Nu era ora opt când au ajuns la poarta de intrare pentru elevi, nedescuiată încă. Peste cinci minute a venit o femeie cu cheia, Vlăduț s-a dus repede la secretariat după adeverință, timp în care Irina s-a apropiat de avizierul cu rezultatele examenelor. Când s-a întors la mașina parcată în drum, Vlăduț se întorsese, dar nu singur, era însoțit de Maria, întâlnire care a bucurat-o sincer, iscându-i iarăși amintiri din vremurile fericite. S-au îmbrățișat cu emoție, bagajele erau deja pe trotuar, Irina și-a dat seama că trebuie să plece ca să vină Cristian, așa că l-a strâns tare în brațe pe băiatul ei drag, a îmbrățișat-o din nou și pe Maria, s-a urcat în mașină pornind către casă, nu înainte de a face o nouă tură de cumpărături prin câteva magazine mari din oraș, în care probabil nu va mai ajunge degrabă.
Drumul către Cluj a debutat într-o stare de ușoară euforie, toate păreau simplu de înfăptuit, erau la începutul unui drum împreună și nimic nu-i putea opri. Cristian conducea ascultând dezbaterile lor, fără a interveni, asta mai mult de jumătate drumul. Având bagaje multe, care după ce au umplut portbagajul, ocupau și jumătate din bancheta din spate, Vlăduț stătea pe scaunul din față și Maria se așezase în spatele șoferului să-l vadă mai ușor pe prietenul ei. Și-au pregătit fiecare listele cu locuințele, prin compararea lor rezultând o listă ceva mai scurtă cu adresele comune. Le-au luat la analizat în primul rând după preț, apoi după confort și dotări, ordonându-le potrivit primului criteriu. Având și numere de telefon, Maria stabilea un prim contact cerând informații suplimentare, unde era cazul. Câteva erau deja ocupate, acest lucru provocându-le tristețe, de parcă cele ocupate ar fi fost cele mai bune. Într-o logică a alegerii, chiar așa era. Lipsindu-le cel mai important criteriu de evaluare, poziția în oraș, distanța față de centru, asta pentru că nu cunoșteau Clujul, au apelat la Cristian pentru lămuriri. Fără să spună ceva, vreo două minute, acesta a așteptat să găsească un loc unde să poată ieși de pe carosabil, a tras dreapta, zâmbind cu subînțeles, el singur cunoscând subînțelesul.
- Măi copii, am ascultat dezbaterile voastre, reținând trei variante care sunt ocupate. Ia vedeți unde erau, în ce cartiere.
- Două în Mărăști și unul în Gheorgheni, a răspuns cu promptitudine, Maria, care le avea marcate pe lista ei, cu o fățucă tristă, semn al regretului.
- Bun, și câte mai aveți în acele cartiere?
- Mai sunt patru, câte două în fiecare, a răspuns tot Maria.
- Logic, dacă cele trei care s-au ocupat primele dintr-o listă recentă, sunt din Mărăști și Gheorgheni, nu tot acolo ar trebui să vă îndreptați atenția?
- Chiar așa, ai dreptate, a acceptat Maria, aprobată și de Vlăduț.
- Buuun! a continuat Cristian. Și acum vă spun că unul dintre cele trei apartamente ocupate, l-ați ocupat chiar voi, acum când ați făcut selecția. V-am lăsat să exersați alegerea, gândindu-mă că veți avea multe alegeri de făcut în viață, prima fiind cea a unor joburi temporare, apoi, poate și pe termen lung. Fără să știți, fără să-l vedeți, amândoi ați ales apartamentul din Gheorgheni, care oferă cel mai bun raport preț-calitate. Este ceva mai scump, dar este cel mai aproape de zona studențească, are două camere, decomandate, având și o bucătărie generoasă, în care mai aveți loc pentru încă un birou, folosind-o, când e cazul, pentru studiu în același timp.
- De unde știți dumneavoastră toate astea? a întrebat cu mirare, Vlăduț.
Cristian s-a întins deschizând torpedoul, de unde a scos un plic pe care i l-a dat lui Vlăduț.
