“Atât de rapid… Totul s-a mișcat atât de rapid. De ce am gândit și de ce gândesc aceste gânduri? Aș vrea să îi cunosc nebunia, dar nu cred că pot să o mai cunosc acum. Ca întotdeauna am spus ce simt și ce gândesc prea ușor. De fiecare dată fac aceleași greșeli.”
Tânărul era cuprins de teamă, de frică, de îndoială. Cunoscuse o fată atât de frumoasă, cu păr brunet și zâmbet fermecător. Totul se mișcase atât de repede. Ea începuse să îl placă. El începuse să o placă. Era atât de fericit în prezența ei. Îi sorbea vorbele, îi sorbea privirea, îi sorbea buzele. De obicei când cineva vorbea mult lângă el, ieșea din prezent și aluneca în gânduri și scenarii din viitor. Cu ea era altfel. Cu ea putea să fi el, să nu se mai gândească la stările lui, de orice fel și să fie acolo. Ea credea că așa e el acum la început, dar el era așa cum este el tot timpul, cum este el când e liber de orice limite sau filtre ale trecutului.
Dar să începem cu începutul. Care era oare începutul? Se cunoșteau și nu prea. Discuțiile erau glumețe și interesante. Nu știu ce anume a făcut ca relația să înceapă, dar e clar că a fost totul egal, ca într-o poveste adevărată. Ea visa la el, el visa la ea. El îi scria visele lui ți ea era fericită că era pusă pe un piedestal de sentimente de către cel pe care îl plăcea.
- Unde ești?
- La plimbare prin oraș.
- Ne vedem în parc?
- Da.
- În cât timp.
- În trei minute.
El o întreba unde este, fără să realizeze că sunt atât de aproape unul de celălalt. El era chiar lângă parc și nu îi venea sa creadă că lucrurile o să se întâmple așa. În mintea lui prima întâlnire se desășura cu totul altfel. O invitație în oraș la o terasă să aibă o cină romantică și să se cunoască. Emoțiile îl cuprindeau numai când se gândea la asta. Trebuia să arate impecabil doar pentru a nu se simții vinovat că nu a făcut partea asta cu pregătirea. Își imagina cum ajunge cu un trandafir în mână și îl dăruie ei cu un zâmbet săgalnic pe față. Își imagina cum îl copleșesc emoțiile. Îi plăcea de ea, ar fi fost un vis în sine faptul că este lângă ea, dar de ce să îi spună asta. Îi era teamă că o pierde din start. Prima întâlnire în mintea lui trebuia să se termine după ore de discuție și după ce se descoperă unul pe celălalt. Își imaginase cum o conduce acasă și o sărută înainte de a o lăsa să urce la ea în apartament. Nu putea spune cum și unde își va face curaj să o sărute, dar se gândea că va apărea acel moment, cândva.
Nimic din tot ce își imaginase nu se întâmpla. Dar sub nici o formă la prima întâlnire nu dorea să apară cu mâna goală, fără o floare sau ceva cu început de memorabil în nume. Avea trei minute să ajungă la florăria de lângă pentru a îi lua un trandafir. A luat acel trandafir unic și a ajuns în parc. Se vedeau pentru prima dată în postura de ipotetici iubiți. Era ciudat. Se studiau reciproc. Oricum o privea, tot fericit se simțea că e lângă ea. Părea ireal. Era o combinație ciudată de atracție sexuală și respect pe care o simțea pentru ea. Ar fi vrut să o sărute în continuu, să o facă să simtă prin săruturi emoția lui. Își imagina lucruri deosebit de indecente pe care le-ar fi făcut cu ea.
Coincidența făcuse ca totul sa se aseze cum trebuie. Lucrurile se așează perfect chiar și în cele mai imperfecte situații. Ea era acolo, el ajunsese cu tot cu acel trandafir unic și roșu sângeriu în mână. O pusese pe floristă să-l taie scurt, cu o coada de 10 centimetri. Îl ținea în buzunar acoperit cu mâna să nu-l vadă lumea și ce e mai important, să nu îl vadă ea.
Mergea cu telefonul în mână și îi scria mesaje.
- Unde ești? Nu te văd.
- Am ajuns aproape de lac. Te aștept aici.
- O să ajung încet că am o durere în coapsă.
Încerca să acopere mersul lui aparent șchiopătat din cauza trandafirului din buzunar. Pentru o clipa ea îl crezu, până au ajuns unul la celălalt.
Citea fericire! Citea plăcere! Dar câte nu citea. I-a oferit trandafirul. El era mesajul că o vrea. Era mesajul că nu vrea doar prietenia ei. A reușit să îi sărute buzele pe colț. A reușit să o țină în brațe o secundă. Au mers, surexcitați de prima intalnire, mai departe. Mersul era elementul care le distragea atenția de la emoție. Se pare că tot mergeau și mergeau. Cuvintele curgeau, sufletul spera.
“Oare iar creez acea lume perfectă a mea? Dar este reală și este lângă mine. Vorbește și râde, acel râs cristalin și frumos care mă ține în viață. De ce oare este lângă mine? A făcut Dumnezeu o minune și ea mă place așa cum sunt? Ce alte minuni se mai pot întâmpla oare? Doamne ce buze superbe… abia aștept să le sărut. Și ochii, Și zâmbetul, și sânii superbi… Nu înțeleg cum se amestecă combinația asta de sexualitate cu romantism și perfect? Poate așa o fi definit Perfectul ?”
Își dorea să o sărute cu foc. Își dorea să o sărute pe tâmple și pe ochi, pe gâtul alb de marmură caldă, pe umeri, pe maini, pe cot… peste tot!
Ar fi vrut să povestească tuturor ce simte. Ea părea în același loc cu el, în același vis, în aceeași imaginație. Ceva era în neregulă când discuțiile au deviat și au început cu povești despre vechile iubiri. În mintea lui s-a aprins ceva, o idee, ceva ce mai întâlnise odată și nu a fost de bun augur. Povestea despre foștii ei iubiți, povestea despre toți care îi picau la picioare fără voia ei. “ De ce aș fi uimit oare de astfel de lucruri, de ce se minunează ea oare? Nu vede că are un zâmbet exuberant și sâni care impun respect și atracție, dar mai ales era o adevărată Lady. “
Câteodată pierdea firul discuției cu ea, dar era tentat de tot ce vede la ea. Un gât superb, fin și alb… Un lob al urechii molicios care îl invita să îl atingă cu buzele…Toate astea îl deraiau de la atenție și gânduri în prezent.
Își imagina iar. Ea era langă el și își imagina primul sărut. Dar unde? S-au așezat pe o bancă și au continuat discuțiile. Apropierea pe bancă s-a făcut natural. Poveste din poveste, dar totul părea perfect. Mâna ei era fină și cu unghii potrivite, așa cum își dorea. Nimic din ce făcea el nu era respins. Tot ce își dorea el părea că se îndeplinește. Pe bancă, în timpul conversației, a urmărit momentul și a sărutat-o. Era curios ce gust au buzele ei atât de frumoase. Erau moi și cărnoase. Nu știa de ce devenise atât de norocos să o aibă pe ea. Mulțumea în gând pentru acel miracol.
A început să îi povestească de gândurile și fanteziile lui. A început să îi spună despre ideea lui de a cumpăra o locuință în Spania. El visa la greu. Pentru asta trebuia să se întâmple multe. Dar ce este viața fără vise. Deși era la prima întâlnire, el se gândea deja cum se duce într-o excursie de vizionare a locuințelor respective cu ea, mândru să o aibă lângă el, cu aerul ei de regină. Deja se simțea Rege. Își imagina cum vedeau case, făceau dragoste în toate camerele de hotel în care se cazau. Pasiune și iubire ca într-o lună de miere. Deja visul lui era așa de avansat încât își imagina cum se va retrage cu ea la bătrânețe aici în Spania, cu tot ce aveau, și vor face plimbări în toate colțurile țării. Erau fracțiuni de secundă în care toate aceste vise îi apăreau în minte. Trebuia să le oprească.
Se plimbau și se plimbau. Visele lui deveneau din ce în ce mai dese. Visele ei nu se știa unde sunt.
Parcul avea multe alei, multe bănci, multe săruturi adăugate după primul. Gâtul ei avea gustul mării sărate. Buzele ei erau extraordinar de dulci și de bune. Fiecare parte din ea era o altă mică delicatesă.
