agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 68 .



Băiatul de altar
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [diromil ]

2024-10-27  |     | 



Să pregătesc cădelnița, cică! Bine, ia să văd... uite cățuia asta veche, s-o dau deoparte. Și cărbunele… băi, ai grijă, să nu pățesc ca Savu, care-a țipat cât casa când s-a ars. Eu nu-s așa! Aprind chibritul – să nu afle mama, că-i vai de mine! Ea n-are încredere să pun mâna nici pe chibrituri, nici să… „Ești mic! – zice – te faci scrum!” Da’ ce mic, că uite ce bine mă descurc! Așa… uite ce scântei frumoase ies! Ia să văd ce tămâie avem azi? Trei feluri. Hai să pun din toate, să fie belșug! Când o vedea părintele… Așa, hai mai repede, că iar se supără! Gata! Și lumânarea! Așa… vine momentul să ieșim cu Sfintele Daruri, hai că mă strigă! Ieșim!
Stai drept! Ține capul sus, că dacă te vede mama cu fruntea-n piept iar te bate la cap: „Nu stai drept!” – de câte ori să-mi mai zică?! Da’ cum să stau drept, că eu tre’ să mă uit mereu pe jos! Poate cade ceva, poate-mi scapă vreo chestie… hai, sus cu capul! Păcat că nu vine și tata să mă vadă. Ar fi mândru de mine, sigur! Zic asta, dar îmi vine să-mi mușc buzele când trec și-l văd pe tipul ăsta nou, cel care vine acum cu noi… noul „tătic”, cum îi spune mama. O aduce de braț, îmbrăcat frumos ca un păun, stă acolo cuminte, ca o babă, zici că-I de-al locului. Dar mie nu-mi pică bine deloc! Nu vreau să-l văd pe el în locul lui tata. Când mă uit spre el, parcă simt o rușine, o tristețe! „Ăla nu e locul tău, băi, nene! Altcineva tre’ să stea lângă mama!”
M-am dus la părintele Dincă într-o zi, chiar nu mai puteam ține în mine. I-am zis: „Nu pot să-l sufăr, părinte, mi se pune pe suflet când îl văd acolo, lângă mama!” Și mă așteptam să mă certe, să-mi spună că nu e bine ce gândesc, că n-ar trebui să simt așa. Dar părintele nu m-a certat deloc. Ba nici n-a zis că e bine ce cred sau că e rău. A oftat doar, m-a privit cu ochii lui blânzi și, fără un cuvânt, m-a strâns în brațe. Nici n-am avut nevoie să-mi spună ceva, am înțeles că părintele ține cu mine. Știe el cum mă simt. Știe că mi-e greu. Și poate că știe chiar mai multe decât vreau eu să spun.
De-ar veni măcar și tata! Dar mama zice că tata ar vrea să mă ducă mai degrabă la înot, la șah și la altele și să mă îndepărtez de biserică. Ea crede că tata mă încurajează să fiu ca el, cu știința lui, să mă ia pe alt drum. Da’ nu-i așa. Mie chiar îmi place să vin și aici. Sunt doar curios, să știu de toate.
Și apropo de curiozitate, să vezi fază! Tata îmi povestește câteodată lucruri super interesante despre știință. Iar eu i-am zis părintelui Dincă de „pisica lui Schrödinger”! Tata mi-a explicat teoria asta ciudată, cum că o pisică poate fi și vie, și moartă în același timp, dacă o închizi într-o cutie. Mi s-a părut tare interesantă ideea și eram sigur că părintele o să fie măcar un pic surprins! Dar părintele? Nici măcar n-a clipit! M-a ascultat liniștit și apoi mi-a zis, așa, cu o voce calmă: „E adevărat că uneori adevărul poate să fie și unul, și altul, pentru că noi trăim și cu misterul, și cu credința.” Apoi, a început să recite rar, de parcă mi-ar explica un secret: „În mormânt cu trupul, în Iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul… toate deodată.” M-am uitat la el cu ochii mari. Era exact ce spunea și tata despre superpoziția aia! Când i-am zis asta lui tata, a rămas cu gura căscată. „Și asta n-o știe doar părintele Dincă, tată, o știe și ultimul popă de la țară!” L-am văzut cum zâmbește – nu s-a supărat, cum credeam. „Chiar e deștept părintele Dincă,” a zis, dar nu cu răutate sau ironie, cum zice el de obicei. Știe și mai multe! I-am spus cu inima cât un purice, poate-poate îl conving să vină. Părintele chiar mi-a zis, râzând, că dacă îmi place să înțeleg lucrurile ca tine, e bine și așa. Iar tata m-a mângâiat și a zis că e bine că merg la altar.
Sunt sigur că dacă tata ar veni mai des, ar înțelege mai bine. Dar mama mereu zice că poate mă îndepărtez de altar dacă petrec prea mult timp cu el și știința lui. Și când i-am zis odată lui tata că vreau să fiu și eu savant, ca el, numai bine: „Foarte bine, vii cu mine la laborator.” Când a auzit mama, era să plângă. Cred că ei nu prea înțeleg că mie îmi place de amândouă. Eu doar sunt curios, atât.
Ies un pic afară cât cântă corul, să-mi trag sufletul. La umbra bradului, lângă gardul bisericii, aud un glas cunoscut. Mă apropii și-l văd pe părintele Dincă acolo, retras. E cu spatele, iar în fața lui, fi-su ăla mare, cu creasta și tatuajele lui, de parcă e scos dintr-un film cu bătăi. „Bă, dă banii!” îi zice, fără nicio rușine, de parcă i-ar fi spus asta unui străin. Părintele nu zice nimic, scoate tot ce are prin portofel – câteva bancnote și ceva mărunțiș – și i le întinde liniștit.
Fi-su se pregătește să plece, face cativa pași dar părintele îl strigă. Se apropie de el, îl prinde ușor de după umeri și îl strânge tare, de parcă ar vrea să-l țină aproape măcar o clipă. Îl sărută apoi pe ambii obraji, cu lacrimile curgându-i pe față, apoi își scoate lanțul cu crucea de la gât și i-l întinde. Fi-su rămâne încremenit, parcă nu știe ce să facă. Dar părintele nu stă. Își scoate inelul de pe deget și i-l dă și pe acela. După asta, se întoarce fără o vorbă și intră în biserică.
A plecat toată lumea. I-a miruit pe toți. E acolo, singur, în fața icoanei, cu capul plecat. Și când îl văd așa, mi se pune și mie un nod în gât. Parcă-mi vine să mă duc la el, să-l mângâi, dar îmi stă în gât ceva, nu știu ce să-i spun. Așa că plec acasă, promițându-mi pe drum să fiu cuminte și ascultător, oricât de greu mi-ar părea.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!