IUBIRE PÂNĂ LA MOARTE


Lucky, nebunul anului, în orice caz, nebunul grupei. Nu era altul ca el, înălțime medie, 1,70, inteligență medie, spontaneitate peste medie. Prima practică agricolă, într-un sat din jurul orașului universitar, la recoltat de morcovi. Lucky vâna hârciogi ieșiți la lumină din galeriile săpate în câmpurile de morcovi, sau cartofi, îi apuca cu mâna stângă de urechile scurte, aducându-le la un loc, le înfigea unghiile degetelor mâinii drepte după cap, trăgându-le blănița cenușie dintr-o mișcare până la lăbuțele inferioare. Nimic nu-l oprea pe Lucky, nici țipătul scurt și ascuțit al animalelor ieșite din pământ, nici zvârcolirile lor dureroase și nici țipetele mult mai înalte ale colegelor , de preferință Mihaele, sau chiar Mihaela, grasă și sensibilă, în fața cărora își executa manopera de dezbrăcare forțată a vietăților, fără scăpare odată ajunse în mâinile lui.
Lucky făcea sex cu fufele lui din Ocna Mureș, dar nu pe net, în anii optzeci nu exista așa ceva, el facea sex virtual, audio, cu două fete, la telefon, întotdeauna cu doi martori în cabina telefonică, făcea comandă la poștă, intra în cabină cu doi colegi pe care-i schimba din când în când, și începea dezbrăcarea online, le scotea toate veșmintele, ele chicoteau cu plăcere senzuală, dovedită pe rând celor doi asistenți, le ciupea de sâni, le mângâia pe sex, le săruta pe clitoris, ele gemeau, natural sau controlat, le penetra cu forță în țipetele celor două tinere fete iubărețe din apropierea Mureșului. Colegi cu senzualitate ridicată îi plăteau lui Lucky convorbirile, lungind cât puteau mai mult satisfacerea sexuală telefonică.
Lucky a fost nebun și-n liceu, pentru douăzeci și cinci de lei a alergat o tură în jurul căminului elevilor interni ai liceului, gol pușcă, răspunzând cu brațele ridicate, precum atleții olimpici, ovațiilor colegilor atârnați pe geamuri.
Lucky nu s-a potolit niciodată, lua stilourile chinezești ale colegelor de an, le desfăcea în două, strângând pompița cu penița pe limbă, le bea cerneala, doar pentru a trăi momentele de maximă disperare ale colegelor care deveneau dintr-o dată palide, conștiente că nu-și vor mai putea nota cursurile în ziua aceea, Lucky suportând toate înjurăturile, mai puțin cele destinate mamei lui. La înjurăturile de mamă, prezente la începuturile acțiunilor lui subversive, reacționa violent, rupând stiloul în două, sau trântindu-l cu putere total destructivă, de pământ. Lucky era pătimaș, izbucnirile lui nervoase erau teribile, ,,beau sânge din el”, spunea, în accesele lui de furie, cu licăriri tăioase în ochii negri ca boabele de mure.
Lucky avea și el tandrețea lui, respecta cu toată sinceritatea femeile cu personalitate, în fața cărora abandona atitudinea de bufon al Curții, devenind sfios și tăcut. Iubea cu admirație totală femeile mai în vârstă decât el, cele de treizeci-treizeci și cinci de ani, dacă mai erau și deștepte, stârnindu-i o admirație absolută.
Ținând cont de paleta de plăceri din viața lui Lucky, destinul i-a pregătit o împlinire rar întâlnită, o potrivire de excepție între dorințe și evenimente personale esențiale, dar până la un moment dat.
În parcarea magazinului universal din orașul studențesc, Lucky avea să-și întâlnească ursita, destinul trimițându-i primul semn. O femeie de vreo treizeci și cinci de ani, cu un fund mai bogat decât fundul femeii corecte anatomic, dar atrăgător, mai ales îmbrăcat în blugi strâmți și asociat cu restul trupului absolut normal, plus un chip frumos și blond, cu o tunsoare modernă , scurtă și tinerească, striga disperată la doi țigănuși care o hărțuiau, având probabil intenția de a-i fura vreuna dintre cele trei sacoșe pline cu produse proaspăt cumpărate din magazinul cel mare al orașului, care chiar sărac în anii optzeci, oferea totuși multe dintre produsele strict necesare traiului zilnic. Trecând pe acolo cu un prieten, Lucky nu a ezitat nici măcar o secundă, a intervenit hotărât, netemător, prinzându-i pe cei doi agresori, lovindu-i puternic cu capurile unul de celălalt, dându-le șuturi în fund, și amenințându-i că dacă-i mai prinde vreodată la furat, le rupe degetele. Scăpați din brațele cavalerului, urlând disperați, țiganii au luat-o la fugă, revenind în câteva minute cu șeful lor, un țigan burtos cu clop mare pe cap.
