treabă! A întors cu totul capul spre mine, m-a privit cu niște ochi albaștri incredibil de pătrunzători și a zis cu un zâmbet ușor: — Până una-alta, ar fi bine să te modelezi pe tine, că timpul trece și acuși se face amiază și rămâi nefăcută. Voiam să zic că suntem abia la începutul zilei, dar nu știu de ce am preferat să nu îl contrazic, așa că m-am dus pe malul râului care curgea în fața noastră și am început să aduc câteva grămezi de lut pe masa pe care mi-a arătat-o. Râul de pe malul căruia am luat lutul era destul de tulbure și de lat, iar deasupra lui, soarele se ridicase destul de mult. În timp ce aduceam lutul pe masă, am vrut să întreb ceva despre râu, dar bătrânul parcă mi-a ghicit gândul, fiindcă a spus: — Ca să evit alte întrebări, râul din fața noastră este Eufratul și lutul lui are proprietăți magice, ai să vezi. Nu prea mă știam eu pricepută la modelat nici în lut și nici în alt material de genul ăsta. Chiar și la grădiniță nu reușeam să fac din plastilină mai mult decât un cățeluș, mereu la fel, de care râdeau toți colegii mei. Dar, spre uimirea mea, din lutul adus de mine, în mai puțin de o oră am reușit să modelez un trup de femeie cât de cât acceptabil. Bătrânul își terminase treaba și s-a apropiat de masa mea. Din câteva mișcări a dat o formă finală perfectă omului meu. — Nu crezi că ai cam exagerat? — Nu înțeleg, am răspuns eu, deși cam bănuiam la ce se referă. — Sânii crezi că e bine să fie așa de mari? Am ridicat din umeri și am spus: — Așa mi-ar plăcea să fie. A ridicat și el din umeri, apoi m-a privit zâmbind cu ochii lui albaștri și a spus: — Ei, în cazul ăsta, pregătește-te! — Pentru ce să mă pregătesc? am întrebat eu nedumerită. — Voi sufla duh sfânt peste creația ta ca să vedem ce va ieși din asta. S-a apropiat de femeia de lut de pe masă și a suflat cu putere asupra ei. Un abur albastru a învăluit corpul de lut și mi s-a părut că dintr-odată începe să miște. M-am trezit în patul meu și am scuturat din cap, dar ușoara durere de cap nu voia să plece. Am mai rămas în pat câteva clipe, încercând să-mi amintesc visul nebunesc pe care l-am avut și mai ales cum de am ajuns la el. Aseară am fost într-un club cu Emma și am băut câteva shoturi de tequila, pentru că a făcut ea cinste, iar eu am fost cam lacomă. Un pic cred că m-am amețit și de asta nici nu mi s-a părut așa de ciudat omul care s-a apropiat de noi puțin după miezul nopții. Mi s-a părut că seamănă puțin cu Mefisto dintr-o mai veche piesă de teatru pe care am văzut-o anul trecut și chiar am vrut să-i spun asta Emmei, dar ea mi-a făcut semn să tac, de unde am tras concluzia că îl cunoștea. Urechile mari și nasul excesiv de roșu erau tot ce îmi aminteam din înfățișarea lui. A, și ochii negri extrem de pătrunzători. Am discutat câteva fleacuri cu el, mai mult Emma decât eu, apoi el a făcut semn barmanului să se apropie și i-a spus: — Am adus cu mine o sticlă mică de șampanie Paradis. Sper că nu este nicio problemă dacă o bem aici. Barmanul a vrut să se împotrivească pentru că politica clubului era să nu se consume băutură adusă de clienți, dar după ce câțiva dolari și-au schimbat discret proprietarul, nu a mai zis nimic și a adus trei pahare mari de vin. — Nu avem cupe de șampanie, pentru că aici în club nu prea se servește așa ceva. A desfăcut cu dexteritate mica sticlă de șampanie și a umplut cele trei pahare. Lichidul din pahare părea nu numai efervescent, dar și animat de mișcări ciudate, care îi amestecau culorile sidefii. Văzând că privesc la pahar cu îndoială, bărbatul care semăna cu Mefistofel l-a ridicat pe al lui și a făcut semn spre noi: — Pentru cele mai frumoase domnișoare din tot clubul! a spus el și a dat paharul peste cap. Căpătând încredere, am procedat și eu la fel și cerul gurii mi-a fost inundat de un amestec cu un gust minunat: puțin astringent, puțin dulce, dar absolut încântător. Mefistofelul nostru a pus paharul gol pe tejghea și s-a făcut nevăzut printre dansatori. Emma a fost strigată de niște prieteni și a plecat chiar atunci cu ei, așa că am băut eu și paharul ei sub privirile dojenitoare