- Dragul meu, puternicul meu Iona, dacă mă accepți voi fi lângă tine mereu, oricât de mult ar însemna acest mereu, un an, doi, zece, până la capăt, deși sincer cred că tu vei rezolva mult mai repede neputințele, cum le spui, dar, există un dar, acceptă-mă încă vreo câțiva ani ca profesoară activă, mă mut la tine cu totul, dorm pe canapeaua din bucătărie, instalăm o sonerie ca la spital, absența mea va fi nesemnificativă ca timp pe durata unei zile, cinci, șase ore, în restul timpului voi fi aici, zi și noapte, voi fi mai mult decât iubita sau soția ta, voi fi tot ce-ți va trebui să supraviețuiești decent și curat. Nu-mi va fi ușor, voi avea și toată grădina pe cap, lucrările de toamnă sunt pe sfârșite, dar la primăvară... nici nu vreau să mă gândesc.
- Nici să nu te mai gândești, ce se întâmplă dacă nu cultivăm toată suprafața, moare planeta?... vom relua bunele obiceiuri, când, sau dacă se va putea, concentrăm culturile strict necesare pe partea stângă, în rest semănăm iarbă, lăsând doar trandafirii. Și când mă gândesc că au trecut doi ani până când ai rămas la mine peste noapte, prima dată, iar acum vrei să dormi zece ani pe canapeaua din bucătărie...
- Îmbătrânești Ioane, începi să trăiești din amintiri, dar adevărul este că dacă nu erai tu și nu mi-ai fi făcut atunci surpriza cu terenul lui Mihai, nu știu cum ar fi fost, ești un om bun cu suflet mare, am găsit în tine ceva din ce-am pierdut la moartea lui Mihai, fără tine mi-ar fi fost mai greu, chiar cu poticnelile ivite, am trecut mai ușor perioada de după...
- Tu știi că din patul meu de sus se vede turnul catedralei? iar acum, și pentru multă vreme, văd doar gardul, Turnul cel Mare fiind înlocuit cu Gardul cel Mare, turnul devenise o dependență, era elixirul dimineților mele, știam fiecare țiglă spartă de pe partea asta a acoperișului.
- De ce schimbi vorba? la cât de rar suntem deschiși în comunicarea precară dintre noi, nu cred că evitarea vorbelor frumoase e o soluție.
- Nu mai vreau să fiu om bun, m-am săturat, ce-i tot dai cu sufletul, tu știi ce-i ăla?
- Și când te saturi de ceva ce faci, de obicei?
- Renunț, schimb ceva, nu știu ce voi face, dar e o minciună uriașă totul!
- De luptă și răbdare n-ai auzit?
- Dar câți ani înseamnă răbdare, luptă?, de la cinci în sus?, și până la cinci ce-i? umilință?... poate dispreț!
- Ești răăău! ești îngrozitor! cum poți vorbi așa?
- Așa vorbesc infirmii, ei își pierd răbdarea definitiv și renunță primii la luptă, dacă nu știi... mai ales când le lipsește afecțiunea, din start ei sunt niște nefericiți și oamenii nefericiți nu mai luptă când n-au pentru ce, nici moartea nu-i sperie!
- De obicei nu moartea proprie e problema, moartea cuiva drag e cea care ne sperie, doar plângăcioșii se tânguie că sunt nefericiți!
- Doar cei nefericiți nu mai au ce pierde și sunt sinceri cu destinul, nu mai trișează nici în fața oamenilor, nici în fața lui Dumnezeu!
- Iona-revine-în piața-publică, a rostit rar, sacadat, ca un dicton, eu merg să fac curat în baie, spăl și niște haine, rămâi aici sau mergi în pat?
- Mai stau aici.
- Exerciții nu facem, așteptăm să vină mâine instructorul.
- Care este un mare excroc, după cum se povestea în spital.
- Și asta o știi?