- Nu pleca, stai puțin! i-a spus Lucky frumoasei doamne, am puțină treabă. S-a dus direct către noul agresor verbal, i-a trăznit un cap în gură, apoi un picior în testicule, țiganul se târa să scape de lovituri, Lucky nu se temea de nimeni, lupta în turnirul vieții lui, prințesa înlemnise lângă portiera mașinii personale, o Dacie 1310 curată și îngrijită.
- Ăștia sigur nu te vor mai ataca vreodată, i-a spus Lucky, îndepărtându-și ultimele transfigurări ale violenței de pe chip, încercând să-și readucă admirația și căldura pe față, pe care-i curgeau câteva picături de transpirație datorate efortului , căldurii de afară și temperaturii interioare în creștere.
Atunci, într-o clipă cât o viață, doamna cea frumoasă l-a îmbrățișat, pur și simplu l-a îmbrățișat, mulțumindu-i într-un oftat prelungit, Lucky, îmbătat de eroismul clipelor trăite, oricum foarte încrezător în calitățile sale, a răspuns îmbrățișării strângând cu putere trupul domniței lui.
- Hai să punem sacoșele în portbagaj, apoi mergem la o cafea, i-a spus cu toată admirația domnița, salvatorului ei. S-a urcat Lucky în dreapta, femeia a pornit mașina, mergând mai mult decât ar fi fost necesar pentru a servi o cafea la una dintre cafenelele din apropiere. - Mergem la mine acasă, am o cafea foarte bună, italiană, nu are rost să bem spălăturile ăstora din baruri, s-a explicat șoferița, încercând să îndepărteze uimirea ușor de sesizat de pe chipul partenerului ei.
În seara aceea, seara zile marii întâlniri predestinate, lucrurile s-au lămurit, tot ce era neînțeles, s-a înțeles, tot ce trebuia spus, s-a spus, Lucky avea să se înfrupte din bucuria oferită de trupul doamnei, care și ea își trăia clipele demult uitate de satisfacere a dorințelor, îngropate complet după divorțul din urmă cu trei ani.
Surpriză majoră, doamna era asistent universitar la una dintre catedrele la care învăța Lucky, evenimentele aveau să se succeadă în mare viteză, Lucky s-a mutat cu totul la ea, după o lună s-au căsătorit, el a trecut la seral, muncind într-un loc călduț din industria înfloritoare a orașului universitar, o vreme a mai trecut prin căminul studențesc să ne povestească sincer întâmplările din viața lui și să ne arate bikinii ce-i purta mai nou, ca soț al doamnei sortite lui, pe viață.
Și chiar așa s-a întâmplat, a venit vara, vacanța pentru studenți și cadrele didactice, concediul prematur pentru Lucky, îndrăgostiții s-au urcat în mașină mergând pentru câteva zile în satul de pe malul Mureșului. Neîmpăcați cu diferența de vârstă, dar îmbunați de frumusețea soției fiului lor, și mai ales de cariera universitară pe care doamna o promitea și odraslei, părinții aveau să accepte în cele din urmă situația, ocupându-se cu tot dragul de copii. Primele trei zile a plouat foarte mult pe valea Mureșului, apele s-au umflat peste limitele acceptabile, râul căra cu forță lemne mai mari și mai mici, bușteni sau crengi, smulse malurilor aflate în zonele din amonte. La fel ca în fiecare an când se umfla râul, tinerii satului, înotători foarte buni și puternici, așteptau trunchiurile într-o zonă mai lină a apei, ajungeau înotând lemnul care se odihnea, întorcându-se chiar într-un cerc larg, înainte de a porni mai departe, legau o frânghie groasă cu un laț pregătit, de el, celălalt capăt fiind lățuit în jurul mijlocului înotătorului. La fel a făcut și Lucky, trunchiul părea unul normal, de fapt era un iceberg lemnos, tânărul soț și-a legat instrumentul morții de trunchiul uriaș, sub acțiunea forței declanșate de înotător, care încerca să tragă lemnul la mal, a noului cuplu mecanic apărut în diagrama vectorilor ce acționau uriașul hipopotam enervat de încercarea de a-i opri drumul, acesta s-a răsucit, dar nu o singură dată, frânghia ar fi preluat o rotație, s-a răsucit, ajutat cu siguranță de niște curenți ucigași, tocmiți de marele râu, pentru a-și lua tributul în schimbul lemnelor de foc pe care le dăruia cu generozitate în fiecare an, de trei ori, arătându-și îngrozitoarea parte subacvatică. Lucki se apropia cu disperare de copacul plutitor, când frânghia s-a terminat, trupul tânăr, învins de masa uriașă a bușteanului s-a scufundat într-o ultimă răsucire, copacul și-a găsit poziția de echilibru mecanic, Lucky făcea parte și el din acest echilibru, doar că trupul lui puternic se scufundase devenind una dintre crengile trunchiului mamă, neputându-se dezlipi pentru a reveni deasupra apei.
Prințesa cea fericită, privindu-și alesul în ultimele clipe de viață, avea să înțeleagă târziu, să accepte foarte greu, că destinul lor își respectase angajamentul făcut de amândoi - , ,Ne vom iubi până ce moartea ne va despărți”.