- Am fost și l-am văzut, v-am făcut și niște poze, uitați-vă! Am plătit chiria pe șase luni, anticipat, ca să am prioritate, apartamentul este la etajul doi, având toate dotările, și toate condițiile unei bune conviețuiri. Aveți aici și cheile, doar să vă aranjați lucrurile, este foarte curat și foarte primitor. Voi veți semna doar contractul cu proprietarul, asta luni, apoi veți trece să vă căutați de lucru. Veți găsi destul de ușor, sunt joburi multe, am aruncat o privire și pe oferta locurilor de muncă. S-ar putea să rezolvați chiar și mâine. Eu zic să vă stabiliți niște criterii clare de evaluare, apoi, deseară să studiați oferta, creându-vă o listă scurtă, de la unu la cinci, să spunem.
- Cristiane, ești fantastic, l-am recunoscut pe Cristian din Casa de piatră, ce fel de om ești tu?, cum poți face atât de mult bine, fără a cere ceva în schimb? Este incredibil ce ni se întâmplă! Vezi Vlăduț, așa este Cristian, așa l-am cunoscut, a rămas la fel.
- Eu am amuțit, realmente sunt copleșit. Sper din toată ființa mea să mi se ofere, cândva, prilejul să mă revanșez, în momentul de față sunt prea năucit să întrevăd vreo posibilitate în sensul ăsta. Oricum, vă mulțumim din inimă, sunteți, cu totul deosebit!
- Buuun! eu zic să mergem mai departe, aveți treabă multă azi, a concluzionat Cristian, pornind mașina, cu un zâmbet mulțumit pe chip.
Senzațiile trăite la vederea pozelor le-au fost mult amplificate de realitatea văzută la fața locului. Cu lacrimi în ochi, Maria și-a ales camera cu balcon, și-au separat bagajele ducându-le fiecare în camera lui, apoi s-au așezat în jurul mesei din bucătărie, la niște prăjituri făcute de Irina, aduse de Vlăduț din camera lui, tinerii privindu-se fericiți, nevenindu-le parcă să creadă că atât de multe întâmplări frumoase li s-au înghesuit într-un timp atât de scurt, în viață.
- Uite Maria, ducând la bun sfârșit ceea ce am discutat atunci, după bacalaureat, ai aici un card de debit, controlat de amândoi, pe el îți voi pune lunar suma cuprinzând jumătatea chiriei plus o sumă mai mică, să te ajute, împreună cu bursa, să trăiești rezonabil. Plătind chiria pe șase luni, integral, mi-am achitat promisiunea pe un an de zile, dar ai pe card renta lunară tot pe șase luni, ca primă de instalare, de luna viitoare, încărcarea nefiind afectată, fiind cea promisă. Nu trebuie să-mi mulțumești, bucuria ta este răsplata mea, tu studiază și fă-ți viața așa cum se cade. Restul sunt trecătoare. Eu vă las, mai am niște treburi prin oraș, apoi mă întorc acasă. Sunați-mă oricând vreți să vorbim, oricare ar fi tema discuției. Vă îmbrățișez, la propriu și vă doresc succes!
L-au condus la ușă, Maria s-a întors în bucătărie, Vlăduț revenind din camera lui cu o sticlă de șampanie, pe care Irina i-a dat-o rugându-l, ca după ce-și aleg locuința și se instalează, s-o destupe, ciocnind un pahar cu Maria.
- Înseamnă că azi nu mai mergem nicăieri, cobor să cumpăr ceva să mâncăm, apoi ne aranjăm lucrurile și studiem piața locurilor de muncă.
- Iubire, nu mergi nicăieri, deschizi doar sacoșa frigorifică, mi-a pus mama mâncare pe câteva zile, până ne dezmeticim.
- Ce-am făcut eu în viață, să merit toate astea?
- Ți-ai exprimat dorința de a mânca, eu am și uitat de mâncare, ar trebui s-o pun în frigider.
- O aduc eu, unde-i geanta?
- La intrare, o vezi tu.
A revenit Maria cu geanta frigorifică burdușită cu bucate, s-a așezat pe scaun, și înainte de a începe trierea alimentelor, a apucat paharul cu șampanie pe care Vlăduț i-l tot arăta cu degetul, ciocnind și cerându-și iertare cuiva, la care Vlăduț nu se aștepta: „- Iertați-mă, mamă și tată, iertați-mă pentru faptul că nu vă mulțumesc, dar nu am pentru ce, decât pentru viață.” A băut o gură, a mai luat o gură, amestecată cu lacrimi tăcute.
- Am auzit-o pe mama vorbind de sarmale, dacă dai de ele, adu-le să le încălzim, caut o crăticioară, a rostit Vlăduț grăbit, și pentru a schimba gândurile grele care se adunaseră în bucătărie.
Erau acolo, le-au încălzit doar jumătate, au mâncat pe săturate, aprecierile Mariei, sincere și din nou recunoscătoare la adresa Irinei, l-au determinat pe Vlăduț să încerce o clarificare a acestor stări, firești poate, dar prea apăsătoare, umilitoare uneori, ale Mariei.
- Draga mea „Cât ești de frumoasă”, nu ți-am mai spus de câteva zile cuvintele astea, și nu am mai făcut-o din cauza prea multor rele venite peste noi, dar tu știi că aceste cuvinte le port cu mine mereu, ele ies direct din inima mea, cred, sper să le simți, chiar nerostite, sper ca, așa cum uneori, eu știu ce ai vrea sau ai putea să-mi spui, dar încă nu a venit vremea vorbelor acelora, pe care totuși le văd limpede în ochii tăi, tot așa să fii convinsă că recunoștința ta se vede, nu trebuie rostită la fiecare pas, tu meriți tot ce-i mai bun fie și doar pentru că exiști, și nu e doar o figură de stil literară, dintre cele care-ți plac ție, este o relație strânsă între felul tău de-a fi și tot ce ți se oferă. Nu te cunosc decât de șase luni de zile, șase luni pline, intense, magice în final. Înainte de a te descoperi, m-am descoperit pe mine însumi, acolo, la Gherla, apoi te-am descoperit pe tine, prilej să mă redescopăr și pe mine, aveam componente ascunse ale minții și inimii mele pe care tu le-ai scos la lumină, cu tine am devenit și altfel, nu doar cel de dinainte, tu, așa cum te cunosc, ai atât de mult de oferit, încât nu vei rămâne datoare nimănui dintre cei care azi îți întind o mână. Să știi că răsplata dăruirii este conținută chiar în actul în sine, bucuria dăruirii poate fi, uneori, chiar mai mare decât cea a primirii. Firescul dăruirii cere discreție, extazul la primire nu-i folosește celui ce dăruiește, îl stânjenește, de obicei cel care dă ceva nu așteaptă osanale, un mulțumesc poate fi de ajuns, doar dacă nu altul este scopul. Lucrurile se întâmplă în lume indiferent de ce vrem noi, eu am învățat să nu mă grăbesc, mai ales la închisoare am învățat să fac temeinic oricare lucru, cât de mărunt, nu m-am abandonat în brațele vieții, numindu-le destin, dar nici nu alerg ca un disperat să ajung undeva, unde poate să nu-mi placă, să regret că am parcurs drumul până acolo în goană, nemaivăzând nimic altceva în jur. Nici tu nu te grăbești de obicei și e bine, dar ai mereu sentimentul că rămâi datoare, și asta nu-i bine, îți strică zilele prin vina care te însoțește. Eu spun că vei începe să muncești, apoi să studiezi, poate să și muncești în paralel, în vacanțe vei munci din nou, vor trece patru ani, poate între timp ne vom căsători, poate vom avea copii, copiii vor bucura bunicii, oricare ar fi ei, te vei revanșa peste ani prin gesturi sau daruri, nu vei rămâne datoare, sunt sigur. Ce nu știu acum, este în ce fel, într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat te vei revanșa față de Cristian. Poate, cândva, având bani mulți, din vânzarea cărților de succes pe care le vei scrie, îl vei despăgubi cu dobândă pentru tot ce ți-a dăruit și pentru casa neplătită de pe terenul lui David. Lucrurile se vor aranja, cât de târziu, socotelile se vor deconta, cred eu. M-a durut cum ți-ai cerut iertare, ăsta-i cel mai greu lucru din viața ta și eu sper, chiar sper să se rezolve, într-o vreme.