- Nu era să dau opt mii de euro pe fiarele lui, fără să aflu ce hram poartă, era firesc să mă informez... și mai știu că e priceput dar cam agresiv și vulgar.
- De-ai ști cât mă bucur că ai aflat toate astea, altfel trebuia să te pregătesc eu pentru întâlnirea cu el, și-mi era frică de reacția ta.
- De reacția mea ar trebui să se teamă el, nu tu, dacă depășește o limită, iese urgent din casă, exercițiile le știu, le-am făcut în spitalul de recuperare, poate el are și altele, dar oricum șansele sunt reduse și rezultatele apar, dacă apar, pe termen lung. Să vezi numai ce tarif nesimțit de profesor doctor are, dar vreau mai întâi să-l văd la lucru...
- Încearcă totuși să ai răbdare, cred că...
- De unde răbdare, a mea a murit odată cu picioarele, dacă e priceput, inteligent și amabil, îl ascult, dacă e prost și măgar, poate fi priceput că nu mă interesează.
- Te avertizez de acum că te va numi olog, asta-i formula lui de adresare, se știe că-i un mitocan.
- În primele zece minute voi încerca să-l dezvăț, dacă nu reușesc, va pleca fără bună ziua. Clar!
- Și ce faci mai departe?
- Te-ai speriat! rău te-ai speriat, te-nțeleg, perspectiva nu-i deloc îmbietoare, să-mi ștergi rahatul nu-i plăcut, dar tu chiar speri ca nemernicul ăsta să-mi schimbe soarta în două zile? Dumnezeu n-a putut, va putea el? Eu de aia ți-am spus, simțeam abordarea ta cam optimistă când era vorba de felcer, va trebui să te gândești și dacă mâine-l gonesc pe mitocan și vrei să pleci și tu, ești liberă s-o faci, momentul fiind excelent, fără angajamente exaltate și renunțări ulterioare. Am nevoie de una din două, ori o femeie devotată, pe care, dacă n-am avut-o până acum, nu pot spera s-o mai am, ori o profesionistă, o femeie onestă care să mă îngrijească pentru bani. E foarte simplu, autoumilirea mea, sau umilirea ta nu fac parte din acest meniu, aaa, că ne vom ieși din când în când din fire, s-ar putea întâmpla, dar, doar în cazul colaborării pe baza devotamentului, profesionistei nu-i poți reproșa decâd greșelile din neglijență, și acelea se rezolvă financiar. Așa că nu-ți aduce prea multe lucruri mâine, stai să vezi ce se-ntâmplă, eventual dacă nu vrei să stabilim o relație financiară.
- Ești nebun! Nebun de legat! - cinci cuvinte rostite cu sete - Hai să te duc în pat, plec acasă și revin mâine dimineață, ești la fel ca el, jignești din orice poziție, cred că-ți vei căuta altă slujnică!
- Perfect! Te rog mult să te gândești bine până mâine, tu nu m-ai iubit când eram om, valid și cu toate acasă, acum când mă scap în izmene de ce ai face-o? Asta nu prea cred eu și asta-ți cer să-ți clarifici, nu poți pleca la un drum atât de lung, în șlapi și-n bikini.
- Atâta mai vorbești de parcă ai vrea să mă alungi, și chiar nu mai ai mult și vei reuși. Când ți-am spus că te voi îngriji până la capăt, chiar asta am spus, iar tu vii după aceea și mă faci praf, cu vorbe mai împuțite decât rahatul. Îmi iau timp de gândire până mâine dimineață, la opt voi fi aici, apoi, după ce pleacă terapeutul, îți spun ce-am hotărât. Suferința înrăiește omul, dar tu ești o fiară, și chiar dacă e un moment greu pentru tine, te vei descurca și fără mine, îți las două-trei zile să găsești pe cineva, apoi... gata, cinci ani ajung, măsor terenul, îl vând și nu ne vom mai vedea niciodată! Mergi în pat? eu nu mai fac nimic azi!