ale barmanului, apoi nu mi-am mai adus aminte de nimic, nici măcar cum am ajuns acasă. A, și a urmat apoi visul care mi s-a părut atât de real, încât tot căutam în jurul meu lutul din care să finalizez femeia la care modelam. Am încercat să mă ridic din pat și, spre oroarea mea, am văzut că sunt murdară de lut pe mâini, ba chiar și pe umeri. Până și pe cearșaf erau bulgărași de lut încă umed. Oripilată, m-am dat jos din pat și m-am repezit la duș. Abia după ce șuvoaiele de apă fierbinte au spălat tot lutul pe care îl simțeam vâscos pe mine m-am mai liniștit. M-am înfășurat într-un halat gros și pufos, apoi am ieșit din baie cu gândul să-mi fac o cafea și să-mi revin. Când am trecut prin hol, în drumul spre bucătărie, halatul mi s-a desfăcut, dar cum eram singură în casă, nu am dat importanță. Totuși, ceva nu mi se părea în regulă, așa că m-am întors să privesc iar mai atentă în oglinda mare, pe care o aveam pe holul de legătură. Am desfăcut halatul și am rămas încremenită: sânii pe care îi aveam cam mici erau acum de-a dreptul generoși și mă gândeam cu groază de unde să fac rost de un sutien, dacă voiam să ies în oraș. În timp ce îmi frământam mintea încercând să găsesc o rezolvare, privirea mi-a căzut în zona taliei: în mod clar eram mai suplă decât îmi aduceam aminte, dar asta nu era nimic din ce avea să urmeze, fiindcă oricât m-am apropiat de oglindă și oricât m-am răsucit, am văzut că nu am buric. Cum era posibil așa ceva? Îmi aduceam aminte vag de discuția din vis cu bărbosul de pe malul râului Eufrat. Am discutat parcă despre sâni și a obiectat că i-am făcut prea mari, dar nu a zis nimic despre buric sau talie. Talia în mod sigur o făcusem mai fină decât o aveam eu, fiindcă mereu eram preocupată să nu mă îngraș, dar oare buric făcusem modelului meu din lut? Nu îmi aduceam aminte și pace, fiindcă totul era prea ciudat și, la urma urmei, era doar un vis, ce naiba? În timp ce îmi căutam telefonul, mi-a adus aminte că singurele mele plăceri erau să merg la piscină și să bântui prin cluburi, îmbrăcată cât mai lejer și cu buricul la vedere. Am luat telefonul în mână să o sun pe Emma, în vreme ce mă gândeam cât să-i spun din cele întâmplate. În timp ce suna, m-am hotărât să nu-i spun nimic și doar să o chem la mine și să o las pe ea să vadă totul pe viu. — Ce ai, fată, de ce mă trezești așa de dimineață? au fost primele ei cuvinte, dar eu i-am retezat vorbele și i-am spus scurt: — Lasă vorba, îmbracă-te repede și vino până la mine! Și în drum oprește undeva și cumpără o carioca maro, dacă nu găsești ceva permanent marker. — Dar ce vrei să...? a început ea să întrebe, iar eu i-am închis telefonul. În timp ce o așteptam pe Emma, m-am îmbrăcat cât mai lejer și îmi tot studiam talia, dar buricul meu se încăpățâna să apară. Când, în cele din urmă, a ajuns și Emma, primul lucru a fost să o trag în sufragerie și să mă dezbrac până la talie. — Privește bine și spune-mi ce vezi, am somat-o eu. — Ce să văd? a mormăit ea. O fată frumoasă, dar după atâta vreme de când ne cunoaștem, credeam că știi că mie îmi plac totuși băieții. — Știu, știu că îți plac băieții, totuși privește mai atent. La îndemnul meu s-a mai apropiat un pas, apoi a rămas cu ochii ațintiți spre sânii mei. — Ți-ai mărit sânii! a exclamat ea și ochii i s-au făcut mai mari. A venit mai aproape și a vrut să îi pipăie, dar i-am dat peste mână. — Dar când naiba ai făcut tu asta, că aseară erai așa de amețită că abia te mai puteai ține pe picioare, deci când ai avut tu timp să ți-i operezi? — Lasă asta, am spus eu exasperată. Privește atent și am făcut un semn discret spre talie. — Parcă și talia este mai subțire și... dar stai așa: unde îți este buricul? A pus mâna pe talia mea într-o încercare de a găsi buricul lipsă, apoi a început să râdă: — Știu cum ai făcut! Ai cumpărat de undeva de pe internet un kit de culoarea pielii și ți l-ai pus peste talie ca să îți ascundă buricul. — Foarte bine, atunci trage tu de kitul ăla de culoarea pielii și dă-l jos. După câteva încercări nereușite, a fost nevoită să se dea bătută și m-a întrebat nedumerită: — Și totuși, cum ai făcut așa ceva? M-am încruntat și cu tendința mea de a da mereu vina pe altcineva pentru prostiile mele, i-am spus nervoasă: — Numai din cauza ta am rămas acum fără buric. A făcut ochii mari și a întrebat: — Asta-i bună! Explică-mi ce am mai făcut, că de data asta chiar că nu mă simt vinovată cu nimic. — Aseară, când tipul ăla care semăna cu Mefistofel ne-a turnat câte un pahar cu șampanie, tu te-ai dus repede cu prietenii tăi și ai lăsat paharul tău pe masă. — Păi da, că oricum mi se părea cam dubioasă șampania aia. Avea prea multe irizații multicolore prin ea. Am ridicat din umeri, nepăsătoare la explicațiile ei. — Nu era nimic dubios în ea, doar ai văzut că a băut și el un pahar. Ei bine, dacă am văzut că ai plecat, am băut eu și paharul tău și m-am amețit cu totul. Dacă ți-ai fi băut paharul, poate că nu s-ar fi întâmplat nimic, dar așa, odată ajunsă acasă, am avut un vis teribil. Și am început să-i povestesc pe îndelete visul cu moșul bărbos. — Bineînțeles că știind că era numai un vis, mi-am făcut sânii mai mari și mi-am subțiat talia cât am putut de mult. Numai că, atentă la talie și la sâni, am uitat, cred, să-mi fac buricul. Am pus iar mâna pe locul unde ar fi trebuit să fie buricul, dar nu am întâlnit decât pielea mătăsoasă a abdomenului. — De asta te-am rugat să cumperi carioci maro, ca să încerci să îmi desenezi tu unul. Emma s-a împotrivit la început, dar la insistențele mele a fost de acord să încerce să îmi deseneze unul. — Doar știi ce mult îmi place să merg prin cluburi cu buricul gol, ca să nu mai vorbesc de solar și de piscine. Am lăsat-o în pace să lucreze, dar când m-am dus să mă uit în oglindă la desenul ei, am rămas dezamăgită. Nu trebuia să fii prea aproape ca să îți dai seama că era un desen și nimic mai mult. — Auzi, a zis Emma, ai spus că ți-a rămas niște lut din ăla de pe malul Eufratului pe cearșaf. Oare dacă am lua câteva bucățele și am face un buric din lut, s-ar lipi acum de pielea ta? Ideea mi se părea de-a dreptul nebunească, dar în lipsă de altceva am adunat câteva bucățele de lut, le-am umezit puțin și le-am modelat în formă de buric așa cum m-am priceput eu mai bine și m-am bucurat că Emma nu a întârziat mai mult, fiindcă tocmai mă pregăteam să bag cearșaful în mașina de spălat și atunci, adio bucățele de lut. — Ei, acum, așază-te pe spate și nu te mișca, mi-a spus Emma și am ascultat-o cuminte, iar ea a luat bucata de lut umed și se pregătea să o lipească la locul ei. Nu prea îmi venea mie să cred că va avea vreun rezultat, dar în lipsă de altceva ce puteam să fac? Tocmai când găsise locul și se pregătea să lipească buricul la locul lui mi-a sunat telefonul, care era așezat pe noptiera de lângă pat. Instinctiv m-am întins să văd cine mă sună și atunci am simțit cum Emma îmi lipește buricul din lut umed pe undeva pe unde ar urma să fie cicatricea de la operația de apendicită dacă m-aș opera vreodată de așa ceva. — Hei, ce faci? a strigat Emma și eu am lăsat jos telefonul ca arsă, dar răul era deja făcut. M-am ridicat repede din pat și am fugit până în fața oglinzii. Buricul meu cel nou era lipit pe undeva în zona apendicelui, așa cum am simțit încă de când l-a lipit. Am tras de el și am încercat să-l mut, dar era prins de piele mai bine precum originalul. Aș fi vrut să dau vina pe Emma, dar mi-am dat seama că vina îmi aparține în întregime, așa că am tăcut și mi-am frământat creierii să găsesc o soluție. Inutil să spun că n-am găsit, așa că i-am spus Emmei: — Singurul lucru pe care te rog acum este să nu spui nimănui nimic din tot ce s-a întâmplat, altfel o să-mi rămână pe veci numele de „fata cu buricul strâmb”. A dat din cap că da, dar nu eram foarte sigur că o să păstreze secretul, așa că al doilea lucru la care mă gândeam era să bat cluburile mai des decât de obicei cu speranța că voi da peste bărbatul cu nasul roșu și mare care semăna cu Mefistofel și să-l rog să mă ajute să îndrept lucrurile. De fapt, nu ar trebui să îndrepte chiar toate lucrurile, ci doar buricul meu strâmb. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate