Mai erau vreo șapte ore până să ajungă, aveam timp să pregătesc o masă festivă, dar n-aveam din ce. Rezervele din congelator erau aproape zero, așa că, vrând-nevrând, m-am echipat de oraș, ieșind pentru prima dată la cumpărături, în cărucior. Mergeam pe trotuar încercând să nu iau în seamă privirile trecătorilor întâlniți, dar problemele apăreau la tot pasul. Nu toate trotuarele aveau teșitură la coborârea pe partea carosabilă, dacă exista, era de multe ori foarte scurtă și abruptă. Am intrat într-un magazin situat la nivelul solului, fără nicio treaptă, am intrat cu căruciorul, alegând câteva kilograme de carne de tot felul, pe care vânzătoarea mi le-a ambalat foarte bine, așezând pachetul în coșul de la spatele căruciorului. Când am ajuns acasă, am sunat la firmă comandând băuturi, cu factură pe care urma să o plătesc în zilele următoare. Din cauza muștelor și viespilor, am pregătit toate bucatele în bucătărie, păstrându-le în frigider. Am sunat-o pe Letiția, erau în vamă, așa că aveam cel puțin o oră pentru mine, în care să mă spăl, să mă îmbrac cu haine curate, abia pe urmă să aprind cărbunii. Baia n-a durat chiar o oră, nu mai aveam răbdare, așa încât am aprins focul, fără grabă, încercând să sincronizez sosirea lor cu finalizarea bucatelor. Au ajuns în fața casei, Mioara a însoțit-o pe Letiția, aducându-i valiza, mirosul grătarului era magnetic, Mioara a hotărât că nu mai pleacă nicăieri, a ieșit în stradă să le comunice copiilor decizia, dar s-au întors cu toții, renunțând și tinerii la primenirea și schimbarea hainelor.
- Sună-l urgent pe Marcel, să zboare și el aici! Cine vrea poate să facă duș... Mioara, scoate tu din șifonier câteva prosoape, baia de pe hol vă stă la dispoziție.
- Mihaela, intrați voi doi acolo, eu intru cu Letiția în baia ei, în zece minute ne vedem aici, omul ăsta m-a omorât cu aromele lui. Hai să vedem care termină primii!
Primul a venit Marcel, eram atât de fericit, că l-am îmbrățișat și pe el, după ce-i luasem pe toți în brațe, la intrarea în grădină, în zona grătarului, servindu-i cu bucățele de carne fierbinte de pe foc, tăiate special pentru întărâtarea poftei de mâncare. Am desfăcut câte o bere așteptându-i pe ,,austrieci”. Au apărut tinerii, erau rupți de foame, trecând direct la masă. După vreo cinci minute au apărut în ușă Mioara cu Letiția, pășeau agale ținându-se de mijloc, Letiția-și lăsase capul pe umărul ei, exact așa cum făcea când era lângă mine. Le priveam cu drag, Mioara s-a dus la Marcel, sărutându-l scurt și așezându-se lângă el, Letiția venind lângă mine, cu ochi albaștri, blânzi și iubitori.
- Dumnezeule, ce bun a fost! și-a exprimat mulțumirea Bogdan, Iona ești cel mai mare maestru, cred că nicăieri nu se mănâncă mai bine ca la pensiunea voastră! - și ne privea pe amândoi - sunteți nemaipomeniți!
- Tinere, ține minte numărul treizeci și trei, oricare dintre voi găsește aici, oricând, o masă bună și un buchet de trandafiri pentru doamne. Când plecați, vă rog luați-vă un buchet!
- Și muzica ta este cu totul specială, niciunde nu poți asculta atâtea arii celebre, sau bucăți instrumentale de notorietate, totdeauna am remarcat asta.
- Nu mi-ai auzit rock-ul, dar azi nu am pic de revoltă în mine, sunt fericit... și îndrăgostit, nu mai există limite, sau, dacă există, nu sunt imuabile, pot fi împinse tot mai departe, azi e sărbătoare mare în regatul trandafirilor. Simt că toată energia care plutește în curtea asta este doar iubire, mulțumire, bucurie și credință. Nu simt niciun gând rău.
- Voi doi, amândoi deopotrivă, sunteți deasupra răului de orice fel, nu mai știu pe nimeni la fel, a rostit Marcel, pentru prima dată de când ne știam când l-am auzit rostind atâtea vorbe și atât de semnificative.
- Așa-i, tată, cred că de aici vine și starea asta, puterea lor uriașă se naște din credință, în Dumnezeu și-n ei înșiși, felul în care luptă Iona cu propriile limite este miraculos, și acum luptă și pentru Letiția, sunteți incredibili, dragii mei... și tu mamă câtă iubire risipești, câtă forță ai adunat în tine, dacă vreodată, cu Mihaela, vom avea probleme, sper să-mi fii alături, ești de neoprit!
- Dragul mamei, cât voi trăi, voi veți fi sufletul meu... și al Letiției, sunt convinsă, dar și voi sunteți bătăioși și inteligenți, dacă vreți ceva, nu vă lăsați până nu faceți, e altă lume acum și alți oameni. Pe vremea noastră variantele erau puține și concurența mult mai mare, am dat examen de admitere cu paisprezece candidați pe loc, nu existau atâtea școli private, pentru proști, în 89 am sperat că se va schimba rânduiala într-una construită pe criterii meritocratice, ale promovării valorilor individuale, dar, încet-încet, proștii au pus mâna pe putere, și-au făcut școli care le dau diplome, cât mai multe diplome, legile și le votează tot pentru ei, interesul suprem este să aibă, nu să fie ceva, să fure, nu să muncească cinstit, să fure fără a fi judecați, dar toate astea le știți, le-ați trăit.
- Bineînțeles, doar de-aceea am plecat!
- Plecarea voastră, chiar dacă n-ați fost primii, ne-a îngrijorat foarte mult, noi fiind altfel, din alt aluat, dar până la urmă s-a dovedit singura alegere deșteaptă în țara asta intrată pe mâna analfabeților
- Crezi că nouă ne-a fost totuna că plecăm? Ne era frică și nouă, noroc cu prietenii care erau deja acomodați, dar cam singuri, am vorbit ore întregi cu Mihaela pe tema abandonului, voi măcar sunteți doi, dar singurătatea mamei ei o termina pe Mihaela, întâlnirea cu tine, Iona, ne-a bucurat sincer, nu era completă, dar era ceva, apoi a venit necazul tău și consolidarea prieteniei voastre pe baze umane, de profunzime.
- În prezent suntem chiar foarte bine, a adăugat Mihaela, muncim amândoi, Bogdan, mai ales, câștigă excelent, dacă tot vorbim acum, vreau să-ți spun, mamă, că noi am stabilit clar cu Bogdan că în 5-6 ani îți restituim jumătate din banii obținuți la vânzarea terenului, poate nu va fi o singură plată, dar o vom face.
Surprinși de vorbele Mihaelei, schimbam cu Letiția priviri uimite, aceeași expresie mirată stăruind și pe chipul Mioarei și al lui Marcel.
- Măi copii năzdrăvani ce sunteți, hai să ciocnim pentru trupa asta minunată, în care am fost primit și eu, și vreau să vă spun câteva lucruri, dacă aveți un pic de răbdare.
S-au așezat mai bine în scaune, și-au luat fiecare sticla de bere sau paharul cu vin în mână, am ciocnit ca de prima dată, apoi am continuat: din fericire, și-i mulțumesc bunului Dumnezeu, nu sunt sărac... nici foarte bogat, dar mă descurc destul de bine, firma îmi crește contul în fiecare an cu cel puțin 100000 de euro, mai am și terenul de lângă casă, 12 ari, care face și el mulți bani, așa că, vă spun acum de față cu toți, nu mai trebuie să-i dați Letiției niciun ban, dar, pentru că nu am discutat acest aspect cu ea, o rog să vă confirme spusele mele, asigurând-o că indiferent care va fi viața noastră, această sumă îi va sta la dispoziție, dacă vrea și fizic, în orice moment.
- Draga mea fetiță, Bogdan scumpule, faceți-vă voi treburile cum știți mai bine, n-am vorbit cu el, dar Iona a mărturisit și gândurile mele, așa că nu-mi datorați nimic, decât, poate, un nepoțel, sau o nepoțică.
- Până la a o cunoaște pe Letiția, am reînceput eu, oprind mulțumirile zâmbitoare ale tinerilor, fiind activ și mai tânăr, nu simțeam singurătatea ca o povară, acum însă-i simt prezența acestei doamne ca pe o binecuvântare. Doar gândul că aș putea rămâne din nou singur mă înspăimântă, au trecut niște ani în care am primit câteva lecții pe care nu le știam până acum, deoarece nu eram pregătit și nici trebuință nu aveam să le înțeleg. Trăiam, dar o făceam într-un fel superficial, incomplet, poate chiar imatur. Letiția a schimbat totul în viața mea, scurtând până și timpul pe care însă l-a îmbogățit cu valori noi, statornice și adevărate. Vorbele tale, Mihaela, de acum trei ani, când reîncepuse singurătatea mea, mi-au folosit tare mult.
- Ce vorbe atât de importante ți-a spus Mihaela, dacă poți să-mi spui, când ați discutat voi, m-a-ntrebat Letiția cu un zâmbet abia stăpânit.
- Atunci, după aniversarea morții tatei, când nu ți-a tăiat trandafiri și ați rupt-o, m-am dus într-o zi să ud grădina noastră, apoi am vorbit cu Iona, spunându-i în final să aibă răbdare că lucrurile se vor aranja, poate, de la sine. Mamă, vedeam că suferi că nu mai erai între trandafiri, îți lipsea ceva din viața ta și eu speram, îmi doream să vă împăcați. Și s-a și întâmplat, chiar dacă în condițiile suferinței care dăduse peste el.
- Mihaela, doar câteva vorbe, a intervenit Mioara, poate-ți va spune cândva mama ta mai multe, dar ea, în tinerețe a fost de-a dreptul martirizată, a suferit cumplit... și totuși a supraviețuit, avându-l pe Mihai lângă ea, acum iarăși are noroc de un bărbat bun și se va face bine, eu cred că, pentru sănătate, prima condiție este să nu fii singur, să ai un umăr pe care să-ți verși lacrimile când suferi. Să nu mergeți prea departe sau pentru prea mult timp, unul fără celălalt, să fiți mereu împreună și viața vă va fi frumoasă. Și pentru că sunt medic și tu ești o fată inteligentă, te rog să-ți faci periodic controale mamare, eu îmi fac anual, de ani de zile. În rest, să fiți sinceri unul cu altul și să reveniți cât mai des în țară. Noi vă așteptăm cu inima deschisă!