La bucătărie cum procedăm? a izbucnit în râs, Vlăduț. Ne spălăm fiecare farfuria și tacâmurile?
- Nu, bineînțeles că nu, le speli tu pe toate! a venit replica în aceeași notă de veselie, în timp ce deja se ridicase de la masă ducând vesela la chiuvetă. Oare detergentul și buretele erau aici, sau le-a adus Cristian? Chiar nu m-ar mira să fie așa.
- Ce facem acum? Ne aranjăm lucrurile în dulapuri, apoi venim aici, în bucătărie cu laptopul și căutăm joburi? Sau dăm o tură prin cartier, să vedem unde am aterizat?
- Hai să căutăm de lucru, simt că se poate rezolva chiar mâine, că doar nu ne angajăm la primărie, și privații lucrează și sâmbăta. Du-te și adu-ți calculatorul, trag masa la priza de internet.
Amândoi cunoșteau deja bogăția ofertei clujene cu peste șapte sute de joburi, împrăștiate cât e Clujul de mare, din Someșeni până-n Florești, au vizualizat vreo trei sute, acoperind toată paleta, apoi au reluat căutarea selectând doar cele din Gheorgheni, Mărăști și zona centrală, reținând și așa foarte multe.
Vânzător sau casier în marketuri sau la Mc Donald s și KFC, ospătar, barman, gestionar, facturistă, broker, agent imobiliar, agent vânzări, și, pentru Maria un job special care-i făcea cu ochiul, dar nu era decât un singur loc și nici nu-l interesa pe Vlăduț, consultant vânzări în librăria Cărturești, de care aflase deja de ceva vreme.
- Ți-ar plăcea, așa-i? a întrebat Vlăduț, sesizându-i interesul pentru prezentarea jobului. Dar nu cred că oferă și part time, iar tu, peste două luni...
- Mi-ar plăcea tare mult, dacă aș fi admisă, asigură o pregătire specială, nu știu dacă și acum în vară, apoi au și varianta de patru sau șase ore. Dar nu vom fi împreună, cum ne-am propus.
- Pune mâna pe telefon și sună acum, să vezi când ai putea discuta cu cineva, noi voiam să fim împreună ca să am grijă de tine, ori în librărie nu sunt clienții teraselor sau ai fast food-urilor, sau chiar dacă sunt dintre ei, sunt cei mai civilizați. Ia vezi, poate mâine începem căutarea cu ei.
A sunat, s-a prezentat, și-a exprimat dorința și, în timp ce primea lămuririle, înțelegând răspunsul din scurtele reacții ale Mariei, Vlăduț era deja în hol, încălțându-și adidașii.
- Stai, unde te grăbești, trebuie să-mi schimb măcar bluza. A intrat în camera ei, și-a scos dintr-o geantă o ie crem brodată cu mătase de aceași culoare, a netezit-o urgent cu palma, sperând ca până ajunge la destinație, soarele verii să-i îndepărteze urmele înghesuielii în geantă, și-a schimbat și sutienul cu unul adecvat, rămânând în blugi și adidași albi.
- Prinde-o te rog finuț între degete și întinde-o lateral, să mai dispară cutele, trebuie neapărat să cumpărăm un fier de călcat, l-a rugat Maria ieșind din cameră.
- De ce nu spui? a-ntrebat-o formal, Vlăduț, intrând în camera lui și apărând cu un fier de călcat mic, de voiaj, cu abur. Scoate-ți bluza și pune-o pe un umeraș, altfel te arde aburul, a zis el, intrând în bucătărie să pună apă în rezervor. „- Cât ești de frumoasă!” a exclamat, sincer, la întoarcere, văzând-o doar în sutien, cu pielea albă și talia de viespe. Dă-mi-o s-o țin eu, e prea fină țesătura și mi-e frică să n-o stric, calc-o tu, te rog!
O ținea lateral, departe de corp, adirându-i frumusețea bustului iubitei lui, care plimba fierul de-a lungul iei de borangic.
- Cât ești de frumoasă!, a repetat, declanșând emoția în roșul obrajilor ei.