Mintea lui o prezentase deja rudelor și familiei. Și el a fost deja prezentat tuturor prietenilor ei. Și totul în cateva ore, în mintea lui. Nu putea să oprească totul, în timp ce o săruta. Se creeau tot felul de povești pentru că totul părea perfect.
Au mers acasă. A doua zi inima se zbătea de dorul ei. Își dorea să o vadă și să stea lângă ea tot timpul. Nu s-a putut abține și s-au întâlnit iar cateva ore pentru săruturi, vise și povești. Ea părea că renunță deja la planurile ei pentru el. El se simțea bine, chiar dacă nu ar fi vrut să fie “vinovat ” pentru aceste sacrificii ale ei. Era ireal de frumos. Nu numai că erau cărți scrise cu astfel de povești, dar se pare că trăiau o astfel de poveste perfectă. Gânduri îi spuneau să oprească totul, să încetinească tot… auzise că orice se aprinde repede, arde la fel de repede. Îi era frică să nu se termine ceea ce deja începuse.
A treia zi visul a continuat. El o atingea și o întreba în glumă:
- Ești reală? Ești adevărată? Așa e că nu visez?

Ea zâmbea și continuau să se sărute. Limba, saliva, buzele, deveneau acide, pline de foc și dorință.
El a început să fie el, să îi testeze prea devreme începutul de sentimente pe care ea îl avea. A început să poarte discuții ipotetice, dar perfect convins de ceea ce spune.
- Dacă în viitor doresc să mă căsătoresc cu tine? Spui că nu vrei niciodată să mai faci asta?
- Nu. Nu mai vreau să mă căsătoresc niciodată. Cred că sugrumă iubirea.
- Deci, dacă într-un moment de perfecțiune, într-o excursie în Paris, te cer în căsătorie, o să mă refuzi?
- Ce clișeu. O să spun Nu. Trebuie să știi de acum.
- Nici dacă totul merge perfect.
- Nu este nevoie de un act care să ne lege.
- Știu. Amândoi am fost legați prin acte. Am observat însă că această hârtie mai dă o amânare relației atunci când lucrurile nu merg bine și fac ca totul să se poată repara mai târziu în locul unei despărțiri rapide și fără remediu posibil.
- Nu este pentru mine. Nu mai îmi doresc asta.
Poate nu era El cel potrivit pentru asta. Era poate un semn. El poate era decât ceva trecător. Să fie oare Ea o atât de bună actriță?
- Și dacă vreau într-o zi să te prezint ca fiind “soția mea”. Vreau să te prezint cu mândrie tuturor celor pe care îi cunosc. Doar pentru asta și aș risca să fii soția mea.
- Poți să mă prezinți ca iubita ta, e de ajuns asta.
Râdeau. Erau discuții ipotetice. Nimic nu era luat în serios. Poate unele gânduri erau adevărate în mintea lor, poate unele nu. Glumele păreau spuse cu intensitate și interes. Dar erau glume. Erau părți din visele lui.
- Haide să îți spun testul suprem al iubirii. Dacă tu ai știi că mă iubești și eu aș știi că te iubesc, ce crezi despre cei care se iubesc și se hotărăsc să se sinucidă pentru a păstra iubirea lor în eternitate, să nu moară niciodată în pânza realismului și a chinurilor de zi cu zi în doi? Ai face asta când ai realiza că iubești cu adevărat?
- Ce aș realiza prin asta? Nimic nu este bun în o astfel de soluție.
- Era o discuție ipotetică despre iubire. Aș fi vrut să aflu cât de departe ai merge pentru iubire?

A treia zi, a treia întâlnire, a treia zi de fericire. Zilele trecuseră atât de repede. Nopțile au fost fără somn. Visele au fost la fiecare pas, de la erotice și aprinse, la vise despre proiecții în timp a celor doi. În fiecare zi fața lui arăta un zâmbet prostesc ca a unui clovn de circ. Imaginile reale cu ea, cuvintele ei, orice discuție prin mesaje îl purtau departe în vise. Visele dor cel mai mult când sunt sparte ca un balon de săpun.

A patra zi…Nimic. Orice discuție cu ea a murit. Orice răspuns al ei este scurt și rece. Și totul moare, s-a stins subit, fără explicații, fără motive, fără Ea.
Poate am visat frumos. Păcat că m-am trezit cu durerea asta în mine și în inimă. Frica mea că o voi pierde a fost reală, singura realitate din ultimele zile.