I
"Ce dulce" își spuse în sinea ei mușcând din pulpa sângerie și cărnoasă a cireșei."Un deliciu".Trase cu zgomot surd castronul pe sfert plin cu fructele verii și mâncă în liniște.E gălăgie în mintea ei.Gândurile îi zboară departe...prea departe.O amețesc.Ce dureri i-au uscat inima, ce chemări, ce idei, ce chinuri îi zdruncină echilibrul construcției ideale?
"La naiba!"strigă cu putere.Sucul unei cireșe buclucașe i se prelinse de pe buzele catifelate pe pieptul trandafiriu și ars de soare mângâind cu poftă sânul ce îi ascundea ca un soldat inima.
"Te-am prins!"și puse degetul pe dâra parfumată iar apoi îl șterse fin cu limba.Un gând se grăbi să îi sărute obrazul iar buzele îi descoperiră dinții contopindu-se în zâmbetul ei deosebit.Își amintise de el.De ziua aceea în care a înțeles cum se danseaza valsul în oglindă a doua suflete imperfect de perfecte unul pentru celălalt.În noaptea ce trecuse nu reușise să doarmă prea mult.Deschise ochii. Calcule infinite rulau pe fundalul minții sale.Apa rece îi sparse moleșala de pe chip.Aroma cafelei proaspete o făcu să își revină ușor.Nu îi este foame.Privește cu ochii mari spre strada plină cu mașini, oameni grăbiți spre clepsidra vieții ce poartă de mână copii plini cu magia tinereții."Ah,arde!" Dușul îi sărută ca un drogat dependent de ea fiecare centimetru de piele moale și leneșă.Un prosop norocos își atinse scopul dorit.Dresul negru îi mângâie picioarele fine. Își trase fusta pe coapsele sculptate și gemu ușor.Un sacou și o geantă lăsară în urmă parfumul incitant și dovada ei senzuală.Plecă.Conduse așa cum trăiește,la maxim și cu o singură oprire.În birou e liniște.E prima dată când e singură.Închise ușa.Se aplecă ușor...să poată respira. Tremură și nu știe exact de ce.Plăcerea și frica îi inundară mintea și abia reuși să se controleze.Trase cu nesaț aer în piept.Privirea i se opri pe masă.O farfurie cu cireșe coapte.Mireasma lor a inundat încăperea.Mâncă una."Ce dulce..."Restul,le aruncă.Aer.Întinse mâna și apucă mânerul rece al ferestrei.O bătaie puternică se auzi în ușa intrării.Un fior nebun îi curentă inima resuscitând-o instant.Se întoarse.Ochii ei căprui,calzi ca o ploaie de vară,se pierdură în infinitul albastru și abia se regăsi într-un zâmbet timid.
" Dezbracă-te de complexe!" îi strigă mintea
" Nu pot,dacă mă vede?"
" Te-a văzut deja!"
" Nu,e încă la început."
" Lasă-l să te cunoască,dacă e EL?"
" Mi-e atât de frică!"
Duelul nebun se opri brusc.Tăcu.